Liniştea este…

Dacă-mi bag degetele în urechi
e ca şi cum n-aş mai lăsa niciun zgomot din mine să iasă.
Nu, muzica n-o pierd, cum s-ar crede,
muzica vine din interior.
Încearcă asta pe stradă!
O auzi?
Doar un singur vânt interior…
Dacă-mi pun mâinile la ochi
e ca şi cum n-aş mai lăsa niciun film să mă prindă în cadru.
Nu, nu pierd nu ştiu ce film, cum s-ar crede,
propriul film vine din interior.
Încearcă asta pe stradă!
Doar o singură secvenţă…
Se repetă la nesfârşit?
Dacă-mi pun mâinile la gură
e ca şi cum n-aş mai lăsa nicio ureche asurzită.
Nu, cuvintele nu le pierd, cum s-ar crede,
cuvintele sunt, de fapt, interioare,
altminteri cine îi spune iubirii cum să iasă
când şi pentru cine?
Încearcă asta pe stradă!
Te simţi desfăcut în cuvinte?
Unghie, lob, dinte…
Acestea sunt cuvintele pe care le spun într-un vis de-al meu
şi pe care nu le voi mai spune şi altădată.

Nu ţi le voi spune ţie, dragul meu grăbit în pragul liniştii mele!