alma nahe

Archive for 6 noiembrie 2018|Daily archive page

Itinerariul perfect: nici mai la stânga, nici mai la dreapta plus SanoVita

In 1, superblog2018 on noiembrie 6, 2018 at 11:55 PM

Copil fiind am băut din fântâni şi am gustat din zăpezi topite.

În zilele bune adunam zarzăre, vişine şi corcoduşe în poală şi îmi săturam nevoia de acru, până mi se sterpezeau dinţii. În cele potrivite, ivăr, palmele bunicii ferecau poftele mele de dulce cu felii de pară, de măr şi prune, toate uscate în buza sobei. Pentru fiecare „vreau” sărat de-al meu, ningea scurt peste farfurie de pe un vârf de scobitoare.

La amar n-am poftit niciodată, dar se ascundea, năzdrăvanul, în nucile mele verzi şi atunci strâmbam din nas, închideam ochii, dar nu renunţam la ele nici în ruptul capului.

 

00181

sano-vita-300x177

Au să mai vină? Dacă ar fi să ne luăm după instinct, aşa ar trebui: să mai vină vremurile alea bune. Fiindcă instinctul simte primejdia, toate se învaţă şi prin toate se va trece…

Abia acum cunosc itinerariul perfect: nici mai la stânga, nici mai la dreapta plus SanoVita, fiindcă sănătatea, băţul care susţine talgerul moarte şi talgerul viaţă, încă rămâne, în aspectele ei generale, o enigmă pentru absolut toată lumea. Desigur, există semne, umbre sub şi în ochi, vise, acolo unde ea şchioapătă şi, de fapt, de-aici încolo, dinspre boală… dorinţa de-a te repune pe picioare. Ce e oare important, când nu se zăreşte certitudinea? Găsesc că speranţa, schimbând impresii…

Dacă hohoteşti în marginea buzei unei fântâni, nu tremură apa?!

00181

„Voi zice clipei repezi, frumoasă eşti, nu  trece-n zbor!”(Faust)

Viaţa sănătoasă nu e numai lapte şi miere. Există şi multe puncte de vedere, de fapt, iar problemele de sănătate sunt şi ele diverse.

Cât depinde de noi şi cât de alţii? Când eram mică, voiam să mă îmbolnăvesc „de moarte”. Să stau acasă, adică, prefăcându-mă bolnavă tare şi mama să-mi ungă o felie de pâine cu miere şi să beau un pahar cu lapte cald. Desigur, nu ştiam ce motive medicale să-i indic mamei, dar puteam să-i indic unele meteo. Eu sunt şi meteodependentă. Voiam să stau cu capul în nori şi pretindeam pentru asta alinturi… Cred că, orice boală, are nevoie, mai întâi, de un suport moral. Şi eu l-am avut. Şi când mă prefăceam, şi când boala de întâmpla de-adevăratelea.

Până la 20 de ani am avut multe boli, deloc prefăcute. Mă gândeam că, poate, mi s-a îndeplinit rugămintea. M-am îmbolnăvit de ulcer duodenal prin clasa a VIII-a. I-a urmat gastritei, descoperită de medicul meu, la care mergeam de când eram de-o şchioapă şi, având încredere în el, înghiţeam 15 pastile odată. Doar una singură era pentru afecţiunea mea, celelalte erau protecţie în serie pentru diferite organe. A treia era pentru cea de dinainte, a patra tot aşa…

miere-de-manuka-kf12-raw-250gr

Dacă mierea de Manuka s-ar fi găsit în acele timpuri, poate că măcar una din ele mi-ar fi fost înlocuită cu o linguriţă din mierea asta sau n-aş mai fi făcut niciodată, din două în două ore, calmante-cocktail: papaverină+scobutil+algocalmin, ci din 4 în 4 ore sau chiar mai mult, sperând să dispară cercul ce mă sufoca… Dar în galantare, abia de se găsea pâine. Aşa că am înghiţit cele 15 pastile destulă vreme cât gastrita să devină ulcer. Într-o zi le-am scuipat în loc să le înghit, fără să zic nimănui şi am început să mănânc, puţin câte puţin, din „fructul oprit”, adică alimente contraindicate şi, miraculos, în câteva luni m-am vindecat.

Cred că există un arsenal de motivări ştiinţifice, dar  imediat ce s-a întâmplat, nu am mai mâncat carne. Nu puteam, îi simţeam mirosul… Oricum, nu mâncam prea multă nici înainte. Dacă corpul nostru este pus într-o situaţie rea, noi, oamenii, ne adaptăm? Ştim noi să ne adaptăm?!

Azi, dacă corpul meu îmi cere mentă, mă duc să cumpăr mentă. Dacă mâine îmi cere musli, mă duc să iau musli. Dacă poimâine îmi cere goji, caju, curmale smochine, migdale, seminţe de in, de chia sau miere de manuka, merg să îmi cumpăr.

