alma nahe

Mişcare literaLă

In cinema scuipat on August 31, 2012 at 6:06 AM

reproduc, în miniatură, suferinţa-mi,
şi pământul nu-mi mai pare o ceapă.

în sete inventez
alte tărâmuri pustii,
alor mele le pun ochi de bufniţă
şi le gâtui strigătul.
sunt acoperită,
am alibi praful de stele,
inima devine o mână
cu care aprind focuri artificiale
în faţa ecranului,
frângându-mi buza de jos.
ca trista-n ţara basmelor
adun potcoave de cai,
nu mi-am învins zmeul,
încă zboară atârnat de-un fir,
plătind preţul înălţării.
doamnă, aţi scuipat!
le-am spus nu, nu,
sorbită de deşert
de unde-atâtea lacrimi?
hai că mai mănânc nişte nisip
până la primul praf de mătase,
pe urmă beau nişte întuneric
şi sug pelinul unei poezii de pământ.
mâine de dimineaţă, în ape,
în graiuri de vânt,
iar o s-aud, neîncepută
în spaţiu pustiu,
cântec crud.

Anunțuri
  1. din „pelinul unei poezii de pământ”… scoţi ce e mai frumos şi adevărat în tine…

    • păi…
      până şi pământul e arat poetic,
      eu nu ştiu de unde expresia „o iei pe arătură”
      pentru atunci când aberezi,
      fiindcă arătura-i în linie dreaptă, foarte puţin ocol.
      scoasele din mine sunt intratelele în mine,
      şi câteodată intră adevăr, iese tot la fel. 🙂

  2. Ai o imaginatie !
    ” am alibi praful de stele,”

    • îmi sare de nicăieri, de exemplu, din „albi”; ascultam aseară o melodie în care apărea şi cuvântul „albi” şi aşa mi-am amintit de „alibi”; mă enervează că uităm să mai folosim anumite cuvinte, reducând existenţa-ne la câteva, uzuale.

      • Credeam că doar eu, nevoită zi de zi să folosesc aceleași cuvinte la matematică, pățesc astfel.
        De aceea consider că spre binele meu este și acest joc al nostru.

        • o, dacă nu consideram aşa, nu rămâneam prin preajmă, fireşte că mai întâi a fost asta…acum e mai mult decât atât, e iubire, şi cine-ar fi crezut?! 🙂
          eu folosesc destule cuvinte, n-ar trebui să mă plâng, dar mai sunt atâtea de multe şi nu ştiu dacă o să am timp destul să le dibui înţelesul….zac acolo, ale nimănui, în dex.
          🙂

  3. Hai, n-oi fi împrumutat de la mine pătura cu purici noir! Să fie de la toamnă – una dintre ele – ori de la intraţii cu bocanci murdari pe gresie? Pfuuu, ‘tu-i tristeţile ei de gutuie, dau trei panglici furate din curcubeu (atunci cînd nu era atent, uitîndu-se după tine) şi mai dau un trifoi cu patru foi başca o punguţă cu bile colorate, pentru un pahar cu zîmbete largi – da’ să nu fie de-ăla cu fundu’ gros, cum ne păcăleau ţigăncile cu sămînţă, în copilăria ceea din altă lume… 😉

    • şi pe „Tristan Tzara” cui îl las? 🙂
      nu, nu de la puricii tăi noir, Dragoş,
      puriceii mei erau roz-noir aseară,
      jucau poker pe…nimic,
      da’ panglicile din curcubeu le iau, să ştii,
      şi le port într-o viitoare poezie de pământ,
      legată la ochi cu ele, de trei ori, pe rând,
      ca să nu lâncezească pe-aici;
      pe trifoi cu patru foi îl botez patrufoi
      cu trei foi plus una,
      şi-l agăţ în păr,
      iar bilele colorate le iau şi le fac globi oculari
      pentru zilele gri…
      ne păcăleau ţigăncile,
      nu numai cu fund gros de pahar,
      vânzându-ne seminţe
      din care nu creştea nimic în viitor,
      da’ pe mine, hehe,
      pe mine mă păcăleau că-s cinstite,
      şi le luam în casă,
      eram dusă cu zăhărelul una-două,
      căci nu credeam eu că există şi rele,
      eu vedeam numai bine în copilăria cea din altă lume.

      • uite şi pa(!)-har cu zâmbete.

      • Unii dintre noi am rămas aşa, creduli-încrezători, cu tot timpul ce ne-a (pe)trecut… şi iacă răul încă ne atinge.
        Să sorbim, totuşi, cîte-un zîmbet din paharul bunătăţii şi să ne spălăm pe ochi de imaginile rele.
        Fie-ţi week-end plăcut! 😉

  4. Şi ţie, drag oş! 🙂 şi-o să fie plăcut căci mâine e zi de duzină;
    deşi eu n-o să fiu, cel mai probabil, dar am scris încă de la începutul săptămânii şi am programat. Mulţumesc pentru vorbele extrem de potrivite cu mişcarea literală, au fost precum prosopul de după alergare. 🙂

  5. Hmmm, intunericul are uneori gust de absint, mai ales când luna e albasta….

  6. Zmeie, de când am înălţat, dar cumpătat, cu acel retezând al ei, după cum a fost gândul cumpănit, ducând sfoara mâinii, mi-au mai rămas nişte aţe prin păr, deşi se întâmplă adesea să mă întreb dacă nu cumva sunt nişte aţe ale unor fantoşe, însă atunci suflam peste mine cu praf din stele, zicându-mi că doar visul care nu încetează e vis; ştiam cât visam, vedeam cât ştiam, doar că în întuneric ceva lăuntric se complica înşelător.

    • ştiut lucru, Camelie cu drame, că orice aţă, dacă are şi mosor, şi desfăşori, şi înfăşori, lărgind orizonturi ori îngustându-le, neţinând de întuneric, ci de întunericime, care presupune, vieţuind, şi vietăţile întunerecului, şi care, oricât de cumpătat, tot complică strălucirea, urmare prafului de stele, praful simplu, cel care se-alege atunci când zmeul e pradă sigură cuvântului puternic şi aducător sau aruncător în alte meleaguri.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: