Asta e bucătăria mea!
Imediat ce am spus asta, lucrurile au început a se aşeza. Când eşti obosit de la atâtea acrobaţii (tocmai ce am renovat toată casa), nu mai aştepţi să îndeplinească el ce a promis, ci te bazezi numai pe instinctul tău de artist şi… o să vezi tu ce-o să vezi, domnu’ bucătar!
Stai!
Stai jos! Scaunul e transparent, da! Dar nu e ca şi cum nu-l vezi, nu?! Ţi-ar fi plăcut pe albastru?
De aceea am ales scaune de bucătărie diferite. Stai!… Ridică-te! Alege şi o pernuţă!
Cum pentru ce e cuiul? Crezi că vreau să-ţi intre-n… ?! ….E pentru tabloul ăsta.
Serios, ţi-e somn? Ajută-mă să aşez şi astea la fereastră.
Nu se vede că e o bucătărie?! Atunci, montează lustra, poate se vede mai bine.
El bodogăne, îi e foame, vrea să gătească şi să doarmă apoi, dar pe el nu o să îl auziţi, fiindcă e povestea mea!
De când s-a îngrăşat, el încearcă să mă înfometeze (şi) pe mine. La cum îl cunosc, cred că vrea să se mute, cu totul, în noua bucătărie, ca să nu-l mai aud cum deschide frigiderul noaptea, pe furiş. Lui îi place să gătească, fiindcă-i place să mănânce. Mie îmi place să gătesc numai dacă mă inspiră decorul. Şi să redevină suplu, precum l-am luat!
Cum până acum nu m-a inspirat, fiindcă am decorat cum a vrut el, acum decorăm cum vreau eu, ca să îmi exercit dreptul de-a găti într-un ambient plăcut. Vreau fie să-l slăbesc, fie să îl îngraş eu, am tot dreptul!
O, dacă l-aţi auzi….
O încăpere e bucătărie dacă ai oale, tigăi, cuţite, tacâmuri, farfurii, căni, mi-a zis deunăzi. Vorbeşte ca un bucătar fiindcă e bucătar!
Eu vreau ca bucătăria mea să inspire confort şi avangardă. El vrea oalele şi cratiţele, polonicele la vedere, agăţate de tavan, că nu vede în dulapuri şi cotrobăie după ele. Eu nu vreau să le văd decât dacă am treabă cu ele!
Apropo de avangardă, uitam de pisică-mea! I-am luat un hamac. O mut şi pe ea în bucătărie, înainte să vă povestesc mai departe, fiindcă nu prea o înghite. În felul ăsta o să înghită mai puţin şi el. Sau în sec… sau păr de mâţă!
Dacă tot m-am oprit din povestit, acum o să întind covorul. Ştiţi de ce, vecinii.. O casă fără covoare are ecou.
Nu mă înţelegeţi greşit, dar cred că un cuplu ar trebuie să deţină două bucătării, fiindcă oamenii care îl formează sunt diferiţi. Bucătăria e menită să apropie, nu să despartă. Pe noi era cât pe ce să ne ducă la tribunal. Vă imaginaţi nebunia?
-Ce vă desparte?
-Bucătăria!
În bucătăria lui, peştii se prăjesc! În bucătăria mea, peştii vor plânge întru bucuria de a fi serviţi, caracatiţile vor dansa în mare înainte de a fi gătite, iar crabii se vor pierde în încleştarea îmbrăţişării de rămas bun, fiindcă se vor oferi singuri papilelor gustative drept huzur din aceste farfurii:
Pe masa asta, de stejar.
Ca să înţelegeţi cât de diferiţi suntem, când am hotărât, împreună, ca SomProduct să ne inspire, iubitul meu s-a gândit că bucătăria ar trebui să arate cam aşa,
fiindcă mâncarea e colorată, de obicei, şi s-ar vedea mai bine, mi-a zis el, sobru.
Serios, i-am zis, de obicei tu nu apuci s-o vezi, la cât de repede o înghiţi! Mă gândesc că o mâncare alb-negru ţi-ar pica mai bine.
Mie, o lipsă de alternative colorate, îmi mişcă pasional limba. Bucătarul (adică el) face munca lui de-o viaţă şi o face bine, nu neg, dar artistul bucătar (adică eu) aspiră să creeze noi şi noi bucătăreli.
Vedeţi voi (el încă nu vede!), eu sunt genul de persoană care e inspirată de lucruri finisate, colorate şi sunt atrasă de textura lor. Numai că, în fiece casă, doar unul singur e artist şi acela sunt eu, cred că e clar!
Unele bucătării reflectă sezonul când au fost mobilate. Se simte iarna în cuţitele lor în plină vară. Eu sunt atemporală, în bucătăria mea vreau să pot mânca îngheţată iarna fără ca interiorul să ţipe la mine după un ceai.
Când mă uit la bucătăria mea, îmi place să mă văd pe mine. Eu sunt caldă! Deşi, par rece… Nu vă aburesc! Apropo de asta…
O decoraţiune cu oglindă e numai potrivită pentru bucătăria mea. Pentru el! Notaţi că nu am menţionat nimic despre kilogramele lui. Datoria oricărui artist în bucătărie nu e să îi arate celuilalt mesele ca fiind cele mai importante probleme ale zilei, ca şi cum ar fi o însărcinare, numai şi numai fiindcă trebuie maţul umplut.
Bucătarul casei trebuie să simtă că „publicul” îl preţuieşte şi că mâncarea lui nu plictiseşte. Că poţi încă să surprinzi, chiar dacă celălalt e sătul până peste cap. Fie că e vorba doar de micul dejun, mâncarea trebuie să fie memorabilă.
Bucătăria mea nu e bucătărie dacă simt că are uşi. La mine, borşul e îmbunat, nu înăcrit, cum zice el. După cum vedeţi, mie îmi place nebunia, cina nu e masa numărul trei, ci e construcţie maiestuoasă pentru încheierea unei seri extraordinare.
În seara asta facem ceva din nimic, dragă!
S-o crezi tu! Doar n-o să trag perdelele! (Nu m-am hotărât dacă să fie roz!) Pe mine, mâncarea trebuie să mă ţină captivă în începuturi, nu să-mi grăbească sfârşitul. Dragă!
Ustensilele de bucătărie şi vasele în care gătesc eu sunt de calitate şi, de aceea mâncarea mea e… poetică chiar şi atunci când țin post.
Sendvişuri de post, arhiva personală
Sunt multe care, ca să le faci bine,
cer trudă și îți lasă gust amar.
Sunt, însă, unele-adunate, bucățele mici, în față,
care-au gust dulce, -s afumate(-n lemn de fag) și te-mbie, și
n-ai nevoie decât de SomProduct şi-a ta bucătărie, scobitori ș-instinct
primar!
Frauda poftei, însă, e un lucru rău,
furi de la tine, furi din Dumnezeu!
Firește, eu am har, asta s-aplică doar la mine,
degustătorul să-și găseasc ș-alte pofte, ziceri… alte rime.
Nu ştiu dacă bucătăria mea e de vis, dar e de visare cu siguranţă şi se vede cu ochiul liber calitatea! Eu nu mănânc, eu contemplez mâncarea! Iar oul, nu e ou, gălbenuşul lui e soare!
Aici l-am prins că nu mai e atent, a căscat şi mi-a zis: ce vrei, mi-e somn! Hai mai bine în lumea SOM(n)ului, egala mea! Să testăm salteaua asta cu miros de ciocolată*.
Restul nu se mai povesteşte, ce e în bucătărie, trebuie să rămână în bucătărie!
*SomProduct a început ca magazin online, dar a evoluat, de-a lungul timpului într-un concept. Produsele SomProduct pot sa fie testate in showroomurile tematice „Lumea Somnului” din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca sau Baia Mare.
Superblog 2018, Proba nr.3
Alma Nahe(r) 
Draga, Oli, ai mobilat bucataria asta de-mi vine sa ma-ntorc în tara! 🙂
Asta era gluma.
Serios, acum… simtul umorului si perspectiva din care vezi si apreciezi lucrurile este nemaipomenita. îti trezesc toate simturile.
Ieri am facut oua. Ochiuri, bineînteles, ca numai asa pot sa le vad în toata splendoarea. Un galbenus s-a spart si le-a acoperit de culoare si pe celelalte doua ramase întregi. Un bucatar s-ar fi necajit. Dar, cum spui, erau de poza, de contemplat. N-am avut timp, asa ca le-am înghitit exact ca bucatarul tau. Data viitoare astept…
Succes! Super fain articolul!
Dacă te întorci în ţară, te muţi cu mine, că rămân tot eu artistu-n casă! 🙂
Eu nu am mâncat decât „buric” de vreo trei zile şi, de aici articolul ăsta. Când mi-e foame, îmi vine să muşc din mobilă. 😛
Succes şi ţie, Danielă! Vin să citesc azi şi la tine, de-oi avea timp. Dimineaţa am cursuri de actorie pe la şcoli, seara am repetiţii. Scriu printre picături…
Pân’ la final, ai tot timpul! E deschis 24 din 24! Hahaha! Dar, nu pierde timpul, ca nu-i ce te astepti. 🙂
Foarte original, ca de obicei. Am citit mai multe articole despre bucătării, dar acesta mi se pare de departe cel mai fain și atractiv.
N-am citit nimic, de obicei apucam să citesc vreo câteva înainte, dar am o perioadă tare aglomerată. Mă durea stomacul de foame când am scris. 😛
Mulţumesc!
Ce lucruri frumoase ai ales! Lustra aia m-a dat gata, si sofaua sau cum s-o numi…
Foamea m-a condus în alegeri. 😛 La lustră m-am gândit ca la un tort.
[…] Lumea SOM(n)ului […]