alma nahe

Visele smulg gratii

In Cartea în care se tace, Superblog2013 on Octombrie 24, 2013 at 3:45 AM

(apasă!)

Atunci când mă trezesc, primul lucru de care am nevoie e o gură de cafea. Nu tu apă caldă (Primarul e de vină!), nu tu apă rece(pe ochi), decât fiartă. În cană! Linguriţe? Două de cafea, una de zahăr. O fac! O fac cu ochii închişi. Nu e niciun pericol când aprind aragazul, deşi tot cu ochii închişi o fac. Imediat ce deschid ochii, ce să vezi? Pisica! O dau la o parte! Ce să vezi? Arde? Nu arde nicăieri! Îmi ridic cămaşa de noapte! Ce să vezi? Tolba de săgeţi, deşi nu-s mâncătoare de carne. Am amintirea ei! A cărnii. N-am oasele, cum s-ar zice. Hmm…Sau dinţii?! Îmi ridic cămaşa de forţă…Eu îmi rod unghiile.

N-am făcut asta dintotdeauna. Am făcut-o în copilărie, m-am oprit. Şi pe urmă m-am apucat iară. N-am pile!

Din când în când salvez copii. Copii după certificatul de naştere, copii după buletin, copii după copii. Nici nu mai ştiu pe unde m-am împrăştiat. Un fel de de-a v-aţi ascunselea, dar fără să mai scuip pereţii.

— Ptiu pentru mine! na, că m-am salvat. Pot să mă ascund în orice şi oriunde. Dacă profit de neatenţie, reuşesc să mă scuip mereu. Sunt salvată! Şi-atunci mă leg la ochi şi mă caut. Când mă leg la ochi, mă ating! Abia când mă ating, mă simt. Nu mă tulbur, plânsul nu e o opţiune! El te podideşte! Te surprinde, adică! Să crezi în tine, să crezi orbeşte!

— Baba oarba, baba oarba! Cazi ploaie, cazi! Ploaia ochilor curăţă! Plânsul e recomandat tuturor, deschide întru văz! Uneori mă gâdil. Abia în acest moment pot salva prunci. Părinţii lor mi-i aduc, mi-i lasă două ore şi pe urmă mi-i iau.

— Ia-l! Fă teatru cu el! Unul e prea neatent, altul obraznic, altul autist, altul e prea vesel, altul e prea trist? Nu-i nimic! Eu îi repar! Aduceţi-vă copiii la mine! Aici ne luptăm cu fricile, cu răbdarea, cu statul pe scaun, cu statul în picioare, cu statul la oliţă, cu statul, cu sistemul. Drepţi! O Şcoală de Luptă unde învăţăm împreună să leşinăm artistic, să aterizăm pe spate, că pe faţă nu ştiu de ce, dar nu e comod. De ce credeţi că-i zicea doica Julietei a lui Romeo, tustrei ai lui Scuturăspadă, Julica? Jocuri de culise…Castelul.

— Ce jocuri avem azi? mă scoate din castel un prichindel abia dezlipit de sânul mamei. Jocurile foamei, puiule, îmi vine să-i zic. Ceva e putred…

— Sticluţa cu…apă! Nu fuge nimeni! Suntem toţi o apă! Sticluţa cu…parfum! Nu fuge nimeni! Doar câţiva alergici! Sticluţa cu…suc! Nu fuge nimeni! Deşi, aici ar trebui să fugă cu toţii. Gata, ştiu cum să-i fac să fugă pe toţi!  Sticluţa cu otravă! E prea devreme pentru ei, ştiu! Potrivit autorului amintit mai sus, mai pe la 13-14 ani.

Oricum, otrava nu te caută la tinereţe. Nici la bătrâneţe!

— Voluntari? Îi întreb de fiecare dată. E alegerea lor, nu-i forţez! Unii s-ar tulbura şi-ar scânci. Ei, uite, asta numesc eu Spiritul Jocului. Un Scâncilă! E verde şi se scurge uşor-uşor! Aţi observat, fiecare joc are un Scâncilă al lui şi-o tăcere în batiste. Tăcerea e cea mai curajoasă formă de împotrivire! Să poţi să taci e un act de curaj! Să rămâi blocat în tăcere, e şi mai şi, devii un erou! Eroii sunt tăcuţi, nu? Nu-s scânciţi! Ţară-ţară, vrem scânciţi!?

— Pe cine? zice ţara.

Să dăm cu banul? Nu, nu! Mai bine dăm cu piatra. N-are cap, n-are pajură! Are duritate, în schimb. Oricum ar cădea, pică bine! Uneori crapă ea, alteori îţi crapă capul. Nu contează, fii ostaş! Fii câine!

— Şo, pe ei, că-s oameni bătrâni! Nu mai pot munci! Şo, pe ei, că-s cerşetori! Pot munci!  Aceştia sunt scoşi din joc de la sine! Şo, pe părinţi! Şo, pe prinţi! Şo…tron! Şotronul?

Şotron e un om, aţi observat? Are cap, are mâini, dar e vai de picioare. Nu le are! Un om-şotron se sare-ntr-un picior!  Un tron nu se sare! Dacă te-ai aşezat pe el, înfige-ţi curu’, înfige-ţi rădăcinile, dar teme-te! Teme-te de înţepenire, de moarte sigură! Există o urzeală a tronurilor foarte precisă! Trebuie să ai sânge albastru ca să rezişti acolo! Şi de unde?

— Alooo, se fac pe undeva donaţii de sânge albastru?

Acolo unde e un tron, e un loc grosolan. O să aşez cu grijă capacul! Şi o să mă trag înapoi din jocul ăsta murdar!

Pare că mă joc? Eu pe mine, da!  Uneori de-a raţele şi vânătorii, iar de când s-au împuţinat raţele şi s-a mărit numărul vânătorilor, mă gândesc că arcul meu e o raritate. Îmi stă în limbă! N-am plasture pe gură. Las’ că-mi trece!  Îmi trece mai întâi o mână, dup-aia fundul, dup-aia o bucată de picior. Băgat! Şi-apoi mi-au mai rămas ceva pene, de ce să mă plâng?!

Din când în când, prin nu ştiu ce urzeală, se întâmplă că mai vânez şi eu.

— Uite ce-am vânat azi! O pâine! Cât m-a costat? O amintire! Care mă costă încă cât fugile mele. De banal, de cotidian, de propria mea iubire. Nu mă fugăreşte nimeni, eu alerg! Eu alerg, eu mă prind! Mă joc de-a (cu)prinselea în pană, deşi către sfârşitul vieţii voi avea doar o duzină de datorii, o traistă de cunoştinţe şi, ca trofeu, o plasă mare-mare! Bugetul, ca să vezi, nu-i infinit!

Pe ce-aş schimba o plasă? Pe o fereastră deschisă când uşile sunt închise! Pe o fereastră sunt multe vise. Şi gândaci! O fereastră e un univers! Eu nu sunt un gândac!  Şi nici astronaut. Dar le simt jocul! Urcă în susul podelei! Mână cu mână, pas cu pas!

— La perete, la perete, stop! N-am înţeles dintotdeauna semnificaţia ideii. Să stai cu spatele la tot şi la toate, dar din când în când să întorci capul.  Şi ăsta e tot un joc cu scuipături. Dar pe faţă! Nu te mai ascunzi!

— Cine eşti? Nu mă simt jenată! Capul sus, te vor adora! Jocurile sunt făcute deja şi sunt toate! Sunt adult! Nu trag eu cu arcul în creatorii de jocuri, deşi, vă imaginaţi ce mutre ar face?! Le plac jucătorii înfierbântaţi! Sunt adult! Mai pot urca? Spre încă ce? Spre un câmp de licurici?

Ce de-a licăriri! Ca şi cum aş fi chiar eu un creator de joc. Eu nu sunt o fetiţă rotindu-şi fusta scânteietoare! Rosteşte-ţi numele de două ori şi ţi se va deschide! Cine-mi zice în ce direcţie este în sus?

— Fii entuziastă, fetiţo, visele smulg gratii!

00181

1. Text înscris în etapa a XI-a  a SuperBlog2013; Sponsor: 

2. Jora (prelungirea mea felină) are şi ea JOCUL ei, în SuperBBlog-ul ei.

3. Precizări: Un om cu care ne mândrim c-o ştim din virtual, dar şi din real unii, este Tuşa Vero, cea care a tradus „Jocurile Foamei” şi  o treime din „Dansul dragonilor”,  care este al cincilea roman din seria „Cântec de gheață și foc ” a scriitorului american George R. R. Martin, din care „Urzeala Tronurilor” este primul roman , iar acesta e un mic filmuleţ, făcut de psi, ca o încununare cu rod a muncii ei de traducător:

 Rândurile încadrate între steluţe reprezintă inserţii adaptate după mici fragmente din „Jocul lui Ender” şi „Jocurile foamei”

În text, am făcut referire la jocul „de-a gândacii şi astronauţii”- Jocul lui Ender

4. Fotocredit: Я люблю ФОТО(foto2), O fată de ghindă(foto1).

Anunțuri
  1. Ai cea mai frumoasa misiune din lume, sa intretii visurile copiilor. Dar, la cat visezi tu, banuiesc ca nu e prea dificil.

  2. Două linguriţe de cafea, una de zahăr şi nici măcar nu am aprins aragazul. Că la birou nu avem. Două sorbituri şi acum pot să te citesc. Fii entuziastă, fetiţo, visele smulg gratii! Zâmbesc. Câteodată se întâmplă. Azi nu!

  3. Cred c-ai avut inspiratie numai buna,dupa ultimele puncte la SB :D. Minunat! Eu nu stiu ce sa scriu,pana acum imi venea ideea din prima zi,acum incep sa obosesc.
    Da, si eu ma intrebam,copil, de ce n-are sotronul om ,picioare. Iar de ala cu tara si ostasii am o amintire neplacuta, neputand sa rup zidul,am cazut ricosand pe spate si am dat cu partea din spate a capului de ciment,de parca simt senzatia aia si acu,De atunci am urât jocul ala care altfel imi placea.Cred ca de aia nici nu-mi vine inspiratia acu,e ceva instinctiv care se opune sa se duca in timp,la jocuri.

    Tu trebuie sa scrii altceva,nu superbloguri 😉

    • „Tu trebuie să faci scenografie”, asta îmi ziceau. Am făcut regie! „Tu trebuie să faci regie!” Am făcut actorie! „Tu trebuie să faci altceva!” Am făcut păpuşi… 🙂

  4. Scuipi de trei ori in san si apoi peste umar? Traiasca visee !!!! Altfel am imabatrani MULT prea repede

  5. Cam de ce pile ai avea nevoie ? Posibil să-ți pot da o mână (nemanichiurată) de ajutor.

  6. Alma, m-am ferit să zic ceva despre Superblog. Regulile lui par a fi altele când apar notele, dar ceea ce scrii tu aici e mai mult decat ar astepta un cititor…trecător. Şi tare-mi place jocul tău de-a teatrul…cu cei mici, mai ales când e atat de serios şi atat de ….JOC. Succes, Alma…tu mă inveti de multe ori că „visele smulg gratii”.

    • Adriana, azi-noapte te-am visat. Te uitai la mine şi nu-mi spuneai nimic. Dar îmi spuneai totuşi…m-am ridicat din pat, mi-am făcut cafeaua, am venit aici şi-am verificat comentariile… 🙂
      Eu nu mă feresc! Nici anul trecut n-am făcut-o. Nu e un joc literar şi ştiu asta. Şi nici acela n-are reguli mai breze. 🙂

      • Aveai perfectă dreptate în vis! Nici nu prea îmi vine a spune ceva. Eu chiar trec pe la voi, chiar dacă uneori ametesc in subiectele Superblogului. Dar ce citesc şi înţeleg eu nu se pupă cu ce rezultate vin. Şi atunci să mă revolt? Da! Dar ….revolta mea e mută! Mi-esti dragă, Alma…cu tot vulcanul din tine.

  7. M-am scuipat. atentă la ce fac, de ciudă ce-mi e pe mine, pe neatenția mea de uneori și dintotdeauna, dar n-am găsit o gaură de șarpe să mă ascund, până-mi trece.

    E din litere și curge fluid și ajunge fix în suflet și-apoi se pune pansament pe răni mai vechi și mai proaspete. Textul tău. Ptiu pentru tine! Ești salvată de har. Și vei fi mereu! Și-mi ești dragă și pentru asta.

    Fii entuziastă, artisto, visele smulg gratii!
    Un pupific cât simțirea mea de-acum. Care este! 😉

  8. Ma bine dau cu piatra. Adica… pietruiesc. 🙂

  9. waw…alma…de putine ori raman muta, dar acum…m-ai lasat.

  10. Eu sunt foarte uitucă, Alma, mai alaltăieri, am uitat cum să împletesc în trei, pâinea. Mi-ai spus sau nu când vei publica? Scrii atât de pe gustul meu, după nevoile mele! Aștept nerăbdătoate tare, răspunsul tău (pe care-l voi nota, să mi-l amintesc; data apariției, adică).

    • Green, anul, zilele, orele, minutele și chiar secundele uneori sunt afișate cu fiecare publicare. Sunt aici! Deocamdată… 🙂 Cât despre pâine împletită, marginile să devină mijloc, mijlocul să devină margine…

  11. Nu m-am exprimat bine? VREAU O CARTE TIPĂRITĂ, Alma!

  12. Dar gratiile… gratiile ce le fac viselor…?

  13. Sînt prins în visele cu gratii
    Şi-n Poarta Cerului, bezmetic,
    Lovesc cu palmele şi pumnii
    Şi-arunc cu pietre, ipotetic,
    Dar nu mă bagă – vai! – în seamă
    Nici cîinii nici Stăpînul Mare,
    Iar viaţa curge ca o zeamă
    În care-mi bag vreo trei picioare…

  14. Pare că te joci? Şi ce joc seducător eşti şi cum crezi în cevaul fiecărui joc de-al tău care ţâşneşte, şi citind ce-ai scris mi-a venit aşa, un gând, cum că actele noastre sunt aşa precum copiii de care pomeneai, câteodată unii nefaşti cărora le e dat să crească prin acumulare, şi asta treptat şi adesea pe încetul, şi jocurile, unele, se aliază cu clipele, doar că unele au aşa, ferestre zăbrelite, şi atunci jocul nu mai spune „sunt” şi foloseşte modul nostalgiei şi chiar şi pe cel al retractilităţii.

  15. nimic despre cerc, despre închiderea omului în el ca într-o cătuşă?
    îmi lăsasem cuvintele mai la urmă, poate pentru că nu înţeleg, poate pentru că înţeleg prea mult, nu ştiu.
    joacă. patimă. os… dar cine să vadă?

    • Jocul cu cercul e al absurdului, încerci să-l ții acolo unde-ți ții centrul de greutate, dar dacă nu ții ritmul, dacă ostenești, cercul ți se prelinge înspre jos și trebuie s-o iei iară de la capăt, dar tot în spirale te vei undui. Jocul cu coarda mi se pare, de departe, cel plin de învățăminte…dar nu dezvolt acum. 🙂

  16. […] fie senin. Mai ales în ochi! Cel mai mult mi-i înseninează joaca şi, cum spunea(m) şi (în) almanahe, cafeaua cea de toate dimineţile. Astăzi îmi lepăd prelungirea felină, deşi aş avea o […]

  17. „Să poţi să taci e un act de curaj! Să rămâi blocat în tăcere, e şi mai şi, devii un erou! Eroii sunt tăcuţi, nu? Nu-s scânciţi! Ţară-ţară, vrem scânciţi!?”
    Eu am incercat tacerea, am practicat o din convingere, nu din comoditate. Apoi mi s a spus ca sunt comoda. ca tacerea nu e de aur si nu rupe gratii.
    am incercat revolta, strigatul. nebunia mi a fost legata de coada, ca o tinichea. am dus- o dupa mine. o mai am si azi, dar o tin bine ascunsa (nebunia, de coada numai stiu nimic). am intrat in randul lumii si am dat o pe scanceala. daca asa ne vrea tara. poate iese ceva din asta daca din alelalte n a iesit nimic. decat Foame. poate astea sunt regulile jocului foamei? Nu le cunosc inca…. sau poate le cunosc prea bine….
    mai stau putin cu scanceala apoi trec pe Capul sus si pieptul inainte. desi mie teama ca asta e tot un fel de scranteala. dar poate n o mai fi de tinichea. sper sa fie macar poleita cu aur.
    actul tau artistic e atat de transparent ca pare opac. asteptam stergerea geamurilor (sau a lentilelor). poate asa se face lumina. si dreptate. desi, ce e dreptatea?

    • Dreptatea? 🙂 Un concept! 😉 Apasă pe player- ul de sub fotografie. Începutul e vorbit, conținutul e tăcut, iar finalul e…este…dă drumul, mai citește o dată, ascultând.

  18. Superb. Atat pot spune. Uneori un cuvant pretuieste mai mult decat o mie.

    • 🙂 Găunoșeniile din noi se văd întotdeauna superb din afară. De aceea îmi place să scriu, fiindcă nu contează momentul scrierii decât pentru autor. Pentru textul respectiv, contează momentul citirii.

  19. Asa face si mama tot in camasa de noapte, tot cu ochii inchisi, tot cafea, fara apa rece sau calda :)))
    Îmi place mult articolul tau 🙂

  20. Am citit din prima zi textul tau, dar ma emotionase si eram grabita. Am revenit, am recitit si mi-a trezit aceleasi emotii. Astazi vreau sa dovedesc ca am curaj, sa tac, sa spun doar in gand Şo tron!

  21. M-am întors să-ţi recitesc articolul, comparativ cu al lui Silving. Dacă al ei e de 100 de puncte, al tău e de 105! 🙂 E părerea mea sinceră.

    • Ce a scris Silving e apropiat de ce am scris eu, doar că dinamica e un pic diferită. La mine e un ritm mai alert și poate mai neplăcut pentru un neobișnuit cu stilul meu de a scrie. La Silving, cuvintele sunt mai așezate și intră mai bine povestea. Ceea ce nu pot zice despre link-uri…care la mine sunt, la ea nu, despre copertă, care la ea nu mai e, la mine da și faptul că eu sunt încă în concurs, dar ea nu mai era, aici e de discutat. Ca să nu mai fie, totuși, o să ies și eu din concurs, ca să fim citite pe picior ( nu în fund) de egalitate.

  22. Amatorii de concursuri poate ar vrea să înveţe cîte ceva din faza de concurs în filmul Stick it. 😎 A naibii coincidenţă, tocmai l-am revăzut acum cîteva seri. 🙄

    Fug să-mi iau o bere şi niscai sămînţă… sau mai bine nu? 😛

    • Niște sămânță de ceartă? 🙂 N-am văzut filmul, deci nici învățături n-am. Am unele de minte, totuși, dar recidivez. Ca omu’, na!…

      • Sămînţă nu de ceartă ci de artă. Arta de-a manipula manipulatorii. Sună cam păpuşăreşte… 🙄
        Mai încerc o dată cu link-ul, poate-am greşit eu… Stick it Sau poate WP e certat cu Rotten Tomatoes.

        • E ok acum…duce undeva. 0 să-mi fac niște floricele și -o să beau nițică afinată. Împletesc culturile. 🙂

          • Linku-i doar de informaţie, din păcate; filmul în sine trebuie căutat pe unde s-o găsi. Eu îl am în colecţie – online nu pot vedea, ştii, restricţii de bandă.

            Mai oftică-mă mult cu afinata aia, să vezi cum îţi bat la uşă în toiu’ nopţii cînd îţi toarce pisica mai abitir! 😛

            • Ploi…ești- Foc șî ani trage la linia a doua. Eu trag la măsea acum, ca să-mi potolesc niște chemări. 🙂

              • Ferice de tine, că ai ce! Hai, reglează-ţi liniştită tiru’, că io mă tirez. 🙂 Sara bună! 😉

                • La fel și la tine acolo, printre crăpăturile de ziuă!

                  • Daca as putea, as aduna toate discutiile voastre (Alma si Dragos) si le-as baga intr-o carte, sa ramana pe veci tiparite, sa le poata vedea o lume. Daca e un om pe pamant care se risipeste, Dragos e acela!
                    Si ce pofta mi-ai facut, alma fata, de o gurita de afinata. 🙂
                    Abia astept clasamentul tau final! 😀

                    • Şi eu mă gîndeam la asta, uneori… La cîte urlete au răsunat în blogosferă de la cîmpii violentaţi de mine cu neruşinare, ar ieşi de-un clocot de rîs. 🙂 Nu ştiu gazda ce-o zice – cîmpii ei tre’ să fie mahmuri azi. 😀

                    • Vienela…încep deja să citesc toate articolele probelor întâi, fiindcă am încă acces la PLATformă şi voi avea până la final. Întâi voi face un şablon după care voi pune notele, încercând să nu fiu impresionată de poveste, ci de respectarea cerinţelor, în favoarea sponSIRului, cum s-ar zice. E ca un joc, că tot scriem sub JOCURILE FOAMEI. 😉 Povestea va fi însă un plus, fiindcă, actriţă fiind, voi urmări şi acest aspect HARtistic, neîndepărtându-mă de cerinţe(creativitate, originalitate). Dacă ţi-aş spune ce mirări avui de dimineaţă! 🙂
                      Hai că-ţi zic! De ce n-or fi adăugând şi „spontaneitate” la criterii? 😆 Ce, nu poţi fi spontan în scris? 😉

                      Drag Oş, după cum vezi, mahmuREALA e dreasă. Am început cu o pregătire la matematică dimineaţă, fiindcă eu atunci când nu sunt scriitor, actor, păpuşar, sforar etc sunt şi matematician(olimpică, deh!). Aşadar, profă de mate între 11.00-13.00 şi între 17.00-20.00(uneori şi 22.00). Mă şi mir, printre atâtea roluri, cum de reuşesc să mai fiu EU însămi.
                      Pare că mă laud? Chiar asta fac! 😆 N-aştept nimic de la nimeni, nici măcar cele 15 puncte de la Nemira(lipsă, pentru care am făcut contestaţie), pentru că m-am retras din CONcurs. 😛

                    • You’re a whole lotta woman! Şi spun asta în sensul cel mai bun şi pur cu putinţă. Din păcate, ţi s-a văzut prea des breteaua de la sutien (cînd ai să vezi filmul de care am pomenit, ai să înţelegi). Probabil nu eşti singura.

                      Mi-e teamă că ceea ce vei realiza va fi doar un exercise în futility care va demonstra inutil asistenţei că vopseaua de pe penele ciorii este doar fond de ten, ca să „dea bine pe sticlă”.

                    • Mi-ar fi placut sa am timp, sa pot face acelasi lucru. Sunt convinsa ca ceea ce vei gasi va reflecta o cu totul alta latura a concursului, una ce ne ramane ascunsa. Sunt convinsa ca printre noi sunt oameni care au idei bune si puneri in scena deosebite, dar departe de intelegerea juriului. Tocmai am ramas cu gura cascata cititnd explicatiile de la luxury. Ce au cerut ei si ce am inteles noi! 🙂
                      Ce spontaaneitate? Abia ne intelegem cu creativitatea!!! 😀

                    • Diana a vrut să se înțeleagă că nu ea a corectat. Restul e doar o intervenție în „gura lupului” și mă gândesc că a fost forțată să facă asta. De împrejurări, de context…etc. Chiar aș vrea să scot la iveală o altă latură a concursului, astfel că voi „munci” astfel la articolul de final, așa. Am trei săptămâni la dispoziție. 🙂 Sper să mă țină! 😉

                    • Din discursul ei, mi-a sarit in ochi o chestie. „Eu nu am citit articolele anul asta, poate cand voi avea putin ragaz ma voi uita, de curiozitate. Insa din ce am vazut – 3-4 articole cititie pe fuga, tema a fost intepretata cam ciudat. Eu personal as fi fost curioasa sa vad mai mult paralela intre site si o familie/casa, cu cat mai multe detalii posibile, decat, vorba unui concurent, „povesti nemuritoare”. NU am cerut povesti”. Cati dintre noi au inteles?
                      Sunt curioasa sa vad ce note voi primi de la tine. :)))))

                    • Să vezi ce note îmi voi da eu! 😉 Eu îs şi mai curioasă. Însă eu mă pot detaşa de faptul că eu sunt eu cu uşurinţă….deformaţie profesională cumva, dar care garantează obiectivitatea-mi!

  23. Eu sunt atât de subiectivă în obiectivitatea mea şi atât de obiectivă în subiectivismul meu, zisei aşa, să mă bag şi eu în taină, la ceas de.
    Înţeleg că această întrecere a cuvintelor frenetice nu a născut totuşi vrajbă, în toamnă, înţeleg că nimeni nu duce lipsă de talent, înţeleg că cine duce lipsă de talent nu duce lipsă de resurse inventive, carenţe nu are mai nimeni, cuvinte neputincioase nici pe astea nu le-ar avea. Dacă vorbesc aiurea, să îmi spui.

    Tu, îndrăgostita mea de frumuseţe, atât de arhitecturală în Cuvânt, ultimul îţi va aparţine ţie, asa despre notele pe care ţi le vei da, şi am înţeles, sau nu am înţeles bine, că ai ieşit din concurs, şi că vei înceta să scrii e şi din pricină de dezgust? despre unele lucruri în care nu mai crezi? Nu că ai fi scăzut în materie de intensitate. A fost o experienţă intensă, cât despre ce şi cum ai formulat tu, ce ai scris, ai făcut-o altcumva decât au făcut-o alţii, aşa cum va fi mereu.

    Mâine e ziua ta de nume, ziceam să tac până atunci, doar că n’a fost să fie, ziceam să îţi scriu deseară ceva, m-am luat acum cu altele.

  24. Vezi ce înfigi între vertebrele lor, ce privire. Glumesc. Răspunde-mi când va fi, eu îţi aici, cu dragul, strâns legată de tine.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: