alma nahe

Există o scuză a erorii

In dicţionar de mişcare on Noiembrie 21, 2014 at 5:54 AM
image

Erika Kuhn

Inspiră! Închide ochii! Din închipuiri apare un ținut.
Expiră! Gândul, în stare pură.
Inspiră! Ținutul își așteaptă cunoașterea. Din cunoaştere apar piroanele. Și impuritatea.
Expiră! Urmărește construcția! Bate fierul cât e cald! Câteva decizii te vor face să crezi că eşti un om al locului. Un om al locului, nu un manufacturier!
Inspiră! Ca om al locului, vei vrea să simți măreţia gurii: sâmburii. Nu și prăpăstiile ei.
Expiră! Scuipă sâmburii, dar nu uita, anotimpurile sunt și ele niște biete emoții. Cheamă-ți apele în căutarea soarelui…
Inspiră: Creierul e un nor, ochiul plouă. Boarea din nas. Seceta gurii și cuvintele, fulgi de nea.
Expiră! Gândul venit din nimic s-a așternut, dar se va topi și tot într-acolo se va duce! Expiră la un moment dat. Tot făcutul are scuza erorii! Dar tot ce întâlnești în drumul până la ea te inspiră. Fâșii de paradis și iad. Te uiți în ferestrele altora, dar nu reții chiar tot. Memoria are și ea favoriți.

O comunitate de sentimente străbate largul tău. Un univers într-un univers. Nemărginire în nemărginire, acum poate că sunt un sentiment al universului. Poate că sunt teama lui. Furia lui. Sau tristețea? Nu știu dacă sunt iubirea. Dar, dacă aș fi, poate c-aș fi bucuria lui.

Într-un fel sau altul, eu sunt cea în fața căreia mă repet în emoție. Și câte gânduri trec acum, în acest moment, înot, întru spuma bucuriei…sau întru dezgust.

Când sunt toată numai un gând, n-am nume. De câte ori nu mi-am înțepat degetele și, de câte ori nu m-am ciupit doar ca să văd dacă mai sunt!

Acu sunt carne, acu o narațiune. Între astea două nu pot să-mi dau seama dacă mă înțelege cineva cu adevărat. Sunt perna umplută cu fulgi de gâscă, sfâșitată de cuțit pe acoperiș. Fulgii zboară care-ncotro…O narațiune întreruptă, fiindcă mi-am imaginat sfârșitul gâștii. Sfârșitul poate veni în cursul oricărei guri de aer. În timpul acestui cuvânt. Un cuvânt în care am trăit.

Să închizi universul într-un cuvânt, ei uite, asta da, nebunie!

— Nu te duce mai departe! Acest mesager vine de sub alte stele. Străine. Cuvintele lui au călătorit mii de ani lumină.

Hmm…Câteodată se observă în textura foii așchiile lemnului din care a fost fabricată.

— Habar n-am cine ești și nici eu nu-ți pot spune cine sunt. Înainte de acest ținut, știam. Mi-am lăsat numele la intrare. Un soi de semn. Poate că sunt chiar gâsca…

Să închizi un sentiment într-un cuvânt e și mai nebunesc. Dacă-ți smulge cineva fulgii, țipi, te eliberezi. Un moment tensionat în cronica de față.

Întotdeauna când pornesc în căutarea unei metafore curajoase mă lovesc de felul ăla învechit din sentimente. După nor, soare. După frig, cald. Alternanța asta e firească, dar, în realitate, firescul e absurd: frig-frig-frig. Aș putea să încălzesc, permițând un atașament de moment.

Uite, ar putea să intre oricine în acest moment, neanunțat, în poveste. Să m-adune fulg cu fulg și să mă-nedese la loc și să zică: „Hei, ți-au (cam) mers fulgii!”

Dar, într-un sentiment pur nu pot fi mai mulți. Asta e tristețea mea și numai a mea!

Înainte de-a părăsi acest ținut o să-mi șterg urmele. Poate mi-a scăpat vreo vorbă greșit.

Să te întorci înapoi în tine ar trebui să fie o singură cale.
— Știe cineva pe unde sunt?
Sunt la capătul lui. Nu, nu al ținutului. De unde știu? Păi, ce? Ar trebui să fie artificii? Știu să mor, știu să putrezesc în acest carnaval mental! Știu, îți spun! Știu cum să pun capăt unei emoții!

Aici m-aș putea întrerupe cu un geamăt. Dar, tot la fel de bine, aș mai putea să merg două metafore mai încolo.

— Mi-am pus trandafiri în păr, măi! Roz.

Mi-aș dori să fii aici. Dar mâine…mâine sunt eu acolo.

Există ceva care mă obosește în ficțiune. Poate-ar trebui să ies.

Inspiră! Deschide ochii!
Expiră! Suflă în cană, răcește ceaiul din talpa-gâștii!

Eu m-am cam fript, de mi-au mers fulgii. Ce expresie! De unde și cum s-o fi împământenit?

Șuieră trenul. Poate-o să-l prind de data asta! Șterge-mi expresia de pe față! Ascunde-mă bine în pielea de focă!
00187
SuperBlog 2014, proba de reîntoarcere la emoții cu
image

Punctaj obținut: 96

Anunțuri
  1. Fiecare dintre noi ar trebui să dea, din când în când, o proba de reîntoarcere la emoţii. La fel ca şi ceaiul de talpa gâştii, despre care aminteşti şi despre care citez: «Nu există plantă mai bună decât talpa gâştei, care să înlăture aburii melancoliei din inimă, să o întărească şi să facă sufletul mai fericit, mai vesel şi mai zglobiu», aşa cum spunea Culpepper, medicul regelui Henric al VIII-lea prin anii 1500, în celebrul sau „Tratat de fitoterapie; şi această reîntoarcere la emoţii ar avea un efect benefic, purificator, tonic, remontant şi poate chiar revelator. 🙂

  2. Curata nebunie ! A persista intr-o nebunie asumata e un semn de apartenenta autentica. Sunt complet, dar complet de acord cu tine. Mie-mi cam lipsesc metaforele in ultimul timp, partea mea „cinic-cu-picioarele-pe-pamant” m-a rapus. Supravietuim cum puteam, verticalitatea conteaza, mama ei de verticalitate !

    • În ultima vreme nu exclud nici orizontalitatea. Îmi vine să-mi iau câmpii înapoi. 🙂 Și să plec spre alte zări.
      Ziceam mai demult „metafora bate la cur meduza”. Nu mai știu ce voiam să zic. Metaforele se transformă în timp și, mai ales, în alte minți. Și mintea mea devine câteodată, cu ușurință, alte minți.

  3. Un exercitiu grozav de reintoarcere la emotii! 🙂

  4. Îți confisc imaginea „ Sfârșitul…în cursul (eu scriu „curgerea”!) oricărei guri de aer”
    Dar numai în pereche cu „ În timpul acestui cuvânt.!
    Te las mai săracă!

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: