alma nahe

Hai să mai tăiem

In Superblog2013 on Octombrie 18, 2013 at 6:58 AM

Hai să mai tăiem o panglică, să mai inaugurăm încă un interior, încă un exterior, să mai punem o ştampilă, o vorbă bună pe lângă urechi, să mai folosim nişte lipici. Hai să mai tăiem îńcă o nevoie şi s-o prindem în capse de primul stâlp, de primul gard în drum înspre locul unde omul e într-o hârtie, luminată de neon, hai să mototolim o scenă, ah, şase, şefu'(!), s-o împăturim, uite un câmp, uite o luptă-ntre pixuri şi corectoare, cine câştigă(?), cine mai moare(?), cine e şters(?), cine e-n scris(?), uită-te pe fereastră, îţi plouă, îţi ninge…

Pa-u-ză-de-ma-să, ticăie ceasul, ai auzit, mă(?), pauză de masă, pauză de masă, dă mai departe, respiră, nu te mai scărpina, mă(!), mestecă bine, consumabile(!), înghite bine, ai un cutter, ai un foarfece(?), uită-te pe fereastră, mişcă, te taie, mişcă, te-ndoaie, te mişcă(?!)nu mai e soare, decupează zăpada, e-n așternut.

Hai să mai treacă, haide cu timpul, ce n-ai făcut până acum(?), ce n-ai dezvoltat(?), hai să mai dăm din buze, hai să ne mai frecăm la ochi, să ne mai trosnim degetele, să ni le-nmuiem în buretiere cu gel, să mai simţim în călcâie, să ne mai dezmorţim frunte, ce izvoare(!) haide, haide, să mai perforăm o idee, să mai batem un rând, să mai tragem de-un gând, uneşte fragmentele, uneşte punctele, prezintă goluri, izvoare diferite din mână, sub mină, în mozaic, formează treptat-treptat un motiv; câte facultăţi am(?), câte acte(?), câte spirite, mai grosolane, mai fine, măi, suflete(!), măi, spirite(!), întâlneşte-ţi popasul, hai, acţiune(!), post-it, postit, trăim pe socoteala stocului produs în ajun, şedinţă, n-ai auzit(?), şedinţă, lungi succesiuni de zile noroase, îngăduie nervilor, îngăduie muşchilor, scânteiază, numără direcţiile, linii drepte, mii de unde, culcă-te, scoală-te pe birou, viitorul e bătut de prezent, trecutul îl  tot abate, prinde-l în ace cu gămălie, dă-ţi pace!

00181

1. Text înscris în etapa a IX-a  a SuperBlog2013; Sponsor: 

2. Jora(prelungirea mea felină) se chinuie de zor să inventeze o ştampilă hazlie, sunt tare curioasă unde-ar folosi-o.

Anunțuri
  1. Când clipele se-nchid în alte ape,
    noi ne deschidem în clipiri, în toate.
    Ochiul, un gol de g(l)umă care sare
    dinspre lumină spre întunecare…

    • …iar în întunecare se iţeşte gândul,
      un plin de g(l)umă, pe care îngânându-l,
      ochiul se luminează sub clipiri uimite,
      iar apele uitării rămân neisprăvite.

      • Am găsit strofa şi aici, nu m-am putut abţine să nu repet. 🙂

        Tare-aş vrea să îmi dau pace,
        şi mi-o dau prinsă cu ace,
        dar în lutul unde-am prins-o
        e-o nelinişte, destinso!

        Azi am ştampilat, şi ieri,
        am capsat, mi-am spus păreri,
        am sucit hârtii şi fişe.
        În pereţi le-aş face nişe,
        le-aş zidi apoi pe toate,
        Ane acre şi mirate,
        dar mă tem c-o să prea crească
        arhiva ştampilărească.

        Am totuşi o uşurare:
        până luni e relaxare. 😀

        • Păi, după ce am comentat la tine mi-a și venit o schiță de construcție, un ochi(lă) căutându-și pacea. Adevărul este, că mulțumită mie și gusturilor mele, și apoi dum(nezeului) care-mi asigură o arecare liniște, n-am parte de forfota asta, decât în construcție literară. În teatru e un pic mai așezată. Dar o să mă întâlnesc cu ea în curând, căci predau un opțional la clasa zero și la o grădiniță, și-o să am de făcut, de una singură, nu mai puțin de 100 de păpuși pe mână. 🙂

          • Am făcut acum nişte ani o mască din carton, un cap de vulpe. L-am vopsit cu ojă, atentă să iasă dungile în sensul în care creşte blana. Muncă de chinez. Mi-a luat câteva ore bune. :)) Dacă mi-ar spune cineva că ar trebui să mai fac încă 99…
            Tu ai şi ştiinţă şi pricepere, şi plăcere, de te încumeţi la aşa o muncă. Succes şi spor! 🙂

  2. Superb… O nota de melancolie-nostalgica, asa de sfarsit de toamna ? Si tu ai ales cosul …

  3. Dă-ţi pace! Îmi place îndemnul şi aş vrea să îl pot urma. Din păcate uneori mă bat gânduri şi cum în ofertă sunt de toate, mă trezesc uneori şi cu cele negre, deşi nu le-am comandat. Nici online şi nici în viaţa reală.
    Dă-ţi pace şi dă pace! Să ai o zi frumoasă!

  4. o zi de birou, cu sedinte, cu termene limita, cu apatie sau implicare, cu accesorii specifice. le ai surprins pe toate fir cu fir intr o interesanta insiruire, specifica tie 🙂

    • Eu, cel mai mult și mai mult… le folosesc pe toate :lol:, dom’le, fiindcă sunt actriță, astfel că nu lucrez într-un birou- birou! Noroc că se poate teatru și în scris. De fapt, acolo ia naștere…:)

  5. ” Hai sa mai taiem…”
    un drept deja castigat prin lege dupa o viata intreaga de munca,
    din ajutoarele pentru cei cu dizabilitati severe,
    din indemnizatiile pentru cresterea copiilor,
    din numarul de tichete de calatorii pe tren ,
    din ELANUL protestatarilor contra exploatarii gazelor de sist,
    din MEDICAMENTELE compensate sau gratuite,
    din SPERANTA de VIATA a ROMANILOR ………………
    …………………………………………….
    Hai mai bine sa ascultam o melodie frumoasa interprtata
    de fermecatoarea CELINE DION :

    O seara placuta !
    Aliosa.

  6. Cosul este indispensabil, categoric! Frumos elogiu ai adus biroticii. Sa spun drept pe mine ma pasioneaza obiectele de birotica. Imi place sa am pixuri cu toptanul, de exemplu.

    • Există un teatru al obiectelor, astfel că un pix poate deveni, grație iluziei optice, un evantai, o elice etc. O secretară n-o să vadă că atunci când freacă pixul între degete că, fără să vrea, e un artist plastic, însă un animator conștient ca mine(păpușăreasă, deh) va face ca pixul respectiv să evolueze în timp, în spațiu, în expresie și dacă mai pui și voce peste, iaca și mesajul plastic. Și mie îmi plac pixurile…:)

      • Desigur, o secretară ar trebui ca – în timpul serviciului – să muncească, nu să… frece pixu’. 🙄 Da’ cine pixu’ meu sînt eu, ca să judec, nu-i aşa…? Şi, pînă la urmă, mă doare-n pix ce face ea acolo… 😛

        • Eu mă refeream la situaţiile în care o găseşti pilindu-şi unghiile. 😆 Mai bine să frece pixu’, zic!

          • No, şezînd io strîmb ca să judec rectiliniu şi uniform, am conchis că dacă i-aş fi io direct(or) superior, nu m-ar deranja să(-mi) frece pixu’ din cînd în cînd. Şi-apoi poa’ să-şi pilească şi unghiile… sau mai bine mai înainte, ca să evităm accidentele… de muncă? 🙄 😛

            • No, tulăi, câta pohta de mărire pot face nişte rechizite! 😆

              • A hi pohtă de mărire, oară mărire de pohtă…? 🙄 Da’ nu rechizitele-s di vină – di-vină îi secretara, tulai! 😎

                • D’apoi șe ori șini o angajat-o în așest demers ling’vistic interactiv? Io nu voiam dicât di pix sî ni dăm în vorbili noastri cu înțelesu’ încâlșit. 🙂

                  • D’apoi şin’ ti pusi sî ti scarmini întri cuvinti şî s-aduci pupîza şeia pi birou? C-amu mniia mni-s ochii numa’ la dînsa şî gîndu’ la cum friacă pixu’ şela-ntre deşte. 😳

                    • D’apoi, na! Hai cî mi s-o pus capsa! Pâi…Pi birou sunt Pusi șî nipusi, iaca ășe! Șeli pusi nu-s di dat la o parti, șeli nepusi sunt di adus din altî parti și pusi ca sî șie ghini, cî așe îi stă biroului, plinuț șî cu di tăti pentru orișici treabă, fie ea sî murdarî. Crezi cî aciișa găurim hîrtia di pomanî? Io i-am înlocuit pila cu pixu’, doar-doar s-o puni pi treabî. Da’ sî vede treba( sî vedi?) cî am dat altcuiva di treabî. Stai câ ti mut acuma mai în înalt: un vultur pe pisc stă c-un pix în plisc. :lolo: no, șezi ghinișor de-amu, vulturi!

                    • Iaca-mi pusi pixu-n plisc
                      Şî mî urcî şî pi pisc!
                      M-o lăsat făr’ secretară-
                      De-amu ura şî… la gară! 🙄

  7. […] totuşi că Alma Nahe s-a străduit, da’ e mai sigur aşa! E o sufletist…ă…ăăă, cred că am […]

  8. Sa perforam idei cuminti, idei nebune, idei de orice fel, in asa fel incat din ele sa ramana doar confetti colorate, care sa ne dea iluzia ca totul e ok.

  9. Buna ziua!…De doua zile am schimbat numele la blog…deoarece au fost neintelegeri si am fost nevoita sa schimb numele la blog. Eu sunt aceiasi Ileana si va astept in casuta mea virtuala cand doriti si cand puteti!…O zi frumoasa alaturi de familie!…Noua mea adresa…
    http://doareuileana.wordpress.com/

  10. Si mie mi s-a parut un text nostalgic, inedit pentru proba asta! Bafta!

  11. eu am tăiat deja.
    pâinea în două,
    liniştea de linişte,
    noaptea de noapte,
    am pus o ştampilă nepotrivită
    în pripă,
    în teama tivită pe aripă,
    durerea hârtiei n-o recunoaşte
    inima tace.

    • Psi, am să tivesc și eu temerile mele pe aripi, așa le voi scurta. Mi-a plăcut mult răspunsul pe care i l-ai dat lui Amanahe.

  12. Iartă-mă că îndrăznesc, pe cine moștenești, atât, atât de talentată? Cred că vei câștiga toate premiile Super Blog-ului!

  13. Foarte frumos articol 🙂
    M-am simtit ca si cum as fi intr-un birou si ustensilele de birotica robotesc prin mainile oamenilor 🙂
    Gingas articol, imi place mult 🙂

  14. Văd linii îşirate, panglici sau ce’or fi ele, şi toate cuvintele pe care le-ai adunat cum explodează, cuvinte noi, cuvinte dense, cuvinte strălucitoare ca acele de gămălie, cuvinte care de mai care cu suprize, căci nimic nu e previzibi la tine, şi ce dinamică, şi ce intens…

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: