alma nahe

O Vinere albă de vinerea neagră

In superblog2018 on noiembrie 14, 2018 at 10:59 PM

A fost odată, demult, tare demult, o Vinere albă-albă, dintre cele 52 de vineri posibile – uneori 53 chiar -, în care, 10 din 10 români se gândeau la păsărele, floricele, copaci, relaxare, muncă, somn. O vinere ca mai toate vinerile, în care îţi putea trece prin minte să cumperi şi să pui ceva mătăsuri pe tine, în anumite sâmbete or duminici, ocupate cu  nunţi sau botezuri de toamnă târzie, dar nu era neapărat obligatoriu. Mai ales dacă erai bărbat, căci nimeni nu prea băga de seamă că porţi aceeaşi cămaşă şi nici ei, bărbaţii noştri, nu dezvoltaseră simţul chilipirului fashion aşa de acut ca-n zilele noastre.

Din 2011 însă, Vinerea albă-albă a devenit neagră-neagră, 7 din 10 români o simt englezeşte şi astfel, Black Friday se simte acum precum o sabie atârnând de un fir de păr. Zbârlit! Nu vreţi să ştiţi al cui e firul de păr, că azi e în 14 noiembrie şi numai vinerea asta nu e vinerea cealaltă.

Din ziua când vinerea albă-albă s-a transformat în neagră-neagră, oamenii au căpătat şi sindromul cumpărătorului compulsiv, printre care eu NU mă număr şi, poate de aceea şi văd cum stau lucrurile, adică mai moarte, mai ales că unele magazine îţi vând la reducere până şi moartea (lor sau a altora). De fapt, ca să fiu sigură că nu o să cumperi aiurea, am compus un epitaf. Vânzătorului mut

De am murit, aici zac îngropat. Semnez clasic, în piatră: vânzător „plecat”. Azi nu mai sunt, nici mâine… Niciodat’! Glumesc… Nu închei socoteala de pe-acum, mai am ceva să-ți zic, nu-mi sta în drum, pe urmă pun fermoar. Însă acum citesc și, nu te speria, cu glas, cât pot de tare acest ferpar.

Nu că-s mai „viu” acum, dar nu știu cum să-ți spun, am prins, murind, un mare-mare tun. Hai, vin’ la moartea, vino ca să-ți spun! De vii acum, primești și-un discount bun.

Decât să mori de plâns și să fii deprimat c-am răposat, mai bine cască ochii, nu-i da peste cap, că-ți spun acu’, de-a fir a păr, norocu’ chior ce mi s-a-ntâmplat.

În timp ce răposam definitiv, m-am înțeles cu sfântu’ Petru să devin activ promoarte – și vreau să fii atent, că-i crucial – azi morții, pe piatra-mi funerară, am să-i scriu, cu mare patos, ADVERTORIAL. Și, ca o paranteză, mă aștept ca muritori de rând, acuma vii, în rând, la rând, curând pe link să intre și să stea, pe veșnicie, link dofallow.

Organizez și un concurs, să moară calu’!

Eu am testat produsu’ nu vă mint, și iaca, nu mă-ntind… la vorbă. (De)poziția e-a mea-n cuvinte cheie și nici subtil nu v-o pasez, v-o zic direct, a la per tu, ca să muriți de poftă, moartea să se ieie!

Hai, vin’ la moartea! Hai, fie și a ta! Lua-te-ar moartea! Lua-te-ar să te ia!…

 

O astfel de reclamă e ademenitoare, trebuie să recunoşti! Cu epitaful în cap, sper să identifici şi vânzătorul corect, precum şi reducerile reale! Dar, ca să scapi de vinerea următoare (23 noiembrie, mai exact), indiferent că vrei să iei o geantă de damă sau o pereche de ghete de bărbaţi, îţi trebuie îndrumare serioasă.

Pentru exemplificare, o să aleg site-ul answear.ro. Pentru nume, în primul rând, căci conţine suficiente answer-uri în ce priveşte answear-urile ce ne dau atâtea palpitaţii, zilnic, apoi pentru că e un site  pe care îl străbat, în lung şi lat, de vreo 2 ani încoace, deci îl ştiu ca pe şosetele mele, cumpărate într-o altă vinere neagră, alt an.

black friday

Desigur, nu toată lumea vrea să-şi cumpere de îmbrăcat, încălţat sau accesorii, unii vor cumpăra gadgeturi, alţii excursii, mai ales că se poate ajunge şi la reduceri de -90%, dar îndrumarul cumpărătorului fashion de black friday în varianta mea se poate aplica, în funcţie de fiecare dorinţă la care aţi jinduit toţi anul. Cu o mică excepţie, cumpărătorul compulsiv, care va cumpăra absolut orice, fiindcă e la reducere şi nu se ştie când îi va trebui. De obicei, niciodată! Nu-i aşa, Daniela?*

Ca să nu faci ca Daniela, o să extrag câteva tertipuri de a transforma vinerea la loc, cum era înainte de 2011, adică  un picuţ mai albă din puţul  (a)facerilor mele.

 

Îndrumarul cumpărătorului fashion de black friday

 

Nu e niciun secret că mie îmi plac brandurile Medicine şi Tommy Hilfiger, în plus, însă, am mai adăugat pentru vânătoarea vinerea-neagră şi alte branduri din patrimoniul Answear.

Astfel, primul pas, ca să i-o iei înainte acestui noiembrie negru, e să stabileşti cu mult înainte de ziua de vineri, 23 noiembrie, dacă vrei să îţi extinzi gusturile în materie de branduri sau dacă rămâi numai la ce ştiai, că-i mai sigur. Şi, mai ales, să ocheşti indiciul care-ţi va vinde cam ce procent de reducere vor aplica firmele. Answear, spre exemplu, va aplica reduceri de până la-70%, începând cu 17 şi încheind cu 27 Noiembrie.

ghete-negre-dama-620x935

Urmăreşte preţul de dinainte de această perioadă! Eu am ales o pereche de botine DR MARTENS, la care, dacă le-aş lua acum, aş primi o reducere de 80 lei, dacă m-aş înscrie în Answear Club, politica de fidelizare fiind extrem de atractivă – spre deosebire de alte firme, unde primeşti puncte, aici le poţi folosi cumpărând cu reduceri de până la -50% (dacă te-am făcut curios/curioasă, găseşti detalii pe site). În plus, în acest moment, deja au o reducere de 160 lei. Eu o să aştept, totuşi, să văd ce preţ vor avea botinele în perioada neagră.

Astfel, un al doilea pas ar fi să îţi selectezi produsele dorite încă de pe acum, presupunând că ai cont pe Answear. La câte ţi-am scris despre Answear, cred că îl ai deja. Dacă nu, fă-ţi cont imediat! Selectându-le, ai toate şansele să prinzi ce e în stoc.

După ce ai ochit ce ai ales – eu nu mai zic ce, că îmi furi marfa! – urmăreşte preţul constant şi, pune în coş! Acest al treilea pas e cel mai important! Un indiciu, o să îţi dau totuşi, am mai pus ochii pe o bluză de damă, dar nu zic colecţia! În compensare, uite un brand aflat în colecţia Answear care deja aplică reduceri consistente: TALLY WEIJL

Şi, ultimul pas, dar nu pentru că e ultimul, ci pentru că se subînţelege,  e să ai grijă să fie plin cardul!

Însă, dacă vrei să fii sigur, nu zice nimănui ce ai ales, la modul concret, ca să nu-ţi sufle cineva chilipirul! Eu te-am păcălit că am ales botinele acelea, de fapt am ales altele!

Vânzările din vinerea neagră, aceste vânzări cu bliţ, sunt benefice atât cumpărătorului, cât şi vânzătorului, aşa încât, îţi urez să descoperi din timp magazinele care fac reduceri substanţiale, atât cele fizice, cât şi cele online şi, mai ales să fii pe fază când se va strigawe are the black answe(a)rs!

O vinere albă, de vinerea neagră!      

 


SuperBlog 2018, Proba nr.18, sponsor: answear-patrat    


*Daniela, adică spicuiri.ro/ Nu vă luaţi după numele blogului!

Reclame
  1. Olimpio, botinele alea sunt de pe siteul lor? ca nu dau de ele…

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: