alma nahe

În luxul toamnei

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2016 on Octombrie 19, 2016 at 10:05 AM

pana

În moalele Bucureştilor,

picioarele se afundă în cleiul de frunze căzute*. Se întâmplă să mă plimb fără ţintă şi mi se aprind îndată surcele mai vechi în minte. Atunci, îndes mâinile adânc în buzunarele hanoracului şi strâng pelerina fără de mâneci, de deasupra lui, pe lângă mine, ca şi cum aş vrea să ţin focul ăla lăuntric numai pentru sine şi încep să număr gânduri care nu se (s)pun. Ale mele şi, uneori, ale altora ca mine.

Fete tinere trec pe lângă mine în grupuri. Valuri fierbinţi de carne galopând pe sub Arcul de Triumf ca să-şi (de)săvârşească intima poveste de viaţă sau târându-se spre aceleaşi săli de conferință din București, ca şi ieri, ca şi alaltăieri, prin aerul rece al dimineţii lasând în urmă burtă de abur. O pauză de-a lungul trotuarului mă întoarce din puietul minţii fiindcă poftesc la… saună și jacuzziCât pe ce să cad! Scap, însă, Maxilarul Inferior**. O să-l ridic mai târziu, sunt încă în pragul realităţii, nu l-am depăşit. Poate o să-mi folosească. Nu pragul, maxilarul!… Îmi sar gândurile.

Există un anume lux al toamnei, pe care îl încerc în orele mele de dispariţie. Dispariţie, adică flecăreala asta metaforică care mă transformă într-un excursionist notoriu, deşi oamenii te caută la nevoia lor.

Metaforele ascund oamenii de ochii lumii când lumea ştie a privi numai între cer şi pământ.

Pentru o clipă de înalt, îmi îndrept atenţia spre copacii dezbrăcându-se pe fondul muzical al toamnei şi mă gândesc cum se oferă ei atât de goi şi altor focuri. Ridic cartea şi dezlipesc de ea o frunză cu rouă. S-a lipit, poetica!, de copertă, dar de data asta n-a nimerit genul: un excurs memorialistic al poetei Uricariu, „din teatrul infinit al memoriei”*** ei, ca să „putem privi lumea cu cât mai multe perechi de ochi, de la cei ai furnicii la cei care o scrutează sub microscop, ca s-o vindece”***

„De la privirea broaştei, din miluri, la aceea a vulturului, în înălţimi, râvnită de filosof”***

Un corporatist muşcă

cu poftă dintr-o gogoaşă, dată cu generozitate prin zahăr pudră şi-mi taie calea în viteză, în Piaţa Domenii. Hei, străinule, spre ce te îndrepţi acum? Nu crezi că ai uitat să iei în bocanc frunzele!? Vrei să ne întrecem? Ai cui pantofi le aruncă mai sus, vrei? Vrei? Mă iau după el. Nu ştiu unde o să ajung. Hehe! Poate într-o locație pentru evenimente corporate?!

Şi-a terminat gogoaşa, îl văd din spate cum se şterge la gură. Înghite ultimul dumicat şi se opreşte în faţa unei case. Citesc pe plăcuţă că e, de fapt un hotel. Hotel Domenii Plaza

image description

El citeşte pe o coală de aşteptare, pe care scrie „team building București” şi salută scurt, cordial, tânăra care ţine cu sârg, îmbujorată, în uşa hotelului, consemnul de recunoaştere.

— Am aterizat! îi zice el şi urcă treptele până la ea, călcând pe covor roşu.

— Mergeţi la Recepţie, vă rog!

Tânăra se uită la mine zâmbind. Un zâmbet aproape identic cu cel pe care-l adresase călăuzei mele. Un zâmbet pe care îl ai în portofoliu, de obicei, pentru străini, pentru cei pe care nu îi ştii. Cu toţii avem unul! Cred, totuşi, că am zărit-o mai devreme, într-unul din grupurile de fete.

— Am… Eh! Aş vrea să-l imit, să aterizez şi eu şi n-aş minți cu nimic, dar mi se pare că am zburat prea departe, aşa că nu mai dau din mâini şi le las uşor bălăngănindu-se pe lângă corp, în jos.

— Aveţi nevoie de cazare în Bucureşti, nu sunteţi…?

— Nu! îi răspund. Dar nu ştie la ce i-am răspuns.

Continuă să bifeze într-un carneţel, în timp ce, vizibil emoţionată îmi zice că e nouă în firmă (adică în cea „presupus” a noastră?) şi că, dacă nu mă supăr că nu mă recunoaşte, să îi zic numele.

— Aş putea să stau la…

— Alt hotel din Bucureşti? Nici pomeneală! Huh, Team building, remember?! Aici stăm cu toții, nu ne împrăştiem.

Nu mă pot abţine, trebuie să intru în casa asta; îi iau carneţelul din mână şi scriu numele meu.

— Nu eram pe listă! Nu eram a Corp…

— Nu sunteţi singura! V-aţi hotărât în ultimul moment să veniţi, aşa-i?

… orației. Îi zâmbesc, încheind la rever(b) gândul început şi împrăştiat, şi pătrundem. Înăuntrul clădirii, spre recepţie. Ia te uită! Casa e placată cu acelaşi tip de piatră ca şi cea de pe Arcul de Triumf. Nu sunt specialistă în pietre, dar sunt actriţă şi e ceva. Şi, rectific! În ceva pietre, cred că sunt! Specialistă.

r1

Tânăra ia o cheie cu cănăfior de la recepţioneră, eu vreau să caut cartea de identitate, aşa că scot mai întâi cartea de citit din geantă, pentru spațiu de desfăşurare şi o pun pe tejghea. Scot şi frunza, pe care n-am abandonat-o…

— Nu e nevoie. De cartea de identitate. Apartamentul e deja rezervat pe numele meu. O să stăm împreună.

Îi dăruiesc ei roşiatica frunză, un gest simbolic. Recepţionera zăreşte numele autoarei cărţii şi nu îi înţeleg înflăcărarea pentru moment:

— Doina Uricariu? Extraordinar! Casa aceasta, mai înainte să fie hotel, a aparţinut dânsei.

Nu îmi zice mie, crede că ştiu. Dar eu râd în sinea mea de potriveală şi nu mă mir.

Tânăra şi noua mea „colegă” se arată impresionată foarte puţin. Sau poate că nu ştiu eu a-i deosebi acum, pe moment, muţenia cauzată de uimire, de muţenia controlată şi rece a fiinţei care lucrează „fără ferestre”. Deşi, mă pricep la mut(r)e.

— Ăsta e spațiul tău! Eu voi dormi alături. E un apartament business .

a5

Auzisem încă de la recepţie că e apartament (business). Şi văd.

— După ce te reîmprospătezi, ne vedem sus, la Astrodom, să bem o cafea, ok? Plăteşte tot firma! Iese… Se întoarce… A! Nu te scăpa la telescop!

Iese. Iar eu rămân. Oricum, nu ştiu pe unde o să ies din această poveste. Desigur că pe o uşă, aşa cum a făcut la un moment dat Doina Uricariu, luând cu ea memoriile şi încredinţându-le cărţilor ei. Dar mie mi s-a deschis, mai degrabă, o fereastră (a cărţii?) şi tot pe-acolo s-ar cuveni să ies, nu?! Sau o gaură a cheii? Pe cine întreb?

Pliul soarelui

spa5

De parcă Dumnezeu ştie toate propoziţiile lumii, ce, cui i se potrivesc mai bine şi în ce proporţii, mi-a ales şi mie una scurtă, o oră mai târziu: SPA în București. Fără predicat! Indicaţie precisă! Pentru relaxare.

Astrodom****-ul, terasa de sub stele, îl/o povestesc altădată, dar, oricum, priveliştea a fost aproape ca un masaj cu pietre calde.

astrodom

Aşa încât, o să optez acum pentru… bambus. Poate şi-o împachetare cu piper. Şi spirulină. O saună, jacuzzi, o baie…

 În aburi de lux!

Aburii luxului urcă repede la cap şi, mai ales, în cerul gurii. Pe mine m-a purtat aici cartea, pe tine te-au purtat şi te vor purta alte felurite interese.

Fosta casă a scriitoarei e acum o luxoasă locație pentru evenimente în București *****, o clădire ce se regăseşte în lista clădirilor de patrimoniu arhitectural național şi, dacă de la mine ai aflat asta, acum, aşa, ca impresie finală, eu ştiu ce să-mi placă mai mult şi mai mult (tu vezi şi turul virtual de pe site!).

domenii_plaza_contact

Se întâmplă că, dacă am nevoie de apă, ea cade, cum dacă mi-e foame******, mănânc. Şi, dacă mi se arată numai o broască, făuresc îndată o cheie…

(Va urma)

00181

*vers aparţinând poemului”Repetiţie”, de Doina Uricariu

**roman de memorialistică în două Volume, autor: Doina Uricariu

*** inserţii de pe coperta romanului „Maxilarul Inferior”

**** terasa de pe acoperişul hotelului

*****Domenii Plaza face parte din lanţul de (patru) boutique-hoteluri (de patru stele) RESIDENCE HOTELS (business & wellness). Încă două, Arc de Triomphe și La Conac, se află în București, iar cel de-al patrulea, Les Mandariniers, este situat pe Riviera franceză, în Hyères les Palmiers

******restaurant

premiu

00181

SuperBlog2016, Proba nr.6. Sponsor: residence-hotels-mic-300x235

Anunțuri
  1. Ce ambiental! Mi-a priit atmosfera. Atat de tare ca m-am uitat la oferte. :)) Pentru un turist strain pretul e bun.

  2. Mi-a căzut ca o frunză aurie dusă de vânt drept în buzunarul stâng de la piept, povestea ta cu spa-uri, team buildinguri şi lux opulent. Mi-ar prii şi mie o astfel de locaţie, dar cheia e la tine. Poate te gândeşti să o împrumuţi şi altora… 🙂

  3. […] În luxul toamnei, în moalele Bucureştiului, un corporatist muşcă pliul soarelui în aburi de lux. […]

  4. Pacat ca la Gala asta nu pot sa vin… Daca veneam, îti aduceam o broasca! De restul te ocupai tu! 🙂

  5. Eu pot rezista boemei Alma si tesaturilor ei! Asa mi-am zis, dar doar mi-am zis. Nu stiu ce iti face superblogul asta sau ce iti da. 😛

  6. […] Se întâmplă că, dacă am nevoie de apă, ea cade, cum dacă mi-e foame, mănânc. Şi, dacă mi …, am conchis eu pentru sine, un sine pe care îl percep adeseori ca pe singurul meu spectator și, […]

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: