alma nahe

Posts Tagged ‘cap’

Emo(ti)cocoană

In arena luptelor sterile on Septembrie 12, 2011 at 6:41 PM


Azi îmi iau porţia de zâmbet, în paranteză. Paranteza, un fel de balon sfios. Iau aer, deschizând o fereastră de mess. Aer vechi. Îmi iau şi liber. Îmi fac un coc. Trag linii. Paralele. Dictando! Ca să văd în linie dreaptă.
Dacă aş putea îndura un prezent ne(a)păsător! Mă-mpleticesc printre ori-ori-uri.

Apoi mă tăvălesc de râs, pe podea, punând egal. Fiindcă, în mod intenţionat, ne aprindem la fel la sign in. Apoi închid paranteza. Fiindcă, măcar s-o fi deschis. Ştiu prea bine că nu putem fi egali, şi mai ştiu că acela care are nevoie să se ţină deoparte, o face pentru a-şi păstra ighemonico(co)nul ( ăştia n-au făcut un emoticon şi pentru demnitate). Satisfacem nevoi. Eu îmi duc păpuşile în braţe. Le îmbrac, le dezbrac.
Pentru îmbrăţişări, scot tolba cu săgeţi şi fixez ţinta pe d, nu de la distanţă, de la dzână. Da cápo.

Ieri am văzut o scenă, care descrisă amplu nu înfăţişează o idilă. Un om şi două biciclete. Suit pe-a lui şi, târând de-un corn, pe bicicleta doi. A nimănui. M-a înduioşat, mai ales că se temea să nu-nţeleg greşit legătura lui. Dar eu înţelesesem. Atâta simplitate! Atâta statornicie! Nicidecum imaginară. La pedală. Lapidară.
„Aici aşa e moda! Fiecare pereche care e împreună să rămână împreună! Aici noi nu ne învârtim unul în jurul altora, ca sferele! Pe-aici, prietenilor noştri nu le luăm bucuria, ci le sporim fericirea!”
Mi-a răspuns.
Dincolo de râu, toate dorinţele. M-am înverzit. Fiindcă pe-aici noi scădem „şi” -ul acela, atât de comercial.

„It wasn’t me!” mă apăr. Când mă apăr mut săgeţile în sus. Şi pe mine-n Diez. (Un ciot! Ca şi mine.)
M-aş tot duce! Mi-aş urca curajul pe-o bicicletă, nu ca status pe feisbuc! Şi cum?…iertată-mi fie întrebarea.
Doamne(lor), de ce să am jumătate? Nu mai bine un tot cumpătat?!
Avem un soare, ca să ne-nşelăm între noi.
Am atât de multe, dar sentimentul faţă de tine ascunde tot.

Emoticonotaţie cu reculegere:
Nu mai usca cu foe(h)n-ul scrisorile-mi! Nu mă mai căuta prin buzunare!

sursa foto: aici

Anunțuri

mic monolog schizofrenic

In cap umplut on Noiembrie 12, 2008 at 11:13 AM

3645_caesar_castor13646_caesar_pollux
Până la vârsta de 6 ani târâm după noi iepuri de cârpă sau urşi pluşaţi, cărora le roadem labele, după ce în prealabil le-am înmuiat în ciorbiţă şi miere, în ţarcul îngrădit, special amenajat pentru noi. O naţie de mititei în scutece, apropiaţi afectiv de cârpe colorate sau texturi pufoase.
De la şapte ani încolo ni se iau cu forţa, printre bale şi lacrimi şi ni se pun, în loc ( tot cu forţa) pixul, stiloul, creionul, în mâna dreaptă, de catre părinţi supăraţi că la „luatul din moţ” am ales peruci colorate sau măşti în loc de bancnote, apoi ni se dau nişte foi frumos ambalate, cu etichetă şi feţe de bancă cu monogramă şi… „ Pe-aci ţi-e drumul !”Drumul spre maturitate!
Acum avem un întreg Univers între palmele noastre. Aici ne ţinem temerile, în căuşul ăsta îngălbenit de tutun, spălat de câteva ori pe zi .Te şi miri cum de mai rezistă culorile! Acum vorbim singuri pe stradă, pentru că umblăm cu iepurii şi urşii dosiţi pe sub haine.
Sunt convinsă că dacă am umbla cu ei la vedere, nu am mai purta monologuri schizofrenice sau maniaco-depresive, ci dialoguri interesante.
Sunt atât de convinsă, încât ieri i-am cumpărat mamei mele un urs de pluş, de mărimea unui nou născut, să doarmă cu el. Mie nu mi-a plăcut niciunul, aşa c-o iau de la capăt:
amdamdezdizimanifrezdizimanipomparez

Hinterland

In cap umplut on Octombrie 25, 2008 at 2:21 PM

Îmi împachetez tristeţea şi o expediez în mare, într-un loc cu peşti. Peşti posaci şi cai mai dedaţi. Am citit undeva că după ce-i mănânci, chiar dacă au gust amărui, râgâi de plăcere.
Capul mi-e umplut cu fantezii, nu mai am loc şi pentru fapte concrete. Ceea ce îmi convine!
Datorită tristeţii mele pisi-colo-gice sunt fixată asupra numărului 11 şi nu pot avansa la numărul 12.
Literele din alfabet mă conduc spre o groază de confuzii, şi mă gândesc să adopt un alfabet cu desene. Minunat!
Şi-acum să coţăim!
Africă n-am! Pagode n-am! Canguri n-am! Asta pentru că trăiesc în aceeaşi ţară cu pupăza din tei. Oricum, Africa e-o toană de moment.
Am numerotat paginile almanahelui cu acelaşi număr , 11, şi acum constat că mi s-au strecurat printre erori deja văzute, alte erori în uniforme. Acum tre’ să etichetez, să colez (mi-am făcut bagajul).
Din cauza iubirii.
Totul e din cauza iu-bi-rii!
Dacă vrei să distrugi lumea, născoceşte virusul iubirii deşarte şi împrăştie-l în lume. Eu m-aş adăposti undeva pe la Polul Nord aşteptând antidotul.
În iglu.
Probabil că şi Pupăza e într-o stare de spirit ca a mea, că-mi topeşte iglu-ul şi mă-ntoarce cu-ale ei pu,pu,pu-uri, pe meleagu-mi. Ies pe geam să-i azvârl un ciot in cap. Dar n-am…Mai bine dau o fugă până la alfabet.
„Pupăzo!”
„Pe cine faci tu pupăză?”
„Pe tine!”
„Mai bine ţi-ai ascunde cuvintele sub limbă.”
„Da, ştiu! Mi-am propus să adopt un alfabet cu desene. Dar nu ştiu când o s-o fac!”
” Suferi de nălucism! Asta e! Să-mi spui tu mie Pu-Pă-Ză dacă nu-i aşa! Ce melodramă obositoare!”
Zvârrr, pe-o dugheană , se îndepărtează. Nu pentru c-ar fi proastă, ci pentru că gândim diferit, vorbim diferit, iubim diferit. Eu hiperbolizez, ea nu! Se pierde în culise verzi! Însă nu-mi pasă. Sunt sub protecţia unui soi cremos de auriu care mă transformă-n statuie…

E atât de măruntă scena, că dacă întind mâinile dau de faldurile cortinei prost montate, de parcă nu şi-ar avea toţi maşiniştii în culise. Scena mea s-a rupt!
S-a rupt din pricina greutăţii mele, sau poate fiindcă era prea şubredă?
Din nou singură, fără pupăză. Da’ nu asta am vrut să spun. Oricum nu era nimic de capul ei. Anunţa stări false.
M-am prăbuşit, doar un pic, pe spatele ei!
Gata, la vară îmi pun lanţuri, mâine fac un om de zăpadă şi luni îmi înrămez ridichea ca să n-o mai frec.
Vreau o toamnă!
Ţi se pare ciudat?

Infiltrări

In cap umplut on August 9, 2008 at 11:25 PM

Fiecare zi cu un rost.
Singură.
Rând pe rând.
Aidoma ferestrelor unui tren.
Tren lung-zi lungă.
Umbre la fel.
Mă strâmb, mă înconvoi.
Trenul a ajuns în staţie.
Beau un ceai fierbinte de ierburi.
Nu cred în ceaiuri, deci o să rătăcesc prin pădure!
Copacii desfrunziţi îmi lovesc ferestrele trenului.
În tăcere un păsăroi îşi priveşte căderea în iarbă ca pe un culcuş moale.
Mână în mână, o broască, cu altcineva decât ea, sar.
Se întrevede o ploaie de undeva din glumă,
Pot să retrag ploaia dacă îmi reinventez paşii.
Nod umed în gât.
Răsuflarea lor mă usucă..
Ziua e pe terminate şi cucii îmi invadează şapca.
Sunt spaţial potrivită pentru reflecţie.
Un câine care-şi urmează umbra.
E o noapte rece .
Ceainicul fluieră anunţând plecarea trenului spre o altă gară.
N-o să dansez în ploaie.
N-o să urlu la luna.
N-o să vorbesc cu păsările.
Doar o să fluier aiurea o melodie la întâmplare.