alma nahe

Cheia

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2016 on Noiembrie 18, 2016 at 11:25 PM

Se întâmplă că, dacă am nevoie de apă, ea cade, cum dacă mi-e foame, mănânc. Şi, dacă mi se arată numai o broască, făuresc îndată o cheie, am conchis eu pentru sine, un sine pe care îl percep adeseori ca pe singurul meu spectator și, care mă face să mă simt eu, cea adevărată.

Adevărul e că nimeni nu e adevărat (!) și nici prea sigur de sine, până nu află ce anume îl face să vibreze întru îndestulare; de orice tip! Poate fi un alt om, un loc anume — hotel Domenii Plaza (Residence Hotels), că tot mă aflu încă aici —, un obiect, precum la fel de bine poate fi un fel de mâncare. Undeva, în acest moment, în această lume, poate că un om îți pregătește un alt munte de urcat sau o prăpastie, un altul se află în contemplare, într-un muzeu. În altă parte, poate nu departe de adultul ce își amintește de copilărie strângând în pumn un soldățel de plumb, altul poate că gătește cuiva cel mai bun fel de mâncare făcut vreodată. Desigur că acestui boutique de vibrații i se pot alătura oricând altele, dar dacă ar fi să alegi un moment din cele exemplificate, pun rămășag că ar fi acela ale cărui vibrații ating orice muritor: cine n-ar vrea să guste din cel mai bun fel de mâncare gătit vreodată?

Se poate întâmpla să fie la doi pași de tine și să nu știi? Desigur, aromele pot spune multe și te-ar putea duce de nas, dar cum știi că acela e cel mai gustos fel? Îl guști, normal! Dar, ca să ajungi la el, nu trebuie să te pornești într-o călătorie, având unic scop acest curios demers?

Slavă, Domnului (ăla pofticios la merinde) că sunt într-un loc cu bucătărie proprie, bio, așa încât demersul meu de azi e minimal: cer cât mai multe farfurii cu mâncare și mă las la cheremul  simțurilor stomacului, papilelor gustative și, în cele din urmă, la cel al creierului meu.

— Mama, mama… Mai dulează mult? Ajungem în culând? Ce autobuz afulisit, melge ca un melc! Mama, șofelul știe că mă glăbesc? Mama, timpul meu e același cu timpul lui? Eu cled că timpul lui a lămas tale în ulmă. 

Evident, creierul meu, pomenit fiind, a selectat o amintire care i-a convenit: aveam vreo 3-4 ani și îmi era o foame de lup, chiar dacă dialogul poate păcăli că e vorba de o Scufiță Roșie. Uităm de scufiță (sub care sunt roșcată) acum și ne întoarcem la farfurii, că acolo rămăsesem —  între timp bucătarii au așezat în ele ce și cum s-au priceput ei mai bine și-o să vedeți și voi, căci vreau să fac din asta un moment unic, special, extrem de particular, chiar dacă sunteți invitați. Nu mai mult de 80 de doritori, că atât permite decorul. Știu că ambianța poate momi pe mai mulți, dar nu vă îngrămădiți, puteți rezerva pe rând, orice motiv de celebrare ați avea: botez, nuntă, zi onomastică, petrecere corporate etc. Sau numai pentru voi, tot restaurantul, un vis cum numai un film american îl poate sugera și acu eu, împrumutând ideea. La care jinduiam, jinduiesc, sper că nu voi mai jindui!

Chiar de v-am invitat, vă țin numai la fereastră, v-ați prins!



— Sper numai să nu se ia curentul!

O voce, nu identific exact încă a cui e, dar nici nu cred că e foarte important.

— Avem generator, sare imediat specialistul PR al Residence Hotels,  Georgiana Mihăilă!

Promptitudine! Gata, au sosit farfuriile, pianina cântă, timpul de așteptare l-am umplut, mesele sunt decorate.

 Serviți, POFTĂ bună!

Acuma, că le (și) vedeți, sper să înțelegeți că  latura mea poetică bălește, la rându-i. (Nu că mi-ar cere cineva, în mod explicit registrele. În care scriu!)

După ce v-am pus în fața acestei situații numai în contemplare, mă simt obligată să nu vă las așa. M-ați urmat în această călătorie culinară — și o să vă spun că pătrundem într-un restaurant bio din București, care se numește Citroniers.

Hotel Domenii Plaza are restaurantul lui! Dacă ați zăbovit „În luxul toamnei”*, accesând link-ul de sub primul paragraf, știți deja de ce și cum m-au purtat pașii (și alte dantelării) până aici, iar acum sunteți chiar în miezul desfășurării acțiunii, ca un martor tăcut, inactiv, dar având ochi pentru acest alb în care scriu, acum extrem de înviorat (privirea în farfurii!) și prindeți din zbor și motivul pentru care am rămas. Poate atinsă de vibrațiile celei** ce-a locuit în fosta casă, transformată acum în hotel de tip boutique*** sau poate pentru că, dacă aș avea posibilitățile financiare necesare, ele nu m-ar îndepărta de natura mea de călător curios, mereu în aflare și aș alege huzurul locuirii într-un hotel de tip boutique, oriunde aș merge. Și eu, trebuie să mărturisesc acum, numai aș merge, m-aș tot duce în toată lumea. Învârtindu-mă!

Dar, uite că îmi vine acum în minte un amănunt căruia nu îi dăm importanță, atunci când privim: celebrarea bucuriei ****din propria farfurie. Și, dacă ar fi să sparg acum farfuria (cuvântul!), aș zice că „furia” stomacului n-are întotdeauna un „far” care să-ți arate câte și cum se pot așeza, întru degustare. Eu una, nu cred că există decât limita aceea a expresiei „gusturile nu se discută”, căci nu toți gustăm la fel. Ține de numărul papilelor gustative, care apropo, aceste formațiuni ale limbii se pot observa cu ochiul liber, dacă ne punem pe limbă colorant alimentar, fiindcă ele nu se colorează și, cu cât limba e mai roz, cu atât mai mult poți simți infinite gusturi. (Invitație la joc, chiar!)

Când asculți o muzică, oarecare, se poate întâmpla să nu-ți placă decât vibrația ei și să nu-ți placă cântăreața, așa că nu vreau să mai rătăcesc în cuvânt și mă întorc la vasele mele. Sau veselele?

Eu merg la restaurant, de obicei, și comand mămăligă cu brânză. Atât îmi e pofta atunci și cred că și genul. Nu că nu îmi place să încerc denumiri sofisticate sau că nu apreciez creativitatea în bucătărie (cuvântul ăsta mă sparge pe mine, că dacă l-aș sparge eu… )


Dar, uneori presimți ura (acreala, sarea, piperul etc) bucătarului, de ce să nu fim… precauți. Dacă viața îți dă o lămâie, fă-o limonadă, zice o vorbă. De duh!

Eu, Oli, monadă acestui discurs, am să închei cu altele, care nu conțin zahăr — fără a considera că s-a sfârșit această călătorie întru artă gastronomică, căci, undeva, pe 10 Decembrie, eu și alți superblogări vom asista, după Moș Nicolae, la premierea creativilor acestei competiții, în cadrul Galei SuperBlog, găzduită de Rezidence Hotels. La Sala Victoria, a hotelului Arc de Triomphe, iar petrecerea de după premiere va fi în restaurantul hotelului, Oliviers. Au același meniu! Diferă modul cum sunt decorate (și hotelurile, și restaurantele) și etajele unde sunt amplasate, căci Citroniers e la parter, Oliviers e la etajul întâi (fiecare în hotelul lui!)


Arc de Triomphe e încă unul dintre cele 4 boutique-hoteluri de patru stele, ale lanțului Residence Hotels. La Conac, al treilea, se află tot în București, iar cel de-al patrulea, Les Mandariniers, este situat pe Riviera franceză, în Hyères les Palmiers.

Cum eu mă voi bucura de premiul oferit (o oră de jacuzzi și una de saună) în cadrul competiției, pe care mi l-a adus punctajul la cealaltă probă (în concursul SuperBlog, încă în desfășurare) a lanțului hotelier Residence Hotels, fiți siguri că voi intra și în bucătărie, nu imaginar, ca acum. Abia atunci o să pot aduce o mărturie veridică despre gust, că despre imagine, galeria foto vorbește singură. Și nici pianina nu cântă încă! Dar poate începe să cânte, de ceri!

Cel mai bun fel de a vorbi despre mâncare, în general, e acela în care farfuria e linsă la sfârșit. Iar momentul meu în acest restaurant va fi unic, dar încă e în pregătire, nu e momentul lui: vreau să iau măcar micul dejun singură! Eu, singura răsfățată și restaurantul gol. Măcar până când înghit tot ceaiul din cană! (Sper să audă cine trebuie să audă.)

Se întâmplă că, dacă eu am nevoie de un moment special în drumul meu prin viață, știu unde să poposesc. Și cum, ca să îmi tihnească! Pe urmă zic și altora, ca să le priască și lor. Sper ca acolo, la Oliviers, să găsesc felul (de mâncare!) cel mai bun din lume! Din lumea mea, evident, fiincă altfel n-ai cum raporta, decât la propriile exigențe.

În lumea asta largă sunt multe arte, din care, cea a scrisului mi-e hotel (micuț, cum e cel de tip boutique) în sensul că nu trăiesc din asta. Dar, cred că mi-ar fi plăcut să pot dărui (sau lua) stele***** restaurantelor, hotelurilor din lumea asta, vizitându-le incognito și fiind un soi de critic, metodă care, la noi în țară nu e atât de implementată, ca în alte țări: stelele se capătă pe cu totul alte considerente, nu intru acum în amănunte.

Ca să vedeți că nu vorbesc aiurea, sper că din fotografiile de mai jos reiese bucuria mea de-a așeza puțină brânză, cașcaval, măsline, ardei roșu, nițel pătrunjel etc. (Ăla e un fund de pisică neagră, da!). Povești pe pâine.

Eu celebrez cu bucurie… ! Citroniers, Oliviers CELEBREAZĂ CU BUCURIE… Pentru suflet, o poveste într-o farfurie! (Da, știu cum sună, de aceea nu e pic de carne pe felia de pâine! ;))

(Va urma – după Moș Nicolae!)

PS: Până atunci, dacă sunteți din București și, nu mai aveți răbdare să termin povestea, mergeți și încercați voi propria voastră bucurie!


* titlul textului către care conduce primul paragraf

** scriitoarea Doina Uricariu

*** hotel mic, potrivit călătorului curios

**** trimitere la motto-ul Residence Hotels

***** cele care indică categoria

SuperBlog 2016, Proba nr. 19. Sponsor:

Anunțuri
  1. Eu gatesc cel mai bun fel de mancare. :))

  2. la ce poze ai pus tu aici nici nu trebuie sa iti fie foame ca sa ti se faca pofta… curcubeu pe cerul gurii, cum era o vorba.

  3. Despre orice ai scrie, Alma, tu faci o Poezie…. zău 🙂

  4. Nu te dezminți și surprinzi în continuare! Felicitări pentru modul ingenios (cum altfel?) de a descrie restaurantul, atmosfera, dar și pentru modul fin de surprindere a detaliilor din viața reală (a grupului). :)) Felicitări! Ne vedem la Gală! 🙂

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: