alma nahe

Archive for 7 martie 2016|Daily archive page

Eu sunt

In Spring SuperBlog 2016 on martie 7, 2016 at 12:20 PM

… întruchiparea tuturor actrițelor holiudiene
pe care le-am înlocuit în ultimul moment în filmul lor de debut,
fiindcă, fie au avut o indigestie,
fie n-au mâncat la micul dejun cereale cu lapte
rece — întotdeauna m-am întrebat de ce americanii nu îl încălzesc,
pentru care, iată-mă, cu o sticlă
aurie
în mână,
îmi țin discursul de mulțumire —
o să-mi mulțumesc mie, nu altora,
chiar dacă Academia o să se supere pe mine.

…încununarea tuturor legendelor holiudiune,
introvertite când erau mici,
jucând în serii B modeste,
începând de jos și terminând Basic Instinct(!),
exprim esența feminității,
când și când străbat preeria cu un cal,
imaginar,
mai târziu o să devin și activistă,
ce poate fi mai frumos?

00181

Am vrut să scriu sfârșitul(poemului), dar nu eram decisă dacă orașul ăsta o să mă omoare sau uitatul la filme. Totuși, ca să nu mor (de ciudă, de plictiseală, de…, de…, m-am lăsat prinsă iar de filmul (vechi!) în care eu particip la Superblog și n-o s-o mai fac, nu fiindcă Cincu (în juriul ultimei probe, de obicei) mă tot îmbie cu cele 100 de puncte, ca să mă facă partener Superblog, ci, fiindcă mă cumințește numai locul 1. (Locul 2, obținut în campania Spring SuperBlog 2015, n-a făcut-o, așa că, Cincule, potolește-te!)

Așadar, cu acest poem nesfârșit, îmi anunț înscrierea și la Spring SuperBlog 2016. Inițial, am vrut să-mi înscriu pisica cu blogul ei (jorapispis.wordpress), dar, dacă nu a participat până acum, nici de-acum înainte să n-o facă, fiindcă nu cred că ar putea ajunge la întâlnirea de gală, de după terminarea ediției ăsteia. Și, chiar de s-ar duce, nu ar avea niciun prieten pe-acolo, pe când eu am vreo câțiva.

În fine, închei acest articol de înscriere (că doar n-o să-l las și pe el nesfârșit), nu fiindcă n-ar mai fi câte ceva de zis, ci fiindcă azi e ultima zi când mai pot participa la prima probă(fără penalizări) — și, dacă nu participi la toate probele nu ești finalist. Și eu sunt, de când mă știu superblogăreasă, finalistă! Mă rog, cu o mică excepție, dar nici anul când s-a întâmplat să renunț la competiția asta nu mi-l mai amintesc. Deci, …

image

eu, Alma Nahe, mă arunc în pământul imaginației, sămânță cu sămânță. De încolțit, o să încolțesc oricum, de rodit mai rămâne de văzut dacă…

Reclame