Visele smulg gratii

(apasă!)

Atunci când mă trezesc, primul lucru de care am nevoie e o gură de cafea. Nu tu apă caldă (Primarul e de vină!), nu tu apă rece(pe ochi), decât fiartă. În cană! Linguriţe? Două de cafea, una de zahăr. O fac! O fac cu ochii închişi. Nu e niciun pericol când aprind aragazul, deşi tot cu ochii închişi o fac. Imediat ce deschid ochii, ce să vezi? Pisica! O dau la o parte! Ce să vezi? Arde? Nu arde nicăieri! Îmi ridic cămaşa de noapte! Ce să vezi? Tolba de săgeţi, deşi nu-s mâncătoare de carne. Am amintirea ei! A cărnii. N-am oasele, cum s-ar zice. Hmm…Sau dinţii?! Îmi ridic cămaşa de forţă…Eu îmi rod unghiile.

N-am făcut asta dintotdeauna. Am făcut-o în copilărie, m-am oprit. Şi pe urmă m-am apucat iară. N-am pile!

Din când în când salvez copii. Copii după certificatul de naştere, copii după buletin, copii după copii. Nici nu mai ştiu pe unde m-am împrăştiat. Un fel de de-a v-aţi ascunselea, dar fără să mai scuip pereţii.

— Ptiu pentru mine! na, că m-am salvat. Pot să mă ascund în orice şi oriunde. Dacă profit de neatenţie, reuşesc să mă scuip mereu. Sunt salvată! Şi-atunci mă leg la ochi şi mă caut. Când mă leg la ochi, mă ating! Abia când mă ating, mă simt. Nu mă tulbur, plânsul nu e o opţiune! El te podideşte! Te surprinde, adică! Să crezi în tine, să crezi orbeşte!

— Baba oarba, baba oarba! Cazi ploaie, cazi! Ploaia ochilor curăţă! Plânsul e recomandat tuturor, deschide întru văz! Uneori mă gâdil. Abia în acest moment pot salva prunci. Părinţii lor mi-i aduc, mi-i lasă două ore şi pe urmă mi-i iau.

— Ia-l! Fă teatru cu el! Unul e prea neatent, altul obraznic, altul autist, altul e prea vesel, altul e prea trist? Nu-i nimic! Eu îi repar! Aduceţi-vă copiii la mine! Aici ne luptăm cu fricile, cu răbdarea, cu statul pe scaun, cu statul în picioare, cu statul la oliţă, cu statul, cu sistemul. Drepţi! O Şcoală de Luptă unde învăţăm împreună să leşinăm artistic, să aterizăm pe spate, că pe faţă nu ştiu de ce, dar nu e comod. De ce credeţi că-i zicea doica Julietei a lui Romeo, tustrei ai lui Scuturăspadă, Julica? Jocuri de culise…Castelul.

— Ce jocuri avem azi? mă scoate din castel un prichindel abia dezlipit de sânul mamei. Jocurile foamei, puiule, îmi vine să-i zic. Ceva e putred…

— Sticluţa cu…apă! Nu fuge nimeni! Suntem toţi o apă! Sticluţa cu…parfum! Nu fuge nimeni! Doar câţiva alergici! Sticluţa cu…suc! Nu fuge nimeni! Deşi, aici ar trebui să fugă cu toţii. Gata, ştiu cum să-i fac să fugă pe toţi!  Sticluţa cu otravă! E prea devreme pentru ei, ştiu! Potrivit autorului amintit mai sus, mai pe la 13-14 ani.

Oricum, otrava nu te caută la tinereţe. Nici la bătrâneţe!

— Voluntari? Îi întreb de fiecare dată. E alegerea lor, nu-i forţez! Unii s-ar tulbura şi-ar scânci. Ei, uite, asta numesc eu Spiritul Jocului. Un Scâncilă! E verde şi se scurge uşor-uşor! Aţi observat, fiecare joc are un Scâncilă al lui şi-o tăcere în batiste. Tăcerea e cea mai curajoasă formă de împotrivire! Să poţi să taci e un act de curaj! Să rămâi blocat în tăcere, e şi mai şi, devii un erou! Eroii sunt tăcuţi, nu? Nu-s scânciţi! Ţară-ţară, vrem scânciţi!?

— Pe cine? zice ţara.

Să dăm cu banul? Nu, nu! Mai bine dăm cu piatra. N-are cap, n-are pajură! Are duritate, în schimb. Oricum ar cădea, pică bine! Uneori crapă ea, alteori îţi crapă capul. Nu contează, fii ostaş! Fii câine!

— Şo, pe ei, că-s oameni bătrâni! Nu mai pot munci! Şo, pe ei, că-s cerşetori! Pot munci!  Aceştia sunt scoşi din joc de la sine! Şo, pe părinţi! Şo, pe prinţi! Şo…tron! Şotronul?

Şotron e un om, aţi observat? Are cap, are mâini, dar e vai de picioare. Nu le are! Un om-şotron se sare-ntr-un picior!  Un tron nu se sare! Dacă te-ai aşezat pe el, înfige-ţi curu’, înfige-ţi rădăcinile, dar teme-te! Teme-te de înţepenire, de moarte sigură! Există o urzeală a tronurilor foarte precisă! Trebuie să ai sânge albastru ca să rezişti acolo! Şi de unde?

— Alooo, se fac pe undeva donaţii de sânge albastru?

Acolo unde e un tron, e un loc grosolan. O să aşez cu grijă capacul! Şi o să mă trag înapoi din jocul ăsta murdar!

Pare că mă joc? Eu pe mine, da!  Uneori de-a raţele şi vânătorii, iar de când s-au împuţinat raţele şi s-a mărit numărul vânătorilor, mă gândesc că arcul meu e o raritate. Îmi stă în limbă! N-am plasture pe gură. Las’ că-mi trece!  Îmi trece mai întâi o mână, dup-aia fundul, dup-aia o bucată de picior. Băgat! Şi-apoi mi-au mai rămas ceva pene, de ce să mă plâng?!

Din când în când, prin nu ştiu ce urzeală, se întâmplă că mai vânez şi eu.

— Uite ce-am vânat azi! O pâine! Cât m-a costat? O amintire! Care mă costă încă cât fugile mele. De banal, de cotidian, de propria mea iubire. Nu mă fugăreşte nimeni, eu alerg! Eu alerg, eu mă prind! Mă joc de-a (cu)prinselea în pană, deşi către sfârşitul vieţii voi avea doar o duzină de datorii, o traistă de cunoştinţe şi, ca trofeu, o plasă mare-mare! Bugetul, ca să vezi, nu-i infinit!

Pe ce-aş schimba o plasă? Pe o fereastră deschisă când uşile sunt închise! Pe o fereastră sunt multe vise. Şi gândaci! O fereastră e un univers! Eu nu sunt un gândac!  Şi nici astronaut. Dar le simt jocul! Urcă în susul podelei! Mână cu mână, pas cu pas!

— La perete, la perete, stop! N-am înţeles dintotdeauna semnificaţia ideii. Să stai cu spatele la tot şi la toate, dar din când în când să întorci capul.  Şi ăsta e tot un joc cu scuipături. Dar pe faţă! Nu te mai ascunzi!

— Cine eşti? Nu mă simt jenată! Capul sus, te vor adora! Jocurile sunt făcute deja şi sunt toate! Sunt adult! Nu trag eu cu arcul în creatorii de jocuri, deşi, vă imaginaţi ce mutre ar face?! Le plac jucătorii înfierbântaţi! Sunt adult! Mai pot urca? Spre încă ce? Spre un câmp de licurici?

Ce de-a licăriri! Ca şi cum aş fi chiar eu un creator de joc. Eu nu sunt o fetiţă rotindu-şi fusta scânteietoare! Rosteşte-ţi numele de două ori şi ţi se va deschide! Cine-mi zice în ce direcţie este în sus?

— Fii entuziastă, fetiţo, visele smulg gratii!

1. Text înscris în etapa a XI-a  a SuperBlog2013; Sponsor: ; , , 

2. Jora (prelungirea mea felină) are şi ea JOCUL ei, în SuperBBlog-ul ei.

3. Precizări: Un om cu care ne mândrim c-o ştim din virtual, dar şi din real unii, este Tuşa Vero, cea care a tradus „Jocurile Foamei” şi  o treime din „Dansul dragonilor”,  care este al cincilea roman din seria „Cântec de gheață și foc ” a scriitorului american George R. R. Martin, din care „Urzeala Tronurilor” este primul roman , iar acesta e un mic filmuleţ, făcut de psi, ca o încununare cu rod a muncii ei de traducător:

 Rândurile încadrate între steluţe reprezintă inserţii adaptate după mici fragmente din „Jocul lui Ender” şi „Jocurile foamei”

În text, am făcut referire la jocul „de-a gândacii şi astronauţii”- Jocul lui Ender

4. Fotocredit: Я люблю ФОТО(foto2), O fată de ghindă(foto1).