alma nahe

Posts Tagged ‘almanahe cu g(l)umă’

Când clonele nu-s originalul

In rapid! personal şi accelerat... on martie 4, 2015 at 3:05 PM

Acum vreo 7 ani s-a scăpat Vanghelie la „almanahe”. Și mie mi-a plăcut cum a greșit și m-am botezat după greșeala lui. Da’ după ce mi-a plăcut mie, gratuit, pe wordpress, le-a plăcut și altora, pe punct ro.

Și după ăia pe punct ro, s-au trezit și alții, cu un almanahe (mai) mic. Aceștia din urmă modești, nimic de zis. Ce ne mai place „almanahe” ăsta!

Clonele au apărut cam la vreun an și jumătate de când apăruse almanahe-ul meu, astfel că i-am bănuit pe cei ce dețin site-urile de o revelație de moment și nu de același drept de a specula, precum am făcut eu cu greșeala omului.

Pe-atunci nu auzisem de SEO și nici nu mă gândeam la extensii.
Acum văd că punctro-ul e în vânzare. După ce îl populaseră cu tot felul de filmulețe. Cică divertisment, N-o să-l cumpăr, nu vreau să mă fac moșiereasă încă.

Almanahele mic încearcă încă, în imagini, ce încerc eu în cuvinte.
Ce încerc eu în cuvinte e că îmi amintesc unele expresii arhifolosite, proverbe, zicători etc și încerc să le poetizez. Printre altele… Ei le miștocăresc.

Nu îi acuz de nimic, dar puteau să se numească „Urzica mică”? Puteau, da’ le-a plăcut mai mult „almanahe mic”.

N-aș fi pomenit despre asta dacă nu aș fi simțit să fiu solidară cu un colaborator de-al meu(și-al multora dintre noi, cei care ne citim unii pe alții), lenjeriipat-outlet.ro, pe a cărui pagină de facebook am citit această atenționare.

Și mi-am amintit!

Acuma, că mi-au împrumutat almanahe-le, nu e bai! Nici măcar nu mai pomenesc că o perioadă mă bombarda lumea cu întrebări dacă-s tot eu. La urma urmei, acest Almanahe nu e o afacere, nu am pierdut vreun client important.

Dar dacă ar fi fost? O afacere.
Așadar, dacă ajungeți in paginile mele, deși vă doreați o lenjerie de pat, o găsiți!

O găsiți dacă intrați pe ușa „atenționare”. Acolo veți afla cum puteți deosebi firma reală de firmele-clonă.

După mine s-au luat numai doi. După ei, însă, vreo zece.

Mi-am îmbătat cafeaua

In Cartea în care se tace, joi alb on decembrie 5, 2013 at 2:29 PM

Am luat-o prin surprindere,
cu tărie,
grade multe.
Apoi am aşteptat.
O sorbeam şi îi urmăream pereţii albi,
îmi imaginam ce-ar fi vrut să aştearnă
şi râdeam,
că eu îi pregătisem altceva.
De obicei o beam într-o cană fumurie,
maron,
dar pentru un aşa exerciţiu
era musai să fie în alb.
Ce poate fi mai minunat decât să-i deturnezi întâmplarea?
Să nu îi laşi zaţul în libertatea lui de zaţ…
Să îi schimbi destinul celui ce citeşte,
ghicindu-i alt drum…