alma nahe

 Moș Crăci, un… 

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2016 on Noiembrie 28, 2016 at 11:40 PM

— Ei, drăcia…! Ei, spiriduoșenia mă-s…ii! … Ei!

— Ce limbaj urât! Ce mai e acum?!

— Nu găsesc!

— Ce tre’ să dăruim?

— Da!

— Cadouri Farmec!

— Nu-mi amintesc.

— Urât din partea ta!

— Frumos, n-am ce zice!

— Te mănâncă nasul!

— Ba, pe tine pielea!

Doctor Înfrumusețe și Doctor Înurâțenie au, de când s-au născut, în comun — în afară de titulatura de „Doctor” și câte o conversație scurtă de tipul celei de mai sus —, o pasiune, cu fond onest pentru… pentru singura rază de soare care trece prin… care cade pe… o masă de lucru, dar care, în loc să-i… să-i… lumineze, desparte… masa! În mod egal, fiindcă soarele nu ține cont nici de frumos, nici de urât.

Poate că te întrebi de unde atâta precizie pe mine? Ei, bine, pentru lămurire voi spune numai că pe cei doi i-ai mai întâlnit, cu siguranță, sub un alt nume, în… ai să vezi în ce și în…

— Eu nu pierd nimic niciodată! „Înțelege ce e important pentru consumator!”

Doctor Înfrumusețe mă citează pe mine, Moș Crăci; un moș, dintre cei un miliard de moși zilieri, fiecare cu segmentul lui de creduli. Și spiri… duși!

—  Tu ești as la-ntâmplări de-astea! Dacă te-ai îngriji mai mult…

— Am piele frumoasă!

— Nu mă refeream la această grijă!


Eu pot să-i potolesc. Le arunc cu sclipici în ochi sau le sun zurgălăi la ureche până-i asurzesc. Sau niște pocnitori și… nu, pocnitori, nu! Mă rog, o să fac…

— Eu fac tot posibilul să le găsesc!

Doctor Înurâțenie stă. De fapt, n-are ce să găsească, căci Crăci a încurcat puțin borcan.. nu! Sac… nu, invers! Cas…etele! La Ședință — ședința Moșilor —, la repartizare! Moșul Adevărat m-a privit blând, și-a mângâiat barba și mi-a zis: Ție, Crăci, un…brad anul ăsta!


Ăăă… un Brand! O marcă de încredere, o marcă inovatoare, brandul nr.1 în preferințele româncelor, pe segmentul Care!


Eu cu caru’, nu! Am rău de car! La unii se duce Moșu cu caru’, la unii cu nimic. Eu cu sania, dragii moșulu!” Bine, asta ziceam eu în gând, la repartizare și, nefiind chiar atent, n-am auzit decât că e vorba de niște produse eficiente, create de specialiști, ingrediente de ultimă generație în casete cadou. Cas-ete, cas nu sac! Și, m-am dus să iau sac, dar am uitat de ce eram acolo, când am văzut ce era acolo. Că era farmec, da’ eu cu mintea aiurea, deh! Și de-asta se plictisesc acum ăștia doi, spiridoi. Sindicatul Moșilor alocă o sumă modică, dar, orișicum, umpleam sacul cu destule cadouri Farmec, că sunt tare ieftine. Dacă-mi aminteam că le trebuie și altora. Dacă-mi aminteam că sunt Moș…

— Tot nu le găsesc!

Înurâțenie insistă. Îi stă în caracter, nu mă miră. Înfrumusețe mă privește bănuitor. Eu aș vrea s-o șterg. Îmi iau borseta și…

— Moș Crăci, un moment! Iar faci ca anul trecut?

— Ce-a făcut? Nu-mi amintesc!

Nici eu!… Nu!… Chiar nu! Deloc!… Bine, zic! Am uitat că sunt de serviciu! Ce? Vouă nu vi se întâmplă? Și ce dacă muncesc o singură zi pe an? Păi, eu sunt privat de libere, eu nu pot să îmi iau liber legal. Nici concediu legal. Nici medical. Restul de 364 (365 când e bisect anul) de zile reprezintă timpul meu liber, care nu are legătură cu ce muncesc eu în ziua de Ajun! Păi, nu e… nu e… corect?!

— Tu ai observat că se bâlbâie?

Înfrumusețe, eu observ tot ce-i urât!

Mă enervează că ăștia doi se împrietenesc. În loc să se bucure că stau.

— Eu zic să-l încuiem și mergem noi după farmec.

— Ce farmec?

Farmecul Crăciunului!

— Nu înțelesesem pentru că ai zis cu „f” mic.

— Urât îmi mai e cu voi, zău! Mergi!

— Merg!

Să se ducă! Mie chiar nu îmi place să fiu Moșu’ tuturor. Și, anu’ ăsta, mi-a dat Moșu’ Adevărat cu bradu’… cu brandu’ în cap! Păi, cine nu ar vrea să aibă sub brad un brand care încearcă permanent să își îmbunătățească produsele?… Faceți puțină gălăgie, ca să nu fiu auzit. Ziceți un colind! „De Crăciun, farmec un… na, na, na, na, na”. Trebuie să vă arăt ceva, da’ să plece ăștia!

— Ai verificat ferestrele?

— Da! Dar ai observat că s-a întunecat? Mi-e urât!

— Hai odată, că ne-apucă Crăciunu’ cu nebunu’!

Nebunu’, adică eu. Așa cum sunt, orice ați crede, eu știu că am farmecul meu! Chiar am! Chiar credeți că mă duceam la brandu’… la bradu’… la Bradu’ Lăudat (bradul Moșului Adevărat) fără să îmi iau măcar o casetă cadou? Păi, atunci asta ce-o fi?

Borsetă cadou Gerovital Plant! Bine, nu-i casetă, e borsetă… Dar nu pot s-o deschid încă, e prea întuneric. Vi se aprind beculețele de curiozitate? Ei, și ale mele! Ia… Atenție!

Farmec e acea marcă pe care consumatorii o recomandă prietenilor! Hei! Nu intră reclama aici! Alo, tu, care (mă) scrii acolo, lasă-mă să-mi fac damblaua! Am aprins beculețele ca să deschid cadoul meu înaintea tuturor deschizătorilor de cadouri din lumea asta!

Și, vreau să fac asta înainte să redevin Moș și să se întoarcă spiri-dușii duși! Vreți să-mi vedeți fața? Merită!


Fiindcă fața mea are farmec: cremă hidratantă, apă micelară hidratantă, cremă fermitate contur ochi și buze. Și are farmec în fiecare zi din an, nu numai în Ajun. Și nu e de Moș, dar am spiritul lui, fiți siguri! La borcan, tot anul!


Cât despre Înfrumusețe și Înurâțenie, sunt unde sunt, în fiecare om, adică, precum și în porii lui. Și, poate că în acest text pare că-s plecați. Și eu pare că-s plecată! Dar… spiritul Crăciunului e interior, exteriorul e cel cu poleială, sclipici și, în acest caz, cu maci.


Spiridușii mei s-au întors în mine, ca Farmecul Crăciunului să se pornească la drum înspre voi! Fiindcă eu cred că, dacă spiritul Crăciunului se instalează mai întâi în tine, ajunge și în alții. Și cadourile Farmec ajung! Dacă știi cui îi folosesc și că le folosește. Moșul acestor rânduri s-a știut pe sine și de-aceea și-a dăruit mai întâi lui. Și-a aprins focul în soba lui, și-a luat prăjituri ca să scrie textul lui și desface o portocală la sfârșit. Simțiți? Farmecul… Ceea ce vă doresc și vouă!


SuperBlog 2016, Proba nr. 23. Penultima probă, dar ultima din acest sezon! Ieri am publicat proba nr. 24, ca să închei cu farmec.🙂

Povești rapide

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2016, teatru on Noiembrie 27, 2016 at 8:00 PM

Într-un colț de lume…

În celălalt colț de lume…

O poveste care ar fi putut fi posibilă…

ALMA: (recidivând poetic, ca de obicei) Dacă toată lumina aceea adunată în el nu s-ar fi revărsat într-o întrebare, care ar fi întunecat până și cel mai puternic far, care ar fi…

GÂNDUL OLIMPIEI: Stop, taie! Nu!

ALMA NAHE: Ce „nu”?!

GO : E o reclamă pentru credit rapid, vrei să plângă lumea? Oricum plânge omul când e nevoit să facă un credit… Creditele nu sunt deloc poetice. Ele sunt o urgență!

ALMA: E o urgență! Pe el îl doare…

GO: Azi îl doare! Și mâine îl doare! Dar poimâine, tulips&sparkles (lalele&paiete)!* Poimâine, nu îl mai doare deloc! Ascultă-mă, bărbații îndrăgostiți nu își fac selfie triști, în lanul cu maci!

ALMA: Păi, tocmai! Vezi că ai observat imediat? Aparent e un plan de lucru publicitar banal, iubirea a devenit și ea ușor banală, dar știi cât costă o prăjitură?

GO: Aha! Deci, tânărul ia un credit până la salariu, ca să își îngrașe iubita! Văd că i-a cumpărat un carton de prăjituri.

ALMA: Crezi că îl refuză? E ca și cum i-ar zice că e slabă! Orice femeie ar aprecia asta!

GO: (sclipire de moment)”Nu ai bani de prăjituri, c-ai plătit multe facturi? Cu AVBS ai primul credit GRATUIT. Fără dobândă! Ai venit? Dulcele ți-am oferit!”

ALMA: „Ai venit” e perfect! Să înțeleagă omul că trebuie să aibă de unde să îi înapoieze în 5 zile sau (maximum) 30-45 de zile. Omul își cumpără azi din banii împrumutați o pălărie și îi face și ei cadou o rochie roșie, apoi o duce la un restaurant? Când o conduce acasă, din ce i-a mai rămas, cumpără de mâncare pentru pisică? Ea are o pisică neagră! Și-a schimbat omul destinul făcând un credit? Și-a schimbat! Sunt 13 imagini, le punem pe Facebook, facem un foileton în stil american cu umor românesc, arătăm cum trăiesc ei fericiți…

GO: O zi!

ALMA: Da, dar ce zi!

GO: Sunt 15 imagini!

ALMA: 13** în șir! Celelalte au text între ele.

GO: Și de ce e roșie pisica la sfârșit? Nu era neagră?

ALMA: M-am gândit că așa se va întreba și privitorul: atenția se va concentra asupra ei, e contrapunctul! Punem logo-ul AVBS pe pisică și o bulă, prinsă de mustățile ei, ca și cum ar verbaliza: „Vezi o pisică roșie? Vezi bine! Alții văd doar roșu în fața ochilor când n-au un chior și nu-i văd bine. Ia-ți azi credit cu buletinul, să nu te ocolească destinul, să te ocolească pisica neagră&chinul!”

GO: (râde) Idei înșiră-te mărgăritare. „Ia un credit rapid că, tot așa, precum un mac, o floare, rapid iubirea-ți se-ofilește, moare!” Apropo de ofilit: ea de ce e îmbătrânită și el nu?

ALMA: E proiecția lui! El încă nu e hotărât dacă să facă sau nu creditul, ca să întrețină iubirea! Macul e, de fapt, ea! Și macii se trec repede. El crede că ea o să îmbătrânească singură. Ce naiv! Păi, creditele sunt unisex! Oricine își poate face un credit. Ai 18 ani (sau 24 de ani) ***și poți da banii înapoi? Asta e întrebarea!

GO: Și care era întrebarea aia care se revărsa poetic din lumină?

ALMA: „Să iau 1500 lei**** pentru NOI sau pentru alte mici nevoi?”

GO: M-ai amețit! Fiecare imagine are o poveste, de fapt?

ALMA: Da! Una rapidă! „Azi o dai în leagăn, mâine-o dai în bară, ca n-ai para chioară”, „Ai o piatră pe suflet? Femeilor le plac pietrele,  dar să sclipească. Adu piatra la AVBS credit, noi ți-o ș-lefuim!”, „Ține-o cu un credit rapid!”, „Te-a pupat pe frunte? Pup-o tu pe gură, creditul rapid sărutu-i fură!” Și tot așa, înțelegi ideea! Abia aștept să ți-o expun pe aia cu ei doi în măr!

GO: Aia e simplă! Și un copil ar înțelege-o.

ALMA: Păi, să înțeleagă de micuți! N-ai bani, nu fu…!

GO: Ține-ți gândul! Pune cerculeț roșu la vorba asta! Acum!

ALMA: (dregându-și vocea) Voiam să zic: „N-ai un măr, fură-l! N-ai o para, împrumut-o!” Gata, s-a pierdut ce-am zis în nevăzut! Dar îmi mențin părerea! Știi că acum copiii fac în clasa a doua ore de educație financiară? Tipele din ziua de azi sunt dispuse să trăiască numai pe cheltuiala bărbatului, fără să fi avut parte de o educație în sensul ăsta.

GO: Bine, am înțeles ideea, mai merge prelucrată. Ai nevoie de o echipă și de TVR!

ALMA: Echipa e deja stabilită, caută printre rânduri și sub link-uri! Merge și TVR, dar Radio Lynx e mai potrivit! În zilele noastre radiourile sunt mici televiziuni. Omul însuși a devenit o televiziune în direct. Se filmează mâncând, fumând, cântând, dansând etc! De ce nu ar face o transmisie în direct când întocmește actele pentru finanțare Litere Stacojii, care e broker AVBS? Fiind totul în direct, ar reieși rapiditatea cu care se aprobă finanțarea, că răspunsul poate fi oferit în câteva minute sau pe loc, că banii pot fi ridicați în câteva zeci de minute

GO: Ai și altă idee?

ALMA: Am! Ea e un autobuz roșu și…

GO: … el o mașină albastră. Și e desumflat.

ALMA: Da. E în pană! Și scriu: „Ești în pană de parale? N-ai soluție de finanțare? Fii albastru, ia-ți un cric! Cu AVBS credit durează un pic.

Gândul Olimpiei: (conturându-se la orizont) … Tu propui un fel de filosofii populare, despre care am chibzui la nesfârșit…

ALMA: Exact! Omul va asocia nevoia lui de moment cu acest credit mic. Ți se strică ceva, repari cu  Uite, ce spui de asta? E micro, ca pentru un microcredit! Le punem o sacoșă inscripționată AVBS credit pe cap ca să nu îi plouă și scriem  jos, pe pământul uscat de sub ei asta: „Nu le pasă c-azi e frig! Sexul tare știe de-un’ să ia un credit mic. Sexul slab dansează-n ploaie, mulțumit.”

GO: Crezi că oamenii își doresc astfel de nimicuri fantezii?

ALMA: Da! Cred că oamenii vor să zâmbească. Cred că își doresc ceva sweet&salty (dulce și sărat). Cred că trăim într-o lume în care pisicile sunt negre și gândurile tot așa. Ele îți taie calea și îți înmoaie picioarele. Ca și creditele! Reclamele românești sunt plictisitoare, foarte puține scenarii au sclipiri de geniu. Reclama ar trebui să îți transmită un fel de armonie subacvatică, să arunce o sămânță și ea să încolțească în tine.

GO: Cum îți explici că, totuși, companiile preferă, aproape toate, reclama searbădă, foarte puțin creativă?

ALMA: Ele cred că seriozitatea și rigiditatea vând. Că vorbele goale aduc profit. Dar nu reclama lor le aduce clienți, ci nevoia de un anumit lucru. Întreabă un om obișnuit de ce își face un credit? Întreabă o prietenă de-a ta de ce a luat un credit alaltăieri? Îți zic eu: ca să sărbătorească ziua fetei ei! Uite, sloganul pentru această campanie AVBS credit poate fi „un credit pitic, o bucurie uriașă„, dar nu trebuie să insinuezi mai întâi pe sub pielea omului acea bucurie? Păi, îi scoți ochii cu ea?! Îi zici „bucură-te” și el, gata, se bucură? E nevoie de un parteneriat onest. Și vizual! Vrei să îl bucure că are nevoie de un credit? Arată-i cum! Arată-i ceva care o să-l bucure! Fă-l să vină fluierând la tine și nu a paguba, pe care deja o are. Lumea e sătulă de bănci și ascunzișurile lor pentru muritorii de rând. Dă-i omului o bancă pe care să șadă liniștit! Cred că vocabularul iubirii față de celălalt e infinit. Și el întodeauna atinge… Cred că e foarte important cine scrie, cum scrie și despre cine! Tu ești un intermediator pentru AVBS, iar ei intermediază și acest tip de credit*****pe care ai centrat acest dialog interior… Tu ai observat că ai ales numai femei în echipă? Le creditezi mai mult?

[…]

ALMA: Poate! Sunt mai pe fază, le plac amănuntele. Motive sunt destule! Ar fi un fel de Chic-Elite, dar elita mea șic! Fiecare dintre ele ar ști să plieze corect și fezabil propunerile mele, în stilul lor. De fapt, ceea ce am scos eu din burtă azi, aici, nu e în stilul scrierilor Alma Nahe. Dar bucuria și cheful de joacă e! Și sper că, dacă într-o zi s-ar încumeta să mi se alăture și ele în acest demers creativ, ar dispărea multe firme, ucise chiar de propria lor reclamă, care subestimează inteligența, dacă nu și-ar reconsidera poziția. Să nu uităm că acest concurs se numește SuperBlog! Super, de la extraputere! Scrisul e, încă, o armă!

GO: Să știi că mă macină, totuși, o curiozitate: cum ai fi scris în felul tău?

Alma: (rezistând tentației) Îți spun în particular!

SuperBlog 2016, Proba nr.24(ultima probă, dar am sărit peste proba nr.23, pe care o public mâine)

Desenele aparțin Irinei Bek (fostă participantă SB, Locul 3, SpringSuperBlog 2016) și îi mulțumesc că și-a dat acordul să le folosesc întru ilustrare!

tulips&sparkles— Bianca Alexandra Bîzîiac, ocupanta locului I în Spring SuperBlog 2014; o pisică neagră— Georgiana Mihăilă, participantă la edițiile anterioare SuperBlog; înșiră-te mărgărite— Adriana Tîrnoveanu, locul II în Spring SuperBlog 2016; litere stacojii— Alina Gheorghe, câștigătoarea trofeului Spring SuperBlog 2016; sexul slab— Dana Lalici, câștigătoarea trofeului SuperBlog 2013; nimicuri fantezii— Cornelia Crina Popa, câștigătoarea trofeului SuperBlog 2015; sweet&salty— Em Sava, clasată pe locul 10 în Spring SuperBlog 2016; armonie acvatică— Cristina Lincu, ocupanta locului I în SuperBlog 2014;

*în sensul că bărbații schimbă mai repede florile

**aluzie la faptul că e cea de-a 13-a Ediție a SuperBlog

***la unele instituții bancare și non-bancare vârsta minimă la care poți face un credit variază!

****suma maximă care poate fi împrumutată pentru acest tip de credit

***** AVBS credit intermediază și alte tipuri de credite

Păpușa rusească 

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2016 on Noiembrie 25, 2016 at 11:45 PM

Medicine- căciulă work in progress


A întins materialul pe jos și a lăsat fereastra neacoperită, ca lumina soarelui să creeze umbre, a luat foarfeca și a urmat liniile, pe urmă a luat acul de cusut, a trecut ața prin ochiul lui și a început a uni bucățile, una de alta și… Și asta a fost! Primul ei lucrușor altfel! Pentru păpușa ei rusească, ale cărei trăsături trădau o altă vârstă decât cea pe care o exprima îmbrăcămintea din fabricație. Păpușa ei era grasă, rochia de pe ea era nepotrivit de scurtă, iar culoarea aleasă de fabricant — crem gălbuie, cu floricele maron și albastre —,  o făcea să pară și mai grasă. Păpușa trăda din înfățișare un aer de adult și era îmbrăcată ca o puștoaică de 10 ani, cu o rochiță cu mâneci bufante și multe volane cu dantelă, iar stilul ei vestimentar o făcea să pară o păpușă extrem de urâtă, păcat de ochii ei albaștri!

Frântura aceasta de poveste e a unui timp îndepărtat, dintr-o vreme în care nu aveai voie să fii diferit și nu se termină așa, slavă Domnului, ci continuă până în zilele noastre și e prima întâlnire (a unei fetițe cu părul roșcat, cârlionțat și cu mulți pistrui pe față) cu senzorialul, adică cu materiale de diferite texturi, pe care le-a croit în fel și chip pentru păpușa sa cea rusească, până când a venit vremea să se despartă de ea, fiindcă timpul nu iartă nici obiectele.

Fetița aceea sunt eu și, poate că am rămas cumva înapoia firii de adult, păstrând prospețimea aceea și cheful de joacă, înfrumusețând și nu urâțind, unind și nu rupând — cum majoritatea copiilor sunt tentați să o facă, fiindcă astăzi sunt actor, păpușar și marionetist, adică sunt plătită să mă joc cu păpușile și să mi le construiesc singură. Tot eu le hotărăsc ținuta. Și, am 43 de ani.


Am fost un copil privilegiat, am avut întotdeauna de îmbrăcat și nu haine de duzină, ci produse, uneori unicat, căci mama mea era șef formație export la una din cele mai faimoase fabrici de confecții, ale acelor vremuri gri, în „epoca” de aur a lui Ceaușescu, azi Vranco Incom Focșani. De aici, cumva, și stilul meu de a mă îmbrăca cu bun gust și potrivit cu robustețea corpului meu de păpușă rusească, un stil care nu mi-a fost indus de mama, prin ceea ce îmi cumpăra de la locul ei de muncă, ci căpătat prin faptul că puteam privi brand-uri, precum Tommy Hilfiger, îndeaproape și cel mai important, și îmbrăca. Cine nu cunoaște astăzi logo-ul brand-ului?

A fost prima combinație de culori care mi-a plăcut (alb, roșu și albastru) și, cred că am experimentat-o în fel și chip. Și pe păpușa rusească, dar, mai ales pe mine! Această mărturisire nu ar fi văzut tiparul, dacă nu aș fi intrat pe site-ul Answear.ro, care m-a întors acolo, printr-un simplu click, ca o mașină a timpului, în copilăria mea — o copilă uneori adormită pe cutiile de U.R.S.S.(Uninunea Republicilor Socialiste Sovietice) și nu de vreo poveste cu zâne.

Privesc cu jind acum către această rochie Raia, din colectia Tommy Hilfiger, un model croit în trapez și confecționat din țesătură ornamentată, un model cu guler — îmi plac rochiile cu guler — , o rochie cu mâneci cu manșete încheiate, curea atașată și care se încheie în nasturi, 100% vâscoză.

O rochie sport și, totodată elegantă, care odată îmbrăcată generează și ilustrează nu numai calitate, dar și confort și asta e nota aparte a acestei mărci, cu care mă identific oricând, indiferent de anotimp și vârstă. Unde mai pui că merge oricând în combinație cu oricare altă piesă aparținând altei marci, fără să facă notă discordantă, ba dimpotrivă, punându-se în valoare una pe alta; și, ca să mă joc — căci joaca întru creativitate de orice fel mă definește —, voi ilustra diferite combinații vestimentare ca să înțelegeți mai bine produsul (în scris) Alma Nahe.

Cum suntem abia în prima lună de iarnă, vremea e capricioasă, nu știm dacă ziua de mâine aduce ceață sau soare, deși avem la îndemână prognozele meteo și mie, scriind acum, îmi vine să mă înfofolesc și în scris, că până și pe el, scrisul, îl simt înfrigurat și-mi vine să-l închei la fermoar într-o parte și să-l matlasez.

Cum e paltonul Belleville, ce aparține colecției Medicine. Un model neizolat, cu căptușeală, confecționat din material cu lână (35%), o țesătură netedă, așadar. Gulerul e cel care care mă convinge să asortez acest palton cu rochia Tommy Hilfinger, fiindcă lasă să se vadă un pic și din textura rochiei. Mărturisesc că mie îmi plac buzunarele oblice, cu precădere și păpușa mea rusească a beneficiat din plin de ele.

Nu mai rămâne decât să mă încalț — și nu aș ilustra chiar acum, căci nu pot să mă hotărăsc care din cele două mărci să fie norocoasa, fiindcă ambele au încălțăminte comodă, fără toc înalt, cum eu prefer, căci sunt o colindătoare, îmi place să merg mult pe jos. Să adaug accesoriile potrivite (o geantă, o eșarfă, o brățară etc) și să ies la o plimbare nocturnă?

Medicine- Șal Inverness

Geantă Tommy Hilfiger

Medicine – brățară work in progress

Medicine- Pantaloni Artizan

Deși, uite că am uitat să-mi pun o pereche de pantaloni potriviți, mulați pe picior, căci vă spuneam într-un alt articol, anterior, că rochiile se așază mai bine pe mine cu un pantalon, dar mă abat uneori de la această regulă, punându-mi o pereche de dresuri ceva mai groase (100 Den), în niciun caz culori clasice, ci dimpotrivă, culori în contrast puternic, însă musai asortate cu eșarfa sau șalul, de exemplu.

Și, dacă intrați pe link-ul strecurat sub fiecare din cele două brand-uri, veți descoperi, cu siguranță accesorii pe gustul vostru.

Cred că modul în care ne îmbrăcăm și încălțăm azi, vine din acel ieri, al fiecăruia, plus ocupația noastră actuală, care ne cere un anumit tip de îmbrăcăminte (încălțăminte), potrivit cu mediul în care ne desfășurăm activitatea. Devenind actriță, stilul s-a așezat pe mine singur și nu l-am căutat eu în mod voit. Și nici croiala comodă, care oferă larghețe gesturilor, fiindcă asta presupune meseria mea: expresie în mișcare.

Tommy Hilfiger – cizme de iarnă

Exemplul de mai sus poate reprezenta o ținută de oraș și, astfel îmbrăcată, aș cutreiera bulevardele. Dar, de cele mai multe ori, îmbrac și încalț haine sau pantofi, mocasini, ghete, care ajută mișcărilor libere, fiindcă pe scenă se vede chiar și dacă chilotul te ține sau dacă dresul alunecă. Fața ta trădând disconfortul. Lucru care pe stradă, e mai puțin vizibil. Deși, chiar zilele trecute am pățit o năzdrăvănie cât mine de mare. Și, cu asta, închei!

Grăbindu-mă să ajung undeva și fiind în întârziere, mi-am luat o pereche de egări groși, am aruncat o rochie peste ei, mi-am luat un palton cu glugă — gen Medicine — și m-am pornit ca o furtună spre treburile urgente care mă mânau. Pe la parter, am simțit o răcoare bruscă. Pe la șale, ca să nu pomenesc acum alte locuri ale corpului meu, dosnice. Nu aveți idee cum e să mergi iarna cu pantalonul (colantul) în vine! Norocul meu a fost că rochia era destul de lungă, paltonul la fel, astfel că m-am bucurat numai eu de senzație, scutind alți ochi de priveliște. Ce se întâmplase? Materialul era elastic, alunecos și se tot rula; de calitate proastă, cred că se înțelege! M-a salvat croiala largă a paltonului, dar buzunarele oblice au fost adevăratul meu erou, căci mi-am băgat mâinile în ele și am ținut de colanți până la întoarcerea acasă. Desigur, din afară privită, părea că am purtat prea des o rochie cu crinolină sau că mă cred vreo ducesă și că am rămas fixată în acea expresie.

Aveți grijă, deci, ce vă cumpărați! Și, de unde! Pe o păpușă lucrurile stau într-un fel, de pe un om, câteodată fug!


SuperBlog 2016, Proba nr.22. Sponsor:

Notă: Ultimele trei imagini înfățișează ultimele trei păpuși confecționate de mine.🙂