Mă uit la Sissi şi la şunca ei! Deşi, la drept vorbind, mă pot uita şi la mine. Mă rog, nu peste umăr, da’ mă uit!
C-am avut parte de destule aprecieri şi eu, să ştiţi! Din faşă. Nu cu caru’! Nici cu trăsura regală. Cu ceva mai mic: o roabă, un făraş…
Taică-miu a apreciat, când eram mică, că am veleităţi de prinţesă, da’ şi-a dat seama repede că n-am posibilităţi. Contează, totuşi, aprecierea şi, mai puţin asocierea lui nefericită (imediat cum s-a prins că n-o să am nici zestre regală) cum că, dacă nu răzbesc ca prinţesă, găsesc eu ceva până la urmă. Cu care să ocup trotuarul. N-aveam nimic pe-atunci de apreciat, da’ măcar eram într-o staţie. Pe care nu scria nimic, dar eu îmi imaginam mereu că scrie „va urma”.
Bunica avea casa la drum şi o staţie exact la poartă. Crescând, am ocupat destul spaţiu. Că, mama a apreciat şi ea că trebuie să mănânc un vagon de mere, iar în combinaţie cu alte alimente – nu existau forumuri de mămici pe vremea aceea -, m-am balonat. În sensul că am devenit chiar eu însămi un balon.
Dacă vi se pare că vă iau în balon sau, şi mai rău, pe mine, nu vă înşelaţi! Am hotărât să vă urc în el şi să vă zbor înapoi, înspre istoricul tuturor aprecierilor de care am avut parte de-a lungul vieţii mele, dar care, staţi liniştiţi, nu m-au leşinat.
În fine, aprecierile părinţilor mei sunt! Oricare ar fi ele şi în orice ambalaj. Chiar sunt! Sunt! Ce, nu mă credeţi?!
Soţ n-am, copii… Din flori? N-am! Aşa că rămân cu aprecierile celor pe care i-am iubit. Şi apreciat! Nu intru în detalii, da’ singura floricică pe care am primit-o de la un om de care eram eu îndrăgostită, a ţinut-o tot drumul altul. Cică îi era ruşine să meargă cu floarea în mână. Cred şi eu, ar fi părut că era îndrăgostit. Şi nu era o zi prea specială, era doar ziua mea.
Hai, mai bine să vedem cum apreciază străinii, că apropiaţii sunt… prea apropiaţi! Şi, uneori, supraapreciaţi.
Ultimul gest de apreciere a venit acum vreo două-trei zile. Afară ploua. Şi suna cam aşa: „dacă aş avea părul tău, aş avea toată lumea la picioare”. De la o femeie, către o alta, poate că sună ciudat, dar pun pariu că doamna s-a prins din prima că n-am lumea la picioare şi nici n-o s-o am vreodată, dar că i-ar sta bine cu o perucă roşcată.
Dacă vă mai spun şi că discuţia a avut loc într-un magazin cu mâncare pentru animale… Eh! Specifică femeilor trecute de 40 de primăveri… Asta cu pisicile.
Nu vă ambalaţi, ştiu eu că ce e al meu, e al meu, chiar şi neapreciat! Acu, pare că am rămas eu singura neapreciată din lumea asta, dar nu e deloc aşa. Ia să scriu!
Acum vreo 4 ani am devenit personaj. În „Scrisorile Contesei de Chou-Fleur”, o carte, scrisă de o zână. Mă rog, scrisoarea ce a apărut în carte era scrisă tot de mine, dar sunt personaj sau nu sunt? Căutaţi cartea pe Google, să vedeţi ce scumpă îi! Apreciere sau cum?!
Personaj de pagina 77! Cred că ocupam şi un sfert din 78, da’ nu îmi mai aduc aminte şi mi-e lene să-mi mişc şuncile acu!
Mă apreciază femeileee! ( şi îmi vine să cânt) Am şi voce, uite! (Caută-mă sub voce!)
„Sub pleoape, neştiută de tine, niciodată mai multă, străine!” Aşa începe cântecul. Parcă putea începe altfel?!
Desigur, în unele situatii se poate să fii prea multă şi, în altele, să fii multă, da’ să fii prea puţină! Hai, că aţi înțeles voi cum vine asta!
Aplauze! Aprecierile actorului. Care sunt! Aplauzele sunt nişte brute, totuşi! Nu ştii niciodată ce i-a mişcat pe spectatori: fundul meu mare sau sensibilitatea sufletului meu frumos, de har…tistă.
Însă, e momentul să vă spun că aprecierea cea mai fină (precum şunca Caroli), a venit de la o fetiţă, care mi-a zis într-o zi: „Ce frumos v-ati îmbrăcat azi, doamna!” Şi eu m-am uitat să văd ce luasem pe mine şi i-am zis repede, „adică, cu ce m-am îmbrăcat?”. Răspunsul ei a fost, „da, şi asta!”.
Mai târziu am înţeles ce voia să zică. Fiindcă aşa sunt eu, mă îmbrac în haine de om, dar mă dezbrac haină!(atenţie la accent) Străinilor. Cu copiii mă descurc, când le sunt profă de teatru.
De când mă ştiu, cele mai bune aprecieri le-am făcut eu. În legătură cu mine. Şi n-am scăpat niciodată ocazia să mi le şi scriu sau să mi le cânt singură. Uneori, mi le fac cu mâna mea.
Handmade-istă! Asta mi-s! Încă cu firişoare de grăsime, de care n-am putut să scap niciodată, dar nu mă deranjează, nici nu le apreciez. Iaca, mi le fac săpun şi le arunc în nume (Săpunaru).
Nu v-am spus, da’ să ştiţi că eu ştiu să colorez orice halcă lipsă.
Uneori sunt poetică! Alteori exact aşa, cu toate grăsimile la mine. Ar mai fi multe de zis, campania Caroli premiind cel mai frumos gest de apreciere din blogosferă. Dar, cum stăteam prost cu confirmările, dar şi cu memoria (la vârsta mea e de înţeles!), mi-am zis să nu ratez şansa ca eu să-mi tai o felie de apreciere, scriind acest articol.
Ştiu că mă apreciaţi şi voi! Dar, dacă o să fie secretul vostru şi nu scrieţi în comentarii asta, nu plec la Viena. Unul dintre premii, cel râvnit! Că cina romantică…eu nu cinez, am motivele mele!
Scrieţi.şi voi ce gesturi de apreciere v-au făcut să leşinaţi sau să vă clătinaţi măcar un pic. Leşinul e princiar, nu vă sfiiţi! Clătinatul e… nu ştiu ce e acum!
În speranţa că măcar v-am făcut să leşinaţi de râs, că romantism nu prea aveam azi la mine, a voastră CarOli. În sensul că eu, Oli (de la Olimpia) mă car acu!
Poftă bună! Şi uitaţi-vă la prinţesa Sissi! Aprecierea e peste tot, de ce nu şi în… şuncă!?
Ah, să nu uit!
Apreciaţi blogări de-ai mei, de vă simţiţi în şuncile voastre, mai aveti timp până la ora 23:59:59 să scrieţi un articol despre aprecierile voastre particulare şi să-mi luaţi biletele de avion! Măcar o să mă împac cu gândul că sunteţi mai uşori ca mine.
Apreciat organizator concurs Caroli, am citit regulamentul, declar pe propria răspundere ca nu o să cadă avionul din cauza kilogramelor în plus. Nu îmi iau bagaj şi o să par şi eu mai uşoară, bine?!
Vă apreciez pe toţi! Şi nu uitaţi şi să… Like! Pe mai departe! Apreciați și șunca!
Cu bine!
Desigur, primul like vine de la un spaniol, aici, pe blog. Iar primul de pe feisbuc, vine de la Mihaela Săpunaru, deşi, nu suntem neamuri. Cred. Şi eu sunt Mihaelă în buletin, înainte de a fi Olimpie, dar nu sunt eu acea Mihaelă. Parcă mi-aş fi dat eu like singură?! 🙂
Bine, de comentat, mă comentez eu! 😛
Eu fiind grasă, iar apoi obeză, aproape de când mă știu, și neiubindu-ma, desigur, nu mi-au plăcut niciodată femeile pline, grase, non-standard. Fugeam cumva de ele, prea îmi aminteau de mine și…nu, deci nu. La tine am descoperit Frumusețea – ca femeie, ca spirit, ca minte, ca suflet. Și de atunci mă tot minunez!
Olimpia, femeie frumoasă, mi-e dor de tine, cum cântai viscolind…
A, eu mă iubesc rău de tot! M-am prefăcut pentru şunca asta, că n-am văzut Viena. De fapt, n-am văzut nici prin România multe, darămite peste granițele ei. 🙂
Nu am citit motivaționale sau alte bazaconii, m-am trezit că mă iubesc taman când voiam să mă urăsc cel mai mult şi de-atunci m-am iubit pentru totdeauna. Că mă iubesc în avans, acu, preventiv.
Acuma, pe bune, nu mai bine laşi grăsimea în om, decât să-i scoți untu’!?
Mulțumesc, Oană! Aprecierea o iau şi o ascund dincolo de şuncile mele. Şi apreciez că te-ai oprit să împărțim o felie de adevăr.
am stat sa ma opresc din ras ca sa pot pune like-ul acolo.
il dau si pe facebook sa rada toata lumea.
Îmi place râsul tău! Feisbucheşte, mă bucur să aud şi mai multă lume râzând. Mulțumesc, apreciez!
Nu știu de unde le scoți, dar o faci bine! Acu’ mă simt mai puțin singură, a propos de șuncă/șunci!
Din țiplă! Apreciez! 😛
Cu șunca nu stai rău, cu scrisul nici atât… să ne zici cum a fost în Viena. 🙂
Dacă le-o plăcea cu săratu’, că am văzut că se tolerează mai bine dulcegăriile. Eu am zis să fiu una cu şunca.
Apreciez aprecierea exactă din comentariul tău apreciativ şi absolut sensibil! 😛
Eu va ofer kile de like-uri! Sa va duca cat mai departe, sa fitii apreciata de cat mai multe persoane. Sunteti o sursa inspiratie pentru mine! ❤
P.S.
Noroc ca mai am cateva felii de sunca prin frigider, mi-ati facut pofta de madame SISI 😛
Apreciez din tot ADN-ul meu! Care, chiar dacă nu e de prințesă, se comportă ca unul! 😛
SISSI e bună în diete, chiar dacă-i şuncă, nu stă ea pe fete!
Să ajungi la Viena, Olimpie. Să ne descretesti fruntile povestindu-ne despre ce o fi pe acolo, ca despre tine aflu și tot aflu lucruri care-mi sunt mereu noi. Apropo, îmi plac margaretele albe și borcanul ala dichisit..de nu mai pot. Sa-mi zici și mie cu ce lipesc niste dantela pe borcan, dar sa fie simplu, ca ma plictisesc prea repede de lucruri migaloase.
Eu lipesc cu plastic. Cu pistol cu plastic. Dar cred că poţi lipi şi cu prenadez.dacă n-ai pistol.
Baftă şi ţie, am văzut că ai scris şi tu!
Cred că merge cu „picătura”. Prenadezul murdăreşte.
Tu esti foarte apreciata!
Insa, de cand e lumea, aprecierile nu sunt prea vizibile, pentru ca de obicei oamenii se indoiesc de gesturile de apreciere, considerandu-le nesincere.
Ultima apreciere, in ce ma priveste, a venit de la tine.
Da? Ce atentă sunt, măi Lid!
Să nu mă deochi! 🙂
În ce priveşte conceptul ăsta de apreciere, e exact aşa cum ai zis. Aprecierea e, de cele mai multe ori, tare mută! :p
Tu, Oli, esti mereu apreciabila! :))
Şi iubibilă! 🙂
Doar că nu m-ajung gesturile! Şi mă fugăresc, ce crezi?! :))
Eşti goala, fara paine
te-ntind pe ce-o sa fie
si musc cu-apreciere
si multa veselie!
Dau si eu pe facebookul meu! Pot? Rar vezi o femeie vesela-n suncile ei! :)))
A, eu mi-s cea mai şuncă în vesela ei! Cum?! ;)) Pare că era invers…
Sa stii ca si eu tot parul l-am vazut prima (si singura oara) la tine. Ai o claie tare expresiva. Cat despre sunca virgula Caroli, la noi se consuma destul de des, o apreciem din plin. Despre partea cealalta, cu trupesia personala, eu nu mai am de ceva timp pareri deoarece am trecut in tabara dolofanelor si nu prea imi pasa de ce zic altii.
Eu nu prea consum carne, legumele mă menţin aşa trupeşă! ;P Trupeşă, tu?! Mai ai de mâncat! 🙂
Am apreciat mereu zburdălnicia gândurilor tale în scris. Baftă! Îţi ţin pumnii. Ţie şi Adrianei!
Nu prea s-a ştiut de campanie şi nici măcar pe feisbucul lor nu apare, ceea ce mă face să mă întreb nişte lucruri. Apreciez campaniile mai deschise şi asta mi se pare cam ascunsă.Chiar nu pricep de ce ai face un concurs şi să nu îl afişezi pe pagina ta?! Sper să aprecieze şi juriul întrebările astea ale mele, care-s de bun simţ. 😛
Baftă nouă, da! Chiar că! Mulţumim pentru gând, Radu!
Ne-ai purtat printre aprecierile tale cu o autoironie fină fără a reuși, însă, să umbrești esențialul, dragă Prințesă Sisi! 🙂 Șuncile chiar sunt de apreciat… .D Versurile și vocea m-au lăsat… lată, (mai lată, aș vrea eu…), dar nu ”prea puțină”…
Stai îngustă, bre! Aşa te vrea şi ţara! 😛 Nu ştiu ce-am avut când am scris, da’ de cum am văzut şunca lor, m-am pus s-o scriu pe-a mea. A fost aşa, neplanificat. Iniţial, am zis să apelez la sirop, de fapt, eram gata-gata să înţeleg că asta au şi cerut. De fapt, cred că asta au vrut, dar am scris pe nerăsuflate sărătura asta. 😆 Măcar noi să ne distrăm.
Când scrii pe nerăsuflate ies lucruri bune, că așa crezi în acel moment că e cel mai bine. Analiza prea amănunțită poate deteriora, de cele mai multe ori, un text. Deci, zici că-i bun așa, îngustă… 🙂
Parcă mai ştii cum mai e?! 🙄
Un mare like de la mine, Sissi! ❤
Comentariul ăsta de ce nu l-oi fi văzut? Un big „Apreciez” zic şi eu!
Ca de la Sissi la Sissi, iti spun, printeso, esti mortala, asa, putin Sissi la cap cum te porti prin scris. Te-am citit cu mare drag, nu-s multi care sa stapaneasca asa de bine autoironia. Iar femeii aleia sa-i spui ca parul nu face toata treaba, e nevoie de capul de sub el si pe ala nu-l au multi ca tine. Te pup!
M-au stârnit. Pe de o parte o cheamă Sisii pe prinţes’, da’ o cheamă şi Şuncă. Şuncă Sissi sună haios, deşi reclama e elegantă şi cu poveste, şunca, dacă dai la o parte „eticheta”, e o chestie veselă. Şunca nici n-are cum fi altfel! :)))))
TIpa cu părul m-a distrat şi discutia cu ea a fost mai lunga, n-am pârât-o eu aici, dar mai credea şi că părul meu e vopsit. Oricum, a vrut să faca un compliment, da’ i-a ieşit altceva şi era ruşinată. Nu cred că o mai întâlnesc curând, oricum.
In ultima vreme, aprecierile au fost sau, ma rog, s-au confundat cu diferite alte gesturi din partea unor cunoscuti de-ai mei si, marturisesc, trebuie sa ai timp sa le clasifici, ca sa desparti aprecierea „vinovata”, hai sa ii zic, de aprecierea pura, cea fara de „comenzi”. Chiar nu stiu vreun exemplu acum, mai clar. Cert este ca nici unul nu m-a emotionat. 😛
Să vezi când în loc de apreciere primești „genți” în cap, mi se întâmplă chiar zilele astea cu cineva psihotic. Și mai e și femeie! Bine, eu procedez cu calm și încerc să apreciez că nu am astfel de probleme, dar când îmi dă dureri de cap și îmi afectează somnul, nu-mi mai vine să apreciez calmul meu și nici bunătatea mea în ce privește această persoană. 😛
Haide, mai, ca te descurci tu! 🙂 Sunt sigura!
Îți povestesc în particular! 😉
Tu te bucuri de aprecierea Jorei, sunt sigura! Si mai stiu vreo 2-3 oameni numai eu. Poate nu stim toti sa o facem vizibil?
Ştiţi, ştiţi! Nu te mai alinta! 🙂
Ești fenomenala, întotdeauna ai avut vorbele la tine… PS. Te trimit la Viena 😘
Las’ să mă trimită ei! 😛 Apreciez trimiterea, oricum! De fapt, voiam să zică oamenii ce gesturi de apreciere au mai „pescuit” în ultima vreme, da’ m-au pus pe mine la apreciat. Nu e rău! Întotdeauna, între ce vrei şi iese e diferenţă. De data asta, o diferenţă simpatică. 😆
Nepoata, nebuna mai esti! Cine sta cateva minute cu tine…
Tre’ să zic eu restu’? ;)))))
Da!
Eu ţi-am zis odată că ai nişte cuvinte care seduc, într-atât sunt de convingătoare, încât m-ai putea face să cumpăr aproape orice, asta despre şuncă&Co, şamd.
Ce să mai… dacă mişc până şi vegetarienii! 😛
A good traveller has no fixed plans, and is not intent on arriving!
A, păi eu nu sunt un bun călător, da’ ştiu să călătoresc mult (şi bine, zic unii!) prin cuvânt! N-am în plan Viena, nici n-o iau în calcul. 🙂
Exerseaza, e timpul sa iti faci si ganduri de calatorie pe bune! 😉