Tradiţii ritmate

Câteodată nu tac morocănos, ci cânt sau lălăi.

Sau, şi mai rău, scuip versuri(era să scriu sâmburi). Apoi apar semeţe verbele și vorbele.(Ha! Când nici nu mai este nevoie de ele.)

Apoi apare și înţelesul, desigur! Un fel de megafon demodat care bâzâie, bâzâie,desigur, supoziţii. Apoi ceilalţi recunosc semnele.Semnul cuiva care nu a avut destulă putere sa fie prin el însuși un semn.

Şi uite-aşa devii un fenomen descris, de scris.

ha,ha!!!

“alaltăieri mi-am supt degetul arătător
ca să simt direcţia vântului,
dar pentru că aveam destulă salivă,
cât să scuip un întreg oraș,
am scuipat și-o curcă-n cap.
„curvo,curvo!”, a glugluglit ea
și-a fugit repede-n pula calului
să facă un ou.”

Ah, celălalt sens!!!!…Ceea ce contează AICI e iluzia poetică! Ciudat!Cum renaște copilăria! De fapt, poftele ei candide….Balet,măști și cânticeli…o canava uzată.

Câteodată simt un căcat în burtă în loc de fluturi sau diamant.

Vreau o pară să mi-o fac chitară…soarele şi luna în acord cu struna.

Vreau să simt Londra.

Vreau un cuvânt uscat într-o foiţă de celofan ca să-mi susţină cuvintele…

Vreau o Coca-Cola..