alma nahe

Posts Tagged ‘Concurs’

Join Superblog, they said

In SuperBlog2020 on martie 5, 2020 at 1:48 PM

Cândva, demult, mă uitam la stele şi credeam că dimineaţa dispar fiindcă le fură cineva. Acum, chestia asta mă adoarme.

– Poate o să-ţi pară rău că nu ne-ai mai văzut!

– Ca să îmi pară rău, ar trebui să am un spaţiu unde să vă păstrez, iar la mine (în cap!) nu prea mai e spaţiu destul. Dar surdă nu sunt, nu e nevoie să ţipaţi!

Spunându-le bazaconii, de fapt, ascund că am îmbătrânit şi că m-am ataşat de ceva mai moale, o pătură. Pe care mi-o trag peste cap şi gata cu întrebările. Treaba lor de ce dispar! De stele zic! Şi, chiar de le aud, măcar nu le mai număr, ca pe oi, ca să adorm.

Dacă las măcar o stea să mi se prindă-n corn (ăla de vacă roşie, ca-n Mary Poppins),

dansez mult, nu dorm, nu mănânc.

Ia uitaţi-vă în Enciclopedie şi vedeţi ce scrie despre vacile cu stele pe corn. Exact! Nu scrie nimic! Sau aproape nimic, dacă punem la socoteală povestea aceea cu VACSPL. Vaca Aceea Care a Sărit Peste Lună, adică…

Desigur, Vaca Roşie învăţase în copilărie că o Doamnă nu sare!

Acu, că eu, Alma, nu mă pot identifica nici cu doamna, nici cu vaca, din nehotărâre, o să sar direct la faptul că am sărit peste SuperBlog 2019, ambele ediţii. Deci, VACSPA! (înlocuieşte luna cu an!) De vină e pătura, cum ziceam şi faptul că

It will be fun, they said…

E fun până la somn! Nopţile nedormite s-au adunat toate în 2019 şi m-am hotărât atunci, instant, să le dorm. Până azi! Aia de sus era o discuţie mai veche.

La ce-mi serveşte SuperBlog?

Ca să umblu în jurul lumii şi să-mi iau chiuvete Franke, spre exemplu… Dar asta deja e altă poveste. Care vine aproape imediat, că ăsta e doar un articol de înscriere!

Acu vă las, mă pun să împăturesc stelele pe care, în ultima vreme, le-am aruncat pe jos şi, deşi mi-am dat seama că nicăieri nu e mai bine ca în pat, pot să iau telefonul cu mine, că laptopul s-a stricat. Altul. Din nou.

De parcă mă opreşte pe mine un laptop stricat din…

Cum naiba aliniez textul ăsta la margini? A dispărut butonul?

Până caut eu butonul, dacă sunteţi interesaţi ce-am făcut eu în 2019…

Mary Poppins, Supercalifragilistick! Partea1, partea a II-a, partea a III-a.

 

De ce eu, de deceniu!

In superblog2018 on octombrie 1, 2018 at 3:00 PM

 

Într-o zi, omu’ s-a uitat în jos şi a început a da nume buruienilor, poamelor, copacilor, rădăcinilor etc. pe urmă le-a împărţit în comestibile&necomestibile, pe cele comestibile le-a gătit, pe celelalte le-a pus într-un ierbar. Pe urmă a descoperit carnea animalelor şi a împărţit şi aici pe căprării totul. Pe unele le-a făcut prietenul cel mai bun al omului (câinii), pe altele le-a lăsat să-l înrobească (pisicile). Totul până la gândaci…. hai, că ştiţi! Unii sunt comestibili, bla, bla, bla…. alţii mor intoxicaţi sau (de admirat) într-un insectar.

Apoi s-a uitat în sus, a descoperit insectele, le-au urmat, evident, păsările, pe unele le-a lăsat să zboare mai departe, pe altele le-a exploatat, dacă nu le-a vânat&mâncat. Sau a dat cu insecticid, după caz…

Când s-a plictisit, a vrut mai sus (că, mai jos era garantată vizita) şi, drept urmare, a mers în lună, şi-a lăsat pasu’ acolo drept mărturie şi-un steag şi nu prea a mai ajuns pe urmă, nu se ştie de ce. Bine, mai întâi a trimis un prieten al lui, o căţea. Mă gândesc că s-a gândit (!) că, dacă pe lună ar fi fost viaţă, căţeaua ar fi putut avea urmaşi lunatici cu un locuitor al ei şi, apoi, ajungând el acolo, şi-ar fi putut face prieteni rapid. Nu s-a întâmplat nimic memorabil de-atunci în sus, decât că s-a tot uitat la stele omu’ ista şi a început să dea nume formelor pe care le vedea de jos, în aşezare. Pe unele le-a numit stele fixe: Indianul, Iepurele, Ieslea, Îngerul şi Spada, Câinele, Femeia în lanţuri şi Femeia aşezată etc… De fapt, stelele fixe, nu sunt fixe! #casăştiţi

Apoi a descoperit că se poate plânge de neajunsuri:

Lent ziua o frâng
În braţe letale.
Memoria, memoria, memoria,
Ecou al dimineţii
următoare.

Dantelare urme de miere
La borcan, în propriul ceai.

Când, obosiţi, de pe drum,
Vorbele devin surghiun
Infuzie, infuzie, infuzie
La valize cântăm solouri
Ferecând nebuni.

Respiră adânc, inspiră curând
Plantează un câmp.
Respiră curând, inspiră adânc
Ascultă un gând.

Şi dacă acest început dus e iară,
Fă un truc, lumea să dispară
Derulăm, derulăm, rulăm
Transparenţi ne colorăm,
Desenăm.

Ne decolorăm…
Ierbare, insectare
Dansuri planetare
În sertare.
Setare în iertare,
Însetare,
în mişcare…
Perfectul nimb

Pe urmă a lălăit-o…

După care, omu’ nostru şi-a făcut blog, că a descoperit internetul şi puterea lui. Apoi a dat de SuperBlog şi de sponsorii lui (dă-i, Doamne, cât mai mulţi!) şi nu l-a mai părăsit până în zilele noastre.

SuperBlog_2018_v2.1-02-slider

Un deceniu de SB nu se măsoară în ani pământeni, ci în ani lumină&întuneric, lumină e atunci când punctajul e peste 95, întuneric e de la 94 încolo, înapoi, înspre 10. Aici, 10 nu e 10, e… nimic! Apoi, o întârziere de o secundă îţi fură 10 puncte din 100 posibile, 20 de puncte, dacă întârzii 24 de ore  şi-o secundă, 30 de puncte, dacă întârzii 48 de ore şi-o secundă ş.a.m.d.

Punctajul mic ajută să vezi şi aşa numitele „stele verzi” de care se tot pomeneşte, aşa încât, dacă vrei să vezi stele verzi, înscrierea şi  citirea regulamentului  sunt obligatorii! Cu alte chestii importante te familiarizezi tu, dar mai important şi mai important e, că (reţine!) : SuperBlog nu-i niciodată ceea ce crezi tu că e! Ştiu bine, căci omu’ din poveste nu e altul decât eu, cea mai veche locuitoare (activă!) a lui,  SB-ului! (Locul II de 2 ori, că  eu nu vreau locul I, căci asta te exclude din Gaura Neagră Concursul SB.)

Dacă nu ai înţeles nimic (mi se întâmplă des să nu fiu înţeleasă), te poţi „antrena” citind secţiunea de întrebări&răspunsuri a SB.

Astfel, acestea fiind zise, Universul a rânduit una dintre cele mai faimoase opere ale sale: Almanahe (din nou, dar din vechi de fapt!) la SuperBlog 2018, Ediţia de Toamnă!

Că, în cea de primăvară am ocupat Locul 4, cel mai frustrant loc pe care-l poţi ocupa în ierarhia SB, când podiumul e numa’ pentru trei, nu mai zic. Numa’ zic!

Nu mai zic, de-adevăratelea acu, de câte ori am participat şi ce locuri am mai ocupat, că vă inhib!

La mulţi ani, SB! Eu o să te locuiesc şi tu o să mă locuieşti cam încă vreo 5 decenii, că după aia plec la ceruri, promit! De fapt, plec în jos, vizita garantată, adicătelea, de naştere, da’ dacă tot plec, nu mai contează direcţia.

Aşadar, #ediţieaniversară şi #sporlascris! Ne vedem în decembrie, la Gală, roiuri! De stele!

Gata, kaput Claudia(e)! Caput ALgol, Andromedae, Medusae (alte stele!)

SponsoriAIA ProiectAnswear.roChristian TourCertificat-rapid.roColopDomazeHalateExact Travel ClubExclusiv OEMExpressoft TechnologyExtreme TravelHurom RomaniaInterComFilmRoyal Boutique HotelSano RomaniaȘcoala de BaniVacanțe SpecialeVindem-Ieftin.ro.

Parteneri mediaCatchyChic-EliteCinemapComunicatedepresa.roConnectCreadivFashion8Mujer.roPRwavetoateBlogurile.roTVR2Zelist MonitorZile și Nopți

Spring SuperBlog 2018, ia-mă!

In springsuperblog2018 on martie 4, 2018 at 10:18 PM

Eu mă aflu când într-o stare de preaplin, când de lipsă şi între astea două scriu, niciodată în marginea lor. Desigur, am şi ceva obiceiuri universale, precum mâncatul, băutul, dormitul, mişcatul, nu chiar în ordinea asta, a lua, a da şi, pe lângă toate astea, mă reproduc. Nu în sensul acela strict, pe care, de altfel, l-am cuprins deja în „mişcatul”, mă reproduc la SuperBlog, primăvara şi toamna. Un obicei şi acesta şi, nu e de mirare că, în curând, o să-l trec la cele universale, căci a devenit unica obligaţie de a mai scrie aici, pe blogul ăsta.

Pe de o parte, sunt premiile!

merisor

Pe de alta, tot pemiile! Bine, posibil că şi”gaşca” în care ne-am adunat toţi, unul şi unul şi care  abia-şi aşteaptă Gala/ Galele.

Deşi am încercat diferite poziţii faţă de el, de concurs: concurent, jurat, partener, singura poziţie satisfăcătoare rămâne aceea de concurent, chiar dacă, paradoxal, frustrantă de cele mai multe ori,  şi dacă intri pe link-ul care anunţă premiile Spring SuperBlog 2018, jur că te va tenta instant să faci parte din acest serial. De aventuri! Fie şi numai în sezonul ăsta! Mai ales  că, proba a doua (dintre cele 2 deja lansate) se adresează şi cititorilor (şi comentatorilor), fiindcă vor câştiga şi ei premii, la rându-le! Asta aduce un plus valoros jocului SuperBlog, aşa că dacă ai hotărât să nu te înscrii (aici!), atunci participă în concurs prin/cu comentariul tău şi poţi câştiga şi tu premii!

Trebuie să te avertizez, totuşi că, odată intrat în joc, nu mai ieşi. Imaginează-ţi că lumea asta blogosferică e împărţită, ca şi lumea în care trăim, în sfere de influenţă. Ei bine, comparativ, SuperBlog e Mafia, dar fără cadavre! Se lasă numai cu leşin şi singurele ameninţări sunt la modul „nu mai particip în veci”, dar acest „în veci” are ecou numai până la ediţia următoare, desigur!

balerinaChiar şi cei mai înverşunaţi s-au întors, ceea ce face din SuperBlog o „vale a plângerii” în care amintirille „dureroase”, cu privire la notări, curg, dar nu se inundă nimic. Uneori, grupul SuperBlog de pe feisbuc e sub ape, dar ne place să fim plutitori. Îmi doresc tinereţe(prospeţime, adicătelea) în această ediţie, că bătrâneţe am! Şi-n concurs, şi-n oase! Şi-n… lasă, nu mai zic! Puţin mister la sfârşit de articol (de înscriere!), nu strică!

Spring SuperBlog 2018, ia-mă! 🙂

 

 

 

 

Iată, au trecut 50 de ani de când particip la SuperBlog!

In SuperBlog2017 on septembrie 26, 2017 at 11:28 AM

Senzația că plutești deasupra unor propoziții te umflă, devii un balon, adesea supradimensionat și, odată pornit, dus de el/e, te desumfli deasupra… Orașelor. Cu firmele lor, cu produsele lor… Cu cumpărătorii lor.

Am tot felul de subiecte în minte, „gata, scriu o carte!”, îmi zic aproape zilnic,  dar amân să-mi cartografiez gândurile de fiecare dată. Rămâne avântul, bineînțeles! Lângă celălalt, de data trecută. Eu colecționez avânturile mele.

Dar azi, azi sunt în starea aia de-a vă zice: „va dura decenii, bre!”  Cred că nu sunt făcută pentru închiderea unei idei, dar îmi rămâne, măcar, forța intenției. Pe care o îndrept spre SuperBlog, singurul concurs de care mă despart greu. „Mă despart” ăsta nu există, de fapt. Am stat în primăvară pe margine doar pentru că am vrut să văd cum e să citești atâtea articole și să le notezi corect. Să fii juriul ultimei probe e plăcut, mie mi-a plăcut să fiu. Dar nu aș mai repeta experimentul prea curând, iar corectitudinea, ce să zic,  e subiectivă. Oricum, te incită mai mult să vorbești despre tine însuți și ești mai fascinat de felul tău de-a îmblânzi liniștea din creier, decât să explorezi fraze numărând.

De aceea, mi-am zis că „va dura decenii, bre” poate să devină un subcapitol al existenței mele în care pot include, lejer, participarea mea în concursul ăsta. Ceea ce recomand și altora, dacă au timp! De data asta eu nu prea am, așa că e posibil să abandonez pe parcurs, dar, cel puțin nu lipsesc la deschidere.

Se zice că te desparți ușor de ceva/de cineva, dacă te așteaptă altceva/ altcineva în altă parte. Pe mine, nu! Aici sunt veche, altundeva aș fi nouă. Cred că îmi place să fiu veche. O babă SuperBlog, asta-s!

Desigur, alternativa la „nu particip” era să deschid pe feisbuc o rubrică „sunt aici pentru voi”, un fel de telefon verde pentru deprimați, că am observat o apetență către zona asta la mine. Am luat hotărârea să particip imediat ce mi-a trecut prin cap un așa gând.

Cu obiectele mă descurc mai bine, de când mă știu. Mă știu de câțiva ani buni! Și… nu degeaba există un teatru al obiectelor, cineva s-a prins că-s mai maleabile. În plus, poți să spui ce vrei despre ele, chiar dacă nu le-ai atins. Ia încearcă să faci asta cu oamenii!

Când m-am întâlnit prima oară cu SuperBlog, în toamna lui 2011, am crezut că prin participarea mea, a noastră, îmbunătățim zona publicității online. Încă cred asta, deși nu s-a întâmplat vreo reformă vizibilă în afara concursului. Doar în interior, ceea ce nu e rău, n-are cum să fie rău!

Abia aștept să scriu „Iată, au trecut 50 de ani de când particip la SuperBlog! Când am făcut-o întâia oară, aveam 38 de ani.” Desigur, nu locul 1 e miza, ci 2! Pe care l-am ocupat de 2 ori în decursul celor 6 ani. Am tot timpul să-l mai ocup, din când în când…

Cum deja s-a lansat prima probă, mi-a luat bastonul și ies la poartă, să-mi anunț înscrierea (link sub foto).

Când aprecierea e un like mai fin

In Almanahe cu poze și g(l)umă on martie 12, 2017 at 5:07 PM

logo-sissi

Mă uit la Sissi şi la şunca ei! Deşi, la drept vorbind, mă pot uita şi la mine. Mă rog, nu peste umăr, da’ mă uit!

17190574_1436329046397560_1606416845884311941_n

Şuncă (goală) CarOli

C-am avut parte de destule aprecieri şi eu, să ştiţi! Din faşă. Nu cu caru’! Nici cu trăsura regală. Cu ceva mai mic: o roabă, un făraş…

Taică-miu a apreciat, când eram mică, că am veleităţi de prinţesă, da’ şi-a dat seama repede că n-am posibilităţi. Contează, totuşi, aprecierea şi, mai puţin asocierea lui nefericită (imediat cum s-a prins că n-o să am nici zestre regală) cum că, dacă nu răzbesc ca prinţesă, găsesc eu ceva până la urmă. Cu care să ocup trotuarul. N-aveam nimic pe-atunci de apreciat, da’ măcar eram într-o staţie. Pe care nu scria nimic, dar eu îmi imaginam mereu că scrie „va urma”.

oli

Bunica avea casa la drum şi o staţie exact la poartă. Crescând, am ocupat destul spaţiu. Că, mama a apreciat şi ea că trebuie să mănânc un vagon de mere, iar în combinaţie cu alte alimente – nu existau forumuri de mămici pe vremea aceea -, m-am balonat. În sensul că am devenit chiar eu însămi un balon.

Dacă vi se pare că vă iau în balon sau, şi mai rău, pe mine, nu vă înşelaţi! Am hotărât să vă urc în el şi să vă zbor înapoi, înspre istoricul tuturor aprecierilor de care am avut parte de-a lungul vieţii mele, dar care, staţi liniştiţi, nu m-au leşinat.

În fine, aprecierile părinţilor mei sunt! Oricare ar fi ele şi în orice ambalaj. Chiar sunt! Sunt! Ce, nu mă credeţi?!

Soţ n-am, copii… Din flori? N-am! Aşa că rămân cu aprecierile celor pe care i-am iubit. Şi apreciat! Nu intru în detalii, da’ singura floricică pe care am primit-o de la un om de care eram eu îndrăgostită, a ţinut-o tot drumul altul. Cică îi era ruşine să meargă cu floarea în mână. Cred şi eu, ar fi părut că era îndrăgostit. Şi nu era o zi prea specială, era doar ziua mea.

Hai, mai bine să vedem cum apreciază străinii, că apropiaţii sunt… prea apropiaţi! Şi, uneori, supraapreciaţi.

Ultimul gest de apreciere a venit acum vreo două-trei zile. Afară ploua. Şi suna cam aşa: „dacă aş avea părul tău, aş avea toată lumea la picioare”. De la o femeie, către o alta, poate că sună ciudat, dar pun pariu că doamna s-a prins din prima că n-am lumea la picioare şi nici n-o s-o am vreodată, dar că i-ar sta bine cu o perucă roşcată.

=olimpia

Dacă vă mai spun şi că discuţia a avut loc într-un magazin cu mâncare pentru animale… Eh! Specifică femeilor trecute de 40 de primăveri… Asta cu pisicile.

pisi-oli

Nu vă ambalaţi, ştiu eu că ce e al meu, e al meu, chiar şi neapreciat! Acu, pare că am rămas eu singura neapreciată din lumea asta, dar nu e deloc aşa. Ia să scriu!

Acum vreo 4 ani am devenit personaj. În „Scrisorile Contesei de Chou-Fleur”, o carte, scrisă de o zână. Mă rog, scrisoarea ce a apărut în carte era scrisă tot de mine, dar sunt personaj sau nu sunt? Căutaţi cartea pe Google, să vedeţi ce scumpă îi! Apreciere sau cum?!
alma nahe

Personaj de pagina 77! Cred că ocupam şi un sfert din 78, da’ nu îmi mai aduc aminte şi mi-e lene să-mi mişc şuncile acu!

Mă apreciază femeileee! ( şi îmi vine să cânt) Am şi voce, uite! (Caută-mă sub voce!)

„Sub pleoape, neştiută de tine, niciodată mai multă, străine!” Aşa începe cântecul. Parcă putea începe altfel?!

Desigur, în unele situatii se poate să fii prea multă şi, în altele, să fii multă, da’ să fii prea puţină! Hai, că aţi înțeles voi cum vine asta!

Aplauze! Aprecierile actorului. Care sunt! Aplauzele sunt nişte brute, totuşi! Nu ştii niciodată ce i-a mişcat pe spectatori: fundul meu mare sau sensibilitatea sufletului meu frumos, de har…tistă.

Însă, e momentul să vă spun că aprecierea cea mai fină (precum şunca Caroli), a venit de la o fetiţă, care mi-a zis într-o zi: „Ce frumos v-ati îmbrăcat azi, doamna!” Şi eu m-am uitat să văd ce luasem pe mine şi i-am zis repede, „adică, cu ce m-am îmbrăcat?”. Răspunsul ei a fost, „da, şi asta!”.

Mai târziu am înţeles ce voia să zică. Fiindcă aşa sunt eu, mă îmbrac în haine de om, dar mă dezbrac haină!(atenţie la accent) Străinilor. Cu copiii mă descurc, când le sunt profă de teatru.

De când mă ştiu, cele mai bune aprecieri le-am făcut eu. În legătură cu mine. Şi n-am scăpat niciodată ocazia să mi le şi scriu sau să mi le cânt singură. Uneori, mi le fac cu mâna mea.

flori

Handmade-istă! Asta mi-s! Încă cu firişoare de grăsime, de care n-am putut să scap niciodată, dar nu mă deranjează, nici nu le apreciez. Iaca, mi le fac săpun şi le arunc în nume (Săpunaru).

Nu v-am spus, da’ să ştiţi că eu ştiu să colorez orice halcă lipsă.

oli-pictură

Uneori sunt poetică! Alteori exact aşa, cu toate grăsimile la mine. Ar mai fi multe de zis, campania Caroli premiind cel mai frumos gest de apreciere din blogosferă. Dar, cum stăteam prost cu confirmările, dar şi cu memoria (la vârsta mea e de înţeles!), mi-am zis să nu ratez şansa ca eu să-mi tai o felie de apreciere, scriind acest articol.

Ştiu că mă apreciaţi şi voi! Dar, dacă o să fie secretul vostru şi nu scrieţi în comentarii asta, nu plec la Viena. Unul dintre premii, cel râvnit! Că cina romantică…eu nu cinez, am motivele mele!

Scrieţi.şi voi ce gesturi de apreciere v-au făcut să leşinaţi sau să vă clătinaţi măcar un pic. Leşinul e princiar, nu vă sfiiţi! Clătinatul e… nu ştiu ce e acum!

În speranţa că măcar v-am făcut să leşinaţi de râs, că romantism nu prea aveam azi la mine, a voastră CarOli. În sensul că eu, Oli (de la Olimpia) mă car acu!

Poftă bună! Şi uitaţi-vă la prinţesa Sissi! Aprecierea e peste tot, de ce nu şi în… şuncă!?

produse-sissi

Ah, să nu uit!

Apreciaţi blogări de-ai mei, de vă simţiţi în şuncile voastre, mai aveti timp până la ora 23:59:59 să scrieţi un articol despre aprecierile voastre particulare şi să-mi luaţi biletele de avion! Măcar o să mă împac cu gândul că sunteţi mai uşori ca mine.

Apreciat organizator concurs Caroli, am citit regulamentul, declar pe propria răspundere ca nu o să cadă avionul din cauza  kilogramelor în plus. Nu  îmi iau bagaj şi o să par şi eu mai uşoară, bine?!

Vă apreciez pe toţi! Şi nu uitaţi şi să… Like! Pe mai departe! Apreciați și șunca!

Cu bine!

Cum să…

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2016 on octombrie 4, 2016 at 2:31 PM

*iei locul doi la SuperBlog:

Te înscrii! Și încă câteva mișcări almanahiene, pe care le veți observa citind și acest interviu.

*scrii pentru locul doi la SuperBlog:

Citești cerințele probei! Apoi te miști pe tine cam așa:

Am în gură o pânză de păianjen.
La început nu am înțeles cauza,
dar acum e simplu:
ușa dinspre cerul gurii nu are mâner
pe interior.
Duc o viață „subpieleană”,
în timp ce omul se arată exterior
cu degetul,
cu limba,
cu mâinile și picioarele lui.

Din când în când simt omul
cum îmi umezește el buza,
cum vrea el să mi se suie pe limbă,
cum îmi răsfiră el degetele mâinii,
cum mă gâdilă el în talpă,
dar eu îmi spun „senină”
și-mi notez câte ceva
ca să nu mă uit.

În jurnalul pentru zgomote las literele
să își ducă războaiele,
în cel de liniște las libertate semnelor de punctuație și,
preferențial,
atașez de mine obiecte:

un pantof,
o cremă,
un parfum,
un certificat energetic,
o baterie de mașină,
blablabla…

*împaci și capra, și varza SuperBlog:

Poți continua poemul cum dorești, îl poți împrăștia în toate punctele cardinale, poți fi o călugăriță sau orice personaj vrei tu, dar amintește-ți cine îți aduce punctele care contează cu adevărat în acest concurs! Limba română „este” GREU!

*treci de clevetiri, enervări și alți stimuli ai creativității la SuperBlog:

Toate lucrurile pentru care, aici,
nu există cuvinte,
au dimensiuni.
Unele se măsoară în centimetri,
altele în kilometri, grame versus kilograme
și, ce fericire, în bani!

Sărind peste căderea pe gânduri,
care strivește,
e mereu în tine, în formare,
sufletul,
dispus să fie atât de ușor de prostit să
încerce încă o lume nouă,
ce ia naștere din cunoștințele,
voințele,
putințele
de management și market(ing) ale altora.

*știi când să te oprești din redactarea unui articol scris pentru SuperBlog:

Nu știi! Ține de cheful, timpul, disponibilitatea celui care acordă punctajul. Verifică-i pagina de socializare (cum zic mulți alți sfătuitori), dar ține cont că acolo nu e omul, ci doar proiecția lui, în funcție de interese particulare și de moment.

Notă de subsol (de beci, mai exact):

Toate cele de mai sus mi-au adus și alte locuri în clasament, de-a lungul lungului meu timp de atașament față de SB, după cum urmează: 22, 11, 33, 8. Concluzia e în că(li)mara voastră!

Una singură o să trag și eu, totuși, și anume aceea că mă înscriu, din nou, pentru a 7-a oară (o dată am abandonat pe la jumătatea concursului) la SuperBlog. De ce?

Uite, de-asta!

Când te îmbeți,
te întorci prea repede în
imposibila angoasă,
plus o migrenă, dar
dacă te uiți în oglindă dimineață și,
în loc să te scuipi,
cum ar face mai toți bețivii consacrați,
îți spui
„eu sunt singura ființă
în fața căreia mă repet cu emoție”,
sigur vei zâmbi la gândul că
dacă n-ai mai putea zâmbi într-o zi,
nici lumea n-ar mai putea exista…

*te înscrii:

Scrii un articol prin care îți anunți participarea, îl publici, apoi îl înscrii în platformă. Citește regulamentul, ca să știi cum să NU sari calu‘. Desigur, orice nelămurire poate să-și găsească infinite variante suportând grupul de facebook al SuperBlog. Numeros, dar vocal numai prin unii. Și acolo se sare calu’, uneori câte o herghelie. Dar poate fi și constructiv, da!

image

Avertisment! Acest articol nu este neapărat util! E mai mult futil. Futil, de-i sinonim cu flușturatic, fluturatic, vânturatic, zvânturatic.

Așadar, zvânturăticire (am fost tentată să scriu „zvânturătăcire” sau „zvânturăcitire” plăcută, olimpicilor!

 

 

 

#casăștiți

In Almanahe cu poze și g(l)umă, Blogal Initiative on aprilie 11, 2016 at 5:53 PM

 

Când Dumnezeu (pe facebook) e God (american!), ce fericit PR-ul de la Vatican! Comunicarea întru EL, vedem(?), nu are bariere: un like, se pare, fericește-orice… putere.

image

În România, Preafericitul Daniel, PR lui Dumnezeu (european) și el, ține de like-ul lui cu dinții, ca și de hainele cu fir de aur. De pe el! Am căutat o poză cu preafericitul fericit și, #casăștiți, doar una am găsit. N-o pun aici, căci zâmbetul acela nu-mi (prea)pare-al unui om smerit. Ori nu pricepe că facebook-ul este-acum TAXI-ul către suflete, vrum-vrum, ori Dumnezeul nostru nu-i (prea)bun. Cu el! Și l-a mințit că-i place lemnul, de apare în fotografii nefericit.

image

Comunicare sau Mesaj către Cel de Sus (fotograf: Alma Nahe)

Să ne-nțelegem, fericirea e precum o păpădie. Fie-mi iertată, așadar, această feisbucă(tă)rie, eu doar m-am fericit acum scriind și jur că nu e blasfemie, că fericirea nu stă numa’n zâmbet, ci și-n chip(și fel). N-o cercetez, ci-o cred! Tu fă așa sau fă altfel…

image

Alma Nahe la Mănăstire

căci fericire e destulă pe pământ!

Acum, sperând că v-am binedispus, las poza următoare să vă „zică” de-un CONCURS (pe Komunomo):

image

De Komunomo v-am mai zis aici și, de aveți fotografii ce v-aparțin, puteți să vă mândriți cu fericirea ce-ați surprins-o într-o (bună) zi chiar voi. „E”-ul acela după cifre vine de emoție, dar și de la „euro(i)”. Să vă grăbiți, concursul „Happy People” mai ține până mâine (12.04.2016, ora 23:59) inclusiv! Enjoy!

Pe „Hrisostom cu păpădie” l-am înscris și eu (bonus: produse F64 pentru cei care votează pozele înscrise în concurs).

image

Eu nu știu ce preferă Dumnezeu,  poate că el ocupă numai Spațiu și noi Timpul, încărcându-l cu emoții, cu concursuri și destule… aiureli.

image

O campanie BlogalInitiative.

Aspiratoare

In Spring SuperBlog 2016 on martie 8, 2016 at 12:36 AM

image

Cândva număram avioane, îmi imaginam, cu fiecare avion numărat, care trecea pe deasupra blocului meu, că sunt la bordul fiecăruia și plec dintre ziduri. După primul bloc era America, după al doilea era India și după al treilea nu era nimic. Niciodată Europa!

Nu mă miră destinațiile, imaginația nu ține drumul hărții și nu se măsoară în kilometri!

Stăteam în aer până când mă cuprindea liniștea, care se așternea peste micul meu oraș de provincie cum se așterne praful peste covor și peste unele amintiri: repede și, de parcă n-ați ști v-o spun, pe nesimțite. Pentru praful din casă, aspiratoare profesionale! Pentru praful de pe amintiri?

Cam când eram pe aici image se rupea și filmul. Se lăsau scările avionului și intram pe ferestră sau prin balcon înapoi, întorcându-mă din americile și indiile altora, îndatoririlor mele. Căci, de-acolo, de sus, vezi multe ale altora, n-ai cum să treci prin dreptul ferestrelor lor și să nu faci mișcare pe marginea poemelor trăitelor lor.

„Oricum, trebuia să cobor pe pământ, ca să duc gunoiul!”, îmi ziceam, scuzându-mă imponderabilității. „Să dau și cu aspiratorul!”…

Plusam! Îmi dădeam cât mai multe sarcini pământene, numai ca să-mi anulez zborurile în plus. Un singur zbor pe zi era suficient.

Dar asta a fost demult! De ceva timp număr aspiratoare. Și nu-mi trebuie nicio scuză pentru asta. Dacă nu le pornesc vecinii mei o zi, pe-ale lor, ca să-mi satisfac nevoia de a număra, intru în (pe) magazinul Marketonline.ro și le număr pe acelea. Mă imaginez în fața câte unuia, îi citesc funcțiile și aspir!

Când aspir, mă gâdilă ceva în talpă. Mi se întâmpla și când număram avioane. Mi se întâmplă, cred, când număr. Gâdilătura în talpă vine dintr-o magie aparte a lumii.

Oamenii cred — de când lumea! — în magie. Și eu cred! E oriunde și în orice!
Dar ea trebuie să înceapă de undeva, ca să existe!

image

„Crezi c-o să mai numeri vreodată avioane?” m-a întrebat deunăzi cineva. Nu știu! Nu e vreo bucurie să numeri avioane! Și să descoperi, zburând, cât praf și gunoi e în toate. Desigur, te pot atrage culorile, dar… Prefer să număr aspiratoare! Ele nu duc nicăieri, dar adună gunoiul și praful. Precum poezia.

Uite, un aspirator Rhonson!

image

 

Priviți-l! Priviți-i și caracteristicile! Rhonson e cel mai igienic tip de aspirator!

image

Cum să nu-l numeri?!

Eu, când l-am numărat, mi-am amintit de toate dățile când aș fi avut nevoie de el și nu l-am avut. Când ai nevoie de-un aspirator mai bun?  Nu trebuie să fii femeie ca să știi asta! Ce-mi place la aspiratoare e că destinația lor nu e clară. Da! Exact! Peste unele amintiri nu se așterne nici praful, dar peste amintirile mele cu nevoia-mi de aspirator grozav s-a așternut, mă tem, peste capacitate! Mi-am dorit ca vechiul meu aspirator să se strice! M-am rugat! Fiindcă așa l-aș fi înlocuit imediat. Asta-i tot ce-mi amintesc! S-a stricat? Ei bine, nu!

Dacă o să fiu întrebată vreodată de ce număr, o să răspund:”pentru poezie”. Unii „coboară în stradă”pentru ea, ori își fac „scară la cer”,  alții adună bucăți de perete de Facebook. Eu număr acum aspiratoare pentru oportunitatea altei expresivități. Poate-o s-o vedeți, poate nu! Oamenii nu au înțeles încă că de la orice se poate începe un poem.

Eu, peiorând acum despre aspiratoare, îmi vindec oarecum și frustrarea că nu am avut niciodată un aspirator grozav! Urăsc mătura! Adună gunoiul, dar ridică praful. Chiar dacă o uzi. Eu nu mă hotărăsc niciodată unde să îl adun și, dacă să fac o grămăjoară sau două. O folosesc destul de des, fiindcă am un aspirator vechi. Cu sac! Fără filtrare în apă. Zgomotos. Când îl pornesc, nu mă mai aud.

Nu știu dacă alți oameni numără, dar cred că știu de ce-ar face-o! Eu număr de nevoie! Alții numără ce au. Eu număr ce-mi lipsește.

V-ați întrebat vreodată cât gunoi intră într-o poezie? Ce capacitate-o fi având? Și câți microni de praf?

Mereu fac așa! Poetesc. Mai mult când am nevoi. Sau când am întâlniri. Azi am una. Sper să nu-mi aducă flori. Nu-mi place să număr flori. Sunt alergică!

Ne întâlnim într-o cafenea. Într-o cafenea se servesc cafele. Practic, nicio conversație între doi necunoscuți nu poate începe ușor la o cafea. Știu că așa încep relațiile, cu o cafea. Majoritatea! Nu contează gunoiul, nici praful! Dar tot la aspiratoare se ajunge într-un final.

