alma nahe

Posts Tagged ‘cafea’

Există o cale a(le) cafelei

In dicţionar de mişcare on Noiembrie 8, 2014 at 4:03 AM
image

Erika Kuhn

”Ţi-ar plăcea, Maestre Cino, să iasă inimile Oamenilor din pulbere şi să-şi spună Tainele.
nu-i aşa ? ”(Ezra Pound)

Am forțat un pic, dar s-a deschis într-un final. Pe ea scrie „revine singură”. O ușă. Mai devreme, trecusem pe lângă „Ceasuri. Ora exactă”, un magazin. Față-n față cu „Ceasul rău”, un ceas care merge bine, dar așa i s-a dus buhul, de pe vremea când nu era bine.

E cumva un soi de comerţ în aceste întâlniri: eu dau cafeaua, tu dai frâu liber (în volum, operă), prin filtru, neliniştilor tale. De care să fie tura asta?! Apă fierbinte peste colier de boabe proaspăt măcinate, la umbra unui arbore de cafea, fără ghete, fără ghiare?

Fără ghid, rouă preţioasă, cuvintele tale se tot urcă la etaj și acolo se lipesc de primul bec și se ard sau se topesc. Nu știi! Eu nu mă trezesc.

Ale mele, deși cu țintă, ricoşează-n podea, se sparg într-o explozie ca de bibelou, iar de-acolo aburul le lipeşte de cea mai apropiată fereastră, dâre de gând, un dragon, forme bizare. Şi chelneriţa, uite,  grijulie și iute, cu o cârpă…

Afară e ceață, o boabă de cafea, fantomatică, îmi deschide nările, tu narezi…o povestioară alunecoasă despre eterna disciplinare a sufletului. Mie îmi ajunge că bei cafeaua încet. Și chelnetiţa. Chelneriţa, care deţine răspunsul suprem şi stoarce cârpa-ntr-un ibric.

Eu îmi contemplu forma degetului arătător într-o sticlă de candelă, el încăpăţânat, suspendat într-o echilibristică de revistă, patinează de-acolo fluierând pe marginea ceştii, în sens invers acelor de ceas și-n sens invers chemărilor.

Chemările nu îmi stau inscripţionate în palmă, căci liniile-i chiromanticoase duc spre aceleaşi concluzii naive: măritiş din dragoste, doi copii…hehe, se oglindesc aiurea-n cafea, tulburi şi în luciul linguriţei, diforme, metalice, dar totodată strălucitoare. Șterg marginea ceştii, aprind o brichetă. Laşi capul în jos…

Tu eşti… la nisip…, spui, și eu atunci cred că înţeleg de ce luna se oglindeşte absurd în tine. Dacă aş ţine un registru cu hoinari de breaslă în cuvânt, în dreptul tău aş nota : aici şade un nomad înecat în pulberea propriului miliard de cuvinte.

Pun cupa cu partea pictată frumos înspre tine, dar o tot răsuceşti. Cu o îndărătnicie stupidă, de muscoi.

Un ac de metal scrijeleşte şi iar scrijeleşte tăcerea, un expresor saeco picurând și restul, caligrafie automată.

Odată, mi-am îmbătat cafeaua.

Am luat-o prin surprindere,
cu tărie,
grade multe.
Apoi am aşteptat.
O sorbeam şi îi urmăream pereţii albi,
îmi imaginam ce-ar fi vrut să aştearnă
şi râdeam,
că eu îi pregătisem altceva.
De obicei o beam într-o cană fumurie,
maron,
dar pentru un aşa exerciţiu
era musai să fie în alb.
Ce poate fi mai minunat decât să-i deturnezi întâmplarea?
Să nu îi laşi zaţul în libertatea lui de zaţ…
Să îi schimbi destinul celui ce citeşte,
ghicindu-i alt drum.

Tu sorbi zgomotos, eu amușinez aroma. Eu îţi sorb cuvintele, așa, puține cum sunt, tu, pe-ale mele le-nmulțești și te începi cu ele. Eu sunt o boabă de cafea, tu ești ce-o macină și ce-o topește.

Eu sunt o cafea, tu ești un expresor de cafea.

Suntem…

Salvaţi (la fix). De chelneriţa zeloasă cu nota de plată calculată la fix. Să nu uit s-o răsplătesc!

O fugă are nevoie de toate căile ei!

Hai, că tocmai la final am îngropat pruna (din gură) ușor ceremonios într-o găluşcă filozoficobăţoasă.
Pe undeva, e de înțeles, căci prin criptele obscure şi tainiţele minţii, ne stau câteodată mărturie adaosurile.
00187

O poveste într-o ceașcă de cafea preparată în Magazinul MarketOnline.ro și măcinată și pentru „duzina de cuvinte”(sau jocul celor 12 cuvinte), scriere pe care am îmbătat-o, ca să se spună (căci fiecare avem tainele noastre), dar în alt cadru: romantic acolo, cândva și o amintire haioasă aici. Dacă nu v-aș ști tăcuți de-o vreme pe câțiva, v-aș invita aici pe toți la o poveste cu o ceașcă de cafea, aburind, așa, ca de ziua numelui meu. Cel de-al doilea nume, pe care nu prea-l folosesc?! 🙂 Dar merge o dată, așa, ca pretext pentru un schimb de povești cu și despre cafea. La mulți ani, mihaili&gavrili!
00187

Superblog 2014, proba de povești de adormit la cafea cu image

Punctaj obținut: 91

Anunțuri

Mi-am îmbătat cafeaua

In Cartea în care se tace, joi alb on Decembrie 5, 2013 at 2:29 PM

Am luat-o prin surprindere,
cu tărie,
grade multe.
Apoi am aşteptat.
O sorbeam şi îi urmăream pereţii albi,
îmi imaginam ce-ar fi vrut să aştearnă
şi râdeam,
că eu îi pregătisem altceva.
De obicei o beam într-o cană fumurie,
maron,
dar pentru un aşa exerciţiu
era musai să fie în alb.
Ce poate fi mai minunat decât să-i deturnezi întâmplarea?
Să nu îi laşi zaţul în libertatea lui de zaţ…
Să îi schimbi destinul celui ce citeşte,
ghicindu-i alt drum…

Proprietăreasa de cuvinte

In Cartea în care se tace on August 3, 2013 at 6:54 AM

A fost odată o insulă,
ca o fisură în spaţiu,
și-o proprietăreasă de cuvinte — care nu locuia acolo,
dar aşa încep toate,
fără nicio legătură,
și uneori, așa și sfârșesc —, iar toate s-au întâmplat
pe când iarba era crudă,
iar literele erau furnici pe un buştean.
Într-o zi, plimbându-și cei doi bichoni,
a găsit o funie,
a legat-o de un arbore de cafea,
şi de celălalt capăt ţinea ea,
şi în loc să se spânzure
a făcut-o barieră.
Avea şi acte în regulă pentru cuvinte,
şi reduceri
la absurd,
însă nu oferea nicio garanţie că
odată eliberate de sub proprietatea-i intelectuală,
morală,
ar fi folosit cuiva la ceva,
așa că le vindea cui se nimerea trecător
prin fisura aceea de timp.
Zgomotul monedelor era puternic,
buzunarele îi erau doldora
şi cu fiece lingou rotund care dădea pe-afară
mai ucidea câte un paragraf de furnici
şi nimic nu putea salva această irosire perpetuă.
Noroc că sămânţa lor gratuită era de dincolo de buştean,
şi acolo şi avea să rămână.
Iar ea, proprietăreasa,
insulară ca o vie
aşteptându-şi strugurii,
își plimba mai departe bichonii,
până în ziua de apoi.

Tropotite

In joi alb on Mai 10, 2012 at 4:45 PM

(Nu daţi muzica tare! Încercaţi să respiraţi în acelaşi ritm ca şi cel al cântecului…)

„Să te opreşti din când în când şi să te uiţi la petele de pe pereţi, la cenuşă sau la foc, la nori, la noroi sau la locuri de genul acesta, în care… ai putea găsi idei minunate.” Da vinci

În aburii de cafea şi-n caimacul ei dimineaţa e simplă.
Abia în zaţul de pe fundul ceştii ghicesc viaţa se complică, încă o dovadă cafeaua trezeşte.
Eu întotdeauna îmi las o linguriţă-n ceaşcă, rece măsurătoare între ce-a fost când era plină şi caldă, şi între, ca şi-acum, goliciunea mată, rece dulce-amăruie temătoare.
De fiecare dată linguriţa mi se propteşte şi ea rece-n obraz şi rămâne o vreme în pori, ca o dungă de răcoare.

De ce (să) te afli în scena asta?

Şi-n ce culoare (să) mă pierd?

(A)maro!

Şi de ce mă simt în apele mele când am de-a face(ri) cu cuvintele, care-s de pământ?

Care-a fost primul meu cuvânt folosit aici azi?

În

Prima literă?

Î.

