Acesta e locul unde dorm sau visez, cu mintea hălăduind în întunericimi, unde ajung plină de lume şi-o descarc şi unde curg fluviu liniştiri. Uneori, pe lângă Jora, pisică-mea, ajută şi, moscul, tămâia…
De-aici întind mâna altora, de-aici zâmbesc, de-aici îmi reglez gradele sentimentelor, aici caut pricini adânci, ascunse, din curiozitate profesională şi îmi explic izvoarele faptelor unor personaje, stările spiritului, cercetate, desluşite şi mă întreţin cu vânzătorii de comedie şi dramă omenească şi, tot de-aici aş putea să fac din amintirile mele un fermecător şir de articole.
De-aici am folosit cuvinte nehotărâte şi, uneori, doar urechea a dat preţ lucrului, iar în braţele fotoliilor, pe care le-am retapiţat de curând, de mână, m-am simţit de-atâtea ori ca şi cum aş intra în altă viaţă.
Aici mi-am îmbătat cafeaua pentru întâia oară şi mi-am dat seama că de la orice se poate ajunge în poem, de-aici am făcut paşi de aur pe căi de argint şi tot aici mi-am dat seama că sunt o visătoare într-un elefant de piatră. În visul meu am îngrăşat amante şi am hotărât că între mână şi talpă stă o infinită filosofie. iar an de an, în acest loc, am învăţat de la secundă să vând fluturi pe sub mână.
De-aici am viscolit între lumi şi mi-am zis de-atâtea ori: Nu plânge, aeriano!
Când scriu, începe totul atât de abrupt, deja sunt călare pe un cal și trec zile, uneori și nopți până mă dau jos de pe el, nu e cert anotimpul, însă întotdeauna simt că sunt un bun cetățean al gândului meu, un chiriaș cu taxele la zi, cu umbrelă, în caz că plouă (pe cal???), dar la sfârșitul călătoriei văd, totuși, că aș fi vrut să citesc şi cum m-am urcat pe cal, unde eram. Ce caut eu pe un cal? (Mi-am dat seama că eu manifest absența mai mult decât prezența!) La un moment dat, calul e epuizat, cade, eu îl împușc în cap ca să-i curm suferința și pătimesc, fiindcă n-aș împușca un cal nicicând, dar în poemul meu i-aș scoate și măruntaiele, fiindcă nu îi înțeleg devotamentul: de fiecare dată când plec într-o altă poveste el apare iarăşi sub mine, teafăr, nevătămat.
Îmi place să bat câmpii şi recunosc că pe ăştia i-am bătut la fel cum îi bat de obicei, adică, e de-ajuns să mă aşez în fotoliul din stânga (din punct de vedere al spectatorului) al colţişorului meu preferat de visare şi imediat dau bice gândurilor. Uneori le scriu, uneori pun chiar eu mâna să le materializez, iar alteori doar perna le ştie sau FAVI.ro.
Desigur că nu am numai căutări fantomatice, de-acolo, din fotoliul meu preferat, uneori sunt de-un realism… pe care n-o să încep să-l descriu acum, că nu vreau să schimb nimănui starea de visare pe care tocmai am instaurat-o. Dar nu e numai vina calului, să ştiţi! Teatrul e de vină, cu toate anexele şi sucursalele sale!
Când nu sunt actriţă, sunt tot actriţă, dar cu veleităţi de regizor şi scenograf şi credeţi-mă, e destul de obositor să n-am gânduri mai simple atunci când cumpăr perne decorative (spre exemplu una aşa:)
Asta când nu simt nevoia de noduri şi atunci, bineînţeles că dau celţii năvală, cu tot cu cultura nodului celtic peste mine.
Ţineţi cont că mie îmi place să dorm cu lumină de veghe, pentru că eu consider că lumina e un soi de clopot protector, în care visele se prind de formă (cu sfoară!) şi se transformă în conţinut (adică, chiar acum o să-mi comand clopotul ăsta, fiindcă niciodată, când mă cauţi, n-am destule luminiţe-n casă!)…
Ca să mă înţelegeţi mai bine, trebuie să mă căutaţi la luminiţe cu prima ocazie şi, în general, motoarele de căutare ştiu asta despre mine: produsele de iluminat decorativ sunt FAVorItele mele.
Iar dacă aş începe să număr oglinzile din casă… nu le număr, dar pot să vă spun că, în loc de geamuri la uşi eu am oglinzi şi pe o parte, şi pe cealaltă. Imense! Şi acestea, la rându-le, nu-s niciodată prea multe, fiindcă ochiul cere…
Ochiul cere şi perdele&draperii. De obicei, unele care mă transportă în altă lume! Acum am unele grena, pe care le-am combinat cu o altă perdea cu maci. Dar le schimb periodic, în funcţie de avânt, sens, piesa de teatru la care lucrez şi, în general, motivată de o stare a momentului.
Acum citesc Maupassant, Bel-Ami (martor mi-e pisica!) şi s-ar potrivi perfect perdelele astea, spre exemplu:
Fiindcă şi cititul unei anumite cărţi poate fi un motiv de schimbare a ambientului.
Colţişorul meu de visare nu e îndeajuns de colţişorul meu pentru că îl las aşa, ci pentru că îl reamenajez destul de des, dimpreună cu restul ansamblului. Chiar dacă mobila rămâne aceeaşi, în general, toate celelalte se schimbă în jurul ei.
Nu ştiu dacă am un stil anume, de-a îmbina totul într-un ceva pe care specialiştii l-ar putea cataloga, dar ăsta e locul meu de visare, nu al lor şi slavă Domnului că există motoarele de căutare (şi găsire!), precum e FAVI.ro…
Drept dovadă că eu nu mă întâmplu aşa, doar la anumite ocazii, caută-mă şi la ocale! Pentru mine, contează foarte mult energia locului şi atitudinea lui. Poţi visa închis sau deschis, poţi visa oricum vrei, dar cel mai important e să visezi că eşti tu şi chiar să fii TU!
Nu mă retrag încă, ca să fiu eu, EU am nevoie de-o încheiere cu nuci.
Da, ştiu, ca nuca-n perete încheierea! Dar trebuia să pun ceva şi pe masă!
Articol scris în criză de timp şi urcat pe platforma SUPERBLOG cu patru secunde mai târziu decât trebuia, ca să iau penalizare de 10 (zece) puncte (caluleeee!), pentru proba.nr.5.
Bonus track, ca să mă liniştesc (lălăială proprie!):
Alma Nahe(r) 
Imi place cum bati campii. Si mie imi place, dar tu o faci infinit mai ‘profesionist’! 🙂 Imaginile sunt faine, dar masuta cu pisica e geniala. Pare ceva de spiritism? Chiar daca nodurile celtice imi plac mai mult in aproape bidimensional, chestia aia verde arata ciudat. As face-o mica, pe post de decoratiune de brad. 😀
Culmea e ca desi nu ma prea caracterizeaza cumparatul de pe net, am ajuns sa iau ceva de pe Bonami -un suport de pantofi, caruia i-am schimbat destinatia, ca asta a fost si ideea. La ce ar folosi sa iei obiecte si sa nu le schimbi destinatia? 😀
Multam pentru atmosfera cu luminite! O duminica inspirata in acele fotolii extrem de interesante…
[…] Echilibristică într-un pahar de vise […]