Legătura între ceea ce scriu de la o zi la alta (dacă nu de la o freză la alta, nu ştiu) e taman fumul (de la ţigări), ca un fade in white înecăcios.
Personajul important, imediat după pitic e unu’ admirabil de tiran mărunt.
Când a poposit în teatru’ ăsta ieftin a făcut vâlvă, a zis: “Hăţ!”, obligându-şi hoţopina verde s-o ia la dreapta undeva-cândva-ntr-o iarnă, pe la 12 şi jumătate, noaptea ca s-o întâlnească pe ea, pe proprietara de pitic. Un om palid, firav, pierdut în negrul nopţii, cu păr în cap parcă pus cu furca, dar uniform. Avea în cap o căpiţă de idei năstruşnice.
Dar hoţopina avea cronometru, aşa că numa’ ce se dădu jos de pe ea, că trebui să se şi suie, la loc, în şa, că n-o putea ţine-n frâu pe hoţopină, dar şi pentru că călăriciului nostru îi şade bine cu drumul.
Bine… umma!…şi cu toba!
Femeile, nu se înghesuie să-l asculte ca pe cântăreţ, mai întâi pentru că e atât de ciudat, şi-apoi pentru că se crede destoinic, nevoie mare, că face nişte experimente ciudate în ograda bătrânei proprietare, care, îmbujorată îi mai aruncă câte-o bere peste gard, ori de câte ori îi e sete, sau câte-o lună de căcat, când piticul personaj principal se închide de bunăvoie în lădiţa lui şi nesilit de nimeni n-o mai vrea pe proprietară, drept proprietară.
Există în inima mea coarde stranii şi primul impuls al meu e să mă aplec în faţă ca să vomit. Nu, nu din pricina tăriei amestecului.
Acesta ar putea fi exact momentul în care aş putea să descriu ce simţea femeia, proprietara, profitând de icneli, sau să mă întreb pentru ce am păstrat eu toate astea? Are cineva nevoie de povestea asta? Are ţara nevoie de ea? 
“Nu, domnule!” mi-aş răspunde,”oricum e doar trăncăneala, fum şi vorbărie!” sare vecinu’ de peste gard, dar interpretat tot de mine, din lipsă de fonduri. “Vino, bre, şi ajută-mă! Doar când e vorba de literatură toţi dăm buzna! Ţi-aş da cafea, sau ceai, sau două madlene.
Vino să-mi baţi literele în locul meu! Eu doar să spun unde trebuie dezvoltat, tăiat!”
…doar că-ţi înţepeneşte rău curul!…
Iată, dezavantaje! Furnicături care le simţi în cur! Poate fi plăcut! O vreme…
Cotrobăind printre cuibare vechi se trezi violent fardată, semănând cu un clovn…zâmbi prosteşte, apoi se aruncă într-un scaun ca o cârpă. Apoi se călcă în picioare ca pe-un preş. Apoi se opri.
Apoi apăru şi piticul de nicăieri.
De fiecare dată altfel, altă rasă, din alt unghi, astfel că o forţa pe biata femeie să-şi ţină gâtul răsucit.
„În sănătatea noastră!”rupse piticul stânjeneala, smulgând masca din mâna femeii.
În sănătatea ta, dragule!”…îi pregăti ea dintr-un cuvânt, cursa de şoareci.
Ce să facă? Se obişnuise cu el, chiar dacă el încurca într-una vioara cu nepăsarea.
L-ar fi vândut cu drag pe 2 lei în orice moment, dar deocamdată, ca şi unică soluţie, se porni să joace doi, trei paşi proaspăt învăţaţi de la pitic, apoi se năpusti pe scări, în jos, căzu în cur, dar fiindcă ei îi părea că nimic n-o poate opri, continuă să coboare şi treptele rămase… Aşa, de-a celofanu’ pe derdeluş, cu curu-n flăcări.
O clipă îşi închipui că se duce la closet, însă deschise uşa cu toată forţa de care dispunea şi se repezi în stradă, într-o goană disperată.
În drum îl întâlni şi pe admirabilul de tiran mărunt(de data asta cu părul ceva mai aranjat) căruia îi aruncă o bere uitată într-unul din buzunarele mari ale fustei, şi goni mai departe. Acesta n-apucă nici bine să-i mulţumească… Dementă, femeia nu-şi slăbea ritmul, dar, distanţa dintre ea şi pitic se micşora, în loc să se mărească, ca şi cum ar fi fost firesc. Simţea că-şi pierde minţile.
Din fericire străzile erau pustii şi totul e în mintea mea.
Rămasă cu piticul în cap, femeia continua să râdă haotic..se gândea că se agăţase de el ca de un colac de W.C. când îţi vine să vomiţi, ca iedera de bloc, ca omu’ păianjen de orice, dar era obligată să-l iubească…
În mod inconştient îl flata, dând din cap, chiar şi-aşa, cu gâtul răsucit, neridicând nici o obiecţie şi aprobând tot ce acesta debita, literal.
Dacă într-o zi s-ar supăra pe el n-ar fi pentru că i-a facut vreun rău, ci numai datorită modului exhibiţionist în care-i amestecase-n ceaşcă viaţa…
Căci viaţa nu e zahăr şi moartea nu e ceai…
Editare târzie :
(va urma)
Alma Nahe(r) 