alma nahe

Archive for martie 2018|Monthly archive page

Iepurealitate

In springsuperblog2018 on martie 30, 2018 at 9:58 PM

 

(ascultă în timp ce citeşti!)

Ceva e pe cale să înceapă, vai mie!…

Şi, niciodat’ nu se ştie
câte mai pleacă ori va să vie…

 

– Aţi auzzzzit de ciudata dispariţie a iepurilor? Azzzi nu zzzării niciun urecheat la orizzzont şi-am zzzburat mult, în pana-mi! Să-mi sară capacele şi mai multe nu!

În sala de mese se produse rumoare, timp în care Bâzdic-Zzzdranc, aruncătorul de veste proastă (şi nu de capace!) zbura din căciulă-n căciulă, extrem de dezorientat. Cei prezenţi, ar fi vrut să-şi scoată căciula în faţa nemaipomenitei veşti, fiindcă prea îi trecuseră toate căldurile, dar nici să-l deranjeze pe Bâzdic nu-şi doreau, aşa încât se simţeau cu musca pe căciulă, din când în când şi… cam atât.

„Ohhh, nu-i a bună!”, gândi Grohov, singurul porc din sală, dar tăcu mai departe, ca porcu-n păpuşoi, nedezminţindu-se.

– Da’ bine că a rămas găina, care prezintă interes numai friptă! se trezi Bo-Ul. Singurul! Rumegând. Ceilalţi îl priviră ca viţelul la poartă nouă. Găina se abţinu să nu-l… găinăţeze. Apoi plecă să scurme numele prostu lui pe toate gardurile.

– Cu sigura’ţă că…

– Cu ceee?! sări toată răsuflarea să o facă varză. Ranţa, cea care nu-şi putea pronunţa nici măcar numele, nu era clonţoasă, contrar înfăţişării, aşa că se repezi, lipa-lipa, la ligheanul cu apă murdară, se băgă cu capul la fund şi începu a se răţoi,  îmbulbucind apa cât o ţinea glasul. N-o ţinea! Ca de fiecare dată, din nou i se tăiaseră aripile.

Dar, adevărul e că îşi tăiaseră şi ei, fără să ştie, singura legătură cu iepurealitatea.

– Mi-au tăiat arrripile, mi-au tăiat avântul, mi-au… mi-au… mi-au… mi-au… Mai că-mi vine să dau la rrraţe!…

Excesul de „mi-au”-rrri aparţine felinei Miaucuţât. Nu e rea, dar la prima călcătură pe coadă se sparge-n figuri.

Miaucuţât, maliţioassso… iar dai la boboci?!

Cuţi,  iarrr îi ţii parrrtea gâştii…

– Raţei!

– Se poarrrtă ca o gâscă!… În timp ce s-a pus cu botul pe labe, a mai scăpat un „currrcă plouată” şi stuchitoşenia care-i stătea pe limbă.

Pun ham aici, lor, căci v-ar ajunge cuţitul la os! O s-o închid melodramatic.

Cot-Codac, întoarsă ca un cocoş, a scos batista şi a început a înmuia inimile lor şi… această fotografie.

PETER RABBIT

Nu mă avantajează rochiţa sau culoarea părului, dar trec repede peste acest detaliu insignifiant. Eu nu sunt insignifiant, sunt Peter! Şi, v-am povestit cele de mai sus, făcându-vă martori, fiindcă într-o zi mi-a venit o idee straşnică.

PETER RABBIT

Ideea a condus către povestea mea, care începe aşa: A fost odată un iepuraș pe nume Peter, care purta o jachetă albastră

„Pe cai mari, Peter, că se filmează!”… Parcă-i aud! Dar, pe mine mă prinde albastrul pentru că sunt un iepure optimist şi sunt în stare să fac din tânţar, armăsar!

Iepurii din povestea asta nu au dispărut ( şi, nu se zice degeaba ” vă înmulţiţi ca… noi”)! Noi 5 suntem doar dispăruţi, ca măgarii în ceaţă, căci am plecat să…

PETER RABBIT

Scuze! Am multe poze! Am plecat să…

PeterRabbit1-1024x465

… să… ne urmăm drumul…. imediat o găsesc pe cea relevantă!…

De fapt, doar eu!  Ţelul celorlalţi, adică Int, Erc, Omf, Ilm, tovarăşii mei de drum, nu sare de gardul care împrejmuieşte grădina noastră.

PETER RABBIT

Şi, cum aproape orice film american are câte un cadru-clişeu cu un erou şi prietenii săi, pornind la drum, exact aşa…  iată-ne şi pe noi!… Vântul bate, ne flutură urechile… „Te ajungem îndată, ţelul meu!”

PETER RABBIT

…. Dacă Omf nu ne încetineşte!


Dar să vă dumiresc ce s-a întâmplat! Eu sunt Peter Rabbit, cel mai îndrăzneţ visător dintre iepuroi şi am plecat la… Hollywood. Să fac un film, ca să  ajung cinema! Cineva! Star de cinema! Mi-am dat seama de aptitudinile mele de mic, dar mai cu seamă de când Miaucuţât (şi, o ştiţi cum e!), într-o zi ploioasă, mi-a zis:

– Da’ ce e cu mutrrra asta? Zici că ţi-a intrat morcovu-n…

Însă, cu tot cu frunze, eram un iepure… plouat. Aţipisem în timpul zilei şi avusesem un coşmar. Se făcea că eram eu mare actor pe o buturugă şi voiam să zic un monolog şi, am început să mă bâlbâi, boticul tremura de mă lua cu ameţeli… Aveam trac! Şi, spectatorii au început să arunce, în dulcele stil clasic, cu roşii.

PETER RABBIT

Dacă visul s-ar fi adeverit, aş fi ajuns star la Paştele Iep… Iepelor! Cum să nu fiu morcovit? Dar, intervenind felina, m-am mai desţelenit din negura gândului, în care mă afundasem, m-am simţit destupat şi  aşa mi-a răsărit, alb… Marele Gând!

L-am tras iute, de mânecă pe Omf, am căutat un loc ferit şi, după ce i-am povestit tot ce aveam pe suflet, i-am împărtăşit planul meu de epurare iepurare!

PETER RABBIT

Nu credea în visul meu, credea în coşmar, dar când i-am pomenit cuvântul aventură… pe-aici ţi-e drumul, Omf! Cu Int, Erc şi Ilm a fost floare la ureche apoi. Cu un morcov îi duci până la Bucureşti.

Nu am spus nimic nimănui, cu excepţia raţei, care, aşa cum ştiţi, nu apucă niciodată să vorbească. Suntem duşi şi nu ne ştie nimeni încă, dar nu ne strică ploile nimic!

PETER RABBIT

O parte din drum ni l-am croit singuri, o parte, Beatrix Potter, care, impresionată de optimismul meu, ne-a luat din drum când nu prea ne mai era dragă lumea şi largul ei,  ne-a făcut loc în coşul bicicletei ei,  şi-n cele din urmă, ne-a aşezat şi povestea într-una din minunatele sale cărţi pentru copii întru pomenirea noastră veşnică.

Peter_Rabbit_first_edition_1902a

Prima Ediţie 1902 Anglia

Şi, în sfârşit, iată-ne astăzi, la fel de proaspeţi ca acum un secol!

afis-Peter-Rabbit

O poveste bună, nu se termină niciodată!

Acum, nu te întreba cât trăieşte un iepure, nu fi arici! El se pricepe să o şteargă englezeşte. Nu pune nici visul tău lângă struguri, c-ai să te prefaci în vulpe care n-ajunge la el! Aceasta e doar o poveste scurtă, cât o codiţă de iepure şi, dacă vrei să ştii întreaga comedie, fii încrezător, nu rozător: Mergi să ne vezi!

 


 

Lansare: Azi, 30 martie 2018! România! 

[ film pentru copii, film pentru întreaga familie, animație]

trailer:


Spring SuperBlog 2018, Proba nr.11, Sponsor: intercomlogo-300x300

Reclame

Vânătoare zburdalnică

In springsuperblog2018 on martie 28, 2018 at 9:06 AM

Uneori, vrând să-mi corectez eu anumite defecte, nu mai ştiu pe unde mi-s calităţile. Pe care le am (ştiu sigur!) de dinainte să recunosc că fac front comun cu defectele, şi, nu, nu e vorba numai despre oglinzi.

Primul meu mare defect e că, în loc să plec (unde am zic că plec în articolul precedent), mă reţine câte ceva. Azi,

mai mult decât culoarenoua gamă de machiaj lansată de Farmec!

Gama-Gerovital-Beauty-Mai-mult-decât-culoare-1024x768

Cosmetica decorativă e un subiect interesant, de oriunde l-ai apuca, iar eu, când mă apucă, mă apuc să îl apuc de peste tot, ori de câte ori se pune problema să apuc ceva, ca să nu mi se facă poftă şi de alte apucături. De aceea, uneori, când apuc un ruj, mă mai mânjesc. Asta mi se întâmplă şi dacă apuc o cutie de farduri, un ruj, o ojă, un rimel sau alte tertipuri dintr-astea femeieşti.

Crezi că eşti tu însăţi, dar în cazul meu, în interior, mai sunt şi altele şi, de aceea nu mă identificaţi încă.


2563-creion-negru-2(1)

Dacă (mă) apuc acum să mă creionez cum că eu sunt o fată drăguţă, aşa, din senin, nu înseamnă nimic. Dacă spun că o alta e drăguţă, iar nu înseamnă nimic. Privitorul înţelege referirea, dar nu pricepe de ce. Dacă, o altă fată e drăguţă, numai că în alt mod şi e drăgută şi pentru că m-am apucat eu să spun despre ea că e drăguţă, privitorul va număra că-s trei drăguţe, dar tot nu va fi lămurit de ce. Probabil că nici nu-l va interesa, atâta vreme cât va fi înconjurat toată ziua de acestre trei drăguţe.

– Unde ai fost azi?

– Am fost cu 3 fete drăguţe.

Vedeţi că nu contează „unde”!?

Deşi, jocul pe care-l propun e uşor copilăresc, lasă-te şi pe mai departe pe mina lui, fiindcă doar aşa o să vezi cum trasez eu cu Farmec o fer(m)ecată cărare!2563-2

 

 

Cum am început să folosesc deja un creion dermatograf negru, din noua gamă Gerovital Beauty, o să mai adaug că o fac pentru că are o textură cremoasă și pigmentată și o rezistență îndelungată, calităţi numai bune pentru machiajul dramatic ce e în derulare.

Acum, că ne-am lămurit, de-aici încolo poate să urmeze o şoaptă umedă sau o vorbă scăpată greşit. Eu aleg deseori şoapta umedă, căci cealaltă nu dă de gândit.

– Ai toate fetele drăguţe de care ai nevoie aici?

– O să le-avem în curând, o să le-avem în curând, o să le-avem… ( exemplu de şoaptă umedă!)

Pentru decor, folosim câteva voci masculine, dar fără să lăsăm posesorii să intre. Una dintre fete declară că pe ea nu o deranjează că nu sunt artificii.

– Poate eu vreau! zice cealaltă.

Nimănui nu-i plac fandositele, dar şi ele pot fi drăguţe. Eu vreau să îmi dau cu apă rece pe faţă. Posesorii vocilor masculine nu vor apă rece, apa rece micşorează! Oricum, toată acţiunea se petrece pe uscat, într-o linişte colorată şi pe ei nu îi întreabă nimeni nimic.

Un bărbat trece prin scenă, cu un manechin cu o crăpătură, ascunsă de o bucăţică de scotch. Cele două fete drăguţe râd! Râsetele lor trec peste capul meu. Undeva, poziţionată bine în spaţiu, e încă o fată drăguţă, care înţelege atât de multe despre ingrediente active de ultimă generație: acid hialuronic, pudra de diamant, Vitamina E.

– Eu am deja primele 74 de produse din gamă!

Această fată e drăguţă foc! Un vis scăldat de lună…

gerovital4

– Aici, aici şi aici, te rog!

 Ea e operatorul. Luminile vor arăta spaţiul multifaţetat!

– Fără pupăceli, da?!

El o îmbrăţişează  cu gingăşie şi o sărută. Am căutat pe faţa ei măcar un semn că e revoltată. Pe el îl recunoşti: nu e un partener-model. Ea e model, jumătatea lui mai bună. Niciun semn!

– O să vezi tu ce-o să vezi, drăguţă! zice ameninţător o păpuşă, nu ştiu cu exactitate din ce motiv şi nici cui.

Spunea cineva, o fată drăguţă, parcă, cum că frumuseţea nu e o opţiune. Pe păpuşă o scoate, în cele din urmă, machiajul! O face mai drăguţă decât e!


 

Machiajul, fie el profesional sau amator, marchează defensiv, întotdeauna, o provocare!

Câte fete drăguţe sunt în text, până aici? Dar în afara lui?


 

Pe cele din interior le ştiu prea bine: vigoare tinerească, expoziţie inocentă!…

Am transformat o imagine a fetei drăguţe, care sunt, în altele şi mai drăguţe, fiecare în universul ei, cu aspect proaspăt şi îngrijit, micuţele imperfecţiuni le-am estompat şi, deşi sunt mai scurtă decât par, aici par (extrem de) nesfârşită.

Ei bine, această drăguţă multiplicată este posibilă azi, căci noua gamă Farmec acoperă toate necesitațile unui machiaj complet. Machiaj, nu camuflaj!

Machiajul poate umple golurile din vieţile ei. Priveşte-o atent! Ascunde destul de bine povestea ei, în modelele lui: Gerovital Beauty! Beneficii certificate: hidratare, protecţie, rezistenţă îndelungată, matifiere. 

– E târziu. Sunt prea obosită.

9

Era să uit de această fată drăguţă. Dar oboseala şi „e târziu”-ul sunt măşti. Eu ştiu. Ea ştie… Când vine ceasul, ieşi din pretextul tău şi sari! Drăguţa de mine/de ea am/ are o pudră de luminozitate, care înseamnă cu mult mai mult decât praf de diamant.

Dar el n-o să ştie niciodată asta…


Spaţiul de mai sus e mai mult decât un spaţiu al oglinzilor, care, oricum, nu ştiu să arate adevărul gol-goluţ.

Mie îmi place, când mă oglindesc, să ghicesc limbajul machiajului: varietatea, convenienţa, regularitatea, simplitatea, claritatea, cantitatea şi calitatea, deoarece formele feţei au şi ele un soi de gramatică a lor.

Sub apariţiile mele de astăzi, eu aş scrie doar atât: vânătoare zburdalnică.

Nu cunosc o tehnică anume, dar o intuiesc, cât de cât, pe cea a compoziţiei culorilor şi pe cea a echilibrului şi, în general, optez pentru acea tuşă nativă a graţiei româneşti, datorată şi produselor româneşti în care am încredere, ori Farmec e, de departe, cel mai bun brand românesc de cosmetice.

Am vrut să ştii!


 

PS: Oricâte fete drăguţe ai numărat în text, toate folosesc produse din noua Gamă şi, de aceea au un aspect natural, deloc încărcat.


Spring SuperBlog 2018, Proba nr. 10, Sponsor:Logo-compania-FARMEC_1504099339-300x300

 

 

 

 

 

Tradus repede şi sigur. În Ţara Oamenilor

In springsuperblog2018 on martie 25, 2018 at 11:48 PM

e-trad

„Am creat e-trad.ro – Primul magazin online de traduceri din România dedicat persoanelor fizice și IMM-urilor, platformă de unde clienții își pot comanda traducerea dorită în mai puțin de 4 minute, direct de pe telefon și pot plăti… tot de pe telefon.”


 

Dacă aş fi remarcat acest pasaj înainte de a se produce lucrarea… Dar,  nu!

Un om, trebuie să parcurgă mai întâi sute de kilometri ca să-şi arate, spre a-i fi traduse, părţile sale utile & necesare altora, în loc să o facă comod, de-acasă, şezând pe un scaun, în timp ce chiuie de bucurie că a fost acceptat la un teatru în…. Groenlanda.

Asta, dacă nu e închis! Sau, dacă deţine biroul respectiv de traduceri limba ce-o doreşti!  Dar, eu nu sunt un om obişnuit, eu sunt artist! Mie îmi iese cu efort. Eu trebuie mereu să mă lovesc de gustul oraşului, izbindu-mă de tot soiul de piedici umane şi, implicit, administrativo-urbane.

Ştiu ce-o să ziceţi, imediat după „felicitări”!  Ce să cauţi în Ţara Oamenilor*?!

Să vă explic! Mi-am dat seama că în România sunt prea mulţi artişti, iar în Groenlanda, deloc! Încercaţi să cautaţi un teatru în Groenlanda, pe Google şi vedeţi dacă îl găsiţi! Sau, amintiţi-vă de vreo cronică de film care pomeneşte de vreun actor groenlandian? Ştiţi vreun cântăreţ groenlandian! Filme groenlandiene premiate pe undeva?…

Vedeţi?!

Fiindcă nu vedeţi, am hotărânt că Groenlanda are o nevoie acută de MINE!

queen-2239291_960_720


 

Primul paragraf, cel cu care mi-am început istorisirea (şi, am procedat astfel ca să nu păţiţi ca mine!), l-am citit cu ocazia lansării e-trad.

e-trad/traduceri

Adică, pe 20 Martie! Printre multe alte chestii pe care le-am citit atunci, pe facebook sau pe-aiurea, ca fiecare…

Numai că, pe 20 Martie, evident, nu aveam nevoie de traduceri documente personale şi nici de  traduceri acte studii, aşa încât, şi este o observaţie banală, viaţa fiind schimbătoare, orice succes ori avantaj, pe lumea asta, se obţin dacă organele văzului sunt mai desăvârşite decât de obicei sau decât alte organe, nu spun care!

Cum, în cazul meu, NU, e lesne de înţeles că… am văzut, m-am mirat, m-am bucurat, am uitat, uite-mă acum, citind un e-mail, dependentă de un condei poliglot! (Pune mâna să-l cauţi, Almo! E un fel de-a zice „pune mâna” că, de fapt, pui piciorul!)

Oricum, nu am timp să mă văicăresc! Din conţinutul e-mail-ului,  trag concluzia că sunt eligibilă pentru noul job (nicio surpriză, oricum!), dar se specifică (în) clar că trebuie să mă mişc repede, că angajatorul are nevoie în maximum 3 zile, de documentele specifice angajării într-un teatru. Fără concurs, fireşte! Explicabil!

Nu te uiţi, Almo, la ora primirii e-mail-ului, din prima, dar ia ghici? Din a doua, afli că a zăcut informaţia o jumătate de zi în inbox-ul tău şi e vineri seara.

Serios?! Groenlanda a stat fără actori atâta timp şi acum se grăbesc să nu mă scape, sau cum?! Le-o fi frică că mă râzgândesc?!

Mâine e sâmbătă, poimâine e duminică… Dacă nu ştii că există o platformă de traduceri e-trad online, alergi, totuşi, prin mall-uri, poate au crescut nişte birouri de traduceri pe-acolo! N-au crescut!


 

Recitesc e-mailul, parcă nu scrie lângă 3, ăla, ” zile lucrătoare”, dar, poate că nici engleza mea nu e atât de… lucrătoare?! Scrie, totuşi! O să alerg luni, asta e! Îmi încep săptămâna bine! Actele trebuiesc traduse în limba groenlandeză daneză. Daneză?! Superb!

Groenlanda o fi locuită de eschimoşi şi europeni, dar e sub administraţia Danemarcei. Fie vorba între noi, groenlandeza e limba oficială, dar, în acest caz, s-au gândit probabil că-mi fac o favoare.


 

Stați să vedeţi Lucrarea, TOATĂ! De-abia acum începe povestea, aşa că aşezaţi-vă mai bine, chiar dacă aveţi ceva traduceri (certificat de naștere, diplomă de absolvire a liceului, diplomă de absolvire a facultății, adeverință medicală, cazier etc) de făcut, precum eu aveam, „în mai puţin de 4 minute…”, remember?! (vezi primul paragraf!!!)

traduceri e-trad


 

Grandioasa idee de a mă alăura eschimoşilor, în scopul de a dezvolta o miniindustrie culturală, mi-a venit, citind despre un tânăr american, care i-a scris într-o zi,  un e-mail ministrului de externe al Danemarcei, prin care cerea să-i fie împrumutată Groenlanda.

Iniţial am crezut că e o glumă politică şi am catalogat-o imediat ca fiind excelentă, dar tânărul american nu făcuse altceva decât o glumă la beţie, la care nici măcar nu se aştepta să primească răspuns. Numai că, ce să vezi, a primit!

În răspuns, i se oferea Groenlanda, dar s-o înceapă „de jos”, căutând  un job potrivit pregătirii sale în țara cu pricina şi, pentru a i se uşura demersul, i s-a oferit un link către un site guvernamental, care lista diferite potenţiale job-uri pentru tineri.

Curiozitatea m-a împins să caut şi eu un job (sunt tânără!), dar nu am găsit unul atât de „dezgheţat”, care să vizeze pregătirea mea (cum mă şi aşteptam), astfel că i-am scris şi eu Ministrului de Externe al Danemarcei, în limba română şi, după ce i-am turuit despre Danemarca lui Hamlet şi alte chestii teatrale la care mă pricep ( dar care nu ar interesa pe nimeni, de aceea nu le reproduc aici!), plus faptul că am observat că groenlandezii duc o lipsă acută de artişti şi că, să nu îşi facă griji, mă pot ocupa eu de acest aspect cu simţ de răspundere, fiindcă aici, în România, ţin un curs de teatru, pentru copii. Apoi,  am încheiat frumos „a dvs Alma Nahe, un artist eschimos în propria-i ţară” şi am apăsat „trimite”.

Bineînţeles că aşteptam un răspuns, sosirea lui promptă nu m-a mirat prea tare, atâta vreme cât primise unul până şi americanul beţivan! Aşadar, nici de această dată, domnul ministru al Afacerilor Externe nu s-a dezis de obiceiul său: mi-a scris, personal, că e încântat de propunere şi că ar veni chiar dânsul, din Danemarca, la una dintre reprezentaţiile mele insulare.

Bineînţeles că, din respect pentru ideea mea, mi-a scris şi ceva în limba română, prost, dar lăudabil, în încheiere: „eschimoasei mea romanescă:  te aşteptam ca pe un în ger să topeşti gheţile artistic, al tău minister!”


drift-ice-3048153__340

Eu le sparg! De gheţi, zic! Să trăieşti în România, cu atâţia artişti pe centimetru pătrat pe lângă tine (în tine, de fapt, la un calcul rapid!) e necesar să fii un spărgător de sentimente grozav, ca să faci faţă. Asta, dacă nu ai rude sau găşti, în domeniu, şi atunci îţi merge un picuţ mai bine.

Aici, în provincie, ca să găseşti un post de actor, trebuie să intuieşti perioada de vânătoare, căci poţi să afli de concurs la două luni după ce s-a ţinut, din ziar! Ce dacă eşti prietenă cu directorul, sunt alţii mai prieteni cu şeful său politic! Sau pila vreunui ministru!

Să nu te duci în Groenlanda?! Te duci! Mai ales dacă prietenul îţi zice sec: nu ştiam că eşti interesată! Păi, nu! De ce-aş fi interesată la 44 de ani să fiu angajata Teatrului (la care am mai fost 10 ani!)?! Nu sunt interesată! Eu sunt PFA! Persoană fizică autorizată! Adică, m-am autorizat să fac ce oricum mă autoriza diploma de facultate…

Acum fac (teatru!) pe o scenă mai mare, culmea, ca mărime, dar mai mică, ca notorietate, pe care tre’ s-o umplu eu, toată!

Dar, de-acum înainte, s-o mai umple şi alţii! Eu mă duc să fac teatru în/la iglu!

igloo-at-night-1024x640


 

N-o mai lungesc! Primul paragraf, pierdut (din vedere!) în urmă cu câteva zile, a revenit la timp sub ochii mei (nici nu are importanţă cum!) şi simt, în sfârşit, un țurțure de bucurie!

Traducerile nu sunt un joc! În acest caz, de ele şi corectitudinea lor depinde viaţa artistică a Groenlandei!

La e-trad e deschis oricând** şi, iată cum iese la iveală şi un punct în comun cu tărâmul groenlandez: nopţile albe! Căci, poate nu ştiaţi, dar groenlandezii nu au noapte, au numai zi!

Înţelegeţi unde mă duc? Acolo pot să joc teatrul meu zi şi noapte!  Groenlanda e locul unde poţi să-ţi pui cele mai profunde întrebări despre viaţă şi unde se vede cel mai bine aurora boreală.

Eu o să-mi pun numai întrebări uşoare! 🙂 Iar aurora o să le facă să dispară!


Acum…

Unele chestii te trimit la Dracu’-n prasnic, altele în Groenlanda, iar eu mă bucur că mă pot număra în a doua categorie! Mă pot număra azi, nu şi mâine!

Intenţia cu care am pomenit în treacăt un fragment din ceea ce ar putea să treacă drept motiv al plecării mele este aceea de a arăta o formă, sau mai degrabă, ce aparenţe ale unor anumite forme pot plăcea ochiului şi nu musai spiritului, ori eu optez pentru acel efort minim al spiritului care vrea să descifreze alegorii.

Orice limbă, are subtilitaţile ei, fie ea groenlandeză, daneză sau română! Şi, dacă acum există  şi un magazin online, care-ţi uşurează sarcina, sunt sigură că vei profita!

Practic, nici nu e nevoie de reclamă la un astfel de magazin online de traduceri, decât numai întru a afla că există, pentru că sunt sigură că nu ne place niciunuia dintre noi alergătura. Nu prea ne plac nici actele! (decât cele teatrale, poate!) În plus, ca un făcut, de fiecare dată se întâmplă să uiţi cel puţin un act important acasă. Ori dacă eşti acasă, n-ai cum!


 

Ca să nu uiţi nimic, totuşi, ţi-am pregătit o surpriză, pe care o găseşti în primul comentariu la această postare! 😉


 

Inuiţii cred că lumea noastră este condusă de duhuri, cred în vrăjitori şi în spirite. Eu plec în Groenlanda, pentru că şi mie îmi plac poveştile, dar şi pentru că”ceva e putred în… Danemarca„! Şi, nici iernile româneşti nu mai sunt ce erau!…

coffee-913963_960_720


* Groenlanda, traducere, din groenlandeză, conform wikipedia

** E deschis oricând, dar procesarea şi preluarea datelor, dacă nimeriţi în week-end, se face luni.


Spring SuperBlog 2018, Proba nr.9

 

Prânzul dezgolit şi alte goliciuni

In springsuperblog2018 on martie 23, 2018 at 11:37 PM

Aseară, neavând somn un timp, mi-a revenit obsesia:

 

Adică, o emisiune culturală, pe care aş fi lansat-o pe youtube (în 2013) şi în care aş fi mers pe urmele lui WBurroughs, spre exemplu, în „Prânzul Dezgolit„. Ideea e mult mai amplă, nu o să scriu detalii aici, din motive lesne de înţeles, dar totul se rezuma la ecouri ori corespondenţe în scrierile celor mai cunoscuţi scriitori (ori poeţi), dublate de cât mai multe destinaţii speciale pentru vacanţe speciale şi, aici ar fi intrat în scenă CND Turism-Vacanţe Speciale, o agenţie de turism altfel, pe care o ştiu tot din 2013 şi care s-ar fi pliat pe itinerariul meu şi propunerile mele, cunoscut fiind faptul că agenţia poate particulariza destinaţiile, transformându-le în destinaţii speciale.

De fapt, aşa mi-a şi venit în minte realizarea emisiunii, mai exact, posibilitatea materializării ideii, fiindcă „urmele” scriitorilor le-aş fi descoperit călătorind, dincolo de regatul de hârtie al fiecăruia dintre ei (dar şi al meu), verificând, prin observaţie şi practică, în ce măsură prejudecata, încăpăţânarea, convenienţa, simplitatea, viziunea, cultura ş.a.m.d. pervertesc vederea (hogarthian, aşa), iar la sfârşit m-aş fi ales, în afara unei vacanţe speciale, cu acel ghem de infinite trăiri învăluitoare, dincolo de închidere şi izolare în sinele-mi, pe care l-aş fi dăruit şi altora din preaplinul „semnelor” care m-ar fi condus înapoi, acasă. Cumva, prin asemănare… În emisiunea mea.

Dar pentru a fi pregătită suficient în a mă arunca în această aventură, mai întâi trebuia să-mi fac ordine: în cea a naturii (şi natura lucrurilor, dar mai ales a locurilor) şi în cea a învăţăturii. Şi, fireşte că eram tentată să încep să pornesc şi de la principiile altora, intermediate.

almanahe

Timpul a făcut ce ştie el a face mai bine, a zburat şi aiurea şi cu folos, proiectul e încă în stadiul de idee şi, iată-mă în prezent, 5 ani mai târziu, din nou cu obsesia în braţe,  aşa că, de cum m-am trezit, mi-am propus să o legăn (ca s-o adorm sau s-o trezesc?): am deschis chat-ul de facebook şi am abordat-o pe Sorana Bordaş, căci a dat o fugă de curând până în Maroc, înfăşcată de pasiunea-i pentru fotografie, nu înainte de a fi recitit toate câte le-a adunat în cuvinte şi-n Irealia sa.

Şi, ce-mi răspunde Irealia, rugând-o să concluzioneze?!

facebook

Desigur că ideea cu Maroc e mai veche, temerile, la fel, şi mocneşte în mine de prin 2014, când el (nu spun cine, las misterul să-şi facă jocul) s-a ascuns pe sub pături pe-acolo, prin diferite riad*-uri, căutând să se regăsească.

g.g.

Căutarea asta în sine e înrădăcinată în om precum pisicile riscând dinadins să piardă prada, numai şi numai pentru a o vâna din nou.

Totuşi, spiritul, atunci când îl priveşti din perspectiva altora, nu înseamnă mai nimic, fiindcă el se vrea la cheremul propriului tău „accident” şi a chimiei lui pure, prin care ia naştere. Şi, dacă nu am stofă să devin aşa ceva? Adică, să înfirip ideea. Ei bine, gândul ăsta m-a împotmolit în sine, m-a înscăunat în ăştia 5 ani. Şi, când zic înscăunat, mă refer la sensul strict de a fi ţintuită locului, unde poate că sunt condamnată să-mi duc veacul, deloc călătoare, separându-mă de dorinţele mele.

Pentru a înţelege şi alţii demersul meu, trebuie să mărturisesc nu numai dorinţa de-a călători, ci dorinţa mea de-a călători plus inclinaţia mea pentru decăzuţi şi, asta, probabil, pentru că şi eu sunt una dintre…

Noaptea trecută, după revenirea obsesiei, chiar am visat că sunt în Maroc. Străduţe marocane, chipuri marocane, relief marocan, cumva diferite de cele surprinse atât de particular în fotografiile pe care mi le-a pus la dispoziţie Irealia (Sorana!) întru căutare.

 

 


Sigur că, în vis, era destul de… altfel, şi deşi mă târguiam într-un souks** cu negustorii (sunt vestite târguielile cu negustorii marocani, se spune că preţul corect al unui produs trebuie socotit cam la o treime din cât îţi cer ei), o făceam în limba berberă, cel mai probabil, aşa că, închipuieşte-ţi ce efort pe creierul meu să creeze locuri şi limbi pe care nu le-a văzut şi nici nu le-a auzit vreodată, deşi, să fiu sinceră, imaginaţia mea are acel pesimism specific omului mărunt!

Cum lecturile mele din ultima vreme au drept temă comună renunţarea, nu e de mirare că o simt cum abundă în mine, aşa că acum încerc să o împing foarte departe. Totuşi, am constatat că, cu cât o lectură e mai toxică, efectul ei asupra mea mă împrospătează, ca o licoare tonică.

Dacă ar fi să mă iau după cele ce visez, ar trebui să mă rezum la un demers mai sigur, adică să  scriu, mai degrabă, mici povestioare fantastice, decât să înfăptuiesc o emisiune culturală, care cel mai probabil că n-ar impresiona decât un eşantion mic din publicul ţintă. Poate şi asta m-a oprit şi încă mă opreşte să dezvolt ideea şi s-o fac să devină realitate.

Adevăratele nebunii nu prea au cum să se aştearnă atât de uşor în alţii, aşa  cum preoocupă în întregime şi câştigă teren, în zilele noastre, nimicurile. Dar, până la urmă, ţine de gusturi şi, mai ales de Întâlniri.

Acele întâlniri cu tine, care te fac să te pierzi în poveşti şi, din care nu te-ai mai lăsa trezit decât de smochinul berber (fructul de cactus- folosit de marocani şi ca aditiv pentru tencuielile de lut) cu gustul său de pepene. Dar, mai ales acele întâlniri cu oameni care să-ţi susţină simptomele şi, implicit proiectul.

Eu sunt de părere că istoria unei călătorii în Maroc (şi nu numai) nu poate fi redusă numai la a călca prin vestigii locale sau pe lângă kasbahuri – casele tradiționale fortificate din chirpici, care arată toate aidoma unor palate impunătoare, oferite înspre vizitare călătorului, amintiri care caută oricum, să te încarce, în scurta ta vacanţă exotică cu cât mai multe suveniruri, legende ori arome şi nu le aşază, nici nu le separă de alte trăiri, mai noi sau mai vechi, aşa cum ar trebui, amestecându-le ca într-un bazar marocan, din care abia de recunoşti câteva ingrediente.

Sau, poate că părerea mea e doar o cale prin care îmi maschez obsesii şi pe care nu e uşor  şi nici comod să le povestesc şi altora, fiindcă mie îmi plac, mai ales, călătoriile într-un scop precis, cu mult mai bogat în trăiri, mult peste cel obişnuit şi atât de personal cum e relaxarea, ori cel  sigur, clar, dinainte stabilit, ca cel al unei vacanţe recomandate.

Pe de altă parte, n-aş ocoli acum să pomenesc Fes-ul cu albastrul Medinei, ori chiar oraşul albastru, adică Chefchaouen ( habar n-am cum se pronunţă) , în care poţi descoperi toate nuanţele de albastru pe care le-a inventat omul vreodată şi toate tipurile de pisici şi,  deşi ţinta acestei scrieri pare a fi  Tangerul, doar le pomenesc pe toate, nu le cunosc încă (şi, oricâtă documentare aş face înainte, „măgarul îmi pare un cal, tradus în olandeză”***)

maroc8

Dar, poate că destinul meu nu e unul deja pecetluit, căci azi, ca şi-n alte dăţi, frunzărind o carte, am dat peste faptul că pe fişa unde era internat Rimbaud****, în Marsilia şi unde a şi murit, la numai 37 de ani, scria că e negustor.

Poate că asta şi era, un negustor de gânduri şi poate că asta sunt şi eu, păstrând proporţiile, desigur.

Zice-se că Socrate, în ceasul penultim al morţii, exersa o melodie la flaut şi, întrebat la ce o să-i folosească, a răspuns simplu: „ca s-o ştiu înainte de moarte”.

Desigur, proiectul meu e nebunesc, fiindcă să pleci atât de departe, ca să înţelegi pe un altul, n-ar însemna, oare, să te uiţi un picuţ pe tine? Depinde!  Asta mi-a amintit de Cioran, întrebat fiind la ce lucrează, la ce scrie, a răspuns: „la un roman despre sinucidere”.  Ori, nu ai vrea să înţelegi cum a ajuns scriitorul ăsta să fie ceea ce e? Desigur, poate că un marocan n-ar fi interesat, dar eu sunt româncă şi limba asta a noastră e darnică în căutări şi sensuri.

Din această mărturisire, s-ar putea extrage că sunt atrasă de alte culturi exotice, dar nu atât de îndepărtate, prin filtrul pe care l-aş impune, fiindcă eu, fiind europeancă şi căutarea-mi ar fi tot aşa, căci, să-mi las doar ochii liberi, fiind femeie, nu e tocmai ceea ce mi s-ar potrivi. Da, din respect, m-aş înfăşura în haine tradiţionale ale locului, temporar în scopul de a-i determina să colaboreze, un fel de iscoadă, dacă vreţi, fiindcă (revenind la Maroc) înţeleg că localnicii se lasă greu fotografiaţi sau intervievaţi, ori pe foarte mulţi dirhami şi, aş evita din start perioada Ramadanului (care se decalează de la an la an, calendarul musulman având 354 de zile)

„Mâncaţi şi beţi până ce veţi putea deosebi în zori un fir alb de un fir negru.” (Coran)

 

Interdicţiile purifică sufletul! Spiritualitatea ocupă un loc important în evoluţia personală a fiecăruia, indiferent de religie şi, e bine de ştiut că, dacă ai un oaspete musulman în această perioadă (Ramadanul ţine o lună!), el nu poate mânca şi nici să bea apă până la apus (dar poţi să-i oferi un prosop rece, pus la frigider din timp, care-o să-l mai răcorească), când poate să-şi primească iftarul *****.

Mie nu îmi place pelteaua prea tare, nici cea culinară şi nici cea scriitoricească, aşa încât o să închei nu înainte să descătuşez un alt gând, în care o să trădez că mă interesează deznodământul gândului de la care am pornit în această călătorie, în acest regat al meu (de hârtie), dar nu ştiu cum să procedez să-l fac să rămână. Când sunt singură, mă simt ca şi cum nu aş fi (o) limitată, cum apare cineva, cum îl/o simt că mă mărgineşte. Dar ăsta nu e un motiv cu adevărat serios, ci numai un alt gând năvalnic.

Trebuie, cumva, să te desprinzi de toate, ca să le cuprinzi pe toate. Nu o să mă consider, deci, o înhămată a gândului pe care l-am mărturisit aici şi, poate, cândva, va reveni, obsesiv fiind, materializându-se. Dar eu sunt conştientă că un astfel de gând implică o echipă, pe care ar trebui s-o ai în spate şi-abia atunci aş avea cum a îndrăzni mai mult.

Până atunci, însă, aş putea să mă las furată de alte destinaţii exotice pentru vacanţe speciale, existente deja în oferta CND-Turism Vacanţe Speciale.

,VacanteSpeciale.ro_Superblog2018-20

Eu sunt atrasă de orice cultură, indiferent de parcursul ei istoric, uneori mai puţin plăcut şi mai greu de digerat. De cunoaştere, mai exact! Şi, nu cred că există vreun om să nu se intereseze de traseu, mai înainte de a ajunge să-l şi parcurgă. Diferă numai scopul călătoriei şi durata, dar mai ales putinţa şi, de ce să n-o spun, nu cred că există oameni cărora nu le plac călătoriile, dar pe care îi opresc diverse motive, dintre care cel mai invocat e cel al lipsei posibilităţilor financiare.

Tot Cioran (şi sună ciudat din gura unui pesimist), spunea că dacă vrei să atingi nirvana (antipodul lumii imediate a lucrurilor schimbătoare), cea mai bună poziţie e culcat sau ghemuit şi că numai Occidentul gândeşte în picioare.

Recitind, par mai obsedată de Cioran decât de Burroughs şi nu mă mir. Când scriu, totul vine dintr-o anume zonă îndepărtată a fiinţei mele şi, cumva, ca şi el, cred că decăzuţii se pot apropia de esenţial.

Că tot veni vorba de esenţial, o vacanță ALTFEL poate însemna fie o călătorie în familie, o croazieră, un circuit, un sejur, un pelerinaj, o călătorie de afaceri, o vacanță pentru luna de miere, un program de week-end – intern sau extern sau vestitele programe Work & Travel SUA! Şi, toate acestea le puteţi înfătui, făcând cunoştinţă cu C(e)N(e)D(orim) (în/din) Turism.

În rest, orice tăcere rămâne aşa cum e o tăcere: sacră!


 

* casă tradițională marocană

** bazar

*** citat din Lichtenberg (scenarist german)

**** poet

***** prima masă după apusul soarelui


 

Spring SuperBlog 2018, Proba nr.8, CND-turism-250x250

Atenţie! Puț interior cu acces la smiorcăielile lui Dum…

In springsuperblog2018 on martie 21, 2018 at 11:03 PM

…nezeu! (nu înjur!)

M-am uitat în jur. Apoi în sus şi nu era. Nu EL… Nu mai era tavanul!…


 

Asta aveam să aflu un picuţ mai târziu, ai răbdare! Iar dacă n-ai, atunci interesează-te direct ce-i aceea o termografie clădiri! Sau un recuperator de căldură. Că are legătură cu istorisirea (rece!) de mai jos!


 

Mai întâi s-a auzit o bufnitură, jos, scurtă plou-plumb-pa-plec (a se citi cu voce tare şi, la alegere, de mai multe ori) şi, la ceasul acela târziu, nu mă mai aşteptam decât să mă salute din moment în moment un omuleţ negru, ieşind dintr-o pâclă roşie, deasă, cu o faţă batjocoritoare, îmbrăcat cu…cu o şapcă pe…

Mai bine îl las gol, că nu degeaba i se zice Dracu’ Gol… Şi, oricum, de ce ai îmbrăca pe cineva care îţi pică, la ora aceea, din cer?  Ştiu, de obicei, dacă pică de sus e Dumnezeu, dacă vine de dedesubt, e… vecinul, dar e povestea mea şi pică de sus cine vreau eu, adică Necuratul!

Ptiu, drace, da’ ştii să alegi! Chiar şi ora! Ooo, bine ai sosit în bucătăria mea, dar să ştii că nu te vreau că eşti plin de defecte!

Îmi pregăteam eu discursul de primire în gând, îndreptându-mă spre bucătărie, asta după ce, preţ de o clipă, am crezut că totul e în capul meu. Nu tavanul, păţania! Fiindcă, na,  dacă e trecut de miezul nopţii cu un sfert de ceas, nu te-aştepţi nici la zgomote (care-ncep cu „p”) şi nici la vizitatori. Goi. Asta în cazul în care nu i-ai chemat chiar… (Stăpâneşte-te, Alma Naho, nu interesează pe nimeni escapadele tale nocturne!)

Acum, te-ai putea întreba, fireşte, de ce nu mai ajung, naibii, să adun molozul. De la sângele care-mi îngheţase în vene, iaca un motiv! Dar adevărul era acela că, mi-am zis că e mai cuminte să aştept unde eram, în sufragerie adicătelea, împietrită. Să aştept să iasă cineva de-acolo şi am avut dreptate, a ieşit: cu coada sus, scuturându-se de moloz, cu un mârâit înfundat, dar fără să îi fi dispărut fir de mândrie: pisică-mea!

Însă, cum aşteptarea potopeşte, m-am hotărât să parcurg, totuşi, cei trei-patru metri care mă despărţeau de intrus, fie ce-o fi! Secondată de pisică, care se holba la mine ca la o nălucă.

Băgăciosul, vezi bine, era… unde stă el de obicei (şi îi stă bine acolo!): nicăieri! Cum nici covorul din bucătărie nu se mai vedea, m-am blocat! Unde Dum…? Taci, Alma Naho, nu vrei să îl mânii, numind rivalul! Dacă se ascunde?! 

contrast de lunăM-am uitat la geam, nu era (de) termopan, dar nu era lipsă! M-am uitat la uşă, la fel, nu era lipsă! M-am uitat în sus… m-a trecut un fior rece, cu mult, ca intensitate, peste acea obişnuită  radiaţie rece a pereţilor casei mele (un prim semn că se pierde căldura!) cu care eram oricum obişnuită. Nimerisem în Infern şi, dacă Iadul ar cere ca cetăţenii lui să aibă carte de identitate, cea din stânga era fix poza (de/din buletin!) care îmi trebuia.

Vezi, bine (că eu nu vedeam…), luna îşi canalizase toată energia spre apartamentul meu, că de aprins becul (care oricum consuma mult, mulţumesc, Doamn…. mulţumesc şi atât!), nici vorbă! Becul nu mai era pentru că nu mai era nimic de care să se prindă.

Într-un cuvânt, am simţit că Siberia e la doi paşi de mine, după cotitură sau, în orice caz, că va năvăli peste mine şi mă va prinde… Iarna! Noroc că era vară, sfârşit de vară, ce-i drept, dar în situaţii dintr-astea, zău, nu contează deloc anotimpul. Numai umorul!

radiaţie rece

Că au ceva deosebit cuvintele vântu’ zburdă-n beznă, au! Că-ţi place să te lipeşti de  pereţii reci, când te înfierbânţi, să-ţi placă! Dar, în acest caz eu nu le-am putut lega decât de acel cuvânt pe care nu l-ai putea încărca altfel, în roaba memoriei, decât ca fiind o mare grozăvie ceea ce mă aştepta, dincolo de astea, peste numai câteva ore: RENOVARE!

Una majoră! Pe care am simţit-o-n coaste instant, probabil de la coarnele de REN, dureros lăsându-se înspre OVAR… O, var frumos, o, var frumos!… Dacă pare că acum cânt, mai de departe se vede că implor, fiindcă ştiu ce mă aşteaptă. Ultima oară când am renovat, mi-a luat încă vreo 2 luni să scap de şantier, şi, când nu ai unde să te muţi şi trebuie să-ţi faci o baracă tot în cutia de chibrituri… Mă opresc, să nu iau foc!

Aţi observat că tavanele nu cad niciodată în timpul zilei? Numai noaptea, ca să priceapă toţi vecinii din bloc că eşti acasă, să-ţi faci simţită prezenţa.

În fine, gândurile n-au adunat molozul în locul meu, s-au lăsat pradă calculelor şi deciziilor ce aveau să se pună în practică odată cu frumosul răsărit de soare, iar ochii mei s-au hotărât şi ei că la lumina zilei „lucrurile se văd altfel”.(Şi nu numai că se văd altfel, SE VĂD!


-Ştiaţi că e nevoie de un certificat energetic pentru toate clădirile care se construiesc, se vând, se închiriază sau sunt supuse unor renovări majore, el fiind obligatoriu?! 

Nu ştiu a cui e vocea asta îngroşată, dar dacă aşa vorbeşte Dumnezeu, pesemne că n-a mai vorbit de mult timp şi s-a hotărât să grăiască acum, ca să nu îl chem în ajutor altădată.

-Certificat energetic ieftin!

Aşa mai merge!


 

De parcă nu era de-ajuns că performanța energetică a apartamentului era plasată (printr-un audit energetic*), certificat-energetic-Bucuresti-300x225înainte de nenorocire, într-o clasă energetică încadrându-se, de la „A” la „G” (unde „A” e Dumnezeu,  iar „G”, Încornoratul),  cam pe la „D” (cu „d” de la cine oare, că şi ăl de sus, şi ăl de jos se bat pe litera asta ca Eva şi Adam pe mere).

Desigur, mie trebuia să mi se întâmple o nouă lipsă de performanţă H! Cu H de la Hristos?!

Dar ce aşteptări (a se citi „clasă!”) poţi avea, când ferestrele sunt vechi de vreo 35 de ani, tâmplăria-i deodată cu darea în folosinţă a blocului, nu folosești becuri economice, țevile și caloriferele îți vorbesc, drăcoveniile, când ţi-e odihna sau somnul mai plăcute, de electronice și electrocasnice din clase superioare de consum nici nu cred că ai auzit vreodată, izolația pereților exteriori nu există şi prin acoperiș te plouă… ? Nu simți curentul, Almo, lua-te-ar D, du-te la D…!


Dacă ai căutat (că te-am trimis la început) ce-i aceea o termografie (termoviziune), acum ştii că e o metodă nedistructivă ca să descoperi (la timp!) ceea ce am descris în paragraful de deasupra şi încă altele în plus, cum ar fi, o conductă spartă sau să constaţi că rostul clădirii e prost executat (fără protecţia de aluminiu).

Dacă aş fi căutat şi eu, mai înainte să-mi cadă tavanul!… semnele erau!**


Şi, acum,  daţi-mi un martello (ciocan)! Che cosa ne vuoi fare?! (Ce vrei să ne faci) nu mă întrebaţi, da’ mi s-a părut potrivit să iau în considerare cântecul, limba. Şi ciocanul! De mai jos! (Nu mă crede pe cuvânt, uită-te!)

 

Atunci când Dumnezeu (ştiu sigur că el!) s-a hotărât că doreşte să sape un puţ interior în blocul meu, ca să-şi dosească smiorcăielile sau alte ape, desigur, sfinte, care-l trec (că poate-l trec, de ce să nu-l treacă?!) pe Administratorul Suprem al Lumii, nu ai cui să pişi (sau picuri) ochii… adică, ce vreau eu să zic e că la cine dracu’ să depui plângere, la rându-ţi că a ales fix  bucătăria ta! Bucă… tăria… mda!

La o adică, ce?! Nu-ţi plac stelele?! Nu iubeşti tu ploaia? Nu ziceai tu că atunci când cad ploile peste flori de tei, pune Dumenzeu de-un ceai universal?!

Ziceam! Îmi plac! Dar nu în casă!

Când ţi se întâmplă treburi dintr-astea, care te lasă fără grai (ştiu, pare că încă îl am!), dar cu găuri, zi-ţi mai degrabă că întâmplarea de mai sus îţi asigură, producându-se, o comunicare mai bună cu UNIVERSUL (că acum îl şi vezi!), certiFICATUL nu e scump şi faci rost de el repede (între 4-24ore)  şi, cel mai important e că termograFIEREA îţi asigură o mai bună cunoaştere a locului căruia îi zici casă şi a condiţiilor în care îţi duci veacul. Fie vorba între noi, duci numai câteva decenii, de fapt, că e posibil să ajungi mai repede la unul dintre cei doi D importanţi din viaţa ta din cauza florilor de mucigai sau a altor căderi pe care le poţi păţi într-o noapte friguroasă de vară, ca a noastră.

Dacă nu ai citit la timp acest articol, care să te conducă prin infiltraţiile (linkurile) sale către, cu adevărat, multe alte importante informaţii, păcat! Umorul e certificat (energetic!), îndeobşte, de cei care, observându-l în analiza pe alţii, zâmbesc în colţul gurii. Închise! Când e în vervă gura, n-are colţuri, se dă rotundă!)

Când, însă, e vorba despre sine… ATENŢIE! Enermed!***noutati-certificat-energetic


*Auditul energetic include certificatul energetic la situaţia actuală a imobilului şi reprezintă un studiu mai complex

***Compania Enermed Impex SRL București este formată din experți în certificare energetică, audit energetic și termoviziune clădiri sau termografie pentru clădiri, cu mulți ani de experiență în domeniu.
Echipa de auditori energetici gradul I de la certificat-rapid.ro este atestată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și eliberează certificate energetice pentru orice tip de clădire: apartamente, case, spații comerciale, spații de birouri, hoteluri, case pasive energetic, farmacii, spitale, instituții de învățământ etc.”

** Poze din arhiva personală

 

 


Spring SuperBlog 2018, Proba nr.7, Sponsor:logo_Avizez

E vernisaj EVERNISAJ!

In springsuperblog2018 on martie 19, 2018 at 10:54 PM

 

Într-o seară, în care frunzele-și părăseau ramurile, în neştire, am început să fiu, un vernisaj de emoţii şi trăiri în universul ăsta contemporan. Apoi, într-o altă seară, când florile se aşezau înmugurind, pe-o creangă, am priceput că trebuie să imprim şi altora din preaplinul lor, al sentimentelor, dar într-un mod diferit: prin teatru.

Sigur că, în viață sunt momente mincinoase, momente de adevăr şi oglinzi, în care înglobăm sentimentele noastre împreunate, înmănunchiate, pe care ne chinuim să le smulgem din tumult, apoi, să le îmbrăcăm (încălţăm, accesorizăm) potrivit fiecărui moment, în parte. De fapt, nu vrem decât bucățica aceea, care credem că ni se cuvine şi, odată ruptă o coasem de noi, independent de celelalte bucăți care ni s-ar potrivi, dar nu le recunoaştem, fiindcă nu încap în noi, iar acestui parcurs îi spunem „personalizare”.


 

După ce păşesc sau scriu câte ceva, dimineaţa,

 

eu şi Evernisaj, magazin second hand

 

sigla_evernisaj

Cu toţii vrem, simţim nevoia să ne (re)marcăm individual, nu?!

Lumea va percepe acest act ca şi cum ai vrut cu tot dinadinsul să certifici totul ca într-un contract, dar e cam greu (nu-i aşa?) să certifici o emoție şi, în orice caz, ce nu pricepe lumea e că oricum, o faci pentru tine.

Cât de mare sau mică e haina aceea care ți se cuvine şi, pe care trebuie, e musai s-o ataşezi de tine pentru un timp mai îndelungat şi s-o porți?

S-o porți? Şi dacă nu ştii s-o porți? Cât te-a costat? De unde-i? Prin câte mâine(!) a trecut?

lyndsey Marie

Cu Evernisaj,  te îmbraci SMART&CHIC ieftin şi protejezi mediul înconjurător, fiindcă, reciclezi! De fapt, asta înseamnă second hand, deşi, ştiu destui apropiaţi care ar strâmba din nas acum, auzindu-mă!

Ba, unii, nici măcar n-ar recunoaşte că se îmbracă la „mâna a doua”, ei merg la „mall”. Desigur, odată am şi surprins o conversaţie telefonică a unei cunoştinţe, spunându-i persoanei de la capătul celălalt al firului că e la „mall”. Evident, eu şi alte câteva persoane am zâmbit, destui nici măcar n-au clipit, ori fiindcă nu îi interesa decâţ să-şi găsească ceva potrivit, ori, poate pentru că se aflau în „aceeaşi situaţie”.

Precum e moale pământul şi picioarele ni se afundă în el sau se imprimă uşor, tot aşa se întâmplă şi cu potecile din mintea omului: drumurile lumii se uzează, deci şi conformismul rămâne imprimat în creierul unora, fiindcă, da, ca să cumperi de la Evernisaj sau alte magazine de acest tip, trebuie să fii şi un picuţ nonconformist, nu neapărat sărac!

Deşi – o ştim destui -, suntem un popor modest, câţiva dintre noi considerăm că viaţa e destul de grea şi ducem un trai decent, dar mai e o categorie, care, în loc de haine, îşi caută… suflul! Totuşi, eu cred cu sinceritate că sunt întotdeauna alternative şi, de aceea nu vreau să deviez de la subiect.

Eu nu mă îmbrac la MODĂ, fiindcă nu îmi place ce coase sau ţese, dictând, dânsa, mai ales când îşi arogă demnitatea de-a se considera artă o grămadă de prostii vestimentare. Eu improvizez, de cele mai multe ori şi-mi iese… colorat, în orice caz, iar în şifonierul meu e vernisaj!


 

Un vernisaj SECOND HAND!

 

Eu îmi coordonez existența între adolescenți şi adulți, pe linia aceea subțire între ei. Nu sunt nici psiholog, nici profesor, sunt actriță. O funcţie e asociată adesea cu o haină, iar ea, da, poate că e, cu precădere, un obiect mai rigid sau flexibil, menit să pecetluiască seriozitatea, cuvântul, colaborarea între oameni sau instituții şi, de ce să ne ferim, poate fi chiar un obiect cu care se pot încălca multe principii morale (hainele nu sunt mai puţine în acest ultim caz, cum s-ar crede. 🙂 )

Însă, funcția serioasă a hainei (a costumului) în desfășurarea activităților mele culturale e importantă, fiindcă cel mai ades, îmi serveşte pentru a pecetlui un gând, un act artistic, o stare, începerea unui alt anotimp, o amintire, ea poate deveni chiar și un obiect de recuzită şi, aş putea s-o folosesc până şi ca personaj principal într-o piesă de teatru, creând o poveste în jurul ei, legată de dependența omului de a marca un moment, spre exemplu.

Şi, aș putea să îi  mai atribui nenumărate puteri, mai mult sau mai puţin magice, care nu ar fi, la o adică, doar povești: ar putea fi o haină (atenţie la accent!) a binelui, a gândului bun, a ajutorului față de semeni (că tot adusesem vorba mai sus, în treacăt), a drumului netezit pentru generații viitoare.

banner_copii-1

Ar fi o haină plină de sensibilitate, de-a dreptul poetică și, evident, utopică, da, dar foarte important e că ar semăna cu posesoarea și e normal ca un obiect de-al tău să reflecte interesele și intențiile tale vizavi de lume și de bunăstarea ori echilibrul ei.

Firea mea, dimpreună cu îndeletnicirea mea de actor, mă ajută să văd în fiecare obiect mai mult decât este, să-l reinventez, să-l gândesc servind și altor scopuri în afara celor standard, cu care a fost creat. Poate nu știați, dar există chiar un TEATRU AL OBIECTELOR, desprins din TEATRUL DE ANIMAȚIE.

sam-manns-379040-unsplash

Se spune că este greu să începi ceva, fără să împrumuţi şi astfel permiţi, oarecum, semenilor să fie interesaţi de/în ceea ce ar urma să întreprinzi şi, oricât de admirate mi-ar fi exploziile oratorice ocazionale sau cele vestimentare, nu prea mi le răsplăteşte nimeni la preţul lor corect, astfel că, atunci când pun în scenă o nouă piesă de teatru (mai ales cu elevi!), bugetul e, de fapt, buzunarul meu şi încerc să nu-l golesc de tot.

Din acest motiv garderoba mea, atât personală cât şi cea artistică e formată, excluziv, de-a lungul timpului, de haine mana a douaŞi nu numai preţul cu mult mai mic mă atrage sau unicitatea produsului, în detrimentul celor în serie, ci, mai ales faptul că pot să îi învăţ pe aceşti elevi ce şi cum e teatrul, îmbrăcându-i, încălţându-i, accesorizându-i adecvat personajelor şi pot să le arăt că există alternative…

pescăruşul

„Pescăruşul” de A.P.Cehov*

(Şi zău, e ceva ciudat în firea omului să adauge zerouri unui produs asemeni cu un altul, numai pentru că care are nu ştiu ce fir cusut pe dos sau în sus, dar sunt şi snobi destui, care văd numai zerourile în plus, nu şi asemănarea!)

annie-spratt-486344-unsplash

Şi, sunt convinsă (iar de cele mai multe ori ştiu!) că şi alte instituţii artistice, mai ales cele din provincie, îşi măresc garderoba vizitând magazine second hand online, cum e Evernisaj sau fizice. (Evident, vorbim despre produse care nu au urme vizibile de purtare).

Eu apelez în totalitate la astfel de „trucuri” de vreo câţiva ani buni, fiindcă imaginaţi-vă ce ar însemna să cumperi materiale numai pentru un personaj ca acesta (destul de simplu în construcţie):

 

evernisaj facebook

Cât de scump ar fi? Ori, într-un spectacol pot apărea şi 15 personaje.

Eu, spre exemplu, dacă nu dăruiesc hainele pe care nu le mai îmbrac sau dacă nu le duc la un container de colectare (fiindcă oraşul  meu are aşa ceva), le reciclez, transformându-le în altceva, obiecte de recuzită, cum ziceam mai sus, costume ş.a.m.d. Mai mult decât atât, mie îmi place să îmi petrec timpul liber, confecţionând obiecte handmade şi uite- aşa îmi fac ordine prin şifonier, lăsând loc altor produse noi.

Omul, această fiinţă, a descoperit în plus, faţă de animalele cu care zice-se că atât de mult ne asemănăm, graiul, puritatea, cumpătarea şi, le-a obţinut folosind mâinile şi picioarele altfel decât dedate vânării: le-a folosit acoperindu-se!

Acoperindu-se în aşa fel încât să trădeze sau să ascundă sentimentele sale, în funcţie de nevoi: ale zilei, ale momentului, ale vieţii…

Uneori, ca să înţelegi că un om e prins într-o stare de beatitudine, e suficient să te uiţi la încălţămintea lui sau la vestimentaţia sa, indiferent că gesturile sale vorbesc despre starea sa de moment sau nu.

Am adăugat atât de multe fotografii fiindcă am vrut să vă propun în joacă, să interpretăm stări, sentimente, gânduri, dar, ulterior, m-am răzgândit. Pentru unii, o haină poate fi doar o haină şi atât, în timp ce pentru mine poate fi un întreg Univers!


Spring SuperBlog 2018, Proba nr.6

Fotocredit: unsplash.com

*fotografie dintr-un spectacol recent de-al meu, cu liceeni

Iubirea ţine până dai cu ea de zid

In springsuperblog2018 on martie 16, 2018 at 4:59 PM

arhivă

Care-s cele două cuvinte magice care fac ca oamenii să se învârtă într-un picior sau să ţopăie de fericire? Exact: vindem ieftin! Ce, te gândeai la altele? Fiindcă, dacă le vezi repede pe acestea, atunci, celelalte două la care te-ai gândit sunt floare la ureche!

Iubirea ţine până dai cu ea de zid! De zidul unei case! Fiindcă, nu-i aşa, ne-ar plăcea ca, zidul acela să nu ne fie subiect de conversaţie şi de ceartă în casă?! Care „casă” ?! Una ieftină! Altminteri şi iubirea te va costa! Scump!

Numai aparent nu au legătură una cu alta!

Ştiu, când te-ai îndrăgostit, păsărelele ciripeau, norii luau diferite chipuri, soarele strălucea intens, înlesnind sărutul vostru pătimaş, iar iernile erau numai şi numai un prilej ca să vă îmbrăţişaţi şi mai tare, ca să vă ţineţi de cald unul altuia sau treaba voastră pentru ce, oriunde aţi fi locuit, împreună ori separat.

Însă, după ce aţi hotărât că vă veţi aşeza la casa voastră, iubirea, cea care până acum conţinea numai litere, colecţionând amintiri, care de care mai romantice şi mai dulci, începe de-acum înainte să se aşeze şi-n cifre, usturător pentru buzunare, furtunos pentru toate celelalte! Acru, amar!

Timpul trece repede-repede, ninsorile şi ploile nu sunt deloc ingredient în iubire atunci când nu ai un acoperiş bun sub care să le povesteşti sau să… lasă, nu mai zic, ştiţi voi de ce-s aducătoare ploile care te ţin în casă când eşti îndrăgostit.

Dar, până la pat zid şi, mai ales dacă habar nu ai unde trebuie să cauţi, fiindcă fugi de meseriaşi atoateştiutori (nişte scumpi!) de pe vremea când erai holtei, trebuie să dai mai întâi de materiale pentru structură si fundaţie, acoperişuri, izolaţii, tâmplărie PVC, instalaţii electrice, instalaţii termice, instalaţii sanitare, termoizolaţii, tencuieli decorative. Pe urmă, ţine-te, amenajări exterioare, amenajări interioare şi, le vrei pe toate cât mai ieftine, dar şi calitative, ori, că nu le găseşti pe toate drumurile, ştii deja asta.

Dacă nu cunoşti acest domeniu, nu eşti informat, zidul se va ridica, dacă se va ridica, însă, costisitor, cu mult peste suma pe pe care ai strâns-o cu atâta greutate sau ai împrumutat-o, cu inima cât un purice, de la bancă şi, cu siguranţă că se vor sparge multe în el: o vază, un pahar, oale&ulcele ş.a.m.d. Din alte împrumuturi!

Poate e un scenariu prea aspru, dar, să fim serioşi, iubirea în 2018 e pragmatică, şi ca romantismul să nu moară, trebuie ajutat niţel, ca să apuci să te vaiţi de reumatism sau de dureri de şale, mai târziu, alături de consortul/consoarta ta.

Şi, cum iubirea e o experienţă unică pentru fiecare muritor, în parte, o păstrezi numai şi numai dacă îi oferi, pe lângă cele pe care le cunoşti deja (ingrediente unice ale iubirii, diferind de la un cuplu la altul) şi un concept unic de cheltuire a banilor.

Ca acesta!

SCHITA-FINAL-1-1024x284 (1)

Mie, întotdeauna mi-au plăcut desenele cu săgeţi, că-ţi arată, clară, direcţia, oricât ai fi de neştiutor şi, unde mai pui că, desenele de felul celui de mai sus, pot fi înţelese şi de proaspetele (sau mai vechile, după caz) neveste iubiri! De altfel, cine ţine şirul cheltuielilor, aşa, în general?… Vezi, că ştii, iubire?! Ţonţonel, pisi, iubi, cocoşel


 

Acum, trage aer în piept şi citeşte, urmând săgeţile (recunosc, cam ascuţite!) mele, ca să dai de  casa de comenzi vindem-ieftin.ro!conceptVindemIeftin-1024x424

Dacă te regăseşti în situaţia descrisă mai sus, eşti norocos că ai ajuns până aici, unde, da, de obicei găseai poeme şi alinare, atunci când dădeai de tare… dar care acum NU ţi-ar fi produs aceleaşi simţăminte, ba dimpotrivă!

După ce te-a cicălit nevasta o zi întreagă la cap, că eşti prea romantic, prea moale, că „de ce nu te-ai făcut constructor”, că „de ce nu ştii să dai cu bidineaua” sau să găseşti materiale de construcţii ieftine, dar calitative, zău că numai de ameţitoarele-mi gânduri nu aveai tu nevoie!

Aveai nevoie, FIX, de aceste informaţii!

Desigur că, ţi-a plăcut aici, în almanahe-ul meu şi când am dat din casă cu articolul „Când îţi cade tavanul” şi, îmi e clar că te-ai distrat citindu-l, dar, în realitate, renovarea bucătăriei, plus o bucăţică de hol, m-a costat 80 de milioane:

  1. mână de lucru proastă (şi, asta s-a dovedit ulterior)
  2. materiale scumpe şi slab calitative, luate de meseriaşi de la cel mai apropiat magazin, ca să nu cumva să obosească, cărându-le! (Să nu mai văd meseriaşi şi, mai ales să nu mai văd bonuri cu preţuri!)

Dacă vrei să ţii costurile sub control şi să ştii exact ce şi cât cumperi şi, la sfârşit, după ce scapi de şantierul din casă, să constaţi că multe dintre grijile care implicau construirea unei case s-au evaporat, atunci ştii ce ai de făcut, că eşti perspicace!

Pe mine m-a costat atât, fiindcă habar n-am avut de acest concept şi, oricum, femeile şi materialele de construcţii parcă nu prea au cum să facă „casă bună” împreună. Deşi, există excepţii, să ne înţelegem!

Stai, nu pleca încă! Ştiu că nu-ţi place să alergi, ca după prima ta iubire (iar, după caz, te-ai ales cu ultima, hehe), dar…

Cu vindem-ieftin.ro ai încheiat-o cu alergătura de la un depozit, la altul, ca să compari preţuri sau fiindcă nu sunt toate produsele pe care le cauţi în acelaşi loc. Cu specialiştii firmei, beneficiezi de consiliere gratuită tocmai fiindcă ai nevoie de informaţii despre produse, neavând preţurile afişate,  găseşti tot ceea ce ai nevoie în magazinul virtual şi, da, chiar dacă eşti persoană fizică şi nu o corporaţie sau o altă instituţie, poţi deveni client.

Dacă ţi-am fost de folos, filmează-te în timpul nebuniei, plin de praf de ciment, dar fericit, şi încarcă o recenzie video în care poţi să-ţi verşi mulţumirea!

Să vedem dacă ai înţeles: materialele le comanzi on line, consiliat din aproape în aproape, transportul materialelor e gratuit şi primeşti şi un bonus de 100 de lei, ca să-i iei ceva cicălitoarei, afurisitei, iubitei tale neveste, de ei!

Oricum ar fi, construcţia unei case dă multe bătăi de cap şi nu e niciodată uşor! Dar, dacă există o soluţie care-ţi mai lasă câte ceva prin portofel, atunci, parcă mai vii de-acasă.

Apropo de acasă, dacă eşti din Focşani, ca mine, sunt sigură că showroom-ul din oraş…

principala-1-1-800x351

îţi va fi un ghid şi mai bun ca mine, fiindcă, oricât m-aş gândi la tine, cel care citeşti aici, mă gândesc, de fapt, la mine, căci, peste vreo 2 luni încep să renovez apartamentul tot (inclusiv bucătăria, şi, crede-mă, nu au trecut decât 2 ani şi deja sunt fisuri peste tot de la meseriaşa lucrare, mai ales în dreptul faianţei, de la greutate).acasa

Abia acum îmi arde sufletul să scriu un poem şi, dacă ai răbdare, poate că o să-l găseşti în următoarea postare!

În încheiere, întoarce-te şi priveşte prima fotografie din articol. Pentru 5 oameni, totul a pornit de la o imagine şi un vis, în 2014… Astăzi firma e în creştere financiar vorbind, ceea ce înseamnă că românii văd oportunitatea, o simt, o presimt şi o încearcă!

Ceea ce îmi doresc şi mie, în iunie!


 

SpringSuperBlog 2018, Proba nr.5, sponsor:Logo-VindemIeftin-300x300

Între flori

In springsuperblog2018 on martie 14, 2018 at 8:50 PM

flori InterfloraNu ştiu de unde să încep femeia. Din rouă, poate?! Din ape?

Din flori… flori la domiciliu! (la botul calului, cum ar veni!)

Dac-aş începe-o din rouă sau ape, aş explora alte crâmpeie de realitate, păşind în afara timpului, abia apoi aş aduna-o din flori, în ochiuri de lumină, cum se-adună, strălucitor şi atât de magic, praful.

Sau, de ce n-aş începe-o din zori, la cântatul cocoşului, când pietrele sar în mersu-i apăsat, ori svelt, dând de mâncare la păsări sau animale.

Dar nu cumva m-aş pripi?!

Oricum aş începe-o, m-aş începe, de fapt, pe mine. Iar eu nu m-aş începe nici de azi, nici de ieri, nici la sat, nici la oraş, nici din faşă, nici goală şi abia scăldată în balia cu apă şi flori.

EU m-aş începe dintr-o florărie: Interflora! Interflora România!

00 Logo Interflora Romania auriu - transparent (Flori in intreag

Dar ca să mă încep dintr-acolo, trebuie să mă termin mai întâi în altele, după cum vom vedea împreună!


Undeva, prin mintea femeii cu o floare în mână, 2018

(„Undeva”, în sensul că nu contează uliţa, strada, oraşul, ţara, continentul…)

Ai observat, femeie, cum te surprinde noaptea, în lumina lunii? Nu se ştie niciodată câte-ți mai poate spune luna despre tine, nici dacă ai tu dreptul ăla să-i asculți cuvântarea.

Ai ieşit azi din nou, ai întins mâinile, ca să tragi de sforile stelelor, ca să cartografiezi hărţile drumului înapoi, al întoarcerilor, ca mai apoi s-o împrumuţi celor care-şi pierd iubirea.


Ei, bine, în cazul de mai sus, gândurile femeii (recunosc, un pic prea poetice!) pleacă, ca mai întotdeauna, ca să colonizeze pustiul. Din mintea LUI. Dar nu e de mirare!

Femeile întotdeauna înfloresc, în timp ce  aşteaptă ca bărbaţilor să le cadă mugurii!

În timp ce tu, femeia, colorezi la infinit gestul de a ţi se fi dăruit o floare, fiecare cu simbolul ei, EL, bărbatul, a stat jumătate de oră zgâindu-se la câte o floare de pe taraba florăresei, neştiind ce să aleagă, ori a înfăşcat primul buchet cu de toate, că „nu se ştie care-i plac” şi nici nu e dispus să aştepte să i se facă unul, potrivit cu ocazia şi femeia vieţii lui, descriind-o.

Bărbatul nu dăruieşte neapărat ca s-o înalţe (la nori, unde altundeva?!), ci cât s-o aşeze la vorbă şi port, nevoit, într-o sărbătoare. Şi, admit, sunt destul de puţine pe an ocaziile&sărbătorile!


Undeva, în mintea unui bărbat, văzând un altul cu o floare-n mână, 2018

 

-Hehe! Ţi-a venit şi ţie rândul, prietene!

Aici, cum le-o fi soarta, bărbaţii scapă cu rândul! În afara zilei de 8 Martie, când ei, dacă ar fi priviţi de sus, nu s-ar vedea de florile pe care le au asupră-le. Ca arme sau scuturi. În orice caz, sunt foarte puţini aceia care duc o floare fără motiv femeilor importante din viaţa lor.

De altfel, chiar şi ăia, puţinii, pesemne că au făcut-o din faşă, altminteri, cine ştie la ce interogatoriu s-ar trezi supuşi, venind cu o floare acasă, pe nepusă-masă.


Undeva, în mintea unui bărbat cu o floare-n mână, 2018

 

În acest caz, ca să desprindem o concluzie mai amplă, depindem de mina pe care o afişează purtătorul de flori.

  1. Mers sprinţar, zâmbet larg, haine la patru ace, floarea cu bulbul în sus, aproape de ochi= bărbat îndrăgostit
  2. Pas larg, fără zâmbet, hainele nu contează, floarea ţinută în lateral, cu bulbul în jos, cât mai înspre bocanc= bărbat stingherit, dornic să ajungă cât mai repede la destinaţie, fără a fi zărit de prea mulţi ochi.
  3. La volan, cu chipiu, uniformă, bancheta din spate plină cu flori= personaj secundar masculin din filme, jucând rolul şoferului unui bărbat galant.

Desigur că, dacă m-aş strofoca îndeajuns, aş mai găsi câteva tipuri de bărbaţi pe poziţii. Intermediare! Şi aici ar intra şi cei din categoria iubitorilor şi întrebuinţătorilor de petale.FB_IMG_1521056614834 Dar eu mi-am propus astăzi să le dau un singur motiv bun şi rapid să-şi încânte sexul opus, oricare ar fi el, TUTUROR: o florărie online.

Adică, da, flori online de la Interflora, aţi înţeles bine!

interflora1


Acasă, în faţa uşii, un curier, 2018

 

interflora2

Acum, să fie clar! Nu știu exact ce o înalţă pe femeie, în general, dar eu, ca să mă înţeleg (se ştie, femeile sunt mai greu de înţeles!) dau mereu câte o fugă prin mine ca o furtună care mătură lumea şi, la capătul acestei furtuni, dacă se întâmplă să fie şi-o floare, n-o refuz!

După mine, un bărbat care dăruieşte flori şi îi face plăcere să facă asta, e romantic, dar nu e mai puţin bărbat acela care alege după culoare sau acela care face acest gest numai şi numai pentru culoarele pe care i le pot arăta florile, în limba lor, dar care, atenţie, altora ar putea să nu le spună nimic sau să nu le trebuiască.

Un visător, şi femeie, şi bărbat, e musai să primească/dăruiască flori și asta e o temă importantă pentru cei care pot să vadă dincolo de comicul bălților în care se oglindesc oamenii obișnuiți, dincolo de noroaiele, drumurile şi chiar motivele care pot murdări uneori gestul de a dărui o floare.


Apropo de bălţi, o să vă povestesc ce mi s-a întâmplat chiar acum, când scriu acest text, ca să fie clar cum sunt unele femei! Aşa, ca o paranteză… EU! Eu şi datul în bălţi, mai exact!

Tocmai ce luasem un cârnat stiks din frigider, l-am îndoit (că e lung şi subţire) şi, m-am aşezat să continui această pseudopledoarie, concluzionând în favoarea sărbătoririi zilnice a femeii şi, ce credeţi? Bate cineva la uşă. Eu, muşcând din cârnatul stiks, mă ridic să uşuiesc pe oricine ar fi fost la uşă, că mă întrerupea şi din idee dar şi din gustărică.

Deschid uşa mestecând şi, dau cu ochii de…. POPĂ! Cu dascălul după el! Că nu vă imaginaţi faţa mea, e firesc, dar imaginaţi-vă faţa popii, eu fiind cu cârnatul în mână, deşi ne aflăm în post. Cârnat, pe care l-am palmat, să ne înţelegem, adică l-am aruncat în baie, subtil, că era întuneric, în timp ce ei intrau în casă, să dea cu aghiasmă. Cum ar fi fost ca preotul să-mi ceară să aprind lumina, că aşa se şi face de obicei, aprinzi toate luminile, deschizi toate uşile?!

Să vă mai zic că la mine încă e Crăciun, fiindcă n-am despuiat brazii şi nici luminiţele de prin casă nu le-am adunat? Vă zic! Cumva, cârnatul era potrivit în decor.

Râdeţi, că şi eu râd! Trebuie să mărturisesc aşa, pe final, că nu toate credem că femeile ar trebui sărbătorite zilnic, măcar prin a li se dărui flori că, sunt câte unele care nu merită nici măcar de ziua lor!

Pentru păţania de mai sus, însă, eu merit o floare, sunt sigură! Curierul, vezi bine, nu se pornise către mine şi, acum suna la uşă, ca să-mi livreze un buchet de flori, evident! Asta şi pentru că nimeni n-a sunat  la Interflora, ca să-mi facă aşa o bucurie!

 

Dar, pentru cum m-am descurcat cu aceşti curieri ai lui Dumnezeu, zău, merit să mi se întâmple într-o bună zi! (am lăsat numărul de telefon la vedere, tu comandă flori!). Motivele vi le înşirui imediat:

interflora 3pentru comicul de situaţie, pentru stăpânirea de sine, pentru faptul că nu m-am pregătit deloc, nici sufleteşte, nici trupeşte să-l primesc pe preot (n-am văzut anunţul de jos, pe uşa de la intrarea în bloc); pentru cârnatul de care am uitat, pe care l-a mâncat pisica, găsindu-l pe jos; pentru zâmbetul pe care chiar lor li l-am dăruit, sunt sigură, deşi feţele bisericeşti sunt mai acre în posturi; pentru faptul că n-am încercat nicio clipă să-mi iau eşarfa din cuier şi să mi-o fac batic; pentru că nici prea multă aghiasmă nu e bine să arunci pe o păcătoasă; pentru că, în timp ce zicea ce zicea, nu am înţeles nimic, fâstâcindu-mă;  pentru că la final ei aşteptau să le dau bani şi eu îi căutam, dar nu îi nimeream, fiindcă era întuneric pe hol şi n-aş fi aprins lumina de la baie, numai şi numai ca să văd câţi bani le dau (dar luminiţele de Crăciun îşi făceau de cap); pentru că, femeile, or fi ele suave, dar nu ţin cu unele dintre ele anumite situaţii; pentru că, dintre flori am răsărit, în final, EU!


Dacă florile şi-ar dărui oameni, la fel cum oamenii îşi oferă flori, de unde ar fi tăiaţi oamenii? (Nichita Stănescu)


 

Spring SuperBlog 2018, Proba nr.4

AIA şi Gaia

In springsuperblog2018 on martie 12, 2018 at 9:57 PM

Când eram mică, ca orice copil, desfăceam în bucăţi câte ceva, nu multe oricum, că nu eram prea stricăcioasă, mai mult curioasă. Le făceam jucăriilor mele şi pregătiri de înmormântare. Uneori, le boceam, răvăşită: Sunt distrusă, distrusă, distrusă… Alteori, râdeam cu gura până la urechi, la priveghi.

Dar acelea erau nimicuri, fireşte, şi nu mă simţeam prea responsabilă. Când, însă, spre exemplu, într-o zi, am destrămat casa păpuşii, pe care mi-o ridicase bunicul din temelii, cu siguranţă numai şi numai ca să-i înţeleg arhitectura, a fost un moment deosebit de greu. Şi neasemuit de trist.

Ceea ce ignoram, desfăcând-o bucăţică cu bucăţică, era faptul că nu mai exista cale de întoarcere. Bunicul murise, la scurt timp după ce o finisase şi era singurul lucru pe care mi-l dăruise vreodată.

Din fericire, cea din urmă desfacere m-a impresionat până la lacrimi şi, n-am stat pe gânduri, nici n-am început nicio pregătire de înmormântare, ci am alergat  iute în curtea bunicii, să adun crenguţe şi, din ele să construiesc un nou adăpost pentru cea care tocmai rămăsese fără acoperiş. Eu o lăsasem fără acoperiş! Şi aveam numai 6 ani!

-Grav! mi-a zis, atunci, bunică-mea, nu pentru că chiar era, dar cineva trebuia să pună paie pe foc, ca altădată să mă gândesc de o mie de ori înainte s-o mai fac. La mine prin suflet, treceau repede cuvinte precum acesta, dar, momentul era unul covârşitor şi, chiar mai târziu, crescând, am rămas tot atât de transparent afectată la câte vreo dojană mai simplă sau complicată de-a ei.

În ziua aceea, aerul era fierbinte şi, într-un mod straniu, electrizant. Am adunat crenguţele, am muncit asiduu, dar degeaba: căsuţa Gaiei nu depăşea condiţia de cort.

Bunică-mea savura întotdeauna liniştea tuturor vinovăţiilor mele şi, cum suferinţa, mai ales cea de copil, adulmecă de la un moment la altul, ca să-şi mărească proporţiile, următoarele ei cuvinte m-au răpus!

-Nu o să-ţi iasă altceva decât cortul ăsta, să construieşti o casă, Gaiei, îţi trebuie multe, foarte multe…


-Deci, sunt acte multe de făcut, nu?

Avize de amplasament, acorduri, autorizaţii, DTAC, PAC şi… multe altele.

-Ţac, pac?! Serios? Auzisem că durează câteva luni bune…

DTAC şi PAC, adică Documentaţie Tehnică pentru Autorizaţia de Construire şi Proiect Autorizație de Construire. Cât despre cât durează, aţi auzit bine, e vorba de câteva luni bune, pentru a îmbina perfect caracteristicile economice, constructive și estetice ale viitoarei case. Dar de aceea aţi ajuns la noi, AIA Proiect poate parcurge toți aceşti pași,  necesari și oferă suport pe toată perioada pre- și post-execuție a unei case AIA.

Zâmbet.

-Nu am mai făcut asta niciodată. Dacă aţi şti cât m-am chinuit mai demult să construiesc o casă. Gaia…

-AIA!

Mă aflu în altă lume, în care aproape mă înec de plâns.

-Gaia…

-Ce este? Vă simţiţi bine? S-a întâmplat ceva?

Simt un curent care trece prin mine şi mă ridic. Nu ar trebui să fac asta! Se vor petrece lucruri rele şi totul va sfârşi iară într-o mare de lacrimi.

-Sărmana Gaia!… Până şi soarele e la fel de orbitor ca atunci…

Domnul din faţa mea continuă să se îngrijoreze. Gaia îi e străină şi nu are cum a înţelege că eu trăiesc în acest moment o graniţă grea dintre prezent şi amintire.

-Ce este? Mai bine vă aşezaţi, dacă nu vă simţiţi…

Se ridică şi se întreaptă spre dozatorul de apă, îmi umple un pahar şi mi-l întinde.


-Un pahar cu apă e doctorie, o să-ţi mai dreagă din durere, zice bunică-mea.

De parcă nu era suficient că sufeream pentru distrugerea căsuţei, mai şi căzusem din copac, încercând să obţin o anume ramură, trebuincioasă noii mele construcţii. Aţi observat, fireşte, că o nenorocire nu vine niciodată singură! A mea venise la pachet cu o julitură proaspăt obţinută prin alunecare. Înghit apa, dar îmi intră cu noduri…

-Acum nu mai pot să caut ramura perfectă, bico! Trebuie să stau în casă, să-mi treacă piciorul…

Piciorul meu era bine-mersi, julitura era destul de mică şi…trecătoare. Doar că eu încercam să câştig niţel timp pentru un plan, două, de ieşire din situaţie şi, mai ales, mângâiere.

„Bico”, adică bunică-mea, prescurtarea de la „bunico”. Înduioşată, s-a aşezat lângă mine, în patul în care mă întinsesem, lată.

-Nu mai poţi căuta ramura perfectă, aşa-i! Dar, înainte de următoarea căutare, ai un plan de construcţie? Ca să ştii şi ce-ţi mai trebuie! Uite, desenează casa dorită, abia pe urmă o să te gândeşti la materialele din care o vei construi! Să fie cât mai durabilă…

Bica mea era înţeleaptă, era a nu ştiu câta oară când mă îmbărbăta cu explicaţiile ei miraculoase. Avea dreptate, eu habar nu aveam cum vreau să arate noua căsuţă a Gaiei! Fusesem oarbă! Bine, mă orbise şi soarele, dar, mai ales, mintea de copil.


-Ca să punem în valoare amplasamentul, vom porni de la o idee, idee care o să vă aparţină! Pe urmă vom verifica cum putem implementa toate ideile, astfel încât să îi fie la îndemână constructorului, părți scrise, părți desenate. Contează chiar şi cum pică soarele…

Vorbea ca bica! Bica nu era nici arhitect proiectant, nici constructor, dar ştia ce ştia, fiindcă mâinile ei frământaseră, în afară de aluat pentru turte, lut. Bunicul îşi ridicase singur o casă, lucrând în construcţii, iar bunică-mea îl secondase. A durat mult timp până să-şi ridice casa singuri, dar au răzbit într-un final.

-Nu vă faceţi griji, vă oferim suport în demersurile necesare autorizării viitoarei construcții, căci serviciul biroului de proiectare AIA este unul dintre cele mai apreciate, datorită timpului pe care beneficiarii îl redobândesc.

Cuvintele deveneau din ce în ce mai liniştitoare, depăşisem atacul de panică ce mă cuprinsese mai devreme şi cred că se vedea că îmi dispăruse paloarea. Ceea ce însemna că prima mea consultare cu arhitecţi proiectanţi nu va fi, din nou, sortită amânării. Iar amânarea, în ce mă priveşte, nu era la prima abatere!


casă gaia-Ai desenat? mă ischiteşte Bica, trăgând cu coada ochiului la desenul meu. Bag eu seamă că eşti mai sigură pe fluture!

Pleacă, râzând, să trebăluiască, eu rămân să privesc desenul, întrebându-mă ce a vrut să zică bica.

Fluturi mai desenasem, se înţelege! Îmi pierdeam multă vreme cu ei, alergându-i. Poate că asta a zis şi ea?! Adică, siguranţă ar însemna să unesc punctele?!… Să îi pun şi un nume? Gata, ştiu, casa Lă-cră-mioa-ra! *

-Gaia, Gaia…

Gaia era lângă mine, o strecurase bica în casă, pe nesimţite, ca să îmi ţină de urât sau să mă inspire.


-Dacă nu aveţi încă o idee despre cum o să arate, putem să vă arătăm un proiect de casă AIA, deja la cheie. De altfel, orice proiect de-al nostru disponibil este adaptabil amplasamentului dorit sau dimensiunilor terenului. Să ştitţi că e posibilă orice particularizare, în funcţie de buget sau altele… Ori, poate vreţi o casă cu concept unic?!

-… Nu vreau să mă pripesc. Cândva am avut un eperiment extravagant de traumatizant. Am scris lucruri, le-am desenat, o să mi le revizuiesc şi…

-Vă puteţi întoarce oricând sunteţi pregătită. Acum ne aflăm abia în etapa consultărilor iniţiale. Când vom definitiva totul, adică idei, aspiraţii, amplasament, buget disponibil, această primă versiune de proiect va fi evaluată de personalul nostru, specializat. Proiectul oferit de noi include arhitectura, structura şi instalaţiile necesare,  recomandări generale şi particulare referitoare la proiectul de casă mult dorit,  toate având drept scop obţinerea autorizaţiei si uşurând astfel demersul întru construire..

-Ştiţi, eu sunt din Vrancea…

-Noi suntem disponibili oriunde, în România!

sigla-AIA-2016-300x153

 


Din ziua aceea, Gaia şi-a recăpătat, pe rând, ceea ce îi luasem: un ochi, nasul. un nasture… casa nu şi-a recăpătat-o, dar oricum, ulterior istoriei întâmplate, am realizat că mai mult dormea în patul meu decât la ea acasă, aşa încât i-am făcut imediat mutaţie şi, când credeam eu că îi e dor de-un acoperiş, îi acopeream faţa veşnic cu altă carte. Deschisă.

La distanţă de vreo treizeci şi opt de ani, am hotărât să construiesc o căsuţă.

 

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Gaia, astăzi nu mai e, dar cum eu sunt păpuşăreasă**, înţeleg foarte bine când trăieşte o păpuşă sau moare.


M-am ridicat, mi-am luat „la revedere”, urmând să sun la AIA, când voi fi aşezat totul în mine, urmând a stabili o nouă întâlnire pentru a mă sfătui cu echipa de profesionişti AIA, cei care fac ca tot acest demers întru construcţia unei case să coincidă cu dorinţele fiecăruia. M-am întors din prag…

-Ştiu exact ce îmi doresc: o casă din lemn, care să îmbine elemente tradiţionale, totodată, dar şi moderne…

casa de lemn AIA

 

De pe umărul meu, îşi ia zboru-i, alb, un fluture…


*Câteva proiecte de casă AIA poartă nume de flori: Bujorul alb, Begonia, Brânduşa, Lăcrămioara, Petunie, Iasomie, Narcisa

**Actor păpuşar


SpringSuperBlog 2018, Proba nr.3

 

 

 

 

Ca să capeţi cea mai frumoasă amintire cu Momondo…

In springsuperblog2018 on martie 9, 2018 at 2:49 PM

… ai nevoie de o coală albă de hârtie. Şi un fond… Bun! Pe fondul ăla bun se adună acele amintiri pentru care continui să îţi fabrici altele. Nu toţi avem un fond bun, nici amintirile noastre frumoase nu se aşază singure, nici în cale, nici în noi, aşa încât, un mic ajutor (în căutare) poate fi mană cerească.

O mică paranteză (o acoladă): m-am întrebat, la un moment dat, ce-i cu expresia „mană cerească”, am folosit cel mai cunoscut motor de căutare întru orice „in mondo” şi am acum un răspuns:  mana cerească e cea din Exod, nu e mana din Dex (sau când e supărat Dumnezeu), adică îmbinarea a două cuvinte ebraice: „man” şi „hu”, care s-ar traduce prin „ce-i asta?”

Ce-i asta o să ne lămurim pe parcurs…

rugăciune în albîntorcându-mă în albul meu, pentru o rugă către Dumnezeu, fond roş‘! Dumnezeu, în această povestire e catolic, ruga către el e îndreptată (către cer) din Viena, aşa încât nu cred că îi voi deranja pe alţi ortodocşi, de-ai mei, că o să mă leg puţin de fond. (Nu urmariţi săgeata, vârful e în jos fiindcă acolo se adună foile scrise, într-un recipient).

Mă leg de fond, fiindcă eu îl credeam albastru. De cer! Să cer pe albastru, mi se părea mai cu putinţă întru îndeplinire, să cer pe roşu nu am încercat! Până la acest fericit, frumos, deosebit moment: Viena, (Paşti sau Paşte, cum vrei!), 2017. Pios?… Să zicem! Şi, cred că m-am lămurit şi ce e cu roşul (vezi ouăle roşii, de Paşte/Paşti!)

Bineînţeles că omenirea l-ar putea invoca pe „cere şi ţi se va da” în orice context şi nu ar conta deloc fondul. În fond, orice fond e bun, dacă ajunge ruga unde trebuie!

Trebuie să (mă) mărturisesc că nu sunt atee, dar nici baticul nu îmi ţine Dumnezeul strâns în coc (ca să nu-mi iasă din cap) şi, nici genunchii mei nu execută constant şi nici exemplar, mătănii. Sunt undeva, prinsă între. Cred! Îmi place să cred că, simt că, în această lume, mă aflu într-un deplin, continuu şi veritabil stand up! Dacă n-ar fi aşa, poate l-aş ajunge pe Dumnezeu mai repede în mine. Sau invers! Aşa, ne cam fugărim! Se vede!  (vezi faţa mea!)

faţa mea în Melk

faţă de Melk

Faţă de Viena n-am (aveam o filmare lingând o îngheţată, pe fond muzical – clopotele Domului-, dar n-am dat-o youtube-ului la timp şi s-a pierdut).

Cândva, aveam faţă de dus la mănăstire, voind să mă fac mireasa Domnului, dar aveam 10 ani! Însă, cine se mărită cu adevărat la vârsta aia? Mai întâi trebuie să te cunoşti, să te afli pe sine, abia apoi poţi să alegi din ce ţi se dă, ce ţi se cuvine.

Oamenii se află, cel mai ades, într-o fugă, ştim! O fugă, pe care o numim, cuminte, călătorie scurtă. Prin Momondo acum (sau prin cine vreţi, altădată, oricum, nimic nu e obligatoriu pe lumea asta, decât poate bunul simţ şi cele ce derivă dintr-acolo; bine, admit că şi inteligenţa ar trebui să fie. 🙂 )

Se duc, „se află”, se miră (de) ei! Doamne, ce mirat/ă sunt de ziduri! Ce vechi, ce nou! Ce mâncare, ce băutură! Doamne, ce mirat/ă sunt de munţi, dealuri, piatră, iarbă! Doamne, ce autostrăzi! ETC~! Şi pe urmă se întorc cu „cea mai frumoasă amintire”!

Eu sunt aeriană şi nu mă caut aşa. Nici la cap! Nici la picioare şi, nici pe unde m-or duce ele. Ambele! Cea mai frumoasă amintire sunt eu! Eu, în!

viena

Sau, la!

Nu minimalizez, cum uşor ar putea părea că! De atât timp am dispus, fiindcă depindeam de motorul  altcuiva.

Pe de altă parte, suficient cât să am parte şi de niţică hrană spirituală vieneză, şi de junk food-ul, pe care nu-l ocolim niciunii, nicicum, în călătorii.

Asta nu ne face mai puţin călători, chiar dacă mai grei!

 

Dar, să intru în biserică…

 

 

Stephansplatz-ul e… gri! Prea gri! Dar pe gri, aurul „dă” bine. Şi Dumnezeu dă! Ceea ce a făcut ca stucaturile (de aur) să nu-mi izbească gândurile. Lucru care nu s-a întâmplat la Abaţia din Melk, unde m-am şi închinat.

Dar mai avem ceva drum de străbătut până-ntr-acolo. Un minut, două… Pe hârtie, drumul e mai scurt! Şi Dumnezeu, poliglot! Şi nemuritor! Şi…

rugă

Nemurirea înseamnă să fii iubit de câţi mai mulţi oameni anonimi!* şi, cum ştiinţa e aceea de a crea iluzii acceptabile**, eu le-am atins pe amândouă, misiune îndeplinită. În bifare, o amintire frumoasă, fără „cea mai”, că e incomparabilă, deoarece e unicul gând adresat direct lui Dumnezeu, în scris. În rest nu prea dau eu acatiste.

Cum eu am vizitat Viena pe la prânz, iar slujba se ţinea undeva pe la ora 19.00, nu mi-am auzit gândul. ***

Cât despre El,…

Acum, călătoria la Viena o s-o încadrez la idei pentru călătorii scurte şi, înainte de a încheia, voi pomeni Melk-ul (un fel de Braşov), rapid, fiindcă şi acolo m-am lăsat în amintire, de data aceasta nu în scris, în scurta mea călătorie în Austria. Abia această din urmă amintire aş trece-o pe curat cu „cea mai”.

Cea mai frumoasă amintire din călătorii!

străfulgerareAbaţia din Melk, Prima zi de Paşti/Paşte.

Ei, bine, am simţit-o! Străfulgerarea dumnezeiască! Deşi, se prea poate ca ceea ce am simţit să fi fost doar forţa celor 4 virtuţi: Înţelepciunea, Dreptatea, Tăria si Cumpătarea****.

Ascultând slujba în limba germană (de data aceasta am nimerit-o, zi de sărbătoare, na!), m-au podidit deodată lacrimile. Acuma, ce să zic, limba germană nu e stimulent pentru dat apă la şoareci, fie ele de fericire!

Asta mi-aduce aminte de un micropoem de-al meu:

„Începe din mijloc, Doamne,
transpiră și adaugă o legătură de mentă
și,
fiindcă eu nu pot termina nimic,
dă-mi o limbă
ca să uit de mine”. (Freamătă-mă, septembrie2015)

Acum, ce să zic, poate limba lui Goethe e limba ce i-o ceream! Însă, revenirea din sentimentul acela n-a fost uşoară deloc. Dat fiind că, totuşi, Dumnezeu nu sună atât de melodios în limba germană, mein Gott şi, nici slujba în numele lui.

Sau poate că a fost numai gândul la tonele de aur ce oboseau pereţii şi tavanele, în pofida săracilor lumii şi, totul s-a suprapus cu finalul concertului coral, că m-a străfulgerat şi asta. Dar înţeleg că e nevoie de cultură. (De aur?!) Sunt om de cultură, deci o să trec finuţ peste! N-o să mai intru (în biserică), o arăt pe dinafară (N-am sărit gardul, am ţinut telefonul cu mâna stângă).

abaţia din melk

Exact-exact, nu voi şti ce-a fost, mă voi întreba”ce-i asta” până când voi ajunge în locul acela cu verdeaţă, dar ceea ce am simţit eu nu era nici fericire, nici tristeţe… Aşa s-a simţit în mine, aşa o încremenesc în amintire, iar, dacă aşa se simte iubirea divină, mai vreau!

Cât despre Momondo

momondo

Şi, un citat din „ei”:

„Misiunea noastră? De a crea un univers de călătorie îndrăzneț și colorat, care să unească utilizatorii și să le insufle pasiunea de a cunoaște lumea. De a aduce oamenii împreună pentru a face schimb de idei noi și de a împărtăși povești autentice. Și de a ne bucura de întreaga diversitate a lumii, cu tot ce ne oferă ea.”


Ca să capăt (eu) cea mai frumoasă amintire a fost nevoie să merg în Austria.

Ca să capeţi (tu) cea mai frumoasă amintire cu Momondo, poţi s-o faci la modul clasic, folosind binecunoscutul motor de căutare cu acelaşi nume, dar, de data aceasta, având 6 vouchere în buzunare. Ele nu se pot obţine scriindu-i bileţele lui Dumnezeu, ci povestind, printr-un comentariu la acest articol, cea mai frumoasă amintire din călătoriile TALE/ voastre.

Termen limită pentru comentarii: vineri, 16 martie 2018, inclusiv (până la ora 23:59)

Indiciu: O călătorie poate însemna o plimbare în apropierea orașului sau un bilet doar dus într-un loc de care nu ai auzit niciodată.

Poveștile voastre, dacă sunt impresionante, pot fi premiate cu un city-break de 500 euro sau cu unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 euro, puse, cu generozitate, la dispoziţia voastră, de către MOMONDO. Succes vouă!

 

 

Aveţi voie să distribuiţi articolul?! V-aş mulţumi! Voie bună! Şi comentarii inspirate!


Proba nr.2, SpringSuperBlog 2018, sponsor: press-logo-momondo_colour-300x300


*, **S.Freud, citate

*** La StephansPlatz, bileţelele către Dumnezeu se citesc cu voce tare, în cadrul slujbei, fiecare pre limba lui, nu traduse

****Inscripţii la intrarea în Biblioteca Abaţieiinscripţii