Când boala trece prin noi şi s-a îndepărtat, uităm de toate, numai că ceva în mine n-a uitat. De-atunci! Eu nici nu cred că boala pleacă de tot din noi, odată ce-a intrat. Doar coboară din oameni, dar trebuie să iei aminte că tot pe-acolo poate şi urca înapoi.

Eu nu am tras învăţămintele astea adult fiind, ci copil. Şi, dacă ar trebui să se ocupe cineva de deşteptarea adulţilor, aceştia sunt copiii, fiindcă îşi păstrează o vreme, nealterat, instinctul.

Eu nu vorbesc din cărţi de specialitate, ci din ce-am trăit eu pe-atunci, un copil săvârşind victorii personale.

00181

„Ce ai săvârşit dumneata, ca să te cunosc?”

tim-marshall-114623-unsplash-2-1-729x486

m-a întrebat deunăzi un bătrânel simpatic, care-avea peste 90 de ani, fiindcă l-am salutat. Nu îl cunoşteam, dar i-am salutat, de fapt, sănătatea şi ţinuta sa impecabilă, de mare crai.

„Eu sunt un explorator!” am vrut să-i zic, dar  m-am trezit că aproape-i urlu în urechi, de parc-ar fi fost surd: „Nu a fost să fie să mă ocup de trupuri, dar s-a nimerit să mă „ocup”* de şi, mai ales, cu suflete! Şi acum, în acest moment, m-am „ocupat” şi cu al dumitale. L-am pus la păstrare, în inima-mi, pentru sănătate!”

„Pentru sănătate?”, a continuat el cum stătea aşa, băţos, privindu-mă într-un îngheţ incert şi haios, în timp ce pregătea o pulbere din cerul gurii sale. „Caută-ţi un om mai viu, un copil, că e mai plin de speranţă decât mine, prin mine doar fâlfâie viaţa. Eu nu mai aştept decât nişte păsări, de-aia mă uit în sus. Poate-or să vină cu un noroc** şi mă aleg cu o prelungire.”

A dat să plece râzând, dar s-a întors ca să împartă râsul cu mine. „Râsul” e sănătate curată, aşa-i?! i-am interpetat eu verde sensul întoarcerii.

Merisor-Confiat-500g

„Râsul şi insulina verdeMerişoarele sunt râsul împotriva bătrâneţilor mele, eu le mestec pentru anemie,  memorie, stres şi anxietate… Vorbele îi fuioreau***, în timp ce  gândurile mele îi admirau disciplina de fier şi puneau pe fugă osteoporoza.”De la o vreme se grămădesc toate, parcă ar vrea să mă ia în gheare” m-a întors bătrânelul meu simpatic la cerul gurii lui şi la păsări.

„Da’ nu vine ea!… Aflu eu ce gogoşi vinde!”

00181

Despre frumuseţea clipei

şi, cum o râdem uneori, în loc să ne cutremurăm înfiorându-ne prin alt sentiment s-a mai zis, iar lumea de azi e îmbâcsită de îndestulare.

Nu ştiu dacă sănătatea se reîncarcă precum o baterie, când lunecă înspre picioare sau se despincă-n două, odată plecată, dar eu cred în instinctul de-a simţi ce e sănătos, în soare, în stele, în lună şi în seminţele, fructele, legumele, plantele nemodificate genetic ale pământului. Cred în ele şi în oricine le promovează!

Pe cât cred în dans, ca terapie şi, mai ales cred în teatru, fiindcă de-asta am zis că mă ocup cu suflete: cred în copiii cu care lucrez în atelierul meu de teatru şi mă încred în instinctul lor.

Din alimentația sănătoasă izvorăşte energia, împreună cu alţi factori  de echilibru pentru corp și minte, iar posibilitatea de a găsi produsele potrivite nu mai e un impediment.

Brandul  românesc SanoVita, nu (cred că) vă e străin! Ar fi culmea să fie aşa şi un pas greşit. Fiindcă aşteptarea încordată, vremea sau alte provocări ale vieţii nu vă vor ataca niciodată direct. Vă vor învălui mai întâi mintea. Menirea noastră, a oamenilor, e de a întoarce lumii gusturile ei de bază, nu numai de a le contempla!

Eu am învăţat de mică să urc spre lumina din care m-am născut, adică înspre soare, fiindcă bolile copilăriei mele miroaseau a bătrâneţe. Nu a chipului, ci în interior… Organele noastre se regenerează, dar trebui susţinute cumva…

Tu caută-ţi propriul tău echilibru!

Poate că în zilele noastre nu prea te mai poţi înţelege cu nimeni. De aceea, înţelege-te mai mult pe tine şi lasă-ţi copilul să descopere rafturile fermecate SanoVita. Fiindcă…

Copil fiind, am băut din fântâni şi am gustat din zăpezi topite…. Dar pe-atunci, părinţii noştri erau atât de siguri pe viaţă…

00181

* „ocup”- în construcţie, cu sensul de a umple (sufletul)

**Noroc- în construcţie, referire la găinaţ

*** de la fuior

Foto: blogul SanoVita

SuperBlog 2018, Proba nr.14, speaker pledoarie pentru „Sănătatea copiilor noştri

 

Reclame