alma nahe

Păpuşa(actul IV)

In cinema scuipat, teatru on Septembrie 1, 2012 at 12:02 AM

actul I, actul II, actul III.

ACTUL IV

„Păşeşti pe punte, îţi treci privirea o vreme peste toţi cei de faţă, pentru ca apoi,  tocmai în clipa când ei freamătă de nerăbdare să porneşti cântul. Dacă începi prea devreme, slăbeşte încordarea din sufletul privitorilor, dacă întârzii, nu se mai naşte nicio potrivire cu simţirea lor.”(Zeami)

GEORGE: Betty! Betty…

BETTY( o femeie frumoasă precum o păpuşă, scriind la laptop, pe peretele facebook) : La ce mă gândesc, la ce mă gândesc… „Din mic se face tot mai mic, de parcă a adunat toate prăjiturile din toate variantele Alice( cu a mare de tipar), publicate vreodată.”

GEORGE: (intrând în încăpere) Betty, ce crezi? Pică bine costumul? Nu arăt prea ţeapăn în el? (în timp ce se răsuceşte şi pe-o parte şi pe alta, de pe un picior,  pe celălalt). Unde moartea te gândeai?

BETTY: (aeriană) Pică bine. Cred că partea asta cu muritul e foarte interesantă. Noi cercetăm vieţi, dar ar trebui,  poate, să căutăm în trecerea în nefiinţă.

GEORGE: Betty, tu deţii în căpşorul ăla al tău, de păpuşă,  un magnet care atrage doar finaluri nefericite şi cai verzi.

BETTY: Păi, aşa m-am aşezat pe scaun, cu gândul la cai verzi, într-un absurd mai moale…

GEORGE: Betty, dacă începi iar… Tu nu vezi că pe tâmpla ta scrie te-lu-ric? Prea mult!

BETTY: (se descheie la sutien, se ridică, şi-l scoate şi apoi i-l aşază pe ochi, în chip de mască) Nu, George, tu eşti cel care nu vede! (râde)

GEORGE: ( încă calm) Beeetty, ba văd, văd că încă nu te-ai îmbrăcat, ba dimpotrivă, tocmai te dezbraci de tot. Şi ştii ce mai văd?  Văd că o să întârziem la ziua ta de naştere…

BETTY: Hi-hi…Ştii că osul hioid este singurul os nepereche din tot sistemul osos? Aşa mă simt eu în preajma ta, un os nepereche, unul hi-hi-oid… Când mă îndepărtez însă…

GEORGE: Ştiu! Ştiu că tu eşti nepereche în te îndepărta de subiect.

BETTY: Ba nu, ia să vezi cât de apropiată de subiect rămân. Uite, vezi, (prinzându-i tandru bărbia între degetul mare şi cel arătător) aici ai o potcoavă norocoasă, deoarece permite unei fiinţe umane, ca tine, să vorbească. Îţi sprijină limba şi ridică laringele ori de câte ori vorbeşti şi înghiţi.

GEORGE:(vizibil excitat, o sărută; Betty îi transferă în gură toată saliva pe care o adunase demonstrativ în scopul descrierii) Ce-a fost asta? (scuipând) Ai înnebunit?(se şterge cu mâneca costumului la gură apoi o prinde, iritat, de încheietura mâinii) Şi te mai întrebi cum naiba să nu-mi moară sentimentele în ceea ce te priveşte?

BETTY: George, ştiu cum e cu încheieturile prinse. Ştiu cum e şi cu rostirile. Un armistiţiu perpetuu. Trădăm cântărind, că aşa e de când Isus. Preferai să te scuip?

GEORGE: Gândeşti tulbure, nu mai ştii ce spui, nu vezi? Încetează!(o strânge şi mai tare de încheietură)

BETTY: E o tulburare temporară, nu te speria.

GEORGE: Taci! Vorbele tale ajung în mine ca un cuţit din ăla, cu care tai pâinea, fără ca să lase firimituri, înţelegi?

BETTY: Înţeleg că eşti pâinea şi că îţi doreşti ca vorbele mele să lase firimituri.

GEORGE: (ţipând)Taci!

BETTY: (la fel de calmă)  Bine, tac, dar te avertizez că n-am tăcut niciodată cu ochiul, există picturi celebre pe această margine de subiect, dovadă grăitoare. Nici cu frunzele! Nici cu seminţele. Cu nimic!

GEORGE: Eşti nebună!  N-am să înţeleg niciodată de ce destinul m-a “pricopsit” cu o nebună! Betty, uite ce e, eu merg înainte…dacă vrei să vii, bine! În fond e ziua ta, faci ce vrei cu ea! Nu veni prea repede, vreau să mă găseşti beat! (iese)

BETTY:( deschide unul din sertarele biroului şi de-acolo scoate o cutie de lemn, pe care o aşază pe birou; cu vocea stinsă, stare de melancolie; ) Spectacolul lumii rămâne savuros atâta timp cât rezişti tentaţiei de a coborî în scenă. Acolo jos, dacă te crezi atoateştiutor, eşti pierdut. Dacă nu-ţi aperi călcâiul, eşti pierdut. Cu ochii la pândă însă uiţi să râzi. Şi tot te pierzi!(vrea să meargă să se îmbrace, trece prin faţa oglinzii, şi se-opreşte; îşi observă goliciunea, îşi trece ambele mâini peste sâni, apoi peste coapsele-i generoase; îşi scoate chiloţii, apoi începe să cânte, improvizând)

“Paşi topiţi în trotuare,
Semn că am trecut pe-acolo.
Vin de la un film ştiinţifico-fantastic,
Semn e că am trecut pe-acolo.
Un beţivan îmi cântă la acordeon,
Surâsul tău îmi pare cam diform.
Ce viaţă, de paiaţă!

Mă duc la teatru s-o fac pe bufonul,
Un semn că am trecut pe-acolo e.
Păpuşi legate pe aţă dansează în piaţă,
E semnul că am un trecut pe-acolo.
Un beţivan îmi cântă la acordeon,
Surâsul tău nu e de om.
Ce viaţă, de paiaţă!

Aveam vise păstrate în cutii.
Semne că m-am trecut, pe-acolo-s.
N-am să uit să zbor, dar timpul lasă
Semne că trece: pe-aici, pe-acolo…
Acelaşi beţivan cu-acordeon,
Surâsul tău a dispărut,
Ce viaţă…”(se îndreaptă spre birou şi deschide cutia ; heblu)

păpuşari ai vorbelor:

1. psi© 2. jora
3. dordefemeie 4. Dragos
5. Verovers 6. Vero
7. tibi 8. cammely
9. Scorpio 10. Dictatura justitiei
11. Some Words 12. virusverbalis
13. carmen pricop 14. Irealia

(dez)golire stăpânind pofta de cuvânt.

Anunțuri
  1. […] invit pe  psi©, dragoş, almanahe, vero, dor şi nu numai, să însăileze(dacă doresc, fireşte) adăugiri în text, acolo unde […]

  2. […] dumnealor, copii mari ca şi mine, se joacă de-a duzina: almanahe dordefemeie Jora psi VeroVers Like this:Like3 bloggers like this. 3 comentarii by Drugwash on […]

  3. Betty e cumva roşcată? N-am citit primele părţi (dacă scrie cumva acolo)… Iar George… pare cu vreo 15 ani mai mare decît ea – poate chiar mai mult. Eh, imaginaţia mea se joacă. 🙂

    Interesantă scenă, poate doar un pic cam scurtă, dar pentru duzină e OK. Unde-a dispărut tipu’ cu acordeonu’… ❓

  4. Mi-a plăcut la teatru!
    Aveam aplauze păstrate în cutii, le las aici! 🙂

  5. […] duzinit ca și mine psi, almanahe, jora, dordefemeie, Dragos, Verovers, Vero, tibi, cammely Like this:LikeBe the first to like […]

  6. […] Mirela Pete, Silving, Carmen, Lili, Almanahe, Iulia Radu, Clipe de Cluj. 45.731283 21.235517 Share this:StumbleUponDiggRedditLike this:LikeBe […]

  7. Avem vise pastrate in cutii, tare frumos suna, si adevarat, iar Betty e si blonda si bruneta si rascata, cred eu, dupa cum are ea chef 🙂

  8. „dacă nu îţi aper călcâiul eşti pierdut”…. 🙂 deci astăzi facem anatomie: unde o fi călcâiul pisichii?
    chiar mă întrebam ce mai face păpuşa…

    • Chiar mă întrebam cum de mi-a parvenit miercurea trecută textul, scriindu-se singur-singurel în căpşor şi pe urmă aici, programat, că eu aproape că şi uitasem c-am mai scris vreodată alte trei acte. Acum îmi dau seama că Universu’ fusese întrebat şi el mi s-a aşezat mie, cu mină moale-n scris, ca răspuns.

      Călcâiul pisicii? Păi, ia să vezi unde, uite-aici e:

      de la picior şi până la tâmplă, atinsă de umbră

      mirosind a amăgire dulce şi caldă

      ca un ţipar alunec în şoapta lui mâine

      din braţele tale şi asta mă doare.

      în iluzia lui astăzi, tulburare de ape

      tu eşti un zvon perpetuu  pe vetrele soarelui

      cu trupul tău ca pâinea coaptă.

       

      biet suflet atins de teluric şi de melancolie_

      grâul cel nou pe care tinere braţe îl duc la moară,

      în locul acela ca un magnet ce atrage şoaptă şi sărut,

      ce mă prinde de la o margine la alta a fiinţei,

      din care tresar dureros picturi ce vorbesc luminii despre tine_

      tu mă prinzi în ochi, epicentrul iluziilor tale,

      până când nu mai rămâne nimic,

       

      moara visului tău mă aduce într-un alt vis, al  vreunei uitate picturi

      undeva mai sus de gleznă, pe picior, .

      în acel cântec ademenitor şi perpetuu al roţii împinse de apă,

      transformată în pâinea uscată cu care hrăneşti uneori porumbeii,

      margine de filă albă cu dorul ei de cerneală,

      tulburare de frunze atinse de vânt după acelaşi tipar neştiut,

      firavă atingere a melancoliei, ca un magnet  de apă şi de foc, pulbere devenindu-mă.

       

      îmi aşezi pe tâmplă promisiuni de stele.

      o îmbrăţişare născută din teluric,

      iluzia cu zborul ei de cerc perpetuu

      şi atunci, în moara de dor a sufletului

      mirosind a melancolie şi a noapte

      pe o margine a fiinţei mele, dinspre picior şi până la tâmplă

      reiau acelaşi tipar imperfect al setei.
       

      dar uite cum stau şi te privesc

      ca pe icoanele din picturi păgâne

      un magnet ce prinde sufletul în ramă!

      alunec, o tulburare nouă

      în pulbere albă, mirosind a teluric,

      şi-atunci când eu nu sunt pâinea zilelor tale,

      eu sunt doar fiind…

       

       

  9. Frumoase versuri, ciudate personaje !

  10. plat individ, tovărăşicul George. de ce-şi mai pierde vremea, Betty, cu el?
    frumoasă e, deşteaptă e, talentată e, şi nici prea pudică, nu pare. 🙂

    • păi, celelalte trei acte zic că nu-şi mai pierde vremea mult timp, dar cred c-ai uitat. 🙂
      oricum, erau alte timpuri, alte acte când se scriau începuturile păpuşichii…să vedem ce-i oferă prezentul, care aici pică „trecut”. 🙂

  11. Nu-s sa cant decat la muzicuta..La drand as fi vrut sau la frunza… O sambata faina, almanaseasca! :))

  12. „Spectacolul lumii rămâne savuros atâta timp cât rezişti tentaţiei de a coborî în scenă.” imi place la nebunie fraza asta!

  13. Betty, Betty cum o sa-l lasi tu pe Georgica… 😆

  14. aniversare de paiaţă…
    sărbătorirea e spoială doar de ochii lumii,
    căci în oglindă ce apare e-adevărată viaţă.
    ochii lui sunt mult mai orbi decât nebunii.
    nu vede cântecul din cel adânc de suflet
    şi beat, sau adormit, sau mort e sigur că-i e cugetul inert.

  15. […] invit să-i citiţi şi pe: Almanahe, AnzhelaMovies, Bibliophile, Biblioteca Judeţeană “Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, […]

  16. […] mai scris pe tema cuvintelor: Mirela Pete, Silving, Carmen, Lili, Almanahe, Iulia Radu, Clipe de Cluj, Sara, Pandhora, Vania […]

  17. […] mulţumiri, vă invit să-i citiţi şi să-i comentaţi pe duzinarii şi duzinăresele de astăzi: almanahe, jora, dor, dragoş, vero, tot vero, tibi, cammely, scorpio, carmen, simona, virusache, carmen, […]

  18. Ce frumos a fost la teatru… îmi lipseste enorm „teatrul romanesc”! Nu, nu cel facut de politicieni ci cel adevarat, cu adevarati actori unde simti mirosul prafului de pe scena si parfumul cuvintelor!
    O duminica frumoasa!

  19. „N-am să înţeleg niciodată de ce destinul m-a “pricopsit” cu o nebună”…una nepereche…însă ştie oare George că şi destinul tot nepereche e?
    Ştii cum poate avea loc eşecul unei fuziuni? prin rămânerea la stadiul hibrid…ori simulare scenică, mişcare atenuată la nişte depărtări trecute şi la unele viitoare.

    Mi-era dor să te citesc; simţirile tale ar putea trezi până şi cele mai atrofiate simţuri, până la zorii lacrimilor.

    • Nu ştiu ce ştie George, nici n-aveam de gând să-l introduc în scenă, puiule…dar aşa au venit cuvintele, fără vreun efort suplimentar şi s-au aşezat arătându-l în reflect(o)are un pic cam plat. Dar se vor aşeza ele şi altfel cuvintele, ştiu sigur.
      Şi mie mi-e dor să mă găsesc în rândurile tale, dar aştept cuminte să te găsească pe tine mai întâi. Te îmbrăţişez!

  20. Îţi las ceva potrivit cu un gând de-al meu.

  21. […] actul I, actul II, actul III, actul IV […]

  22. […] mulţumiri, vă invit să-i citiţi şi să-i comentaţi pe duzinarii şi duzinăresele de astăzi: almanahe, jora, dor, dragoş, vero, tot vero, tibi, cammely, scorpio, carmen, simona, virusache, carmen, […]

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: