Mi s-a aprins becu’ Today- un preambul întru marketing smARTISTIC

Cearceaful e umed și un miros iute de rânced mă face să respir în reprize, sacadat. Pe fruntea mea, lac de sudoare, sar broaşte minuscule. Una mi-a sărit pe-o pleoapă. Aici e momentul!

În care mă trezesc. Brusc! Bâjbâi împrejurimile patului, stau în patru labe şi bombăn. Încă o dimineaţă în care mă trezesc singur! Deşi mă culc cu cineva.

Îl cheamă Rustuff şi, cel mai probabil e sub pat.

Jvrbrmmm, jvrbrmmm….

Nu mă dezmeticesc bine că îmi şi vibrează… umbrela?  E un sunet slab, dar atâtea consoane la un loc sunt enervante.

„E naşpa, naşpa de tot, nu mai pot… E naşpa, naşpa de noi… Naşpa, naşpa ce vine…” (Dinu Olăraşu- Naşpa)

Unde l-am pus? Unde… uff, îmi crapă capul, să-mi amintesc să schimb, naibii, soneria!

— Da! Uff, nu știam unde-mi e…
— Sub umbrelă. Notează!
— Mersi, deja ştiu asta! Dar cum de… Lasă! Stai un pic, nu am pix…uff…uff…

Când mă trezesc brusc din somn, gâtul îmi devine fabrică de uf-uri.

— În buzunarul stâng!
Şi buzunarul meu unde…? Scuze…  Acum să vedem unde e agenda… Lasă! Scriu pe mână!

— Atenție, dictez: Salvează lumea… jjjjj de cad jjjj… ouri… naşpa. AZI! Tling-tling-tling-tling!

A închis ea sau eu?! În fine…

 

(USB Gun)

O urăsc, oricum! Există atâtea  promoţionale wow, da’ ce să vezi?! Ea e stilul clasic, adică ne oferă nouă, agenţilor, promoţionale naşpa, cu diferite ocazii, iar eu le ţin împrăştiate prin casă pentru că n-au potenţial artistic.  Uitând, totuși, de potenţialul lor modest dar util.

Câteva minute mai târziu sunt deja în stradă. Ca de obicei, hainele mele sunt boţite şi aproximativ aceleaşi, la o incursiune sumară în reflecţia geamului uşii de la intrare, dar îmi schimb întotdeauna şosetele şi chiloţii. Pe cuvânt!

Ca de obicei, mi-am uitat ochelarii Lac, de agent, acasă.

Ca de obicei, de vreo săptămână încoace, mă împiedic de picioarele cerșetorului, huzurind la un colț al casei unde locuiesc. Casa mea are două colţuri la cheremul câinilor şi, mai nou, al acestui cerşetor.

Cred c-o face intenționat! După ce trec, aprinde un bec. Nu l-am întrebat de ce sau cum de ghicește la fiecare ieşire de-a mea în ce direcție o voi lua. Nu vreau să atrag atenția. În branșa mea e nevoie de discreție.

Ca de obicei, am parte de doar câteva indicii, iar jâjâiala din timpul aflării lor e un impediment în plus.

Dar eu sunt un agent bun. Cred. Agentul Uff, care doarme cu Rustuff. Agentul Uff! Uff Rustuff!… Uff, îmi vâjâie capul din nou…

Ca de obicei, dacă ați ști mai multe, aș fi nevoit să vă împușc! Ce-mi place replica asta! Mi s-a făcut foa…

Jvrbrmmm, jvrbrmmm…. Cearceaful e umed… „E naşpa, naşpa…„

Nu! Nu din nou!… Refuz să miros iar cearceafu’ rânced!

— Linişteşte-te, n-au trecut decât câteva minute, ai aţipit în metrou!

— Nu-ţi mai plac colţurile? Acum te ţii după mine?! Şi, de ce miroşi aşa de…

Cerşetorul nu miroase a cerşetor. Miroase bine. Şi, de ce naiba se ţine după mine?!

— Uite ce e… nu poţi să te ţii după mine. Eu sunt…

— Termină cu publicitatea! Nu mai spune oamenilor că eşti spion. Îi sperii! Sau cel puţin spune-le altfel!

Netrebnicul ăsta mă trage în jos! Literalmente, că eram în picioare. De-o mână. Mâna pe care am scris indiciile?! Uff, nu din nou… idiotul ăsta îmi strică ziua şi îmi şterge indiciile cu mâna lui unsuroa… nu e unsuroasă deloc, e chiar fină. Ca de femeie. Cerşetorul e femeie?!

— Sunt şefa ta! Cea care te-a sunat mai devreme, deşteptule! Crezi că o să te las singur într-o misiune sinucigaşă ca asta?

Şefa mea e cerşetor?! Simt cum mi se aprinde becu’! Sau se sparge?

— Te întrebi de ce m-am deghizat aşa?! E simplu: creativitatea salvează lumea! 

Dacă e şefa mea, de ce…

— Ai şters indiciile de pe mâna mea.  De ce?

—  Fiindcă le arătai tuturor?!…

— Păi, şi cine se prindea că-s indicii?! Ce, un spion adevărat ar face asta? Creativitatea salvează lumea, nu aşa ziceai acu câteva secunde?!

I-am zis-o! Today I am a spion deştept!

— Încă nu!

Cerşetorul-şefă îmi citeşte gândurile sau ce? Nu înţeleg cum o face!

— Deţin un control absolut asupra mesajelor care mă înconjoară.

— Şefa…

— Sssstt…

— Domnule cerşetor, permiteţi să raportez: metroul ăsta n-are capăt, aţi observat?

— Nu l-ai ales tu?

— Din instinct, da! Ai zis „salvează lumea” şi na, unde găseşti mai multă lume adunată la un loc?

— Bravo! Ai reţinut toate cele 6 indicii?

— Sunt 7! Salvează-lumea-de-cad-ouri-naşpa-azi.

— Cum ai scris „ouri”?

— Cum se aude.

— Şi cum l-ai scrie altfel, astfel încât să nu mai bată la ochi?!

— Wow-uri sau aş desena un ou şi… Am înţeles unde baţi! Vrei să-mi camuflez mesajele de-acum.

Miroase a cafea. Dintre toate cadourile pe care le-am primit de la şefa mea, da, cana mea de cafea e…

Am înţeles pe naiba! Nu înţeleg nimic din ce mi se întâmplă! Cum poţi salva lumea de cad wow-uri naşpa?! Ce, e promoţie la wow-uri?! De unde să cadă?

Din pat! Am căzut din pat?! Jvrbrmmm, jvrbrmmm

Cearceaful e umed și un miros iute de rânced mă face să respir în reprize, sacadat.  Pe fruntea mea, lac de sudoare, sar broaşte…. Stop, opreşte-mă! Devine obsesivă treaba asta cu cearceafu’ şi n-am timp de coşmaruri acu.

Dacă nici în dimineaţa asta nu rezolv cu promoţionalele vieţii… „E naşpa, naşpa….”

Tu-ți soneria… scuze! Da’ nu te schimb eu?!

— Fii erou, Uff! În vremurile astea nu mai merge nimeni la teatru. Ne-au închis, uff! S-a dus dracului dreptul la cultură!

— Doamnă Director, temporar. Nu ştiu dacă ştiţi, dar eu habar n-am să fiu erou. Treaba mea e să lipesc afişe. Lumea vine, le vede şi cumpără bilet. Simplu! Nu e vina nimănui că circulă acum liber un virus. Cât o să mai circule? O dispărea el!

—  Uff, până dispare el, dispărem şi noi! Dacă nu găsim ceva care să rămână wow în mintea lor, or să uite şi drumul şi că le plăcea teatrul. Gândeşte-te! Fii erou Uff!… Iar acum ieşi!

Ieşirea (din coşmar!)

Am ieşit din biroul ei descumpănit. To be or not tu be… lipitor de afişe. Eu sunt doar un lipitor de afişe. Bine,  mă ocup şi de agenţia de bilete şi găsesc, uneori (spre deloc) strategii prin care să atrag şi mai mulţi spectatori. Ultima strategie, înainte de virusul ăsta nenorocit, a fost să adaugăm, în preţul biletului, un voucher pentru pizza. Slăbuţă ideea, oarecum, dar na, teatru de provincie… Acum pe o „frumoasă” cale de dispariţie, că suntem un teatru independent.

Şi-aşa stăteam prost cu multe altele şi aducem de-acasă tot felul de lucruri. De la becuri până la… Tot! De fapt, să fiu sinceră (la feminin, da, că sunt femeie, surprizăăă; în coşmarurile mele de mai sus eram bărbat!), avem cu toţii pe-acasă tot felul de obiecte care pot fi folosite şi în teatru. Asta ne salvează adeseori.

Obiectele şi ideile creative ne scot din impas!

Pe mine mă ajută simţul artistic, dar şi copiii cu care lucrez, că sunt întotdeauna în pas cu noutăţile.

De la ei, spre exemplu, am aflat de becurile lanternă de la Today Advertasing. Le aveau pe acasă, doi dintre ei, primite de părinţii lor, ca materiale promoţionale de pe la joburile lor. Am avut doar două, dar wow, ce efect special au produs pe scenă şi ce s-au mai distrat coşarii cu ele, în „Mary Poppins, supercalifragilistick”. Ultimul şi cel mai nou spectacol al nostru.

(vezi minutele 4.30 şi 28.30! )

Să vă povestesc! Mary Poppins a noastră nu este un spectacol clasic. Și nu e om. Sau, poate că e om, dar un om atât de special şi de magic, încât ne-am hotărât să o înfăţişăm publicului drept stare. Şi de-asta am inventat 8 Mary Poppins. În spectacolul nostru, nu zboară nimeni cu umbrela, că nu avem buget, dar cu toţii sunt pregătiţi  oricând s-o facem. Din inimă, nu din obligaţie!

— Termină cu reclama!

Eu o termin, da’ tot o să pară că îmi fac reclamă şi în continuare. Fiindcă…

Tot eu mă ocup şi de recuzită! Şi de sunet! Eu regizez. Eu conduc Teatrul. Care nu e chiar un teatru, e un Atelier de Teatru, dar ne comportăm ca şi cum am fi profesionişti.

Eu sunt propriul meu erou, cum ar veni! Dacă se pune problema să fii erou, mă rog! Şi aici se (im)punea!

(Și, da, te-ai prins, eu m-am chemat la mine în birou ca să mă trimit tot pe mine să găsesc o soluţie să nu ne uite spectatorul! Şi ne mai numim Şi Atelier de Teatru TREIspreZECE. Perfect!)

— Vrei umbrele cu anumite culori, forme ori mesaje?!

La fix! Aici intră în scenă omu’ de la lumini, că-l uitasem. Exact ce-mi trebuie, lumină, multă lumină! În teatru, umbrele sunt colorate, în viaţă sunt toate sumbre!

— Uff, încetează, nu te mai comporta ca un antierou! Today e soluţia, nu o căuta mâine! Dacă vrei să nu te uite lumea, când or trece toate, adică virus, izolare, panică etc, gândeşte acum strategic, că s-a săturat lumea de pizza. Sau de cafea, că ai uitat să aminteşti de cafeaua pe care o serveau spectatorii la sfârşit în „Cafeneaua” lui Goldoni. Şi era în 1999 când ai făcut asta! Doamne, cum mirosea a cafea în timpul spectacolului!

Ai fost vizionar atunci, fii şi acum!

— Mă laud?! Iar?

Nu ştiu cine vorbeşte acum, uneori sunt şi maşinistul.

Actorul?! Nu, actorul nu sunt!  Eu-actorul nu mai joacă pe scenă, nevoit să joace toate rolurile de mai sus. Deşi, aparent nu seamănă a evoluţie, ea se produce din nevoi, din alte circumstanţe. Habar n-aveam că eu pot fi atât de mulţi şi multe!

Gata, ştiu ce-am de făcut! O să inscripţionez mici daruri, pe care le-ar primi spectatorii, la intrare, în preţul biletului. Împreună cu Today Advertasing! Poate fi o replică sau…

Stop! Mi s-a aprins becu’, nu reflectoru’! Doar n-o să scriu aici ideea, ca să mi-o fure alte teatre! De stat, spre exemplu, deşi ele-s asigurate în perioada asta, dar parcă poţi să ştii?!.

Uite cum facem, ca să nu te las nelămurit pe tine, spectatorule!

Tu îţi înţelegi darul?

Eu fac să tremure lucruri şi oameni. Deşi, poate nu ştiai, totul, dar absolut totul vibrează, într-un mod natural. De fapt, cu toţii vibrăm la o frecvenţă proprie şi rezonăm, mişcând ce ne dorim! Urnind adeseori pe alţi poesori de daruri.

Uff… Am încercat astăzi, aici, o posibilă definiţie a publicităţii. Una ceva mai artistică și pe gustul meu. Fiindcă publicitatea e diferit percepută, de la om la om. Ca şi un spectacol de teatru, de altfel…

Dacă eşti în căutare de idei pentru a te promova altfel, smart, prin cadouri wow, Today Advertising are un site supercalifragilistick şi chatchy! Te invit să vezi cu ochii tăi!

Delirul de mai sus e de la atâta stat în casă, duminică se împlinesc două săptămâni de izolare. În care m-am gândit cum naiba s-o scot la capăt ca independent. Cam mult şi cu ocolişuri, când, de fapt, dacă mă uitam, mai întâi,  la câine, m-aş fi prins mai repede ce e de făcut. La Rustuff, da! Prosopul-câine, că eu am pisică, dacă mă întrebi ce animal prefer.

V-am povestit de „Pisica Verde” (un spectacol din 2018)? Ei bine, copiii n-au găsit o pisică verde, ca să mi-o dăruiască la premieră şi mi-au luat căţelul ăsta. De la Today, of course! Şi-aş fi dormit liniştită dacă îl vedeam de la început, că mi-aş fi amintit de unde e! Da’ dacă s-a ascuns sub pat… sau poate că pisica?!… În fine! Bine că m-am deșteptat!

Poate că situaţia e TodayNor… way acum, dar nu mă las! N-aş fi eu cea care sunt! Sau cei, că dacă Eu e(este!) mai mulţi şi mai multe?! În fine…

Acum mă duc, că mă aşteaptă ei, toţi şi toate EU: avem şedinţă de marketing smARTISTIC. 

Da’ şi când ne-om reîntoarce în pâine! Curând, sper! Cu o nouă strategie!

Mai întâi, însă, o să-mi schimb soneria telefonului:

„Din cer şi din pământ, am să te-adun din toate câte sunt, din ape ori din nori, din strălucirea unor mari vâltori” (Dinu Olăraşu- Din cer şi din Pământ)

Salvează lumea (ta) de cadouri promoţionale naşpa!

(şi de sonerii ciudate)

 

 

Proba nr.7, SpringSuperBlog 2020, sponsor:

Credit foto: todayadvertising.ro