Ciné ma Bo(r)sch no.5

În piatră îmi stau poveştile şi acolo rămân. Nu, nu ca să arunc cu piatra-n tine! Acolo sunt scrise şi de-asta rămân.
Dincolo de ele sunt fum!
Dincolo de fum sunt doar frânturi de fraze.
Dincolo de frânturi de fraze mă…ăăăă… reinventez.

Dincolo de (re)inventar(e)sunt eu cu altcineva.
Sunt două, sunt trei, sunt mai mult.
Dincolo de mine mult e eu cel singur.
Dincolo de eu cel singur e poveste.
Dincolo de poveste e morală.
Dincolo de morală e un zâmbet.
Dincolo de zâmbet e verde întins.
Dincolo de verde întins e linişte.
Dincolo de linişte nu ştiu ce e.
Dincolo de nu ştiu ce e, aberez şi mai scrijelesc o piatră, si-apoi cred că ştiu.
Dincolo de cred că ştiu e o altă poveste.
Dincolo de altă poveste e altă morală.
Dincolo de altă morală e alt zâmbet.
Dincolo de alt zâmbet mă repet şi-mi dau seama ce ditamai filozofie.

Admirabilul de tiran mărunt se săturase să tot stea de curul proprietarei, care neînduplecată, îl adora doar pe pitic. Nu suporta nici cufărul lemn–tec cu motive autohtone pentru că piticul îi veghea de-acolo, seară de seară, cu chitara în mână, şi-i fredona proprietăresei noi melodii în două acorduri, profitând de faptul că ea dormea la margine.
Strania compoziţie îi determina pe toţi să fie paranoici, astfel că fiecare se credea mai gătit, mai rumenit la proţap şi servit.

O compoziţie mrożekiană de strip-teaze în largul mării? Poate.

Admirabilul de tiran mărunt rezista noilor acorduri câteodată, dar de cele mai multe ori, inspirat de goliciunea sentimentelor interioare se apuca de folosea bucile proprietăresei drept darabană, în ritmul acela nebunesc impus de pitic. Proprietara simţea usturimea palmelor, dar înnebunită de rezultatul compoziţiei se păstra în poveste, seară de seară, proaspăt parfumată cu bucile la cheremul muzical al celor doi muzi(can-canţi).

Deodată se trezi proprietară de pitic şi de admirabil de tiran mărunt, ceea ce în circ era neobişnuit, dar în sinea lui, sub imensa cupolă albastră, circul era mulţumit de muzicalitatea faptului că berile nu se mai aruncau peste gard ci se consumau acolo, răsuflate.

Două contorsioniste şi singurele antrenate bine în acest circ, se-ndoiau că în felul acesta circul va avea de câştigat şi-l revendicară pe pitic, astfel că se înscriseră în audienţă la proprietară s-o convingă că piticul nu mai e de ea şi că ar trebui să îl lase în pace, acum că admirabilul de tiran mărunt se afla în aceeaşi barcă cu ea. ”Pentru echilibru” ziceau ele. Pentru echilibru nu renunţa ea, proprietară de pitic, nicidecum de admirabil de tiran mărunt, dar contorsionistele erau prea elastice ca să înţeleagă rigiditatea acestei arhitecturi.
Bine, acu şi piticul aluneca de la o propunere la alta, înnebunindu-le, nimic de zis!
În acest cântec, odă admirabilul de tiran mărunt, proaspăt vopsit, care hotărâ să-şi încalece hoţopina cu cronometru şi ieşi din poveste pentru un timp, păstrându-şi în CV numărul care-l consacrase.

Contorsionistele s-au apucat de desenat în ritmul plecării piticului de la una la alta. Proprietara era gata să cedeze stăruinţelor lor, dar nici piticul nu putea renunţa cu una, cu două la cufărul lemn-tec.
Una din contorsioniste însă îi promise marea cu sarea, iar el săturându-se de tot acest circ unde el nu mai era nici pe departe un pitic comic, plecă, renunţând la cufăr, pentru câţiva metri în plus de spaţiu locativ dar şi pentru că, precum se ştie, sarea te ţine la suprafaţă, dacă ţi se înneacă corăbiile.
Proprietara, nu căută în “Carul cu fân” alegerea piticului, pentru că nu pierduse decât un singur ac care-i cârpea sentimentele de odinioară.
Un timp mai auzi cântecul piticului, apoi se lasă în voia darabanelor admirabilului de tiran mărunt, reîntors în cortul proprietarei tot din motive autohtone, de spaţiu locativ, unde hoţopina cu cronometru nu-l putea adulmeca. De altfel unul din visele ascunse ale proprietarei de pitic era să devină proprietară de admirabil de tiran mărunt.
Circul fuse de acord cu aceste noi reglementări, cu această pace interioară fie ea provizorie, cum de altfel o şi prevedeau, apoi îşi schimbară câteva măşti între ei şi trecură fiecare în scenă, în culise, în cuşti, aşteptând cuminţi şi împăciuitori rezultatele alegerii.
O redistribuire de sentimente minuţios asamblată, dar un algoritm al naibii de nebun (în)datorat spaţiului alocat negocierilor.

Ciné ma propus de amdamdez.

(va mai urma, probabil, dar nu mai sunt chiar atât de multe de spus)

Ciné ma Toulouse Lautrec no.3

Viaţa se scurge ca într-un bordel părăginit, unde a venit ora prânzului…Existenţe fantomatice viu împopoţonate politic, cu cravate sobre la gât, mă fac să-mi mai aprind o ţigară şi să-mi feresc ochii încă o dată cu perechea de ochelari pentru miopie, pe care îi păstrez special pentru asemenea cazuri. Dincolo de ochelari, şocarea, sărăcia şi prostia se amestecă de-a valma cu futaiuri, sarmale, cârnaţi, mici şi voturi…

Şi ce e mai rău e că bucătarii joacă acelaşi can-can de secole, iar noi nu ne prindem în culise, printre mirosuri de transpiraţie, usturoi şi parfum franţuzesc, că atunci când ne promit felul doi, noi deja suntem sătui şi-am putea râgâi liniştiţi şi fără.

Dar nu, noi scoatem voturile de la ciorap şi lungim ciorba.
Eu îi invit, uninominal, să mă facă poştă, de vreme ce stau cu curul dezgolit la ei uşoară şi aplecată în faţă.

Sar uşor din poveste şi nechez…şi realizez că îmi doresc să fiu un cal, o iapă, mă rog, să fiu înhămată la o trăsură roşie, nu una aurie ca a mea, care se transformă la miezul nopţii în dovleac.
M-aş lăsa călărită doar de cei care mi-ar da de mâncare. Pe restul i-aş trânti cu curul de pământ!
Aş deveni favorita întrecerii…

Să nu mai fiu niciodată nevoită să strâng, pentru prea mult timp o altă palmă-n palma mea, al cărui suflet priveşte pe cel al meu ca pe-un abonament.
Aş păcăli orice nătăfleaţă care s-ar apropia de mine, crezând că mă domoleşte, dacă-mi arată o bucăţică de zahăr, dacă se strâmbă sau îmi zâmbeşte-ntr-un ochi…

Na, că mi-a ars degetul, ţigara! Am uitat de ea, ca de poveste…

Piticul se întoarse în poveste obosit şi nelămurit…
Ce-o apucase pe propietară? Şi unde voia ea să fugă?
Şi-apoi mai aveau de dat atâtea reprezentaţii.
Până atunci nu se urnise niciunde, pentru că îi plăcuse să stea împletindu-şi părul cu poveştile ei trăsnite.
„Istoria noastră”, cum îi zice ea…
Apoi piticul se albi brusc, ca bobul de orez: „Dacă n-am făcut nimic, a cui e vina?” În orice caz e mai bine că a plecat! Să stea acolo unde s-a dus, sănătoasă! Şi aici, unde dăm noi reprezentaţii sunt doar douăzeci de muşterii. Îi ştiu şi după nume. Mă descurc eu!”
Dar în odaie era întuneric… Îşi aminti de ea cum dăduse buzna peste el, într-o zi de toamnă.
Pe-atunci ea cânta cuplete în teatre improvizate, dar era mai degrabă o animatoare.

Fu trezit din negare de admirabilul de tiran mărunt, ce venise ca de obicei să-şi primească, peste gard, plăcerea.
“O să plec după ea! Doar o să am nevoie la întoarcere de-o femeie care să-mi facă o ciorbă caldă.” mai zise el, nesinchisindu-se de prezenţa admirabilului de tiran mărunt şi plecă după ea.
Era atât de preocupat de propria-i persoană încât nu observase că proprietara nu plecase nicăieri…
Admirabilul de tiran mărunt chicoti la năstruşnicu-i gând: „Dacă o găseşte, o să-i ceară iertare?şi despică tacticos bucile proprietarei în două ca s-o fută. „
Afară măscăricii îşi plimbă demnitatea măştilor…
Cei cu roluri principale se retrag după cortină pentru a intra pe sub pielea cuiva…

Clopoţelul vesteşte alte cornuri calde…
Un indian sălbatic a rămas înţepenit într-o stare de spirit…poate sub intuiţia sumbră a unei dezamăgiri apropiate?…
„Mai e loc!!!!!!” cântă măscăricii într-un glas cu două limbi.
Să gust din marea ciorbă ce fierbe la foc mic, în aceeaşi mizerabilă oală sau să aştept felul doi?
Îţi dau un castron? Ia! Serveşte-te! Mai e destul!…soarbe-o, dar fără zgomot, te rog!
Nu mai am linguri!

… Într-o zi o să fiu întrebată: „Bătrâno, în afară de amintiri, de ce altceva mai dispui?!”…
De corăbii, maică, de corăbii!…
Chiţ-chiţ,chiţ, chiţ, chiţ… n-avem frică de pisici, Chiţ-chiţ,chiţ, chiţ, chiţ, când nu sunt aici…
La ce distanţă se află nebunia de înţelepciune?
(ciné ma propus de catz!!!!)
(va urma)