Toa(m)na din noi- corespondenţe

Deschid dicţionarul la întâmplare: straja. Un cuvânt puternic.

–  Oare există paza aia bună care să te treacă de primejdia cea rea?

Eu, când răsare de prin te miri de unde interiorul meu tomnatic, îmi vine să-l trimit un weekend la Straja. Să ne desfacem în două sau să ne prefacem că putem fi un întreg în armonie cu natura-ne? Păi, nu prea, că reîntoarcerea înlăuntru e asemeni unui melc traversând muntele.

– Aici muntele! Mă traversează un melc, dar îl simt!

Nu m-ar deranja dacă nu i-ar lua atâta timp. Eu, mi-s mai întreagă pe scaun, printre corespodenţe. Cât stau acolo mă trec. Mă trec preotese. Mă trec ape. Mă trec chiar şi d(r)acii, pe arcul ascendent al Primei (Re)vărsări. Când portocaliul trece în galben, cel mai pur galben. Când roşul se închide în cărămiziu. Când îmi transmut purpuriul închis în violet palid. Şi-aştept urcuşul pe şira spinării. Orice munte de om are un vârf unic.  Eu am vârful Straja. Care-i un fel de (e)rupere. Chiar şi de prietenii. Îmi iau jumătatea de suflet şi mă fixez în vârful ăsta unic şi-mi aştept vibraţiile. Unele ajung prin simpatie, altele prin suferinţele lor eterice.  De la poale şi până-n vârf cheltuiesc mult albastru, dar devin clarauzitor. Îmi aud până şi firul de sprânceană, cum doarme el culcat, acolo, pe bucăţica lui de piele, deasupra văzului.

– Chiar, câte fire de păr ai, Alma, într-o sprânceană?

Între două-ntrebări, mă sperie umbra celei de-a treia. Şi-atunci îmi închipuiesc că eu sunt o poveste scrisă de altcineva. Că nu-s eu mâna care-mi frământă lobul urechii. Că poate-i un necunoscut alpin care m-a atins într-o bună zi şi s-a luat de la el măduva care mă face mare, căţărătoare şi miraculoasă şi mi-a uns jilţul tăcerii dintre sprâncene ca să nu mai scârţâie. Uneori, mă simt acolo sus de parcă am cărat crucea eroilor(de poveste), alteori pe cea a erorilor, simţ pituitar. Am un singur erou mai important. Pe ceilalţi îi neglijez. De fapt, nu! Ei sunt de poale, nu de vârf.  Ei sunt neglijenţi  şi nu ţin pasul.

–Te-am simţit c-ai fost aici, eroule! Între prima dorinţă de a trece de pragul poveştii şi întâia răzgândire.

Ca orice munte(care se respectă) posed şi-un schit, pe pereţii căruia mi-am desenat zilnic câte-un sfânt. Vârf unic, schit tot unic, cum altfel?!  Şi-apoi mai sunt şi rămăşiţele eterice, un fel de informaţie vivificând tufe de afine.  Sângele. Conştiinţa Monadei…

Nu, n-o să umplu azi, pe de-a-ntregul, tiparul! O să-mi întorc spiritul acasă – stai să-l fluier! – şi-o să mi-l pun la masă. O să îl hrănesc tradiţional, cu înveliri. Dar găseşte-l dacă poţi prin ceaţa violetă, prin cuvintele-mi fecioare. Spiritul aşezat emite pretenţii. Da’ nu mă doare capul! Stau bine cu magnetismul. Stau bine loculului. aşa cum îl găsesc. Am şi-un program turistic pe opt zile. Într-a noua mă odihnesc sau cred că îi pot aduce îmbunătăţiri, cu încă un fotoliu, cu braţe late.

– Aveţi un fotoliu cu braţe late?

Îmi aştept passele. Când, de fapt, locul ţi le dă, cu fluidul lui…Şi poate întâmplarea, cât mai puţin îmbrăcată, ca acel fotoliu să existe. Eu nu sunt  o astralmofturoasă. Îmi dozez energia! Când sunt întreagă, cearceaful mi-e tir…oliană. Când sunt plecată(de la minutul 3 încolo), caută-mă la poteci, nu la mănăstiri! Călugării mei şed într-un cerc şi trece prin mâinile lor o sfoară, de care sunt legate alte firicele înmuiate-n lacul de acumulare. Eu îmi ţin firul strâns. Ca să nu fiu trasă pe sfoară.  De strajă firii!

Pe unde-oi fi… Pe unde oi fi!  Aşteptând weekendul acela de vis, întreagă şi nu cu grele şi neştiute osteneli…

1.  Text înscris în etapa a VI-a  a SuperBlog2013; Sponsor: 

2.  Jora(prelungirea mea felină) e prinsă şi ea în propriul concurs SuperBBlog(cu dubluB) şi are vacanţele ei de vis.

3. Textul merge şi la tema psilunelilor, „toamna din noi”, aşa că mă alătur lor : dor, Matilda, roxana, Cita, carmen pricop, Vienela, Scorpio, vavaly, Adriana,  psi, Some Words, Adrianapoem, Laura Laly, kadia.

Reclame