alma nahe

Omul flămând şi pisi… cărările lui în pandemie

In spring superblog 2020 on aprilie 13, 2020 at 7:14 PM

LocoProlog

Într-o bună dimineaţă (bună?!), într-o nu ştiu care viaţă, într-o nu ştiu care casă… ei, nu ştiu?! Acum o lună, fix pe 13 martie a început totul. Pentru mine! Pentru alţii a început 3 zile mai târziu şi totul ne-a izbit ca o LOCO… motivă.

Şi, grătarul?! Rămâne… pe altă dată. Se vede treaba (încă nu se vede, da’ o să se vadă!) că azi nu a fost să fie, fir-ar ea de viaţă!

Ca să se vadă, trebuie să deschid noi cărări.

Demenţiale!

Jurnal fooduristic în pandemie

Ce obicei prost am! Să vorbesc singură…

În fine, de aceea sunt jurnalele, ca să nu pari mai loco decât eşti. Oricum, vă avertizez că nimic din strălucirea destinului ce mi-a fost rezervat nu se vede nici azi, nu se vedea nici ieri şi nici mâine.

Cum să vă spun, eu sunt genul ăla de om care poartă un văl de nesiguranţă în general (actor independent, deh!). Din acest motiv evit să mă uit prea departe în viitor şi zăbovesc, cât timp mă lasă realitatea, mai mult în reverii. Mă înşfacă de-acolo doar foamea.

Dacă îmi amintesc că îmi e foame…

Şi fac asta şi pe timp de pandemie, şi în lipsa ei!

Bau!… Ăşa începe foamea mea: cu o sperietură. Atunci mă scarpin în creştetul capului şi îmi vine să pălmuiesc frigiderul din 5 în 5… secunde.

Nu mă agresa, nu mă agresa, îţi dau tot ce am!… (tot eu joc și rolul lui)

Şi-mi dă!

Da’ nu că s-ar justifica toate ratele la el!

Mulţumesc, drăguţă, las că mă descurc eu! 

După ce îi mulţumesc frigiderului, mă apucă o răceală în zona sacrală şi-mi amintesc, brusc, două dintre haştagurile curente: #staiacasa (suntem) #AlaturiDeTine şi, îmi mai amintesc şi că l-am dorit mult. Ce mult l-am mai dorit!

 

Pauză, că mă străfulgeră pe loc, acum, microunda paternităţii ideilor gastronomice. Niciodată cea a maternităţii, că atunci ar învăţa şi mâinile mele efortul de a găti! Sau de a merge mult pentru a găti. Dar, de ce să găteşti, când poţi învăţa de la pisică-ta cum să nu mori de foame, exemplar!?

 

Cu alte cuvinte, efortul depus pe o cale (ocale?! Nu-mi place alipirea asta, deşi am încă un blog cu numele ăsta, dacă vă vine a crede şi e un blog de călătorii)… Reiau!

Efortul depus pe o cărare ar trebui să se compenseze pe celelalte, da’ în aşa fel încât să nu crăpi înainte să vină răsplata! O vorbă înțeleaptă, cu care sper că v-am încărcat.

Dar acum mergem pe altă filieră, mai puțin filosofică.

 

Jurnalul locosmartphoneului

 

Dacă smartphone(i)ul meu (aşa îl alint eu!) ar avea voinţă proprie, v-ar arăta mai multe, da’ l-am cenzurat. Spre exemplu, v-ar spune că îmi place să mănânc la restaurant, pentru că… actor! Desigur, sunt şi actori care gătesc în timpul spectacolului, dar e doar un rol, nu vă lăsaţi păcăliţi! Nu că nu s-ar înţelege din primul film! Chiar dacă nu am venit cu explicaţii suplimentare, ca în cazul pisicii, dacă aţi fi fost atenţi, aţi fi observat două caserole mici cu sos. De pizza!  Home delivery!

Dacă ai citit vreodată romane chinezeşti, eşti la curent cu ce se întâmplă acum în lume, adică o realitate ciudată. Sau măcar un proverb. Cum ar fi, „Dacă baţi un chinez destul, o să vorbească tibetana!” 

Eu nu am participat la bătaie, nu o luaţi la modul dur. Dar, fiindcă zilele astea mulţi ar bate un chinez, s-a strecurat în capul meu doar proverbu’ ăsta.

Nu ştiu ce-am în cap, câteodată! Poate numai suflet?! Hm…. Oricum, e jurnalul telefonului, pot să zic orice! E doar un telefon, de unde atâta eleganţă?!

Realitatea mai sus menţionată, în afară că produce paradoxuri, pe care nu o să le pomenesc aici, că poate ţi-o fi foame, vrea atât de mult să mă întâlnesc cu tine! Din câte dorinţe ai acum, pe timp de pandemie, cine să ţi le împlinească pe toate?!… Hai, că ştii!

Diferite site-uri! Că #stai!

Dintre care, lesne de ghicit, unul e musai să te ducă pe căile alea bune înspre restaurantele de lângă tine/din proximitate.

Dacă ai poftă să vezi, mai stai în casa mea! Dacă n-ai, poţi să rămâi cu pofta de ciORBă… De orb ce eşti!

Un alt proverb chinezesc zice ceva de o lumânare, pe care s-o aprinzi dacă e întuneric. Dacă nu eşti genul care ţi-ai făcut provizii de făină şi drojdie, lasă-ţi minţile aici, că urmează ceva…

 

WHAT IF GOD WAS ONE OF US?

 

Dumnezeiesc, exact! Acum, în timp de pandemie!

Am câteva variante mai întortocheate să rezolv misterul, dar o să aleg o cale (iar???) ceva mai simplă.

Dacă Dumnezeu ar fi unul de-al nostru, n-ar avea voie să zboare sau să plutească pe un nor decât două ore pe zi, că e trecut de 65 de ani… Deci, n-ar putea să mănânce ce vor muşchii lui …. dumnezeieşti!

La Paris sau pe unde mai mănâncă el. Atunci ar comanda mâncarea preferată de la un restaurant din proximitate. Cum el e peste tot, n-are proximitate, deci soluţia e loco… Pardon!

LOKOFOOD, o nouă dinamică a pieţei HoReCa, inițiativă 100% românească. Căci, God susţine industria HoReCa, adică industria ospitalităţii (din România!) (Acum God e în România, că eu i-am dat calea asta, deci unde să fie în altă parte, nu cârcotiți!)

Ce ar vedea God al nostru, intrând pe noua platformă a companiei dezvoltatoare Expressoft?

 

Indicatoarele:

  1. Caută restaurantele din apropiere – introdu în câmpul search adresa ta pentru a vedea toate restaurantele care livrează în zonă
  2. Alege restaurantul, deschide meniul și selectează ce îți dorești;
  3. Alege modalitatea de plată – poți achita online sau cash.

Da’ ar ști Dumnezeu să se descurce cu tehnologia noastră?!

Te aud!

LocoRealitate

Dumnezeu să mă ierte că intervin, da’ mai uşor (soft) şi mai expres  de-atâta nu se putea! Ne-am adaptat cu toţii la o altă lume ( de o lună eu, tu de mai puţin!), în care încercăm să ajutăm fiecare cum putem, ce putem şi pe cine putem.

Cumva, de-asta l-am şi îmbrăcat pe Dumnezeu în haine de om, ca să se adapteze la noua noastră viaţă mai repede, în timp ce noi trebuie să devenim cu toţii nişte pui, puişori, puiuţi de dumnezeu şi să dăm ce putem, unde putem şi cum putem şi altuia din ce avem sau ştim.

Uite ce e! Trăim astăzi un popas, poate, în suflete, ca să observăm unde am ajuns, la ce etaj suntem şi dacă ştim cum să mai urcăm sau să mai coborâm. Totul se insinuează în alb şi negru, şi, fiecare, căutăm noi paternuri de identificare, cu jaluzelele ridicate. În căutarea culorilor sau a acelui alb aducător de învăţăminte, zăcăminte sufleteşti, energii… Dar… Ce ni se întâmplă e încă un mod al planetei de circulare a substanţei, nu-i aşa? La urma urmei, lumea a început cu o ghicitoare: ce e viaţa?!

Tu ştii ce e viaţa, omule!? Chiar dacă, de cele mai multe ori uităm că aceleaşi cuvinte pot însemna altceva mâine. Ştii că o lămâie e acră, dar mai ştii şi că poţi scrie un poem despre ceaiul de lămâie. Sau despre limonadă.

Pe care, în viitor, o s-o bei iar în restaurantul tău preferat.

Până atunci, hai să sprijinim COMUNITATEA în care ne ducem veacul şi în care ne purtam înainte paşii, vrei?

Dacă eşti ca mine (de veselă) sau tot ca mine (tristă, în anumite circumstanţe), poţi ajuta comunitatea de Acasă.

#staiacasă şi comandă mâncarea preferată pe LOKOFOOD!

Ştiu că te întrebi de ce ţin pantofii în dormitor şi-o să-ţi zic. Pantofii mei se odihnesc acum pentru când or porni iarăşi la drum…. Pantofii mei dorm, pentru că şi pantofii dor(m) câteodată!


Proba nr.17 (ultima probă) SpringSuperBlog 2020, sponsor:

 

Hai să dăm…

In spring superblog 2020 on aprilie 9, 2020 at 12:03 PM

Sfară-n ţară 

 

Dintotdeauna am crezut că, această carne care suntem poate fi, uneori, acoperită de pene îngereşti. Prin „pene îngereşti” nu vreau neapărat să trimit numai întru zborul la care ataşarea unor pene, de obicei, trimite (deşi e vorba de zbor, dar ceva mai pământean), ci şi înspre frumuseţea unor poveşti neobişnuite.

O să spun ceea ce am de spus direct, fiindcă orice secundă contează: parcate în Garajul Bunătăţii, maşinile flotei AutonOM aşteaptă să le punem pe drumuri întru sprijinul acelor ONG-uri şi Fundaţii care au nevoie de mobilitate în misiunea lor.

Zilele acestea sunt zile când glasul Pământului sună asurzitor, iar gingăşia cuvintelor îşi face loc mai mult prin fapte, căci nu mai e timpul vorbelor fără consistenţă. Faptele voluntarilor aduc dintotdeauna un adaos de bine şi e în firea lucrurilor ca o faptă bună să atragă după ea o altă faptă bună.

Poate că nu stă întotdeauna în firea omului să mişte un deget pentru altul cu înţelepciune şi de aceea avem nevoie de indicatori mai vizibili, cărora le putem uşura misiunea nu neapărat prin gesturi măreţe, ci de-acasă, din cuiburile noastre, prin voluntariat virtual.

Hai să dăm sfară-n ţară!


Astfel, putem să ajutăm şi noi, distribuind pe contul nostru personal de Facebook, postarea anunţului companiei Autonom, urmată de haştagurile #Autonom #HereToHelp #SpreadTheNews.

Sau anunţul următor:

„Autonom pune la dispoziție pentru închiriere gratuită (timp de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire) mașini din flota Autonom din toată țara, pentru acele ONG-uri și fundații care au nevoie de mobilitate în misiunea lor, în lupta împotriva Coronavirusului.”

important e să fie vizibile cele două căi de acces către potenţialii beneficiari ai gestului Autonom:

 


 

Mână cu mână,

blândeţea cerului îmbracă şi încalţă Pământul cu podoabele sale şi asta ar trebui să fie de-ajuns să înţelegem că fiecare avem câte ceva de făcut, pe lumea asta, fie cât de mic lucrul sau fapta. Suntem interconectaţi şi depindem unul de altul şi în zile mai bune.  Însă zilele rele cer dovada că în fiecare dintre noi stă OMul gata să sară pentru altul chiar şi în foc.

Dacă este adevărat, Omule, că urile, mâniile şi duşmăniile încetează prin moartea cuiva, oricine ar fi el, atunci e momentul ca  de ieri să fi început să-ţi vii în fire şi să recapeţi o dreaptă chibzuinţă, ruşinându-te că faptele tale au fost împotriva vechii tale omenii. Hai să nu ne mai încăpăţânăm veşnic în nedreptate şi să dăm valoare versurilor imnului nostru naţional.

Poate că multora dintre noi ne place să stăm departe de lume, netulburaţi în contemplările noastre, cum sunt eu, fiind actor. Dar vom putea să facem asta şi pe mai departe dacă ne vom implica acum, aşa cum poate fiecare, întru salvarea de vieţi omeneşti.

Undeva, pe Strada Grațioasă, la nr. 6 013955, în București este sediul faptelor bune Autonom şi ale Fundaţiei Autonom. Iată câteva exemple:

Pentru siguranța Autonomilor cât și a clienților Autonom s-au luat următoarele o serie de măsuri de prevenire împotriva COVID-19 în Autonom(chenarul mov, click „detalii”), pe care, ca să-ţi uşurez sarcina, le voi enumera şi eu aici:


  • După fiecare preluare/transfer, mașinile sunt dezinfectate, acordându-se o atenție deosebită tuturor mânerelor, volanului, bordului, schimbătorului de viteze și portbagajului.

  • După dezinfectare, fiecare mașină de închiriat rămâne obligatoriu timp de minimum 24 de ore în parcare, pentru neutralizare, înainte de a fi predată unui alt client.

  • Mașinile preluate de la clienți în regimul D2D (door-to-door) sunt dezinfectate înainte de preluarea de la client și încă o dată la sediul Autonom, înainte de predare. Ulterior, recomandăm ca mașinile să rămână neutilizate de către client timp de 24 h de la predare.

  • Toate cheile mașinilor, precum și documentele auto, sunt dezinfectate și neutralizate înainte de a ajunge la următorul client.

  • Șoferii noștri au primit numeroase informări, precum și mijloace de protecție (dezinfectant pentru suprafețe, măști de protecție, șervețele și dezinfectant pentru mâini atât pentru ei, cât și pentru pasageri).

  • Colegii din agenții vor purta de fiecare dată mănuși chirurgicale noi în gestionarea mașinilor și vor păstra distanța socială necesară în interacțiunea cu clienții.

    Totodată, accesând link-ul autonom.ro  veți  găsi și orașele în care e prezent Autonom!


Dacă faptele lor bune nu te-au convins încă, atunci, dacă timpul îţi permite, caută şi #autonom #artmedia #sustinemeducatia #hailateatru. Dacă tot nu e de-ajuns, află că Autonom are şi un Departament Proiecte Speciale.

Uită-te pe fereastră! Nu îţi place pustiul, ştiu! Atunci, hai să dăm mână cu mână şi să afle de implicarea Autonom şi alte organizații și voluntari, ce nu stau deoparte și sprijină spitalele și personalul medical prin donații de echipamente medicale sau o masă caldă, care livrează cumpărături sau medicamente acasă persoanelor din categoriile de risc sau aflate în izolare, care produc echipamente de protecție (măști, viziere) sau chiar dezinfectanți. (Și acestea sunt doar câteva exemple)


Hai să dăm ce e mai bun în noi!

Drumul faptelor bune nu e drumul tuturor, ştiu! Şi, e pavat, adesea, cu tot felul de sfinţi care te mănâncă până la destinaţie şi, poate de-asta nici nu mai cred mulţi oameni în fapte bune şi dragoste de om, necondiţionate. Ca să recapeţi liniştea sufletească, la care râvnim cu toţii până la urmă, trebuie să-ţi doreşti îndreptarea în om, mai înainte de pedepsirea lui. Doar aşa putem să aspirăm spre o lume mai bună!

 

Hai să mai tăiem o panglică,
să mai inaugurăm încă un interior exterior,
să mai punem o vorbă bună pe lângă urechi,
să prindem de primul stâlp, cu capse, o faptă bună
sau de primul gard,
în drum spre locul unde omul nu este doar o hârtie
sau un număr!

Proba nr. 16, SpringSuperBlog2020, Sponsor:

Când luna trebuie să ajungă în dreptul fântânii, ca să vezi apa

In spring superblog 2020 on aprilie 8, 2020 at 1:44 PM

O spaimă cumplită puse stăpânire peste oameni şi le învineţi buzele. De la atâta muşcat, că se şi abţineau să comenteze, fiindcă duşmanul Pământului, de data aceasta, nu mai era chiar omul, soartă cu care ne obişnuiserăm, ci era altceva, taaare invizibil. Dar gândurile oamenilor, în ciuda gurilor închise, rulau încă, cu viteze nemaibănuite, nemaiîncercate. Nemaipomenite, nu!

Prin cartierele oraşelor se petreceau chestii, pe care un povestitor bun le-ar fi numit grozăvii: familiile căpătaseră aproape toate câte un nume chinezesc,  (vezi!) Lao*-Laltă şi se gândeau cu toţii, acum, înţelepţeşte, unde or fi greşit, de au păţit ce au păţit.  În timp ce unii păreau concepuţi, în chip miraculos, la trecerea unei comete sau că mamele lor au mâncat o prună magică şi de-asta i-au născut, destul de mulţi se gândeau să dea fuga în păduri sau în alte iatacuri mai călduţe, dar le era prea teamă şi se ascundeau acasă, sub măşti, cuminţi.

Că oamenii nu-s la fel, nu e o noutate, dar acum toţi închideau ochişorii şi aşteptau Statul, care îşi pasa microfonul, în chip neprotejat, de la un cap al său la altul, să-i mai încurajeze sau amăgească, cu câte o mănuşă sau câte o mască de gură, obligatorii şi, furtuna asta de se abătu asupra oamenilor lua, pesemne, şi zgomotele. Cu ea! Nu că plecase, dar le lua! Că, deşi se comenta, se întâmpla fix cum Statul voia.

Drept să vă spun, aproape toţi aşteptau compania Statului. Aproape toţi erau terminaţi pe trei sferturi (sau 75%, cum preferaţi), mai puţin eu, care-s cu 0% (actor independent, deh!)) şi, singura care le completa spaţiul gol din declaraţia pe propria răspundere întru salvarea lumii era tot speranţa, săraca, căci, na, creatorii de bunătate şi frumuseţe se generează unii pe alţii şi nu dispar în vremuri sumbre. Ca şi cei care fată răutate şi urâţenie, ştiu, dar dacă oamenii nu s-ar mai gândi la viaţă ca la un demers eroic şi că, oricare dintre ei poate fi purtătorul de cuvânt al poveştilor unei întregi generaţii către una nouă, am muri cu toţii învinşi de gripă şi griji.

Sperând că libertatea le va reînlesni revederea şi vederea, pe termen lung, oamenii au început să folosească cu îndârjire reţelele de socializare la maximum şi deşi nu se înţelegea exact cine pe cine distrează sau emoţionează postările lor, sinele tuturor ieşea mai puţin motototlit din zi înspre somnul de noapte.


Al meu nu vine tot timpul. De somn, zic! Că mă gândesc la însemnătatea şi alipirea literelor din covid şi la Co (de la companie) vidu’ (nu mai explic, nu e cazul!) la care am fost părtaşi, în procente diferite, de dinainte de duşmanul invizibil din prezent.

Toate astea, în calcule, par a spune că a trecut vremea şovăielilor. Că avem o nouă misiune şi că  ar trebui să recondiţionăm anumite valori, cum ar fi, de exemplu, grija pentru frumos și sănătate, implicarea în comunitate, respectul față de mediu, grija pentru cei care au grijă şi încă câte altele.

 

 

Boala care ne-a cuprins are, fără tăgadă, agăţată de ea o talangă, al cărei dangăt, în mersul ei viral, păscându-ne, vrea să ne transmită (cu farmec) prin Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, ceva important cu care şi de la care să pornim iarăşi la drum. Când om avea voie, desigur! Când s-o reporni planeta, după acest restart.

De altfel, Farmec nu e la prima abatere, a transpus dintotdeauna frumusețea prin fapte şi dincolo de estetica cu care s-a înhămat şi am una dovadă chiar aici, (sur)prinsă ‘n maci(2016), ca un preambul al  campaniei Farmec, doi ani mai târziu, din 2018,

„Unirea la feminin”, prin care promova şi încă promovează prin alte campanii solidaritatea feminină și bunătatea, ca fiind cele mai înalte forme ale frumuseții.

Farmec nu se dezminte nici în zilele lui Covid şi a început de curând producția a două NOI produse igienizante pentru uz personal, pe bază de alcool 70%: Loțiunea igienizantă pentru mâini și Gelul de igienizare pentru mâini, cu acţiune rapidă şi eficientă întru apărarea sănătății.

Aceste două produse vin în completarea portofoliului actual, care cuprindea deja încă două produse: Săpun Lichid Spumă Antibacterian Gerovital Pure și Nufăr Dezinfectant Universal.

Deocamdată, grija Farmec se îndreaptă şi prioritizează solicitările către cei care luptă în prima linie împotriva răspândirii noului virus COVID-19. Pe urmă, în funcție de stocuri, aceste două produse vor fi distribuite și către canalele de vânzare.


(click pe poză, ca să ai un as la-ndemână!)


Aici pot veni în orice clipă anticriştii! Cum să pornim iarăşi la drum?!


Grija mea nu e îndreptată către cei care n-au alt gând decât să dea fuga la o mănăstire, în speranţa că Dumnezeu va face în locul oamenilor ce e de făcut, ci înspre cei care fac deja ceva şi pentru alţii, nu numai pentru sine. Cum e Farmec!

Pruncii sunt surzi la naştere şi de-aia nu-şi aud ursita, zicea bunică-mea şi tot de-aia nimeni nu ştie de la început încotro şi pe unde să o ia, aș completa eu.

Iar „întâmplă-se cum o fi scris” nu e un îndemn atât de liniştitor pe cât pare scris.

Avem un dicționar de mișcare propriu, fiecare. Pe care nu prea îl irosim pe un semen, ci cam 99% pentru sine. Omul nu e rău și nici bun cu altul, dar omul se adaptează, învață din fașă asta. Și învață nu cum să evite pentru altul răul, ci să-l evite pentru sine, mai întâi! Iar dacă asta îl include și pe vecin, fiindcă binele ăla al tău începe de la ușa scării blocului, asta nu e neapărat bunătate, e mai mult un confort psihic.

Acest confort e creator şi, iată, prin acest pas se poate deschide un nou cerc întru vieţuire. Mai întâi cu raza mică, apoi, alăturându-ne unui demers întru frumos şi bine, crescând-o, din ce în ce mai mare….

„Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”


Nu e nevoie ca luna să ajungă în dreptul fântânii, ca să vezi apa!

*bătrân


Proba nr.15, SpringSuperblog, sponsor: