alma nahe

Archive for the ‘Cinéma cântat’ Category

15!

In Cinéma cântat on Mai 11, 2017 at 11:08 PM

travka

Amintirile nu sunt gloanţe. Nu sunt nici flori. Bine că nu sunt piele, să trebuiască s-o atingem, din când în când!

Acești 15 ani sunt (mai mult) ai numelui, căci acum 15 ani puteai să îi vezi cum vin, nu cum se duc, iar acum, că îi vezi cum s-au dus, nu ştii cât să (mai) spui din ei. O dulce satiră, când stai să te gândeşti: Ia să mă văd unde eram! 

Cred că diminețile reduc pornirile eroice, imediat ce te speli cu apă rece pe față. Așa și gândurile, odată scrise, nu se mai întorc la fel în tine. Nici cântecele! Făcute să care doar o mică parte din vieţile noastre…
afiş Travka

Ce se mai aude? Să nu fim îngrijorați! În fiecare sunet TRAVKA poate fi o prietenie infinită. Chiar dacă de #cincisprezeceanicălătoare…

Oamenii sunt gloanţe. Sunt şi flori. Şi, până la urmă, fiecare dintre noi sfârşeşte prin a fi o explozie ocazională în raport cu celălalt. Praf de puşcă, petale… O subtilă şi inumană conştiinţă poetică.

 

Sub apă

In Cinéma cântat, dicţionar de mişcare on Martie 22, 2016 at 9:40 PM

Hei, surioaro! Nu vrei s-o tai de-aici? Du-te dincolo… de pod!
Du-te să te verifici în altă parte!
Hei, moşule! Pierdut în colbul taxiului care te-a adus,
du-te şi vezi-ți de sănătatea ta înainte de a fi futut.
Hei, vă întrebați şi voi, cu toții, uitându-vă la apă, de pe pod,
cum e să trăieşti sub apă?
Te-ntrebi cât poți de mult să trăieşti sub apa aia?
Nu poți, nu poți, nu poți!

Hei, prietene, prieteno! Te-am văzut plângând şi căutându-ți,
uitându-te-n apă, altă şansă.
Da, ce să vezi? Ce să vezi în apă… decât coşmarul tău?
Care vine după tine. Tot timpul. Te uiți la mine?
Uite, şi eu sunt la fel de futută! Da, da!
Şi eu mă întreb cât dracului poți trăi sub apă?

Cât de mult poți trăi sub apă? Păi, nu poți! Nu poți!
Ei… şi când vine barca de salvare,
bine, când suntem aproape înnecați în apa aia, mare.
Şi… când vine… crezi că va avea grijă de tine pe drumul ăla,
tot timpul, barca aia de salvare?
Ştii că în adâncul sufletului tău, acolo, în inima ta,
nu contează ALTĂ cale.
Fiindcă tu ai vrea să te duci… Sub!
Sub apă!

Şi-atunci te întreb, te întrebi cât dracului poți trăi sub apă?
Tu? Cât poți trăi sub apă!
Cât? Nu poți trăi sub apă?
Păcat că nu poți trăi sub apă.

(NU CÂNT, RECIT! Las un link, ca să m-auziți. Vocea e a mea, starea e a mea, versurile… aproape ale altora… )

O, Ani vers are

In Cinéma cântat on Ianuarie 21, 2013 at 12:02 AM

Mă duc la plimbare
c-o animatoare uluitoare.
Tulburătoare sincronizare,
am şi eu vers şi Ani are.

O, Ani vers are! O, Ani vers are!

Seducătoare pustiitoare,
poruncitoare, scânteietoare,
buzele ei sunt calde cuibare,
am şi eu cuib, şi Ani are.

O, Ani cuib are! O, Ani cuib are!

00181

Psi©lunatici: psi©, Carmen, Tineriu, Tibi, Vero(cinisme), Anavero, Dor, Scorpiuţ, Cita, LaFee, vavaly, Diana, Miţa.

Regele Şopârlă. Blânda paradă…

In Cinéma cântat, joi alb, Superblog2012 on Octombrie 18, 2012 at 8:21 PM

Play! Muzica aprinde temperamentul…uşile sunt forţate, ferestrele sunt păzite…tu eşti singura, din tot restul, pentru dans. Cu divinul simulacru al cuvintelor, precum un parfum, muzica aprinde temperamentul.

Soare, soare, soare.

Văpaie, văpaie, văpaie.

Lună, lună, lună…

Te voi prinde-n mână.

Îndată!

Îndată!

Îndată!

– Eu sunt Şopârla Rege şi pot face orice. Pot să-ţi spun numele Regatului, pot să-ţi spun lucrurile pe care le afli ascultând un strop de linişte numai cu un strop de parfum. Vreau să mă crezi! Văd că părul îţi arde, colinele sunt cuprinse de foc. Dacă ei spun că nu te-am iubit niciodată, tu ai să ştii că sunt mincinoşi!

Am închis ochii, mi-am uitat numele, am uitat oamenii. Sunt chiar acolo, nevăzută, mereu în locul potrivit, la locul porivit, dar totodată plec, niciodată la fel, neconvenţional, tăcută prezenţă nepământeană. Sunt dincolo de mine, dincolo de tine…acolo unde plouă cu stropi de parfum şi e numai miros de piele. Apasă butonul, Jim!

Într-o dimineaţă s-a trezit într-un hotel verde, cu o bizară creatură gemând lângă el, sudoarea se scurgea pe pielea-i lucioasă. Într-o altă dimineaţă cu alta.

Scularea! Nu-ţi poţi aminti unde a fost? Visul acesta s-a oprit?

-Cum de mă seduc, draga mea, cum?

Bătrână nu e …tânără, părul roşu întunecat, albă pielea moale. Acum aleargă, copil, la oglinda din baie şi ţopăie ca un iepuraş.

Priveşte, fată! Priveşte!  Uite, floare de portocal, nectarină! Uite şi bujor, măr şi  fructe roşii!  Uite, caşmir, simţi? Lemn de santal şi mosc! Noi, ai mănuşii de purpură! Noi, ai zborului zăpăcit, ai orei de cafea. Noi, ai rasei plăcerii arabe. Noi, ai domnului solar şi al nopţii… noi, împernată casă!  Serioasă frunte, uitând…permiţând…Hai, eşti aproape de noi, la distanţă de-un puf!

…Dar, Jim, de ce-ai avea nevoie de mine? Mai bine plec. Mă voi întoarce când nu vei mai fi. Tot aici. Ca şi cum nu ar fi trecut! Uite, mai bine ascult unde spui despre noaptea fără speranţă, despre aiureala visului american, unde spui despre fecioara cu suflet de fier forjat.

-De un nou prieten însemnat, care să nu mă plictisească, am nevoie. De un nou prieten însemnat, care să nu mă deranjeze am nevoie. Am nevoie de careva care n-are nevoie de mine…să văd că baia e liberă.

Să rămân atunci…

– Draga mea, nu pot trăi fiecare secol lent al mişcării tale! Tu eşti femeia iernii, crescând pietre, purtând bebeluşi către râu. Uită-te pe fereastră! Simţi mirosul?

Străzi şi pantofi, bulevarde, călăreţi de piele vânzând ştiri. Călugărul şi-a cumpărat prânzul…femeia căprioară în rochie de mătase, fete cu mărgele în jurul gâtului…

– Du-te înainte! Trebuie să mă întâlneşti la intersecţie, iubito!

Prea târziu! Intersecţiile-s blocate pe portocaliu. Ca şi femeile.

-Trebuie să mă întâlneşti la capătul oraşului!

…în curte te-aş întâlni, contraste florale, dar devine tot mai greu…

-Ar fi mai bine să vii, decât să nu! Tu şi eu… Stai! Mai bine ia-ţi arma! Când tot restul a eşuat, putem biciui ochii cailor, făcându-i astfel să adoarmă şi să plângă.

Fereastra tremură cu un bum sonic. Apoi linişte. Hai, încă o dată, Press to play!

Eu sunt tot aici, dragul meu,  dar sunt în afara înţelegerii tale. Acum sunt o fată rece. Dar n-ai teamă, nu sunt eu cea care te ucide-n tenebrele camerei tale.

-Te-a-ncercat norocul în oraşul luminii sau eşti doar încă un înger pierdut?

Am sosit în oraş cam acum o oră. Stau încă douăzeci şi trei, şi am aruncat o privire în jur, să văd dincotro bate vântul, până şi acolo unde în bungalouri hollywoodiene sunt fete…

-Eu sunt tristeţea blues-ului, draga mea, călătoresc cu capul plecat, către vârful încălţărilor mele de cowboy. Eu sunt cel care strigă daţi-mi o femeie, s-o faceţi înaltă de zece picioare. N-o faceţi urâtă, n-o faceţi mică. Daţi-mi pe cineva cu care mă pot tăvali întreaga noapte.

 Tu chemi moartea, Jim!

-Am atins-o pe o coastă. A zâmbit!

Putem inventa propriile noastre regate, Jim! Vino cu mine! Fără scaunele noastre de patimă. Doar patimă. Apasă butonul, Jim! Ştii, fără simţul pipăitului am putea deveni blocuri de lemn.

-Acuplarea este bazată, în primul rând, pe atracţia vizuală! Iar eu nu te văd…

Sunt aici, Jim! Miros, ritm, piele…Ochiul nu poate mângâia o femeie, iar iepurii văd tot iepuri. Mă gravez, ca orice femeie, în vârful degetelor. Iar procesul de transformare a metalelor de bază în aur se numeşte Proiecţie.

-Degetele tale ţes în fugă minarete, vorbind în alfabete secrete. Altă ţigară mi-aprind, să uit învăţând, să uit învăţând…

Jim, nu mai … nu mai am mult şi-o să zbor de-aici. Am dreptul la trei picături. Am consumat deja două. Spune-mi unde se află libertatea ta? Arată-mi motivele pentru care tu preferi să plângi? O mie de fete, o mie de flori, un milion de feluri ca să-ţi cheltui timpul, Jim?

-Doar una, draga mea, doar una! Am să-ţi scriu cândva un rând. Sau de ce nu, câteva pe nişte petale. Nava de cristal a început să se umple. Ţi-ar plăcea un sărut, ştiu…dar mai bine îţi scriu un rând depre uşi, despre străzi, draga mea! Acestea sunt câmpuri ce niciodată nu mor, iar timpul în care ai fugit e mult prea nebun! Fă mai bine o călătorie în miezul strălucitor al nopţii…Unii sunt născuţi pentru plăceri, iar alţii pentru noaptea fără de capăt…Du-te, zău, încet, tot mai mult o să-ţi placă! Ia-o aşa cum vine, strop cu strop, desăvârşeşte-te în plăcere, pierdută ascultare a unei legi vegetale! Avem  nevoie de cineva sau de ceva nou, altceva, ca să putem face faţă. Te du! Rămâi desfrânata secolului tău!

S-a sfârşit. Bocesc îndelung. Eu am venit şi-am plecat, purtând strălucirea soarelui în păr, ca o boare, minte de copil, fragilă ca o coajă de ou…uite, îi vezi? Indieni răzleţi pe autostrada zorilor…pufăind.

-Hai, iubito! Acum mergem către casă, mica noastră lume va fi ultima! Corabia nebunilor, corabia nebunilor…Când cuvintele nu mai ating e de-ajuns doar adierea vântului.

1. Textul reprezintă un colaj din textele lui Jim Morrison ( din cartea „ O rugă americană şi alte scrieri” ) şi câteva (pre)texte de-ale mele.

2: Sursă fotografii: Ruth E Hendricks(modificările îmi aparţin)