imgur.com
Creatorul, cică, ar fi făcut lucrurile dintr-o bucată şi le-a lăsat să ouă în matca creaţiei fiecăruia, de aici şi fisura între mine şi lume. Şi ploaie, care nu e întotdeauna roditoare!
Dacă în vremuri de demult nu se socoteau în minte urmaşii, în care îţi puneai speranţele pentru o lume mai bună, ei alegându-se prin faptă, dovedindu-se eroi prin ştiinţa de a mânui sabia, astăzi nu prea îi mai socoate nimeni (decât pe degete), fiindcă să identifici un potenţial erou (mintos) din tumultul şi multiculturalitatea acţiunilor lumeşti (bune şi rele), într-un Univers din ce în ce mai butaforic şi aflat sub strălucirea tăioasă, nemiloasă şi impunătoare a altui metal, cu formă rotundă, e de-a dreptul un act utopic.
Cu toate astea, Lumea se (re)produce mai departe, în ritm rapid, supraetajată şi abia desluşindu-şi traiul prin catacombele creaţiei, uneori chiar spurcând ceea ce e deasupra. Şi, ce e mai trist, pervertind!
În zilele noastre se brevetează un tip de erou care nu mai răzbate de unul singur! El e observat dacă îl susţin cunoştinţele (ce ipostază duală a unui cuvânt!) sub formă de oaste ori dacă îl legitimează o frumoasă iluzie poporană. Ştiu cel puţin un scriitor român, de renume internaţional, care nu are nici măcar un metru de pământ al lui, darămite ceva încolţind altundeva decât în foile sale.
Arhitectura Universului meu nu e grandioasă, fiindcă demersurile mele ţin mai mult de arhiteXtură, pe care o leg veşnic de următoarea întrebare: cum fac ca bezna către o LUME MAI BUNĂ să fie niţel mai luminată?!
Cum toată lumea ştie (oare?!) cu ce mă ocup şi ce fac sau nu, nu o să dezvolt iarăşi subiectul. Copiii cu care interacţionez în spaţiul destinat artei actoriceşti sunt o parte din sufletul meu, sunt o cauză de susţinut eternă şi sunt sigură că voi continua până mă ţin balamalele, fizice şi psihice, dar NU SUNT TOT SUFLETUL meu!
Oricum, eu nu mă pot tempera (din a mă osteni) sădind câţiva sâmburi, acolo unde aerul şi solul comunităţii, căreia îi aparţin un timp, deschide poarta.
Să stabilim de pe-acum că leagănele te pot arunca, arcuind căderea, că balansoarele, te saltă şi îţi dau sentimentul de zburător temporar, dar, dacă nu eşti susţinut, în ambele exemplificări, atât în pornire, cât şi în stopare, poţi căpăta niscaiva dureri în părţi diferite şi cât se poate de anatomice. Asta nu anulează plăcerea aceea, mixată cu teama de înalt şi pe care o numim, prea sărac, „adrenalină”.
Toboganele, însă, sunt cele mai… sincere! Ştii exact până unde poţi să urci şi că, lunecând există un coeficient de frecare suportabil.
Acum, că am stabilit câteva repere comune, o să lunec (din tobogan!) înspre particularitatea CAUZEI: prezenţa mea într-un joc numit SuperBlog şi calea prin care sufletul meu poate fi dăruit temporar.
De câţiva ani, el e „falsul EXACT” unde, în parametri impuşi de alţii, mă poţi descoperi, dar este totodată şi un turn de observaţie în care mă pot sustrage înserierii (mai mult decât o poate face profa de actorie), prin faptul că blogul îmi aparţine şi e un tărâm de necotropit. Desigur, toate până la hakeri!
S-ar cuveni să pomenesc aici de euforia amăgitoare în ale scrisului, dar nu încape încă în acest stadiu al prezentării. Cu EFECT, o amân pe altădată!
Zilele acestea, m-am surprins şi mai înflăcărată şi de-a dreptul cuprinsă de un sindrom succesoral, în ce priveşte formatul concursului şi dezvoltarea lui pe mai departe, după ce în alte zile, mai îndepărtate, am hotărât să îi trântesc un prunc: SuperBlog Junior! Lucru în coacere, căci voi avea nevoie de mai mult decât o creditare a organizatorilor (care sunt la curent!), să francizez ideea şi de copii.
Astfel că, voi continua să militez pentru Bătrânul SuperBlog dar, mai înainte ca organizatorii să adapteze firma cu profilul participantului (de/din mine) de vârsta a treia, în funcţie de nevoi (medicamente, cârje, dric, pomeni etc), voi învăţa să-l dau în leagăn/balansoar/tobogan pe SuperBlog Junior, prin cooptarea unor firme pentru copii şi nu numai până la urmă, căci copiii pot să fantazeze despre absolut orice.
Eu, fiind un croitor virtual de conţinut, zice-se excentric, deprins cu metrul pătrat şi nu cu descinderile prin lume, am şi timpul necesar! Desigur că, nu voi abandona alte cauze cărora mă dedic, în general, fără să fiu un antemergător activist vizibil.
Prin apariţia reţelelor de socializare, am devenit cu toţii mici luptători întru ceva de suflet important, aşa-i? Or, SuperBlog e un exerciţiu topometrist, dacă vreţi, cu o îndeletnicire aparent simbolică în ceea ce priveşte publicitatea românească scrisă, dar care, poate aduce profit tuturor participanţilor, activi ori pasivi!
Eu am ajuns să creditez greu Bătrânul SuperBlog, fiindcă are mai multe căi de acces înspre sufletul participantului şi nu am dibuit-o din prima pe aceea care să fie compatibilă îndârjirilor mele.
Demersul meu e o alianţă simbolică, totuşi, dar care merită efortul, fiindcă lumea SuperBlog e un univers darnic, care-şi arată dedesubturile de bună voie şi exhibă o anumită teatralitate latentă. Iar mie îmi place să descopăr „oul de sub cuvânt” şi cum se manifestă omologia…
Eu dibui jocul fanteziei, în regie proprie, dinspre lume înspre cuvânt, iar SuperBlog îţi poate da o determinare unică! SuperBlog Junior, cred eu, va şti să fie şi mai adevărat, mai fantezist, mai aproape de poveste, de cuvânt, aşa cum sunt copiii. Şi, dacă n-ar fi ei, n-ar mai fi nici speranţa într-un bine comun.
Aşa că, întind azi un ou, prin cuvintele-mi, ca el să scoată pui mâine! Binele comun e utopic, dar doar în accepţiunea-i largă! El e alcătuit dintr-un bine mai mic plus alt bine mai mic şi tot aşa… pic cu pic… Ce zici, mi te alături?!
O nouă iniţiativă are nevoie de un… cer de umbrele!
gdefon.ru
Spring SuperBlog 2018, proba nr.15, sponsorizată de brokerul de credite – AVBS Credit: www.avbs.ro, compania de intermedieri credite bancare numărul 1 în România, după cifra de afaceri, în topul companiilor cu capital 100% românesc, în domeniul brokerajului bancar. „Visează… Obține cu AVBS!”
La mulţi ani,
!
Notă de subsol: filmarea mea e publică cu acordul părinţilor!
Alma Nahe(r) 