alma nahe

mic monolog schizofrenic

In cap umplut on Noiembrie 12, 2008 at 11:13 AM

3645_caesar_castor13646_caesar_pollux
Până la vârsta de 6 ani târâm după noi iepuri de cârpă sau urşi pluşaţi, cărora le roadem labele, după ce în prealabil le-am înmuiat în ciorbiţă şi miere, în ţarcul îngrădit, special amenajat pentru noi. O naţie de mititei în scutece, apropiaţi afectiv de cârpe colorate sau texturi pufoase.
De la şapte ani încolo ni se iau cu forţa, printre bale şi lacrimi şi ni se pun, în loc ( tot cu forţa) pixul, stiloul, creionul, în mâna dreaptă, de catre părinţi supăraţi că la „luatul din moţ” am ales peruci colorate sau măşti în loc de bancnote, apoi ni se dau nişte foi frumos ambalate, cu etichetă şi feţe de bancă cu monogramă şi… „ Pe-aci ţi-e drumul !”Drumul spre maturitate!
Acum avem un întreg Univers între palmele noastre. Aici ne ţinem temerile, în căuşul ăsta îngălbenit de tutun, spălat de câteva ori pe zi .Te şi miri cum de mai rezistă culorile! Acum vorbim singuri pe stradă, pentru că umblăm cu iepurii şi urşii dosiţi pe sub haine.
Sunt convinsă că dacă am umbla cu ei la vedere, nu am mai purta monologuri schizofrenice sau maniaco-depresive, ci dialoguri interesante.
Sunt atât de convinsă, încât ieri i-am cumpărat mamei mele un urs de pluş, de mărimea unui nou născut, să doarmă cu el. Mie nu mi-a plăcut niciunul, aşa c-o iau de la capăt:
amdamdezdizimanifrezdizimanipomparez

Anunțuri
  1. vreau si o capra numai a mea

  2. eu ii tot iau lu’ pisi animalutze de plus si-mi zice sa ma maturizez. ce sa inteleg?

  3. toate se intampla prea repede si pixurile curg in penare si plangem dupa pix si dupa penar si nimeni nu-ti explica nimic. ce si cum se mananca maturizarea asta…mi-am dat toţi pluşaţii. grow up! asa mi s-a spus.

  4. Eu am crescut si cu masinute si plusuri dar am crescut si cu jocurile pe calculator. Jocuri PC inca mai joc, pe cand cu masinutele nu. De ce? Pentru ca „societatea” nu ma obliga sa renunt la ele ca sa ma maturizez, pe cand cu masinutele e alta poveste. Desi parca imi vine cateodata sa ma duc in fata blocului si sa ma apuc sa scormonesc in pamant, facand garaje pentru „bemveu” din sertar 🙂 Mi-ai adus aminte cu articolul asta despre niste vremuri frumoase si pentru asta iti multumesc. Tudi over and out.

  5. Iar mama ta a fost atat de bucuroasa, incat a mai primit bonus o jora. :))

    Iepursii mei te saluta.

  6. @cfi: deşi ai fost umpic ambiguu, înţeleg că vrei şi tu o capră numai a ta. Înţeleg şi de ce! 😉 Vezi, astăzi sunt plină de înţeleg-uri…
    @elegantly wasted : păi, nu mă bag! 😉 Nu vreau ca pisi să sară cu gheruţele la mine.
    @evergreen: şi eu mi-am dat toţi pluşaţii, dar nu din motive de maturizare. I-am dat ca să îmi iau alţii noi, să fiu în pas cu moda. Cât despre maturizare, nimeni nu-ţi spune nimic, pentru că nimeni nu ştie exact ce şi când începe ea să se manifeste cu adevărat. Ne prefacem cu toţii serioşi, când, de fapt, abia aşteptăm să facem copii, să ne mai jucăm cu jucăriile lor, fără să fim acuzaţi că suntem infantili.
    @tudi, eu m-am jucat cu maşinuţe când eram mică, nu cu păpuşi. Probabil, aşa, pt. echilibrul Universului, acum mare, mă joc cu păpuşi, pentru că asta mi-e meseria. De gustul jocurilor pe calculator am dat acu’ patru ani şi de-atunci nu m-am mai lăsat.
    Ştii, mă gândesc uneori că maturizarea nu e o chestie general valabilă. NU e un prag pe care suntem obligaţi să-l trecem. Dacă maturizare înseamnă grija zilei de mâine, atunci, da, poate că sunt matură, dar asta nu înseamnă că nu o să mă mai iau din când în când (destuuuul de des) la braţ cu ummagumma, târându-ne bagajele pline cu iepuraşi sau ursuleţi după noi la câte vreun festival rockist sau jazzist. Mă bucur că ţi-am scobocit atât de plăcut printre amintiri. De obicei rănesc! 😉
    @ummagumma: Jora e nebună! Mi-a rupt, mi-a mâncat, mi-a găurit o floare primită cado de ziua mea. Planta mai e şi otrăvitoare. Da’ ea nu dă semne c-ar avea ceva otravă prin stomac. În schimb, mama e mai tolerantă cu ea acum, mai ales de când a primit ursuleţu’ imens. Are şi ea pluşu’ ei acu’. Nu mai e geloasă.

  7. almanahe, asta-i textul zilei pt mine !
    cred ca eu am inlocuit ursuletii cu un pisic gri si grasut. 🙂

  8. eu am dormit de la un an de zile pan la 18 cu Viorel.
    Viorel era un fel de iepure-caine-om, adica corp de om, nas de caine si urechi de iepurs.
    imi placea sa-l ingrop zilnic si seara dupa ce-l dezgropam, il atarna mama de urechi pe sarma proaspat spalat
    acum, e la tara intr-un sac prin pod, jigarit, fara oki si cu capu si mainile cusute pentru a n-a oara.
    nu-l mai iubesc.

  9. @student aiurea : Eu i-am înlocuit acum un an cu doi pisicuţi: Jora şi Cooper. Cooper e, era plimbăreţ, şi cum plimbăreţilor le şade bine cu drumul, l-am dat (nu cu mâna mea, că nu mă înduram). O mai am doar pe Jora. Ea e ursuleţul meu de pluş.

    @Dez: Acu ai o altă jucărie, mămico, de-aia!… năsuc de om, urechiuşe de om…săracu’ Viorel!

  10. Eu am fost fortata sa scriu cu mana dreapta desi sunt stangace… Si acum am unele probleme din cauza aceasta… 😦

  11. Asel, te înţeleg! Şi eu sunt stângace!…pentru comunişti nu era ok, si-atunci educatoarea, că ne era prietenă de familie a sfătuit-o pe mama să mă forţeze să scriu cu dreapta. Din acest motiv, niciodată nu scriu la fel; dacă fac o pauză de cinci minute să-mi odihnesc încheietura mâinii, deja, să fii sigură că scrisul nu mai e aplecat spre stânga cum era la început, sau literele sunt “de tipar” în loc “de mână”…ş.a.m.d.

  12. Pe mine m-au batut peste mana stanga si mama si invatatoarea (toantele!!!). Am sesizat, in timp, ca am reflexele putin intarziate si ca ma dumiresc mai greu decat altii care este stanga si care este dreapta. Dupa mintea mea, de la faptul ca am fost fortata sa „fiu altfel decat eram setata”, mi se trage. Oricum, scrisul este singurul lucru pe care il fac cu dreapta… In rest, sunt stangace si la propriu si la figurat… :)))

  13. Asel, părinţi sunt “tonţi” când vin dintr-o lume în care a scrie cu stânga era o crimă, era o ciudăţenie, iar unele educatoare sunt “toante” de bună voie. 🙂

  14. Si daca ramuri bat in geam, si fii-mea e-ambidextra? :))
    E ca (a)minte sa mi-aduc…sa NU o reeduc.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: