Manifest pentru conştientizare şi igienă

Se întâmplă că, în teatru, şi în al meu şi în general, igiena poate să fie un obiect al realităţii, iar în realitate, să nu fie. De fapt, în realitatea asta a mea, prea puţine spaţii arată cum ar trebui să arate sau folosesc ce ar trebui folosit ca să capete valoare expresia „curăţenie lună”.

Ba, chiar într-o lună (altă lună!) dintr-un alt an, nepandemic, când a trebuit să punem în scenă comedia „Doctor fără voie”, de Moliere, devizul pentru recuzită era mai atoatecuprinzător decât o listă de achiziţii a unui spital, doar pentru o singură reprezentaţie. Vrei să te convingi? Iată-l!

• consumabile medicale: mănuși chirurgicale, seringi de unică folosință, ace seringă, leucoplast, plasturi, branule, perfuzoare, fașă din tifon, tifon, comprese sterile, spatule (abeslanguri), electrozi EKG / testare efort, hârtie termică, hârtie EKG, gel ecografii
• consumabile pentru laborator: sisteme de recoltare, eprubete, urocultoare, coprorecoltoare, tampoane exsudat faringian; recipient PP înțepătoare, saci pericol biologic, cutii incinerare deșeuri
• articole de unică folosință: halate de protecție, botoși, bonete, mănuși chirurgicale, mănuși examinare latex/nitril, huse din material nețesut
• articole din hârtie: cearceaf din hârtie, prosoape de hârtie pliate, role prosop din hârtie, hârtie igienică, șervete, aleze, scutece
• dezinfectanți medicali: dezinfectant pentru mâini (Softaman, Promanum), dezinfectant pentru suprafețe și instrumentar (Ventisept M+), șervete dezinfectante Clinell

Cum să nu te simţi în siguranţă?!

Ei, bine, în siguranţă ne-am simţit şi noi, că devizul respectiv a fost integral sponsorizare de la Medicale-Shop.ro o perioadă.

Şi, mai înainte ca să expire termenul lor de folosire, au devenit ulterior şi recuzită pentru tanti Angelica, femeia de serviciu. Igienizare pe mai multe luni!

Da, pregătirea unui spectacol costă, aşa cum şi pregătirea unui spaţiu, fie el și teatral, în ceea ce priveşte igiena locului respectiv, costă! Dar, să zicem că asta nu e cel mai forte element de şoc al teatrului.

Fiindcă pe lângă toate astea, trebuie să te mai şi îmbraci, să mai şi joci într-un decor cât de cât sugestiv şi multe altele. Dacă teatrele ar funcţiona în pandemie – dar nici măcar spitalele nu o fac cum ar trebui! –, acum am fi adăugat pe listă şi echipament de protecţie, şi dezinfectanţi, botoşei, măşti, covoraşe antibacteriene, vizieră, role cearceaf, şervetele Z şi chiar pijamale de unică folosinţă.

Sper că nu aţi suferit un nou şoc, pentru că teatrul nu înseamnă numai cuvântul. El este o istorie care se trăieşte, cu fiece reprezentaţie şi da, teatrul e şi vizual, pe lângă că e auditiv! Şi, ce să vezi, nu e o suită de imagini, ca în cinematograf, ca să poţi uita repede ce ai văzut, ci o arhitectură mişcătoare de imagini scenice, care rămâne pe retină timp mai îndelungat, fiindcă spectatorul de teatru e musai să fie implicat la un anumit nivel de percepţie.

În teatru sunt îngăduite multe, sunt îngăduite chiar desenele, în lipsa elementelor, aşa a apărut teatrul sărac, cum i se mai zice, dar pentru a încarna un personaj, pentru a-l face să se simtă „ca acasă” în noua „piele”, trebuie să îi asiguri un minim confort de igienă a neliniştilor sale şi a prezenţelor sale lăuntrice și scenice. Folosirea acestor accesorii sau elemente scenice e şi ea o problemă, dar nu dezvolt prea mult, fiindcă am în vedere o altă direcţie astăzi, mai gravă.

Asemeni personajelor din teatru, astăzi, omul are o dimensiune în plus, din faptul că o resimte în minus, un paradox, adicătelea, iar tot contextul ăsta pandemic mă duce cu gândul la Brecht şi la teatrul său şi explic şi de ce.

Unui personaj din teatru i se induce impresia că timpul sau timpurile îi scapă şi e împăcat cu ideea asta și se vede asta în jocul său, dacă interpretarea e conformă, pe când în realitate, un om nu se comportă ca şi cum ar fi conştient de timpul pe care-l trăieşte.

Se moare din foarte multe lucruri în piesele de teatru, dar se moare exemplar, din motive foarte puternice, pe când în realitate se moare din motivele cele mai banale, de-a dreptul stupide uneori, fiindcă, na, noi ne încăpațânam ca prevenţia să nu fie tocmai un punct forte al realităţii noastre cotidiene. Lipsa igienei e adesea în top moarte, cum s-ar zice, pe primul loc.

De fapt, capodopera teatrală şi are un caracter exemplar superior capodoperei realității!

Se presupune că omul vine la teatru şi se aşază pe scaun nu numai ca să privească, dar să şi înveţe. Şi, dacă ar fi fost după mine, în această perioadă pandemică eu nu aş fi interzis manifestările culturale, ci le-aş fi îndreptat către conştientizare, fiindcă unii oameni nu se uită la TV şi sunt unii care se uită chiar degeaba. Așa că filmulețele guvernamentale pe această temă dau greș din start.

Da, se presupune că arta e un domeniu al pasiunii şi nu al unei forme de învăţământ, dar dacă putem conştientiza, mergând la teatru, că unii regi, oricât de regi erau ei, au murit şi că aceste morţi sunt evidenţe permanente, și că putem să prevenim o realitate obtuză, putem şi în realitatea noastră imediată să facem asta, nu?

Revenind la „Doctor fără voie”, nu ştiu câţi dintre voi ştiu subiectul. Pe scurt, piesa fiind o satiră comică, personajul principal este un ţăran, pe numele său Sganarelle. Care, fără voia-i, devine doctor, căci soţia sa vrea să se răzbune pe dânsul pentru bătăile ce i le aplica. Din când în când.

Martine, pe numele său, asistand întâmplător la o discuţie, află că fiica unui om înstărit a muţit, nu se ştie din ce pricini, și că niciun medic nu reuşea să o vindece, dar banii se cheltuiau din plin. Soţia ţăranului intervine în povestea acestora şi le spune că soţul ei este un medic foarte priceput, dar este puţin altfel, adică se comportă ca un om simplu şi nu recunoaşte că este doctor din prima şi, din acest motiv, trebuie altoit de fiecare dată, ca să-şi recunoască profesia. 

Sganarelle, întâlnindu-i pe oamenii respectivi în pădure și aplicând rețeta femeii, Sganarelle devine doctor. Cum fata, Lucinda (eu am jucat acest rol, acum vreo 25 de ani, rol pentru care mi-am ras părul de pe cap!) era sănătoasa tun, că se prefăcuse tot timpul, doctoru’ nostru i-a găsit repede leacu’, muţenia ei nefiind cauzată de vreo boală adevărată, ci de un protest împotriva deciziei tatălui său de o mărita forţat cu un alt bărbat decât cel pe care-l iubea.

Cum totul se termină cu bine, Sganarelle se hotăreşte să rămână doctor. The end.

Teatrul este conştientizare? Este! Una orientată spre adevărul cel mai profund. Citiți piesa, e și în latinește pe alocuri! E mai mult decât am putut eu povesti acum și, pe vremuri, dramaturgia era scrisă cu bogăție în substanță și conținut.

De fapt, dacă toată lumea şi-ar face treaba cum trebuie, în genere, nu ar fi nevoie de impostori, care se prefac uneori că o fac; şi, din păcate, nu se întâmplă ca în piesa lui Moliere, că nu e nici motiv adevărat, nici profesie, dar există rezolvare de la sine, fiindcă dragostea învinge. Sau binele!

Binele nu învinge întotdeauna! Spaţiile, mai ales în spitale (dar nu numai!), trebuie dezinfectate cum trebuie, cu soluţii nediluate în concentrație, ca să nu mai murim cu zile, iar cei care achiziţionează aceste consumabile nu trebuie să facă rabat de la calitate.

Da, toţi oamenii mor! Unii în singurătate, dar în condiţii de igienă. Iar alţii din pricina lipsei lor, iar conştientizarea acestei realităţi, a acestei evidenţe permanente, a efemerității omului, conjugată chiar cu nevoia-i de eternitate nu o poţi face decât cu o emoţie profundă, cu conştiinţa cea mai tragică dintre toate şi, mai ales cu pasiune!

Prevenția e mai ieftină decât tratarea!

---

Articol care înfățișează nu o istorioară, ci istoricul nostru, succint, de dincolo de vremuri și, care și dincolo de timp răzbate, arătându-ni-se ca un adevăr nemilos, crunt și universal,

scris pentru proba nr.20, SuperBlog 2020

Decembriind

Nu ştiu de ce am venit pe lume-n octombrie, când eu mă simt un om de decembrie, dar sunt multe semne că cineva, acolo, sus, a încurcat acele şi limbile ceasornicului, în ce mă priveşte, căci de-a lungul toamnelor mele, dacă mi-aţi putea accesa istoricul, aţi remarca din start războaiele-mi interioare: frunze de toamnă versus ace de brad şi fulgi de nea. Desigur, toate cad! De aici şi războiul!

Ca să-mi menţin, totuşi, libertatea de spirit, am folosit acelaşi brad de craciun timp de 15 ani. Până anul trecut, adică.

(arhiva personală)

Fără să-mi pese nici cât negru sub unghie de vânzătorii ambulanţi, care mă trăgeau de mânecă să-mi iau unul natural de la ei! Şi, asta da luptă, căci ştiti şi voi, când e vorba de brazi de Craciun, întâia şi întâia capcană în care te-ai putea bloca, e-mirosul.

Numai că eu nu sunt genul de om care se străduieşte, de pildă, să dovedească ceva (de la lună mi se trage!). Spre exemplu, că bradul natural nu miroase puternic decât câteva ore de la tăiere şi că e o necesitate instinctivă mai mult. Adică, de ce să vrei să te simţi în pădure, în timp ce afară e zăpadă de doi metri şi e un frig de crapă pietrele? Plus că, la mine e-sarbatoare de Crăciun, numai dacă e-pisica prietenă cu bradul! Jora (din rusescul Gheorghe) e fan bradut artificial şi, de când cu ea, şi eu, fiindcă când îşi ascute unghiile, nu mai cad puzderie de ace, de exemplu! Sau când îşi face culcuş printre ramuri. Plus că pe ăsta, artificial, nu îmi amintesc să-l fi dărâmat vreodată ea, ci mai degrabă eu. Nu povestesc, nu insistați!

brad artificial cu luminițe e-sarbatoare.ro

Adevărul e că pisica e doar un pretext. Alergătura după un brad natural stufos m-a dezorientat şi enervat mai întotdeauna, fiindcă niciunul nu arăta ca-n filmele americane în trecut şi nu arată nici în prezent astfel. Ramurile sunt rare, iar decoraţiunile moderne sunt mai degrabă potrivite celor artificiali, fiindcă au ramurile cu mult mai dese şi se decupează mai bine, fie în verdele lor intens, fie în alte culori, căci şi ăsta e-avantajul brazilor artificiali, culorile felurite. Ba, unde mai pui că au aspect natural, unii au ace 3D, dacă vrei verde, iei verde, da’ dacă vrei argintiu, alb, roz, violet sau chiar negru? Iei un brad artificial. Și iei și un odorizant de vâsc sau chiar de brad, de pin, de molid sau de scorțișoară. (Eu, de ceva timp, îmi fac decorațiunile în casă.)

(arhiva personală- lut modelat în forme pentru ciocolată)

Un brad artifical e-organizat, e-artă imitând natura, e-operă bine definită şi e, în general, un obiect cu pretenţia că salvează planeta de la tăierea brazilor naturali şi, cumpărând unul, în felul acesta ai mai mult timp de stat și de poveşti, căci ce e-iarna fără stat și fără poveşti?! Şi fără bani! Căci, ce e iarna fără bani?

Că tot am adus vorba de poveşti (şi că tot par strânsă la pungă, că nu-mi iau an de an un brad natural, măcar să nu par zgârcită la vorbe), pentru mine e-timpul să merg pe site-ul e-sarbatoare.ro şi să îmi aleg un brad artificial premium; că v-am zis încă de la început că m-am despărţit de cel pe care l-am avut timp de 15 ani. Caliatea l-a ținut!

Şi ce e iarna fără brad? Unde să pună Moşul cadourile? Nu, nu o să miroasă a plastic! Brazii de pe e-sarbatoare.ro nu au miros de plastic! Și nici cel pe care l-am avut nu avea.

Ca să nu ziceţi că vă las baltă prea brusc, ca să-mi fac eu hatârul, vă las în dar o poveste modernă, deşi clasică în esenţă, sub formă de piesă de teatru,(actriță, deh!), pe care puteţi s-o citiţi lângă gura sobei sau lângă bradul vostru artificial (pe care poate că l-ați cumpărat tot de pe e-sarbatoare.ro), împreună cu familia voastră, pe roluri.

La urma urmei, „Anul Nou şi Crăciunul sunt ceva ca o pauză de teatru. Se duce omul la bufet, bea un păhărel şi se întoarce la locul lui. Optimiştii speră că următorul act va fi mai reuşit.” (Gabriel Laub)

E-sarbatoare la Viflaim

Personaje:

Păstorul
Păstoriţa- soţ şi soţie
Oli-alt păstor, frate cu păstoriţa (e si diminutivul meu, de la Olimpia)
Batşeba-slugă-n han
Melchior
Baltazar
Gaspar-magi
Iosif
Maria

(Nota autorului: Pentru scenele petrecute afară, se vor folosi mai mulți brazi artificiali, de pe e-sarbatoare.ro, pentru a se obține o atmosferă de poveste, ca în platoul ‘Neața cu Răzvan și Dani)

SCENA I

PĂSTORUL:  Şi acum ce-om face?
PĂSTORIŢA:  Punem capul jos şi în zori ne trezim şi-o luăm din loc.
PĂSTORUL: Te mai doare?
OLI: Parcă de durut e vorba…
PĂSTORIŢA:  Ia, lasă-mă să mă uit! (desface faşa de la picior şi aruncă doar o privire) Urâtă treabă! Dacă nu facem ceva până mâine o să ai fierbinţeală.
PĂSTORUL:  Mai bine şezi nemişcat aici şi ea o să se ducă după niscaiva apă… (păstoriţa îl priveşte chiorâş) (păstoriţei) Măcar atât tot au să-ţi dea.
OLI:  Stai aici! (păstorului) La ce bun să se mai ducă? Şi, şi-aşa e şi dânsa ostenită.
PĂSTORUL:  Bre, omule, rana trebuie şi ea spălată? Trebuie! Şi-apoi oamenii ăia puteau măcar să-ţi mulţumească!
OLI:  Păi, ce treabă aveau ei? Bine măcar că pruncul e-întreg.
PĂSTORUL: Aşa e, da’ parcă şi mai întreg ar fi fost acum buzunarul şi nu doldora cu paie, dacă ţi-ar fi mulţumit cu un bănuţ, doi, acolo.
OLI:  Las’, că dă D-zeu!
PĂSTORUL:  Mai mult ia…
PĂSTORIŢA:  Tii, da’ ce gură spurcată mai ai! (păstorul bombăne; apare Batşeba cu un ulcior plin cu apă, 3 ţoluri, posmagi)
BATŞEBA:  În han nu-i loc, nici pai s-arunci. Şi asta-i tot ce am până mâine, vă puteţi odihni aici, în staul. Da’, măcar nu îi zarvă… şi îi cald.  Pe partea ailaltă sunt caii oştenilor şi miroase, de-ţi mută nasul. Iaca, v-am adus şi niţică apă… şi nişte posmagi să-i muiaţi în ea. Nu e mult, ştiu, dar e tot ce am.
OLI:  E mai mult decât nimic. Şi-ţi prea mulţumim!
BATŞEBA: (văzând rana) Doamne, Dumnezeule, da’ ce-i acolo? Te doare?
OLI: (zâmbind) După care o să mă pui să-ţi istorisesc… bine, zic: n-am fost cu minţile-adunate, iaca ce-am păţit!
PĂSTORUL: (Batşebei) Ziua începuse bine. Umblam la târguieli şi ne ţineam să luăm şi patru capre. În Viflaim găseşti capre, nu poveste! De-aia am bătut atâta drum, io și nevastă-mea, de-i soră cu dânsul (arătând spre Oli).
OLI:  Lasă, nu face întâmplarea ca s-o povesteşti! S-a întâmplat aşa cum trebuia să se întâmple. Aşa a fost să fie! (vrea să-şi toarne apă peste rană, dar este neîndemânatic)
BATŞEBA: Ia, lasă-mă pe mine! (îi oblojeşte rana cu pricepere, apoi îi pune mâna pe frunte şi pe buze) Te cuprinde fierbinţeala. Nu e-bine! (ia un ţol şi îl înveleşte) (păstorului) Şi?…
PĂSTORUL:  Şi!…(şoptit, ca să nu-l audă Oli) Şi-n drum, lângă noi, reparau nişte oameni, un car. Da’-l puseseră, nu ştiu cum, într-o rână şi doi îl ţineau cam şui. Eu mă târguiam cu ăl de dădea caprele, că nu voia să lase din preţ nici mort. El (arătând spre Oli), de lehamite, se uita aiurea. Nevastă-mea la dânsul. Unu’, de ţinea caru’, cu ăilalţi e apucat dintr-o dat’ de dureri de pântece şi-mi începe a urla. Ăilalţi se bulucesc în jurul ăluia şi lasă ditai caru’ s-o ia din loc.
BATŞEBA:  Păcatele mele!
PĂSTORUL:  Stai să vezi, caru’ o ia la vale, rupe scândura şi opritorile, dă  peste ţarcul în care şedeau cuminţi caprele, care capre o luară care-ncotro. Eu, sar cât colo, să mă feresc…
PĂSTORIŢA:  Da’, mai înainte de grozăvie, frate-miu se uita la doi, de treceau: o femeie tânără, pe-un catâr şi-un bărbat în putere. Femeia era grea, că se vedea. Da’ curios lucru, că nu s-au speriat văzând caru’ de venea-nspre noi ca şi-nspre ei.  Nevolnicul de catâr se proptise şi nu se mai urnea. Şi numai ce-l vedem pe dumnealui (arătând spre Oli), că apucă animalul de-o ureche şi, cu o putere nemaiîntâlnită, îl ridică cu tot cu femeie şi-l împinge mai încolo, în timp ce cu umărul ălălalt mi-l alungă şi pe bărbat din drumu’ carului.
BATŞEBA: Ia te uită, minune!
PĂSTORIŢA:  Poţi s-o mai spui o dată, că noi, deh, îl ştiam slab şi deşirat.
PĂSTORUL:  Şi rana-i tot la fel de minunată.
TOŢI: Da’ tacă-ţi gura aia-n veci spurcată!
PĂSTORUL:  Mă pun s-adorm. (îmbufnat, se culcă; toţi îl privesc câteva secunde; el se foieşte stingherit)
BATŞEBA:  Eu m-aş cam duce, că v-o fi ajuns şi drumul, şi povestea… şi-acu şi somnul! Noapte lină!
PĂSTORIŢA:  Îţi mulţumim de gând şi de culcuş. De toate! (se culcă, nu înainte de a-şi înveli şi frate, şi soţ)
OLI:  Of, Doamne, mulţumesc!

☆

SCENA II

(în  întuneric, printre brazi artificiali, trei siluete)

Recomandarea autorului; sursa: e-sarbatoare.ro

MELCHIOR:  Melchior eu mă numesc şi-aur o să dăruiesc, pruncului ce îngerul mi-l arătă drept rege al meu, deşi,  la rându-mi, eu tot rege mi-s.
GASPAR: Eu, smirnă.
BALTAZAR: Eu, tămâie.
MELCHIOR: (siderat) Aveţi şi-un nume, presupun.
GASPAR:  Desigur. Gaspar mi-e numele şi-al Tarsusului rege sunt.
BALTAZAR:  Iar eu, Baltazar, rege-al Etiopiei.
MELCHIOR: Eu, al Arabiei.
BALTAZAR:  Şi zici cǎ ţi s-a arătat?
MELCHIOR: Păi, ce?  Am zis? N-am apucat… în fine,  în vis s-a arătat.  Precum vă spun,  abia acum, un înger, cum nici închipuire nu-i.
GASPAR: La fel ca mie! Veste din cer, cum alte nu-s. (dregându-şi glasul) Desigur, şi-ncă două…(declamând) „Urmează steaua, urmează semnul! Regele regilor şi lumina începutului vor veni pe pământ.”
MELCHIOR: Mă şi-ntrebam, cum, tocmai eu să fiu alesul să vadă şi sǎ cuprindă  neînţelesul?
GASPAR:  Trei cinstite feţe urmat-au steaua pân-aici, în Viflaim. Mai departe, cale nu e!
BALTAZAR:  De unde ştii?
GASPAR:  Păi, am numărat… Aaaa!… Lumină din lumină se naşte tot lumină şi strǎlucirea locului ţi se arată din întuneric. Prin întuneric totdeauna-i cale în mai mult, ori prin lumină numai una, c-o recunoşti pe-aceea unde vrei să mergi.
MELCHIOR: Păi, călăuză, ea ne-a dus, ne duce, da’ de dus acuma parcă stă.  Şi nici nu mai străluce ca-n nopţile trecute.
GASPAR:  Răbdare! Semnul va veni degrab’! Să fim creduli!
BALTAZAR:  Până la capăt, nu mă las… Chiar dacă în ocol. Ştiţi,  acolo-n vis,  pare-mi  că se facea, cǎ între case era una mai mândră decât celelalte, cu caturi felurite şi-nţesate cu fǎclii şi lume, şi care mai de care se îmbulzea pe acolo şi -o veselie,  veselie mare, iar vinul…
MELCHIOR: …vinul se bea vârtos din cupele de lemn şi toţi mesenii veseli la căutăturǎ şi la chip.
GASPAR: …se bucurau nespus! Păi, da, şi eu visat-am cam la fel, însă puţin mai cumpătat, în visul meu nu un palat s-a arătat, demn de un rege, cum ne fu vestit, ci-un fel de sat neînsemnat, cu…
BALTAZAR:  Vă spun, nu locul este cel ce poartă strălucirea.  Un adevăr, două minciuni… Nu ne pripim! De ni se va ivi în cale o sǎ-l ştim pe loc! Stă în aflare.
GASPAR:  Mai ştiu şi-acum, aşa e! Era uluca strâmbă…
MELCHIOR:  Un drum cu piatră şi cu praf…
BALTAZAR: …şi dobitoace împreună…
GASPAR: (fulgerat) Ia uite! Un popas! (iese)
MELCHIOR:  O casă, ce oaspeţi sper c-aşteaptă. Să bat în poartă?
BALTAZAR:  E fără poartă…
MELCHIOR:  Atunci să ne urnim de-aici acolo, mai încolo. De fi-va să-l gǎsim în miez de noapte, lumina ne va spune-n şoapte; la urma urmei e vorba de-o minune! Doar n-o s-apară un neica nimeni a ne-o spune.
BALTAZAR: Poţi s-o mai spui o dată!
MELCHIOR: Doar n-o s-apară neic… Aaaa! (încurcat, râzând forţat; forţat de sine, nicio altă constrângere, desigur) Ce chestie! Credeam că…

E–vorba de-o minune!

☆

SCENA III

Oli, păstorul, păstoriţa dorm aparent; se tot foiesc, n-au somn; păstoriţa aprinde o lumânare)

PĂSTORUL: Acuma chiar că nu mai pot s-adorm!

 PĂSTORIŢA:  Slobod mai eşti la gură! (către Oli) Ce spui, în zori om merge pe mai departe? Crezi că poţi?

OLI:  Păi, nu vorbirăm?

PĂSTORUL:   Şi cu ce bani, mă rog? (păstoriţei) Sau ai uitat că dragul nostru frate şi cumnat i-a dăruit.

OLI:  De vrei să ştii, simţeam c-aşa o să se-ntâmple…

PĂSTORUL: Adică? Cum?
OLI:  Nu ştiu să zic la fel cum simţ, dar află că în timp ce caru’ o luase razna, simţeam că se-ntâmpla ceva. Nu-mi puteam lua ochii de pe ei; el, simplu. Dar, ea…
PĂSTORIŢA: Ea…?
OLI: Da, cu ochii altfel şi mă ţintuise. Nu mai puteam mişca. Se tot uita la mine şi după grozăvia aia mi-a luat palma în mâinile-i curate şi am simţit un nu ştiu ce. Fior să-i spun sau tremur îndelung nu-i potrivit. Şi ea, zâmbind dumnezeieşte, mi-a mulțumit.
PĂSTORUL: Ţi-a multumit!  Luându-ţi bani în loc să-ţi deie, drept răsplată, cǎ ea şi pruncul ce-l ținea într-însa, teferi au scăpat.
OLI: În ea era un prunc ce-acum trăieşte, nu pricepi? Asta e tot ce e de luat în seamă!
(Batşeba intră din nou; pare încurcată)
BATŞEBA: Cum e?
PĂSTORUL: Cred că nu-i bine. Ori l-a cuprins pe dată fierbinţeala, ori rana a oblintit că nu-i a bună… vorbeşte-ntr-una vorbe.
PĂSTORIŢA: N-are cum!  Rana se leagă şi e năclăită-n scârnă de măgar. Ce-a fost mai greu s-a dus!
BATŞEBA: Uite ce e, în han, cum ştiţi, nu mai e pic de loc şi au venit de nu ştiu unde, doi. Ea, tânără, frumoasă, grea, cu prunc. El, căutându-i loc să-l nască. S-au ostenit cam peste tot, da’ nimeni nu-i primi… şi n-am putut să îi alung cu inima.
OLI: Să vină aici, atunci!
PĂSTORIŢA:  Pe noi ne-a prins odihna, şi-om pleca.
PĂSTORUL: În miez de noapte? Unde?
PĂSTORIŢA:  Aibi suflet bun, bărbate!
BATŞEBA: Zău, judecaţi, nu-i pot lăsa afară!
PĂSTORUL: Şi noi?
OLI:  Colindători!…  Ne ducem noi trei alături, lângă cai.
PĂSTORUL: Da’ eşti rănit, şi-acolo pute!
OLI:  Nu taci, of! (se chinuie să se ridice; Batşebei) Femeie, fă ce-i de făcut!
BATŞEBA:  O rugăminte mai am.  Să m-ajutaţi, de-o fi nevoie mai târziu. (iese) (din off se aude tot Batşeba) Uşor, lăsaţi catâru-n ţarc! (intră Batşeba cu Iosif) Aici e! Îmi pare rău, da’ îi cald, o să vedeţi şi singuri.
PĂSTORIŢA: (către Oli) Păi,  ăsta nu e…
BATŞEBA: (Mariei)Acolo e un ţol curat…
OLI: Ba, el e! Ce potriveală! Hai sǎ ieşim şi-om merge noi la cai. (lui Iosif) Mă bucur tare cǎ ne vedem din nou. (Iosif zâmbeşte)
De vrei ceva, să spui! Suntem aici, alături. (iese)
PĂSTORIŢA:  Miroase-a smirnă…. (iese)
PĂSTORUL:  Sau poate ţi se pare! Ce naiba se întâmplă? Acum eram la cald, acuma-s la răcoare.

Cu ce-am greşit? (iese)

☆

SCENA IV

(Scena naşterii)

BALTAZAR:  Aţi mai văzut aşa ceva?
MELCHIOR:  Se lumină pe dată cerul, ciudat.
GASPAR:  Nu e ciudat, e semn!
BALTAZAR:  Şi, parcă călăuza noastră se-nvârtea-n loc.
MELCHIOR:  Şi parcă altfel lumina.
BALTAZAR: O  rază neştiută s-a arătat şi drept pe staul se puse a lumina.
MELCHIOR:  (fericit) Cinstite feţe, am ajuns! Staulul ăsta e palatul cel din vis.
GASPAR: De crezi, sau nu, pe mine mă  cam prind fiorii.
(heblu)

BATŞEBA: (cu copilul în braţe, adresându-se Mariei) E-sănătos, se vede, mare lucru!
(Îi zăreşte pe magi)  Of, mă tem că-n han nu mai e loc!… şi nici aici.
BALTAZAR: Nu hanu-i treaba noastră, ci un prunc abia născut.
BARŞEBA: Un prunc? (se retrage speriată, pune pruncul jos, lângă Maria; Maria  îi face semn să-i lase)
PĂSTORIŢA: (intrând în grabă) Să vedeţi minune! Rana, de ştiţi c,a al meu frate o avea… nu e!
BATŞEBA: Cum, nu e? Nu mai e?!
PĂSTORIŢA: Mai mult decât atât, nici nu ne puserăm să aţipim noi bine, când ne trezirăm cu noian de daruri in juru-ne, ca şi cum o comoară uitată de demult şi-ascunsă-n paie se ivi. Acu bărbatu-meu, cu-al femeii soţ şi cu-al meu frate, vindecat, se puseră, nevoie mare, cele daruri sǎ împartă prin oraş .
BATŞEBA:  O, Doamne, minune în noaptea asta sfântă! Tu  îmi dai, eu văd!
BALTAZAR: Aici ne e capăt de drum! Tu, cea aleasă dintre mame, primeşte darul nostru pentru Rege. (îi dă tămâia, Melchior, pocalul şi Gaspar, smirna)
BATŞEBA:  Pentru rege? ( e mută de uimire şi lacrimi o cuprind)
BALTAZAR:  Smirnă, aur, tămaie şi daruri felurite am adus. Lumină din lumină s-a nǎscut şi Dumnezeu adevărat din Dumnezeu.
GASPAR: Un început!… şi nu e-n lume prunc mai însemnat!
BALTAZAR: Femeie, ai făcut o faptă ce-n lume nu-i!
BATŞEBA: Mă duc stăpânul să-mi vestesc! Şi s-aduc miere pentru uns.
MELCHIOR: Lasă-l! Cel ce-a lăsat această mamă sfântă aici să nască, la un loc cu vite, îşi va primi răsplata.
GASPAR: De va avea vreodat’ osândă, va fi s-aducă bucurie!
BALTAZAR: Răgaz să n-aibă. Toate să le dea-într-o zi şi ajutor să n-aibă decât vite!
OLI: Ba, nu! În noapte să le-mpartă, şi nimeni să nu-l vază, ca să-i mulţumească, iar vitele să-i fie de-ajutor, precum pre mamă şi pre prunc i-au încălzit.

TOŢI: Aşa să fie, dară, precum am zis, căci cel ce mântuieşte, în pragul lui a respirat.
(aici se poate cânta un colind)

(Batşeba îi  pune pruncul Mariei în braţe, apoi se repede să ia un ţol s-o-nvelească pe Maria. Fiind grăbită, se loveşte şi ţipă )

TOŢI: Ce e?
BATŞEBA: O mică rană.  Nu-i nimica, o să-mi treacă!
OLI:  Ce rană, când vindecătorul lumii e-aici?!

SFÂRŞIT

Poveste oferită de mine, împreună cu e-sarbatoare.ro

e-Sărbătoare® – Magazin Online cu Produse Tematice pentru Sărbători pentru SuperBlog 2020, proba nr.19

Notă de subsol:  brazii de pe e-sarbatoare.ro nu se găsesc în marile magazine (Dedeman, Praktiker, Metro, Jumbo, Hornbach sau Leroy Merlin) și nici pe magazine online tip marketplace, gen emag.

Plouă-n mai, avem mălai

Motto: Hei, tu, spectatorule! Nu mai fi negativist! Lumea nu s-a golit încă de semnificaţie, chiar dacă realitatea e, adeseori, ireală.

~Despre TEATRUL MEU, pe care urmează să-l construiesc, scrisoare deschisă către FRISOMAT~

Dragă partenere,

mi-am dat seama că fără tine, aş putea merge pe un drum lăturalnic şi absolut neprietenos, şi, cum se zice în breasla mea, aş trece pe lângă „piesă”, pierzând-o din vedere. Ceea ce e de înţeles în urma acestei scrisori, e esenţialul, adică, vreau să mă las în voia ta și a priceperii tale, fiindcă eu nu mă pricep să trag piesa aceasta înspre mine, cum o faci dumneata. Și, știu asta pentru că am luat urma construcțiilor dumitale din apropierea mea și am văzut cu ochii mei.

Chiar de există o criză a teatrelor în acest moment, eu tot vreau să construiesc unul particular la Focşani, pentru „mâine”. Am văzut că aveţi o colaborare bună cu Compania Global Proiect – General Construct din Focşani şi eu sunt din Focşani. Am citit și mărturia domnului Măzărean:

“Am analizat produsele și soluțiile tehnice de la mai multe companii de construcții din România. Criteriile noastre de selecție au fost: calitatea materialelor constructive, fiabilitatea soluțiilor constructive, eficiența comunicării cu echipa de proiectare a furnizorului și asigurarea termenelor stipulate în contract. Frisomat a răspuns la toate aceste criterii.”(Măzărean Florin, Partener Global Proiect)

De asemenea, sunt la curent că în urma acestei colaborări, s-au proiectat, produs, livrat și construit o sală de evenimente de la Frisomat și o bucătărie, adică 2 hale metalice cuplate:

– Hala metalică 1: Sala de evenimente cu o capacitate de 650 de locuri ( 1.170 mp: lățime 23,4 m, lungime 50 m, înălțime 7,15 m la streașină)

și

– Hala metalică 2 – Bucătăria (157 mp: lățime 16 m, lungime 9,8 m, înălțime 3,65 m la streașină).

Or, acolo unde văd germeni de calitate şi unde intenţia e şi promisiune realizată, rezonez și, astfel, eu am simţit că trebuie să apăs pe acest „buton” repede, ca să fac ca și proiectul meu să demareze urgent, cu Frisomat. Sunt sigură că voi găsi înţelegere şi cele mai bune sugestii, precum și că voi reuşi să integrez echipa de profesionişti a FRISOMAT în universul ăsta frumos, din care fac parte.

Deşi, prin demararea acestui gând, pare că sunt în contrasens cu vremurile, vă asigur că mă gândesc cu optimism la viitor: după această perioadă pandemică, copiii vor avea nevoie de multe spectacole şi multe veştminte de vorbe, ca să acopere găurile şi goliciunile acestea, ale realităţii curente, iar noi, la Focșani, nu avem un teatru pentru copii și jucăm pe unde putem.

Având în vedere particularitățile tehnice necesare unei astfel de săli, precum și faptul că proiectul meu e finanțat din Fonduri Europene, aspectele cele mai importante ar fi:

• Încadrarea într-un buget stabilit
• Respectarea termenului de livrare
• Asigurarea încadrării în termenul de execuţie
• Asigurarea calității materialelor și a montajului

Și, am constatat deja că pentru dumneata, aceste patru puncte cheie nu sunt vorbă, ci faptă!

Abia aştept să înțelegeţi proiectul meu şi împreună, să identificăm fiecare detaliu important, fiindcă am observat că aveţi o abordare personală, directă, mai ales că virusul COVID – 19 ne va obliga la responsabilitate maximă și ne va provoca să fim și creativi pentru a păstra strâns legătura.

De asemenea, sunt convinsă că pentru un proiect hala metalica ca cel al meu aveţi experienţa necesară, căci eu consider că Frisomat e o companie care are în ADN inovaţia si optimizarea.

Frisomat oferă soluţii de calitate la preţuri optimizate in fiecare etapă:

1. Proiectare

2. Productie

3. Transport

4. Montaj

Acestea fiind zise, vă rog să luaţi în consideraţie că cea care vă scrie aceste rânduri, are suflet şi construcţie de artist, dar gânduri de afacerist, aşa încât pot să mă…

Trezesc?!

Eram, sunt încă, fără îndoială, obosită. De gânduri, de proiecte, de zgomotul lumii şi de temeliile ei, care nu prea mai par atât de rezistente. Și, tot gândind la proiectul ăsta, am ațipit.

Poate că eram obligată să le arăt, în scrisoarea de intenție, celor de la Frisomat, chiar dacă în vis, ceva, pe o scenă, dintr-un spectacol de-ale mele sau chiar pivoţii arhitecturii teatrului meu în mişcare, evanescenţi, adică copiii cu care construiesc spectacole mari. Sunt aproape 50 şi ei sunt punctele indispensabile ale construcţiei pe care o aveam eu în cap, acum așternută pe hârtia din visare.

(Spectacol integral „Când Dumnezeu închide o uşă, deschide undeva o fereastră”, o punere în scenă după filmul „Sunetul Muzicii, în regia mea)

Da, arta nu vinde, mi s-a mai zis! Mai ales în aceste timpuri. Dar, până la urmă, Lumea asta, mare, nu e o creaţie subiectivă şi extrem de arbitrară a minţii oamenilor?

La urma urmei, şi FRISOMAT a început aşa şi acum arată aşa (joacă-te cu cursorul!):

Este timpul pentru un spațiu cu adevărat reprezentativ pentru afacerea mea și, precum în vis, aș alege soluțiile tehnice și arhitecturale Frisomat.

Fiindcă, da, uneori, plouă-n mai, şi de-asta avem mălai!

machetă scenă

---

Articol scris pentru proba nr. 18, SuperBlog2020