„Bună, eu sunt Olimpia și număr aspiratoare. Cândva număram avioane!” Nu aș vrea să par o ciudată! O să beau cafeaua, o s-o beau repede și o să tac după introducere. Pe urmă îl invit acasă. Acolo n-o să pară straniu că aduc în discuție aspiratoarele. Și importanța lor.

Uneori, poetind, îmi place să surprind (în)scene simple: un om închis în odaia lui, aspirând.  Vezi cum orice ar face el, în dosul faptelor lui, rămâne întotdeauna imaginea singurătății lui periind covoare, dinți și încercând să scape de praf în lumina razelor de soare și, sub clipocitul stelelor, în noapte, de gunoaie.

00181

Spring SuperBlog 2016, sămânța cu numărul 1 în primăvara lui image

 

 

Eu sunt

In Spring SuperBlog 2016 on martie 7, 2016 at 12:20 PM

… întruchiparea tuturor actrițelor holiudiene
pe care le-am înlocuit în ultimul moment în filmul lor de debut,
fiindcă, fie au avut o indigestie,
fie n-au mâncat la micul dejun cereale cu lapte
rece — întotdeauna m-am întrebat de ce americanii nu îl încălzesc,
pentru care, iată-mă, cu o sticlă
aurie
în mână,
îmi țin discursul de mulțumire —
o să-mi mulțumesc mie, nu altora,
chiar dacă Academia o să se supere pe mine.

…încununarea tuturor legendelor holiudiune,
introvertite când erau mici,
jucând în serii B modeste,
începând de jos și terminând Basic Instinct(!),
exprim esența feminității,
când și când străbat preeria cu un cal,
imaginar,
mai târziu o să devin și activistă,
ce poate fi mai frumos?

00181

Am vrut să scriu sfârșitul(poemului), dar nu eram decisă dacă orașul ăsta o să mă omoare sau uitatul la filme. Totuși, ca să nu mor (de ciudă, de plictiseală, de…, de…, m-am lăsat prinsă iar de filmul (vechi!) în care eu particip la Superblog și n-o s-o mai fac, nu fiindcă Cincu (în juriul ultimei probe, de obicei) mă tot îmbie cu cele 100 de puncte, ca să mă facă partener Superblog, ci, fiindcă mă cumințește numai locul 1. (Locul 2, obținut în campania Spring SuperBlog 2015, n-a făcut-o, așa că, Cincule, potolește-te!)

Așadar, cu acest poem nesfârșit, îmi anunț înscrierea și la Spring SuperBlog 2016. Inițial, am vrut să-mi înscriu pisica cu blogul ei (jorapispis.wordpress), dar, dacă nu a participat până acum, nici de-acum înainte să n-o facă, fiindcă nu cred că ar putea ajunge la întâlnirea de gală, de după terminarea ediției ăsteia. Și, chiar de s-ar duce, nu ar avea niciun prieten pe-acolo, pe când eu am vreo câțiva.

În fine, închei acest articol de înscriere (că doar n-o să-l las și pe el nesfârșit), nu fiindcă n-ar mai fi câte ceva de zis, ci fiindcă azi e ultima zi când mai pot participa la prima probă(fără penalizări) — și, dacă nu participi la toate probele nu ești finalist. Și eu sunt, de când mă știu superblogăreasă, finalistă! Mă rog, cu o mică excepție, dar nici anul când s-a întâmplat să renunț la competiția asta nu mi-l mai amintesc. Deci, …

image

eu, Alma Nahe, mă arunc în pământul imaginației, sămânță cu sămânță. De încolțit, o să încolțesc oricum, de rodit mai rămâne de văzut dacă…

Pișoare în cântecul vieții

In Chic Elite on ianuarie 13, 2016 at 2:30 PM

M-am trezit, ca de obicei, cu fața la perete. Era să scriu pietre. Nu în sensul ăla! Îmi place să mă trezesc cu fața spre el, spre perete, ca primul lucru pe care-l voi vedea — și primul gând conștient — să fie florile pictate de mine. Desigur, nu-s vreo pictoriță, da’ știu să desenez flori cât de cât. Și chipuri! Și pietre!(restul articolului se poate citi pe Chic-Elite)

00181

image

1. Dacă articolul meu v-a plăcut, îl puteți vota aici. Nu vă grăbiți! Până pe 31 ianuarie e deschis votul, astfel că aveți timp să citiți și celelalte 19 articole. Câte unul pe zi, cum ar veni, dacă azi citiți articolul meu și încă unul. Se votează ușor, bifezi articolul și apeși pe „vote”. Aș mai adăuga că este primul concurs organizat de platforma Chic-Elite, un proiect aflat încă în „probă”, dar cu siguranță un proiect care se dezvoltă frumos. Pe placul meu, adică, că „ce-i frumos îi place și Almanahăi!” 😉

Aici puteți da o ocheadă să vedeți ce premii ne așteaptă, dar doar dacă sunteți atât de curioși, pe cât de curioasă poate fi numai o pisică.

2. Procesul de mutare pe alma-naher.ro va mai dura ceva timp, astfel că o să mai almanahesc din când în când tot aici.