alma nahe

Archive for the ‘Almanahe cu poze și g(l)umă’ Category

Puteam spune că…

In Almanahe cu poze și g(l)umă, Spring SuperBlog 2017 on Mai 11, 2017 at 8:06 PM

Am fost la Gala Spring SuperBlog 2017! La Mamaia, Hotel Aurora. Pot spune încă, dar nu pot dovedi. Încă! Deşi…Niscaiva dovezi mi-au parvenit în particular, dar mai bine să rămână acolo o anumită horă… Ce-am horit! Şi multe alte escapade… 😛

  1. Am fost juriul probei 18, al cărei autor tot eu am fost. Aici sunt dovezi clare! De fapt, acest motiv m-a ţinut legată de una dintre mesele de pe terasa hotelului Aurora, unde am rămas pradă corbilor cele două zile de petrecere şi Gală. Ca să capăt două portocale, două mere şi două prăjiturele (nu erau pişcoturi!) a trebuit să mă dezleg de masă cât să fac vreo 2 dansuri. Dar am sfârşit tot legată. De masă, dar şi de locuitorii ei constanţi (nu constanţe), adică tiză-mea, Mihaela şi aricioaica Ioana, cu care aş fi stat la poveşti dincolo de nori. Au trecut mulţi&multe pe la masă, dar numai ele două şi-au tocit. Şi gura, nu numai şezutu’!
  2. Primăvara asta n-am mai fost de Competiţie, ci pe lângă ea, cred că s-a observat(?) şi acum, scriind din această postură, mă simt un fel de dispozititv cu reacţie întârziată, dar toate s-au întâmplat, jur, chiar dacă nu le-am consemnat eu când trebuia. Da’ chiar aşa, când trebuia?
  3. SuperBlog de primăvară s-a încheiat şi au câştigat: Locul I- Raluca Ilie, Locul II-Marius Mandache şi locul III- Oana Grozavu. Întreg clasamentul aici.
  4. Albert şi Claudia sunt părinţii SuperBlog, dar mă gândesc să le fac un copil: SuperBlog Junior. Trebuie să îmi amintesc mai întâi cum se fac copiii…
  5. Nu am reuşit să stau de vorbă cu toţi concurenţii, dar am reuşit să depăşesc recordul la cuvinte nevorbite, în sensul că am vorbit cu mult mai puţin decât pot eu de obicei. Rău de mare, pesemne…
  6. Visez la o săptămână de Gală SuperBlog. În altă ţară.

După cum se observă, deşi puteam să zic multe, am ales să zic mai puţine, fiindcă cele mai multe sunt de interior, despre prietenii şi ne privesc mai mult pe noi, cei care le înfăptuim acolo, înainte, în timp ce şi, mai ales, după. Exteriorul e şi va fi despre participare, în general. La care vreau să (vă) îmbii, dar numai singuri puteţi descoperi, participând.

Deşi am devenit dependentă de SuperBlog, am reuşit să rămân pe margine, în haine de partener, care haine haine(accente, accente!) m-au pus să îmbrac şi haina de (în)jurat şi acest fapt a făcut să devin un partener activ, altminteri, probabil că dormeam. Liniştită!

Sigur, ca partener jurat, ar mai fi de zis că e o provocare să răspunzi la contestaţii, spre exemplu, fiindcă inevitabil îţi aduci aminte că ai fost şi tu la capătul acela (şi al răbdării!) şi că ţi-ai imaginat de multe ori cum sfârşeau imaginar juraţii, întâlnindu-se cu tine… 😉

Acum, că am consemnat toate astea, mă retrag în mare.

Aşa cum am pomenit toate cele, în mare şi ele…

În mic, aş mai dezvolta un pic… aş face să alunece un peştişor (auriu) prin mâinile mele şi aş depune aici (nu icre!) trofeele ludice Almanahe Handmade, cu care i-am cadorisit pe cei 14 câştigători ai probei nr. 18 (iniţial erau 12, dar am suplimentat 2).

Gata! Cam asta a fost şi încă vreo 30 de mii de cuvinte, pe care nu le-am scris. Nu e de mirare, am locuit două nopţi cu o pisică neagră.

Îi mulţumesc, în mod special, Alinei că m-a „ridicat” din gara Buzău şi m-a dus până la uşa hotelului. Şi invers!

Spre SuperBlog de toamnă de-acum…! Felicitări tuturor!

Puteam spune , dar am ales ! Un amestec nici prea oficial, nici foarte particular…

Anunțuri

Când aprecierea e un like mai fin

In Almanahe cu poze și g(l)umă on Martie 12, 2017 at 5:07 PM

logo-sissi

Mă uit la Sissi şi la şunca ei! Deşi, la drept vorbind, mă pot uita şi la mine. Mă rog, nu peste umăr, da’ mă uit!

17190574_1436329046397560_1606416845884311941_n

Şuncă (goală) CarOli

C-am avut parte de destule aprecieri şi eu, să ştiţi! Din faşă. Nu cu caru’! Nici cu trăsura regală. Cu ceva mai mic: o roabă, un făraş…

Taică-miu a apreciat, când eram mică, că am veleităţi de prinţesă, da’ şi-a dat seama repede că n-am posibilităţi. Contează, totuşi, aprecierea şi, mai puţin asocierea lui nefericită (imediat cum s-a prins că n-o să am nici zestre regală) cum că, dacă nu răzbesc ca prinţesă, găsesc eu ceva până la urmă. Cu care să ocup trotuarul. N-aveam nimic pe-atunci de apreciat, da’ măcar eram într-o staţie. Pe care nu scria nimic, dar eu îmi imaginam mereu că scrie „va urma”.

oli

Bunica avea casa la drum şi o staţie exact la poartă. Crescând, am ocupat destul spaţiu. Că, mama a apreciat şi ea că trebuie să mănânc un vagon de mere, iar în combinaţie cu alte alimente – nu existau forumuri de mămici pe vremea aceea -, m-am balonat. În sensul că am devenit chiar eu însămi un balon.

Dacă vi se pare că vă iau în balon sau, şi mai rău, pe mine, nu vă înşelaţi! Am hotărât să vă urc în el şi să vă zbor înapoi, înspre istoricul tuturor aprecierilor de care am avut parte de-a lungul vieţii mele, dar care, staţi liniştiţi, nu m-au leşinat.

În fine, aprecierile părinţilor mei sunt! Oricare ar fi ele şi în orice ambalaj. Chiar sunt! Sunt! Ce, nu mă credeţi?!

Soţ n-am, copii… Din flori? N-am! Aşa că rămân cu aprecierile celor pe care i-am iubit. Şi apreciat! Nu intru în detalii, da’ singura floricică pe care am primit-o de la un om de care eram eu îndrăgostită, a ţinut-o tot drumul altul. Cică îi era ruşine să meargă cu floarea în mână. Cred şi eu, ar fi părut că era îndrăgostit. Şi nu era o zi prea specială, era doar ziua mea.

Hai, mai bine să vedem cum apreciază străinii, că apropiaţii sunt… prea apropiaţi! Şi, uneori, supraapreciaţi.

Ultimul gest de apreciere a venit acum vreo două-trei zile. Afară ploua. Şi suna cam aşa: „dacă aş avea părul tău, aş avea toată lumea la picioare”. De la o femeie, către o alta, poate că sună ciudat, dar pun pariu că doamna s-a prins din prima că n-am lumea la picioare şi nici n-o s-o am vreodată, dar că i-ar sta bine cu o perucă roşcată.

=olimpia

Dacă vă mai spun şi că discuţia a avut loc într-un magazin cu mâncare pentru animale… Eh! Specifică femeilor trecute de 40 de primăveri… Asta cu pisicile.

pisi-oli

Nu vă ambalaţi, ştiu eu că ce e al meu, e al meu, chiar şi neapreciat! Acu, pare că am rămas eu singura neapreciată din lumea asta, dar nu e deloc aşa. Ia să scriu!

Acum vreo 4 ani am devenit personaj. În „Scrisorile Contesei de Chou-Fleur”, o carte, scrisă de o zână. Mă rog, scrisoarea ce a apărut în carte era scrisă tot de mine, dar sunt personaj sau nu sunt? Căutaţi cartea pe Google, să vedeţi ce scumpă îi! Apreciere sau cum?!
alma nahe

Personaj de pagina 77! Cred că ocupam şi un sfert din 78, da’ nu îmi mai aduc aminte şi mi-e lene să-mi mişc şuncile acu!

Mă apreciază femeileee! ( şi îmi vine să cânt) Am şi voce, uite! (Caută-mă sub voce!)

„Sub pleoape, neştiută de tine, niciodată mai multă, străine!” Aşa începe cântecul. Parcă putea începe altfel?!

Desigur, în unele situatii se poate să fii prea multă şi, în altele, să fii multă, da’ să fii prea puţină! Hai, că aţi înțeles voi cum vine asta!

Aplauze! Aprecierile actorului. Care sunt! Aplauzele sunt nişte brute, totuşi! Nu ştii niciodată ce i-a mişcat pe spectatori: fundul meu mare sau sensibilitatea sufletului meu frumos, de har…tistă.

Însă, e momentul să vă spun că aprecierea cea mai fină (precum şunca Caroli), a venit de la o fetiţă, care mi-a zis într-o zi: „Ce frumos v-ati îmbrăcat azi, doamna!” Şi eu m-am uitat să văd ce luasem pe mine şi i-am zis repede, „adică, cu ce m-am îmbrăcat?”. Răspunsul ei a fost, „da, şi asta!”.

Mai târziu am înţeles ce voia să zică. Fiindcă aşa sunt eu, mă îmbrac în haine de om, dar mă dezbrac haină!(atenţie la accent) Străinilor. Cu copiii mă descurc, când le sunt profă de teatru.

De când mă ştiu, cele mai bune aprecieri le-am făcut eu. În legătură cu mine. Şi n-am scăpat niciodată ocazia să mi le şi scriu sau să mi le cânt singură. Uneori, mi le fac cu mâna mea.

flori

Handmade-istă! Asta mi-s! Încă cu firişoare de grăsime, de care n-am putut să scap niciodată, dar nu mă deranjează, nici nu le apreciez. Iaca, mi le fac săpun şi le arunc în nume (Săpunaru).

Nu v-am spus, da’ să ştiţi că eu ştiu să colorez orice halcă lipsă.

oli-pictură

Uneori sunt poetică! Alteori exact aşa, cu toate grăsimile la mine. Ar mai fi multe de zis, campania Caroli premiind cel mai frumos gest de apreciere din blogosferă. Dar, cum stăteam prost cu confirmările, dar şi cu memoria (la vârsta mea e de înţeles!), mi-am zis să nu ratez şansa ca eu să-mi tai o felie de apreciere, scriind acest articol.

Ştiu că mă apreciaţi şi voi! Dar, dacă o să fie secretul vostru şi nu scrieţi în comentarii asta, nu plec la Viena. Unul dintre premii, cel râvnit! Că cina romantică…eu nu cinez, am motivele mele!

Scrieţi.şi voi ce gesturi de apreciere v-au făcut să leşinaţi sau să vă clătinaţi măcar un pic. Leşinul e princiar, nu vă sfiiţi! Clătinatul e… nu ştiu ce e acum!

În speranţa că măcar v-am făcut să leşinaţi de râs, că romantism nu prea aveam azi la mine, a voastră CarOli. În sensul că eu, Oli (de la Olimpia) mă car acu!

Poftă bună! Şi uitaţi-vă la prinţesa Sissi! Aprecierea e peste tot, de ce nu şi în… şuncă!?

produse-sissi

Ah, să nu uit!

Apreciaţi blogări de-ai mei, de vă simţiţi în şuncile voastre, mai aveti timp până la ora 23:59:59 să scrieţi un articol despre aprecierile voastre particulare şi să-mi luaţi biletele de avion! Măcar o să mă împac cu gândul că sunteţi mai uşori ca mine.

Apreciat organizator concurs Caroli, am citit regulamentul, declar pe propria răspundere ca nu o să cadă avionul din cauza  kilogramelor în plus. Nu  îmi iau bagaj şi o să par şi eu mai uşoară, bine?!

Vă apreciez pe toţi! Şi nu uitaţi şi să… Like! Pe mai departe! Apreciați și șunca!

Cu bine!

Când Alma Nahe nu-i acasă…

In Almanahe cu poze și g(l)umă on Iunie 17, 2016 at 9:09 AM

La Focșani, pe 9-10 iunie, s-a produs STEV2016 (Stagiunea Teatrală a Elevilor Vrânceni), Ediția a XXXIV-a. De data aceasta, însă, prin Ziarul de Vrancea și Silvia Vrînceanu eu am putut povesti câte ceva (în 7 articole) și comunității vrâncene despre noi și această Gală-Concurs, în prima pagină a ziarului.

Teatrul, această muscă!

STEV2016: Ziua întâi sau despre deschidere

STEV2016: Ziua a doua sau despre închidere

Picnic pe câmpul de luptă și o noapte furtunoasă

O angajare de clovn și flecărelile femeilor

Cine sapă groapa altuia și caii la fereastră

Titanic vals și o noapte furtunoasă

Mulțumim pentru spațiul generos, ZDV!

Pe măsură ce vor apărea și celelalte filmări ale spectacolelor sau dacă vor apărea, le voi adăuga aici. Deocamdată,

Angajare de Clovn, de Matei Vișniec -regia: Olimpia Săpunaru (adică eu, Alma) (așteptăm filmarea oficială, dar și aceasta, a Alexandrei, e interesantă)

Ce ar fi de menționat aici e că, deși nu a fost un Vișniec „veritabil”, conform jurizării STEV 2016— eu alegând pentru tinerii actori o partitură mai ușoară, o proiecție a ceea ce ar fi putut fi cei trei clovni bătrâni vișniecieni în tinerețea lor, un extratext adică —, totuși, însuși Matei Vișniec a distribuit pe pagina sa de Facebook această filmare. În piesa scrisă, unul din cei trei clovni moare și se crede, conform criticii de specialitate, că spațiul în care se petrece acțiunea e o anticameră a morții. Astfel că, cel mai probabil, te aștepți ca punerea în scenă să fie despre decrepitudinea clovnului bătrân. Ei, bine, eu am înțeles citind-o că, ar fi o anticameră către ceva „barosan”, cum e și moartea, da, dar în niciun caz o farsă neagră, ci una extrem de colorată și veselă, și tristă, cum e viața! Viața e o anticameră a morții? Cred că da! Nu?! Vizionare plăcută, sper să râdeți mult!

 

Caii la fereastră, de Matei Vișniec – regia: Floris Cucu

Picnic pe câmpul de luptă, de Fernando Arrabal – regia: Adrian Damian

Titanic Vals, de Tudor Mușatescu -regia: Ana Pușcălău

 

 

#casăștiți

In Almanahe cu poze și g(l)umă, Blogal Initiative on Aprilie 11, 2016 at 5:53 PM

 

Când Dumnezeu (pe facebook) e God (american!), ce fericit PR-ul de la Vatican! Comunicarea întru EL, vedem(?), nu are bariere: un like, se pare, fericește-orice… putere.

image

În România, Preafericitul Daniel, PR lui Dumnezeu (european) și el, ține de like-ul lui cu dinții, ca și de hainele cu fir de aur. De pe el! Am căutat o poză cu preafericitul fericit și, #casăștiți, doar una am găsit. N-o pun aici, căci zâmbetul acela nu-mi (prea)pare-al unui om smerit. Ori nu pricepe că facebook-ul este-acum TAXI-ul către suflete, vrum-vrum, ori Dumnezeul nostru nu-i (prea)bun. Cu el! Și l-a mințit că-i place lemnul, de apare în fotografii nefericit.

image

Comunicare sau Mesaj către Cel de Sus (fotograf: Alma Nahe)

Să ne-nțelegem, fericirea e precum o păpădie. Fie-mi iertată, așadar, această feisbucă(tă)rie, eu doar m-am fericit acum scriind și jur că nu e blasfemie, că fericirea nu stă numa’n zâmbet, ci și-n chip(și fel). N-o cercetez, ci-o cred! Tu fă așa sau fă altfel…

image

Alma Nahe la Mănăstire

căci fericire e destulă pe pământ!

Acum, sperând că v-am binedispus, las poza următoare să vă „zică” de-un CONCURS (pe Komunomo):

image

De Komunomo v-am mai zis aici și, de aveți fotografii ce v-aparțin, puteți să vă mândriți cu fericirea ce-ați surprins-o într-o (bună) zi chiar voi. „E”-ul acela după cifre vine de emoție, dar și de la „euro(i)”. Să vă grăbiți, concursul „Happy People” mai ține până mâine (12.04.2016, ora 23:59) inclusiv! Enjoy!

Pe „Hrisostom cu păpădie” l-am înscris și eu (bonus: produse F64 pentru cei care votează pozele înscrise în concurs).

image

Eu nu știu ce preferă Dumnezeu,  poate că el ocupă numai Spațiu și noi Timpul, încărcându-l cu emoții, cu concursuri și destule… aiureli.

image

O campanie BlogalInitiative.