Am luat-o prin surprindere,
cu tărie,
grade multe.
Apoi am aşteptat.
O sorbeam şi îi urmăream pereţii albi,
îmi imaginam ce-ar fi vrut să aştearnă
şi râdeam,
că eu îi pregătisem altceva.
De obicei o beam într-o cană fumurie,
maron,
dar pentru un aşa exerciţiu
era musai să fie în alb.
Ce poate fi mai minunat decât să-i deturnezi întâmplarea?
Să nu îi laşi zaţul în libertatea lui de zaţ…
Să îi schimbi destinul celui ce citeşte,
ghicindu-i alt drum…
Alma Nahe(r) 
Nimic
Nu, că?! 😉
Nimic nu-i mai minunat
Nici să-i desenez acuma…mai încolo! 😉
Să bei o cafea albă
Între pereți negri,
Să simți o zăpadă caldă
În noaptea geroasă,
Să fii tu poetul
Între pragmatici…
.
Zic și eu.
Zici bine! 😉 Ai ghicit! 😆
A….ţi-am zis vreodată? Nu cred…În loc de „racolta”, citesc „recoltă”….mereu.
numai tu puteai face asta… sau poate si al meu sot dar nu atat de poetic :)…. n am inteles niciodata amestecul asta de alcool cu cafea…. dar poate sunt eu prea prudenta….
Păi, am văzut că tu ţi-ai spălat perdelele; eu nu! 😆 Pe undeva, pierd distracţia, cred…Eram o obsedată în ce priveşte mirosul de cocolino şi detergent. Acum m-am ponderat…până la următoarea obsesie. Hehe..
Amestecul conduce întotdeauna către accidente…cum e ăsta. Un poem accidental..
cocolino nu, detergent mai mult de nevoie decat de voie. mirosul de curat la mine nu prea e miros de parfum din toate nazbatiile chimice ale secolului nostru.
ma bucur ca esti de acord cu mine: amestecul poate fi si accidentos 🙂
Ai început să-ți bei cafeaua cu coniac, ți-ai scos galbenul de fundal însă nu și puful de păpădie, ne lași sa ne ningă, iar acum vrei să ne mai și ghicești în fundul caf… nu, al ceștilor de cafea?
Am avut o cerere de la Sonia-sania să schimb şi mi-am zis că pot fi Moş Nicolae dacă vreau. Dacă vreau, pot să schimb culorile. Pot să schimb orice, de fapt. Pot să beau cafeaua simplu sau pot s-o fac să fie poezie. Bine, a trebuit s-o ameţesc un pic, recunosc. 😆
Dar e doar o stare, trecătoare(adică un podeţ) şi ea, de beatitudine.
Știu de cerere, dar aseară nu doreai să fii Moș Niculaie. Știu că poți orice, mai ales să ne amețești pe noi!
Azi e azi, ieri a trecut…:)
Păi n-ai venit cu cafeaua asta?
Păi, am venit! Da’ parcă discutam despre reamenajări, nu? 🙄
Ca de obicei, nu ne înțelegem, că eu eram prins în al doi-lea monitor! Abia am scăpat de el. OF!!!
Ştiu cum e cu prinderile astea. Şi cu cuprinderile… 🙂 Las’ , că o scoatem noi la un capăt de înţeles!
Poate spre un colț de seară, dacă noaptea se va îndura să vină mai târziu! Atunci voi încerca și eu cafeaua ta aromată cu grade, poate voi adormi în brațele visurilor înaripate!
A mea s-a şi răcit…mă pun să spăl perdelele atunci! Există un moment al zilei când trebuie să laşi visele să se culce şi tu să fii bărbată, Zoeeeee~ …zoaie, bleah! Şterg eu şi praful…de puşcă.
Ziceai că nu mai speli perdelele, ci le schimbi! Nu scapi ușor de mine, că am memoria încă bună!
Privesc un soare de un portocaliu strălucitor încredibil! Se pregătește de culcare. Imens!
Le schimb de scutece! 😆
Ia să-mi desenez şi eu o cafea cu amintiri de coniac, cît alerg dimpotriva timpului să-mi potrivesc cucu’ cu tot cu orologiul interior pe formatul autohton…
Şi dacă tu eşti zaţul cafelei albe în care cineva anume trebuie să-şi citească soarta?
Măi, Drag Oş,
Am citit în lung şi-n lat
şi tot nu m-am adunat.
Întrebarea ta e lungă
şi-are poala prea…fecundă.
Desenează, treaba ta,
Dar mi-e că te-ai îmbăta.
Cucu cântă el ceva:
Cucucu…şi pupă…za! 😆
Am un defect inerent:
Cînd mi-s treaz, nu-s coerent. 😆
Nimic neobişnuit. Când sunt mic, cred că-s mare, când cred că-s mare, sunt mic… 🙄
Asemenea dileme nu mă-mpung,
Co io-s mereu mic şi nătîng. 😀
Tu eşti pe calea ferată! 😆 Între mine şi cine? 😛
Între mine(ri) şi kapital(ă). 🙄
păpădie, cafea…pizza nu?
Hot? Nţ, nţ…
Hoţ
Boţ!
moţ! cu mâţ! 😛
mot-a-mot cu maţ mat. 😆
Îmi place cafeaua irlandeză! 🙂
În spaţiul nostru, carpatOdanubianOpontic, merge orice cafea. Azi e irlandeză, da! 🙂
De ce le-o place unora s-amestece lucruri care sunt bune în stare pură, așa cum le-o făcut mamițica lor pe ele, eu unul nu știu. Fițe, mă gândesc. Ca smartfeonul, cum zice fata aia din reclame. Poze nu faci cu el cum faci cu un aparat, și-anume, foto, de intrat pe net intri chinuit, ca și cum în loc de pui te mulțumești cu-o vrabie la rotisor și-n plus, când ți-e lumea mai dragă rămâi în vârf de munte fără semnal sau baterie, că or „mâncat-o” celelalte aplicații.
Marinare, te du în largul tău! Şi trimite-ne alte poze! 😆
Fii tu o cafea amară! Eu una, n-am chef.
Dacă nu sunt, să știi că măcar mă simt în largul meu. Deși nici prea în larg nu-i tocmai bine. Că nu mă mai simt.
Vezi? De aici amestecul… 😉
😆 altcineva s-a mai îmbătat ?
Da! S-a mai îmbătat cu apă rece, un banc. 🙂 De peşti.
Vai de mine si de mine! De foarte multi ani beau cafeaua facuta la cafetiera. E tare, e gustoasa, aromata, dar nu are pic de zat. Ramane tot in sita si chiar de vreau sa-l folosesc nu pot. Este uscat, nu miroase a nimic placut si a pierdut ce era mai important: culoarea si puterea de a forma imagini. Uite asa mi-am pierdut mare parte din visuri.
Nici macar nu imi pot imbata cafeaua, ca nu imi place cognacul.
Vezi de ce nu ţi-am răspuns imediat? 😆 Ca să-ţi dispară ţie postarea. A trebuit să trag ceva sfori – până la Dum te mănâncă sfinţii – , da’ mi-a ieşit?! Mi-a! 🙂
Vrajitoare rea ce esti! Stii ce nervi mi-am facut? Sa imi dai inapoi si comentariile!!! :)))) Ba chiar mai poti pune cateva postari dragute, sa imi iau si eu liber cateva zile. 😀
😆 Asta ţi se întâmplă când nu crezi în iubire! Vrăjitoarea de mine pedepseşte aspru orice materialist al lumii ăsteia. Eu sunt pentru sclipici, nu pentru consum!
Vezi ca Dum ala ii pedepseste si pe cei ce judeca, pe cei ce arunca piatra. :)))) Uneori, omul trebuie scuturat pentru a-l ajuta sa se regaseasca, sa isi dea seama daca iubirea ii este iubire sau nu. 😛
Păi, ţi-ai primit înapoi textul, nu?! 😉 A fost o pietricică mică. N-am judecat, doar am scuturat bagheţica. Şi din năsuc, ca o Samanthă ce mi-s!
Am avut noroc cu spiridusul Sergiu, ca in speranta ta, Samantha… 😛
Nici nu iti spun cat sunt de dezamagita… Chiar traiam cu convingerea ca nu sunt materialista… 🙂
O să mă întorc un pic ca să-ţi dau dreptate! Omu’ trebuie scuturat, cât să-i pice fisa! 😉
La Multi Ani de Sfantul NICOLAE !
Aliosa.
Nu sunt Nicolae eu! Eu am sfântul meu! Dar mulţumesc, la mulţi ani să-mi fie la ce mă gândesc eu! 🙂
Cine stie ce o fi citind cafeaua in noi… la asta te-ai gandit vreodata?
Cu imbratisare!
Nu m-am gândit. 🙂 Da’ o să mă gândesc azi…
Cu îmbrăţişare şi de-aici!
Vicii dulci ca insasi pacatul 🙂 !
Cafelele bete? 🙂
Și tu? Și eu, câteodată. (Furișez uneori, printre altele, o sticluță cu esență irish în rucsacul purtat prin cafenele.) Dar m-ai lăsat cu așteptarea-n cui (vezi că nu-i bătut bine, că-s arhitect, nu tâmplar): nu mi-ai spus ce-ai citit în ea după ce-ai îmbătat-o!
Tu crezi că atunci când îți scrie destinul la beție – o cafea sau altc(in)eva – iese altfel decât la luciditate? Sau la euforie altfel indusă? Mă gândesc acum, de pildă: contează ce au făcut și ce au băut ursitoarele cu câteva ceasuri în urmă? sau noaptea de dinaintea ursirii? Ce, sunt obraznic? N-o lua și tu așa…
Bună arhitectule!
Cred că în meseria ta ai studiat natura, să împrumuți de la ea tainele firescului unei construcții.
Eu încerc să storc o stalactită de picătura dumnezeiască ce se va culcușii în stalagmita fecioară, pană ce timpul se va număra cu înainte de și după..
.http://geluodagiu.blogspot.ro/2013/12/fecioara-maria.html?showComment=1386333653974#c6612171241847205705
Voiam de fapt să te invit să citești 😉 …și pe tine
Arhitectule, cititorule, băutorilor de cafea,
dacă ceaiul meu v-a îndulcit la citit, am continuat
http://geluodagiu.blogspot.ro/2013/12/fecioara-maria-continuare.html
Spuneți ceva! să pot prepara și alte ceaiuri..duci-amare
N-am ajuns încă la ceaiul acela, dar mă voi uita mai curând după unul dulce-acrișor. Nu-ți face probleme, am să mă descurc eu!
Gelu, mulțumesc de invitație! Am să-ți trec pragul cu drag.
Şi eu, Arhitecte! Dar a fost o sfântă întâmplare, la mine. 🙂 Şi n-am zis ce-am citit, aşa-i! Da’ cică dacă le spui, nu se mai întâmplă. Ca şi cu dorinţele – când prinzi un fulg de plop şi-l bagi în sân, îţi pui dorinţa în gând şi nu-n voce. 🙂
Cât despre calupul de întrebări, eşti un obraznic, aşa e, dar făr’ de pereche şi ţi-oi şopti cândva la ureche despre mesele, dansul şi masa ursitoarelor, nu acum. 😛
Almanahă, așa e, dacă le spui, nu se mai întâmplă. Înțeleg că așa de tare ți-a plăcut, încât acum îți freci mâinile în tăcere albă, așteptând întâmplarea.
Urechea mi-a spus să-ți transmit omagiile și nerăbdarea ei, dar cum nu știu să fac asta, obraznic cum sunt 🙂 , transcriu și eu ce-am cetit pe buzele ei (noi așa comunicăm, că nu aud niciodată ce spune, ea fiind ocupată să spună, nu mă mai poate servi cu auzul; alteori, o suspectez că-mi țipă de-a dreptul în minte, că mă uit în jur și nu-i nimeni).
Auzi, Almanahă, că tot veni vorba de auz, nu mai bine îți trimit urechea? Vincent zice că nu-i complicat, e bună și-o cutie de bomboane.
Trimite orice m-ar îmblânzi, că sunt destule cele care mă fac să par o scorpie. 🙂
[…] Multumesc celor doua prezente: Alma Nahe si Andreotti care vin ca doi ingeri peste umerii mei inchisi in dreapta si-n stanga, sa ofere like […]
Cafea imbătată cu ce?
Dacă as fi cafeaua ta as fi gata beată de fericire că mă bei tu, şi că mă porti in cuvinte mai apoi. Dar ce stiu eu? Vin târziu cand altii şi-au băut cafelele cu tine.
Mai ai timp, mai este timp, cred că mai găsești și cafea. Dacă nu are Alma, găsim la mine, ca eu nu stau fară!
N-am nicio guriţă de cafea, şi sunt aşa o adormită acum, aşa că nu pot, Adriana, decât să mă bucur că ţi-ai dori să fii cafeaua mea. Aşa poate m-aş mai trezi şi eu! 🙂
am mai zis-o si-o repet ca jocul si creativitatea-ti vin ca o manusa in palma atunci cand e frig afara si tie n-are cum altfel sa-ti fie! iar zburdalnicia cu care ideile irump aici e alta dovada in sprijinul afirmatiei mele ca tu esti artist si faci elogiu in fiecare respiratie adulmecata prin viata artei, tot vietuire altfel, dar altfel perceputa de fire! bravo! 🙂
Sa inteleg ca, pe asa gerulet, ti-ai facut cafea dupa reteta canadiana, aia cu rom.
Să înţelegi ce vrei! 🙂 Nu e cu barem…barem atâta lucru avem (ne)voie, să credem ce vrem! 😉
[…] mi s-a părut amuzant să termin în acea manieră. Am fost pedepsită pentru asta, îmi spune draga mea Samantha, iar eu promit să nu mai glumesc cu lucrurile serioase. Copii, aflaţi că Moş Nicolae şi Moş […]
[…] mi s-a părut amuzant să termin în acea manieră. Am fost pedepsită pentru asta, îmi spune draga mea Samantha, iar eu promit să nu mai glumesc cu lucrurile serioase. Copii, aflaţi că Moş Nicolae şi Moş […]