Î-ul, fluxul rodnic al imaginaţiei.

Scârţâind, zdrăngănind, extrag melodia.

Respiraţia, melodia vieţii.

Fâşâim…fâşii de viaţă.

Rândurile scrise-şi schimbă forma ori de câte ori le citesc.
E de-ajuns o a(l)titudine jucăuşă.

Mâna îşi caută de lucru, degetul mare sprijină, celelalte patru-n tropăit cadenţat de cal.

Compun o tropăită?

Dimineaţa asta mă reduce(?) la a fi un analist glumeţ.

Tropăituri, tropăieli…

Ploaia se aude căzând precum ropotele de-aplauze. Acum absentă, dar ieri atât de activă.

Dar încă o ascult.

După-amiaza,  ca şi o ancoră, îşi căută-n asfalt adâncul permis vieţii pentru acostări.

La prânz mănânc forme geometrice. Câmpurile gustului le transform în formule cu miros.

Undele, (o)static, se adaptează (ha)haosului multitudinii de cadre luminoase.

-Ouă vrăjite, vă rog!

Ouăle prăjite induc, clocind simţul indiferenţei.

Tubul digestiv schimbă forma.

Eh, editorii interni!

Ei au un carne-ţel în care-şi notează coduri…

Eu, omul!

Navigator de pirogă printre energii invizibile.

Dacă  ascult timpul întreg şi nu pe bucăţi, tictacul enervant dispare.

Dacă pun degetul pe buton şi tastez, liftul lui acum mă duce de nas, de mână, altundeva, mă des-prind.

Tărâmul alternativ.
Un acum în.
Şi tu, precum o santinelă…
Viteza creierului în luptă cu viteza cuvântului scris.
Când mă desprind eu devin o gaură albă şi culori.
(În) plus reflexul Babinski…
(În) foiala o-ului ochiului.

pi-lu-le(pentru mic dejun)

In cap umplut on Mai 22, 2009 at 1:24 AM

800x530
Pretind că acţionez astfel încât merit să am cer senin.
Aş adăuga, pe lista de cerşit, motive de sărit căluţi din ceaşca de cafea…
Deci, echitaţie în aburi de dimineaţă…
În caimac o cămilă îşi vâră, posacă, cocoaşa, în găurica torţii, în deşert, iar fiece petală a bujorului vertical, înalt cât ţăranca de lângă fântână a căzut pe podeaua ceştii, una câte una, ca şi cuvântul NOU, mai greu decât toamna, peste inima mea.
Sorb fantomaticele arătări şi le trimit spre rostuirea lor.
695x709
Ieri dimineaţă am zâmbit atât de strălucitoare că soarele a mers lângă mine, pe jos.
M-am prins de aripa unui avion şi am traversat globul.
(Te simti viu. Face să te simţi în viaţă!)
Seara, cu o minciună am scobit patul şi-am numărat lupi în haine de oaie ca s-adorm. Mi-am dezlipit urechile de perete şi am stat cu ochii pe…cameră.
Un sentiment de anticipare moale: inimile sunt înghesuite într-o cameră.
Apoi am fugit pe exploataţie boliudiană la unele piese pe care le-am lăsat în urmă, în iarbă…
Mi-am luat şi demonii în gamă şi am avut sentimentul că am fost urmărită sub piele.
Aceasta va fi o greutate pe umărul stâng, cred, pe la sfârşit de săptămână când ieşi din oraş, în cazul în care acesta te doare. Umărul sau oraşul?…Mărul, ora…
Deşi drumul l-am pregătit terenul încă merge în ambele sensuri.

Hituri pe autostradă, se toarnă băuturi pentru acest oraş.
;;;;;;;;;;;;

Când se luminează se dau lupte printre crăpături.
Oare sufăr de somnambulism, prin faptul că în fiecare dimineaţă
iau de la sine-mi?
Părerea… sarcină de piatră.
Parerea îmbrăcată în haine de sezon…

O febră dansează în colindă.
… joi seara … eu, pe post de capac de lemn.
Am răsturnat o cutie cu amintiri pe covor…

Între aici şi acolo, între fiecare acum şi apoi aş putea fi oriunde.
Memorie metronom, de vreme ce se joacă cu normele, nu?

Mmmmmmmm…
Dacă aş putea trece peste mormăieli, peste cocoaşă, peste obiceiuri de toamnă, peste bujori… întrucât suntem încă aici, mint.
582x850

Ieri, la radio, cineva mi-a urat Crăciun Fericit (messengerul setase nebun poză cu brăduţ împodobit în decembrie 2008).

Am piraţi în gene

In cap umplut on Octombrie 22, 2008 at 2:13 AM

Amintirile mi se amalgamează. Lipesc mărturii disperate, tai, leg, prin idei şi obţin acelaşi scenariu fictiv. Prea puţin ca să pot zice:”Uite, măi, aşa s-a petrecut!”
He, he!Dar uite primul caiet de şcoală.Ţi-aminteşti? Nu erai în stare să umpli o pagină cu bastonaşe. Educaţia mâinii şi a încheieturii.
Azi îmi vând (mie ?)chitara imaginară. Am obţinut un preţ bun.
Mâine o să-mi vând globul de cristal ce-mi arăta drumul. Între timp o să-mi urmăresc cuminte umbra ce mă face conştientă de gesturi dependente de toarta ceştii cu mult zaţ. Sunt încă bleu, dar asta nu se vede-n perete. Sunt şi roşu, dar mă pierd în décor din cauza (c)uverturii de pat.
Sunt culoare deoarece accept asta cu un zâmbet îmbătrânit, dar, mai ales, pentru că, de fiecare dată se găseşte un obiect mobilier să pară mai acătării decât mine. Sunt nonculoare când dorm. În rest…nuanţe, tonuri, aşteptând iarna, când o să apuc ceaşca de gură, să-mi încălzească toanele.
Murdar, curat, buzele formează cu încetineală cuvinte dornice să plăsmuiască.
Cu bărbia în palmă şi palmele sprijinite pe lemnul cu miros dulce, ascult .
Mă traversează un melc.
Nu m-ar deranja dacă nu i-ar lua atâta timp.
Acum cobor în imensele pântece ale corabiei să joc un poker. Un poker pe mărunţişuri.Adică pe suflete. Sper doar ca puricilor din manecă să nu le vină a dănţui tocmai acum, când sunt pe punctul de a câştiga.
Dacă eu sunt gândul, cine eşti tu?

Expresie

In cap umplut on Octombrie 6, 2008 at 10:22 AM

Prima cafea din zi are aromă. La o a doua deja nu se mai simte. Aşa cum mirosul urât de tigară îl simt doar cu prima aprinsă. În timpul zilei nu-l mai simt. De parcă atunci când mă trezesc nu sunt eu, sunt altcineva, preţ de o cafea, apoi iaraşi altcineva, altcineva obişnuit cu mirosul urât.

Când nu sunt nicăieri, unde mă duc de fapt? Devin zero?

Devin zero şi beau un ceai.

Unde sunt atunci când gătesc o ciorbă, dar mă gândesc la regia unui spectacol? Unde sunt atunci când împăturesc o clatită şi mă gândesc la tine şi-adaug mai multă ciocolată…

zero e diferenţa dintre două numere egale…

zero e 0

Zero nu e NIMIC!

Zero e ceva!…

Coffe,tea,me???

In cap umplut on Martie 22, 2008 at 1:12 PM

Să fie vorba doar de un truc al timpului,

acel fapt de a mă pune pe gânduri

atunci când sunt în faţa unui subiect interesant,

în așa fel,

încât să-l pierd ?

Să-i pierd expresia,adică.

Fiindcă se întâmplă că,

mergând eu pe stradă,

sau stând undeva,

să văd ceva foarte interesant,

și să nu declanșez.

Mă gândesc că poate intru în intimitatea subiectului,

că va fi deranjat

și pac,poc, praf, puf s-a dus momentul.

S-a dus expresia?…

S-a dus!

Don’t get me wrong!!!…

știu destul de bine să intru în peisaj,

nu am nici o remușcare sau vreo jenă.

Îmi fac treaba, cum se spune,

dac-o am de făcut!

“A avea atât cat am”e însă, mult mai important pentru mine,

decât deranjarea intimităţii cuiva.

N-am inventat eu regula.

Într-o zi m-am trezit c-o aplic, și-atât.

Însă azi o să mă apropii de subiect.

Trebuie să mă apropii de subiect!

” If your pictures aren’t good enough, your not close enough”.

Nu?

Nu trebuie intrat nici cu forţa!!!

Trebuie privit nu de jos( nu de sus),nici din faţă (sau din spate) și nici din laterale…

Trebuie privit așa:

Sunt aici ca să ai la ce te gândi 3 secunde! …Sunt aici pentru că eu îţi știu drumul,

așa că poţi să-ţi ridici privirea din pământ!

Te pot amăgi cu aroma unei cafele!?…

O plătesc io!