alma nahe

Archive for 24 noiembrie 2013|Daily archive page

Ape tulburi, ape repezi

In Cartea în care se tace on noiembrie 24, 2013 at 10:22 PM

Să (î)notăm, pe scurt; ceea ce este acum:
Ape tulburi,
ape repezi.
Dacă te întrebi ce-i aceea o fugă, n-o vei putea măsura în paşi, fiindcă ea e o ofrandă şi oricum, o vei găsi, cel mai probabil, ţopăind pe treptele unui pian bine temperat. Există şi-un divertisment al fugii, dar aici, acum, nu fugile sunt cele importante, ci chemările cu care le educi. E ca şi cum ai deschide porţi magice ale lumii. Nu treci tu de aceste porţi, ci trimiţi apele tale, soli către evenimentul tău magic: Adu-mi ce va fi! Bineînţeles că îţi trăieşti această chemare undeva în pragul dintre visare şi deşteptare. Ştii tensiunea aceea a unei plante tinere, care se îndreaptă spre punctul său viguros de creştere în acel moment unic, spre propria-i minune, spre propria-i împlinire? Ei, aceea e unda apei curgătoare din tine. Însă e greu să pricepi totul, fiindcă în acel moment trebuie să uiţi totul şi să ţi-l reaminteşti  totodată, în note noi. Să închizi ochii şi imediat să îi deschizi. E bine totuşi să ştii că plecarea-ţi are şi-o chemare inclusă!

Să (î)notăm, pe scurt; ceea ce a fost:
Ape tulburi,
ape repezi.
Dacă e să te întrebi ce-i „ceasul al doisprezecelea”, ei bine, aici e momentul: unsprezece ceasuri de rătăciri trecute şi o prezenţă, fie numai şi de spirit în ultimul, în care te îndrepţi vertiginos spre prezentul tău. Uneori, ceasurile pot fi ani. Eu nu port ceas, îmi sunt suficiente bătăile inimii. Dar mai ales semnele lumii mele. Dacă ar fi să port unul, cifrele lui ar reprezenta anii scurşi, dar şi cei ce vor veni.  Celor scurşi le-aş lăsa doar sfera cu voioşie. Ia să dăm înapoi acum! Ştii învelitoarea din zăpezi? O cunoşti! Mie îmi place momentul în care o apuci de un colţ de cer şi te dezveleşti. Atunci tu miroşi a mugur şi grăieşti prin mireasmă. Mie îmi place să cred că eu miros a soc. Cu mâinile potrivite, în jocul potrivit, într-o chestiune pur intimă. În rest, miros numai a muşeţel. Dacă te cheamă Săpunaru, spre exemplu, n-ai cum să nu fii aromat. Dar în contact cu apele, te vei trezi lunecând şi împuţinându-te, deşi îţi doreşti să rămâi locului şi mult(ă). Dar, până la urmă, e farmecul contrapunctului din fiecare. Însă, mai e o parte ceva mai ciudată şi poate un pic periculoasă: vei întâlni funii, multe funii, pe care, iarăşi magic, le vei unge: Adu-mi ce va fi! Poţi să te desprinzi, desigur,  poţi să le şi înnozi pe unele, dar cum să guşti altfel din jocul mărgelelor de sticlă?! Meditează un moment, ţine-ţi aproape un pahar cu lapte rece şi predă-ţi câteva lecţii. Dacă poţi, notează-le! Ori, şi mai bine, cântă-le!

Să (î)notăm, pe scurt; ceea ce va fi:
Ape tulburi,
ape repezi.
Dacă e să te întrebi ce-i acela adevăr interior, atunci aici şi acum e momentul să auzi muzica apelor, fiindcă ce va fi, va fi ieri în curând, într-o respiraţie. Tu, eu aparţinem lumii, dar totodată şi lumilor noastre şi dacă nu suntem atenţi, lumea ne va ţine şi ne va juca în ritmul ei. Ca pe un joc cu mărgele de sticlă. Jocul nostru, ca mărgele de sticlă, e o reîntoarcere la epoca foiletonistică, nu o simplă joacă iresponsabilă cu literele. Însă în tăcerile trecute se ascund suferinţele, nu în săpata Castalie, de unde îmi beau eu apele! Tu încă le asculţi sunetul lor, acum liniştit. Însă nu ele te vor învăţa sensul rămânerii!
00181Psilunatici: psi©Adrianacarmen pricopdorGabriela, Vavaly, AdrianVienela, Maya, Scorpio, Matilda, Ioana, Kadia, Abisuri, Brânduşa, D’Agatha, lili3D.