alma nahe

Archive for 2 Aprilie 2018|Daily archive page

Ne împrepeliţăm?

In springsuperblog2018 on Aprilie 2, 2018 at 5:51 AM

– În materie de jocuri, nu există nicio regul…ă! Ăăă… Prepeliţa mi se pare animalul… pasărea cea mai nesinceră.
– Hehe! Eu pot să mint într-o conversaţie.
– Dar  de ce vorbim despre tine?! Ziceam că prepeliţele sunt…
– Delicioase?!
– Minţi! Ziceai că nu le mănânci.
– Ba tu!
– Eu nu mănânc prepeliţe…
– Nu mănânci, dar le-mpuşti!

Doi puşti. Stau pe o bancă cu telefonul mobil în mână, iar această conversaţie, una peste alta, e ceea ce căutam. Numai că nu ştiu încă!

Eu mă învârt în jurul acelorlaşi aceloraşi lucruri, lucrurile se învârt şi ele în jurul meu, n-am nevoie de prea mulţi oameni, da’ se tot îngrămădesc să-mi iasă-n cale. De parcă am o etichetă pe mine, pe care scrie, perpetuum: JOC MOBIL.  

– Moor! Huhn….*
– Moor… huhn…jagd…**

Puştii se joacă, „vânătoarea merge mai departe!”* Legăturile cele mai profunde între fiinţe se creează prin joc. Eu mă învârt, fiindcă nu ştiu încă să aştept o secundă.

– Aşteaptă o secundă!!!
– Aşteaptă tu!
– Ba, tu!
– Ba, să m-aştepte secunda pe mine!
– Eu mă înarmez cu răbdare.

Puştii nu au mai mult de 5 ani. Sau…un pic peste. Ce mişto e expresia „mă înarmez cu răbdare”! Copiii spun, fără griji, pe un ton jucăuşbucuros, glumeț original, nebunesc***, mai întotdeauna lucruri înţelepte.

Ce incredibilă fascinaţie exercită micuţii asupra mea! Mă simt solidară cu ei. Oare am ieşit vreodată din el? Sau el, din mine? Copilul din noi se uită… Se uită când nu ne mai împăunăm cu el.  Simt un fel de exaltare neîntreruptă.

L-aş lăsa să se manifeste, să se dezlănţuie şi eu să-l urmez, dar dacă…

-… n-am buletin, n-am identitate!
– Fără identitate nu poţi să iei puşca!

Puştii sunt maniaci ai Inteligenţei! Eu nu prea răscolesc ce nu mă interesează, dar astăzi mă eschivez de la masa de lucru, mă port ca un copil. În urmă cu câteva generaţii eram obligată să-l ascund. Consumul de joc, de joacă, nu e egalat la mine decât de consumul de cărţi. Şi de foi. Şi de pixuri. Şi de cuvinte…  Şi, orice copil îşi are minutul lui de glorie, chiar dacă e efemer.

Un minut şi treizeci de secunde!**** Pe locuri, fii gata…
– Staaart!

Puştii ascund mistere precum copacii din jurul lor. Copiii nemişcaţi ascund mistere. Azi, copiii au un minut şi jumătate de glorie. Vreau şi eu!

JOC PREPELIX PANO

E oficial, pot s-o fac! Pot!… Să nu mai fiu un vânat! Când sunt acasă, mă plictisesc, amorţesc. Dacă aş vrea să-mi calific situaţia sufletească, aş zice că sunt…

– Fermecat!
– La mine e ferecat!
– Ce?
– Obiectul… secret!
– Sunt mai multe! Şi-o armă secretă!
– De unde ştii?
– Mi-a zis tata.
– De unde ştie?
– I-a zis mama! Că ştie mai bine. Îl bătea.
– Joci teatru!

Nu, joc copii! Doi! Unul câştigă, unul tot pierde. Prepeliţele sunt antrenate să fie soldaţi. Ca-n trecut.

– Mama îl bate pe tata din 2000! Şi-l bate şi azi, în versiunea „mobil”.

prepelix_pano

– Norii sunt mâini sau picioare?
– La mine sunt oameni!

Înainte de ei, la mine erau numai nori. Aproape departe. Aproape-departe!

– Vezi floarea soarelui!
– Eu văd un măr!
– Ba e roşie maşina!
– Trage-n şosetă!…

Eu trag în melc. Ah… Eu sunt un melc. O prepeliţă se apără-n cratiţă. O alta-i pescar. Eu sunt pe 9! În al nouălea cer.

Eu îmi imaginez că vânez laude. Când nu apar, simt înţepături, apar albine. E un adevăr care prevede excepţii: să te-accepţi vânător atunci când nu eşti vânat. Mă agăţ de un zmeu, el pare solid. Iar muzica e tot ceea ce, dincolo de BOOM şi ÎNCARCĂ, sunt eu!

Lucrul cel mai greu pentru un adult e să intre în propriul său chef de joc. Eu acumulam înainte stupori, acum acumulez… prepeliţe. Şi le tot număr, chiar dacă ele sunt puncte! Cele câteva vizite îmi reîntorc substanţa. Ca o plimbare la ţară…alerg după prepeliţe, pe jos!

– Vreau la WC!
– Opreşte şi du-te!
– Nuuu… e-o prepeliţă ascunsă în el!

Nu mişti un deget? Ia puşca din Magazin Play, azi ne crazyfunîmprepeliţămoandroid!☆


*Moorhuhn 2 –varianta 2000, echipa Phenomedia România

**versiune a jocului, creată în 1998 pentru cunoscutul brand Johnny Walker sub numele de “Virtuelle Moorhuhnjagd”

*** caracteristicile jocului

**** durata unei sesiuni JOC PREPELIX PANO

☆în curând, disponibil şi-n Apple Store


Spring SuperBlog 2018, Proba nr.13, sponsor:Prepelix_patrat-1

Reclame

Cartofi copţi, un pescăruş albastru şi o ploaie ca-n filme

In springsuperblog2018 on Aprilie 2, 2018 at 2:09 AM

Oare, unde se duc când se duc lacrimile pe care nu le-ai putut vărsa? Unii spun că se aşază în noi, îmbolnăvindu-ne, dar, poate că ceva le colectează, picătură cu picătură formând o infinită mare: Marea Lacrimilor Nespuse.

Mie nu îmi plac kilometrii, nici metrii! Nici centimetrii… De fapt, nu îmi plac distanţele care-s măsurate pân’ la ultimul pas; mie îmi place să rătăcesc şi eu folosesc pasul meu, ca măsură: 1 metru=3 paşi

Un pas Tatălui, unul Fiului şi unul Sfântului Duh…


Au fost odată două fete, dintre care una neasemuit de frumoasă!

Luiza

Pe care le-a separat timpul, dar, timpul e ceva definitiv şi de neînvins! Doar amintirile îl înmoaie, făcându-l să pară, uşor, transparent.


3 Mai, în urmă cu 4 ani

O pană de curent în Vama Veche, bateriile telefonelor descărcate; ne-am petrecut jumătate din noapte în maşină, încărcându-le cu rândul. Asta, după ce fusesem la Stuf, şi nefiind curent, nu prea aveam … meniu. Aşa că am sărbătorit ziua ei cu cartofi copți şi o ploaie ca-n filme…

Nu călcase vreodat’ în Vama Veche, ea era „de” Mamaia! Eu eram „de” Vamă”. Cum eu am convins-o că Vama e Raiul pentru sărbătorirea a încă unui an din viaţa ei, pana de curent s-a tradus cam aşa: „a venit Luiza în Vamă şi s-a stricat Vama!”

luiza vama

Nu ştiu dacă a fost cea mai frumoasă zi de naştere a ei. O lună mai târziu, Luiza a murit. Avea 42 de ani. Astfel că povestea se aşază din nou, dar nu e ca şi cum ar lua-o de la capăt…

Au fost odată două fete, din care una neasemuit de frumoasă nu mai e.

Din poveştile astea de viață(şi moarte) ne rămân lacrimile nespuse, şi ele în uitare.  Însă, amintirea acelei zile avea să se transforme într-un pescăruş albastru, 3 ani mai târziu…


 3-4 Mai 2017, Gala Spring SuperBlogHotel Aurora Mamaia.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Un prieten*,  susţine că există multe ordine ale Creaţiei şi că sunt două soiuri de creatori, contrari şi complementari, în acelaşi timp: unul dă naştere mării şi înotătorilor, celălalt Nopţii-care-conţine-marea şi Ceeea-ce-ne-aşteaptă-la-sfârşitul-călătoriei. Cum ar veni, primul e destinul, al doilea destinaţia.

7BB8C4A9-CE2F-40B2-A9ED-52B7A5AA7C02

În sudul stațiunii, la 75 de paşi de plajă și alţi câțiva pași (de-ai voştri) de parcul Aqua Magic, de promenadă, de Satul de Vacanță, de Telegondolă, renovat complet în 2008, iată, un alt creator (de amintiri): Hotelul Aurora, mai mult decât o cazare în Mamaia, căci te afli la numai 12.000 de paşi de turul Constanţei cu DianaSlav (ghid local voluntar, distins în 2016 și 2017 cu Certificatul de Excelență Trip Advisor).

Eu am trădat turul Dianei şi l-am dat pe Marea de Lacrimi Nespuse. Era 3 Mai!  Şi, eu eram în Mamaia! Atât de dragă ei…M-am închis în cameră, am tras jaluzele albastre şi… Eram linişte!

aurora2

343 de camere umplute cu linişte. De fapt, părea că se-adunase toată liniştea lor în camera mea. Mă simţeam întemniţată în interiorul unui cuvânt, în chiar cursul lui şi era greu de spus care dintre literele lui erau mai bune cu mine. Lui, za…rea!… gândeam. Predispunerea-mi poetică nu a vrut să facă paşi întru delectarea spiritului printre obiective turistice din Constanţa, dar vine el şi timpul lor!

Însă, ceva făcea ca turul să urmeze, cumva, în paralel, chipuirea trăirilor mele şi eu simţeam asta…

Pare o trecere prea bruscă, ca şi cum aş scrie dintr-un submarin scufundat? Dar, oare anii nu se măsoară astfel,  în infinite treceri şi pomeniri?

Luiza, în ultimele ei 2.678.400 de secunde – şi, le scriu aşa, ca să pară nesfârşite – simţea să se ataşeze de oricine, de orice. să îmbrăţişeze, să absoarbă…

Ea e cea care m-a momit, în urmă cu mult, foarte mult timp, să mă arunc sigură în ghearele Thaliei**, cea „râzăreaţă” (de mine) şi, poate de-aceea e mai importantă decât alt dus al meu, fiindcă el, teatrul, e viul meu cu care transform o durere în poantă şi adorm simţurile, când chicotesc printre dinţii tăcerii, gonită-n poem.

Am coborât din cameră (etajul 3 din 10) cu unul dintre cele 3 lifturi, dar mie mi se părea că tot urc. Mi-am luat o cafea, apoi am ieşit pe terasă. Piscina (Aurora e un  hotel cu piscinănu era deschisă, dar dacă ar fi fost, cu siguranţă că ar fi devenit un simbol literar în aceste rânduri, fiindcă eu sunt un observator împătimit de suflete.

Imaginaţi-vă o trambulină, oarecare… nu seamănă cu ceva cunoscut? Unii se pozează, alţii se prostesc, împingându-se de pe ea, unii nu-s decişi cum să sară, alţii îşi adună mormanele de curaj şi unii care sar imediat şi, dacă până aici nu aţi înţeles trimiterea, o să o completez cu râsete de copii care „merg pe bicicletă” sau se ţin de nas, scufundându-se.

Aceasta e o poveste de viaţă? Este, pentru că autorul ei o va termina…

 

O ultimă gură de cafea, apoi am ieşit pe faleză, trecând pe lângă restaurant; m-am simţit mai puţin aeriană, căci mi-a venit miros de cartof. Sunt şi o împătimită a mâncării româneşti! Afară începuse să plouă, dar dacă nici bucătăria restaurantului Aurora nu m-a oprit să ajung pe faleză, nu m-au împiedicat nici răzleţii stropi.

Pasarela din Mamaia are forma literei T: 17.000 de tone de piatră, ce alcătuiesc drumul tehnologic de 420 metri, adică 1260 de paşi peste mare. Am şezut pe o bancă, am privit în largul mării şi am gândit: dacă aş şti toate poveştile triste ale oamenilor, de-aici le-aş putea arunca în Marea Nespusă a Lacrimilor.

M-am uitat în spate, înspre hotel… Atunci, ploaia s-a-nteţit şi-n lumina ei, ciudată, a apărut… EL… Tăcutul, singuraticul, ursuzul… În acea dimineaţă, s-a auzit un râs sănătos, în ploaie. Căci, un pescăruş albastru îţi aminteşte numai şi numai de tine!

În timp ce eu eram în Portul Meu, superblogării erau în Portul Tomis. În timp ce eu săpam să scot din mine sarcofagii sufleteşti, ei vizitau Muzeul de arheologie, din Piaţa Ovidiu…

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Povestea asta am dat-o mării, ca să plutească, veac după veac…


4-6 Mai 2018***

Destinaţia: Aurora! Destinul m-o scoate (la pas) din Casa cu Lei, pregătindu-mi ceva pe str. Dianei…


*John Barth

** zeiţa Teatrului, Thaleia- muza comediei şi a poeziei idilice

*** Gala Spring SuperBlog 2018


Spring SUperBlog 2018, proba nr.12, sponsor:sigla-logo-aurora-300x300