Real…itate

Cobor, urc, merg, alerg, aleg,

 

îmi împart sărăcia în prioritaţi.

 

Trăiesc ca şi cum n-aş avea o experienţă anterioară atunci când aleg.

 

N-am să cunosc niciodată în detaliu efectul alegerilor mele.

 

Ca şi gusturile, care se modifică.

 

Se modifică tot, totul se transformă

 

şi cu toate astea poate şi copiii,

 

sau nepoţii mei vor repeta aceleaşi cuvinte.

 

Capătul, unde-o fi? O fi?

 

Până să-mi răspund mă aflu la o distanţă prudentă.

 

Eu fac parte din rândul acelora care cred că planeta asta e o Grădină a Miracolelor,

 

iar România o sucursală mai mică.

 

I-adevărat, aici nu stau sumedenie de cloşti pe ouă de aur,

 

dar nu la asta mă refer.

 

Trăiesc într-o lume bătrână, sunt conştientă,

 

s-au dus tinereţile ei şi izvoarele-i.

 

Trăiesc într-o lume cu standarde,

 

dar la noi, românii, nu plouă când trebuie,

 

aspiraţiile s-au instalat într-un hotel modest,

 

fructele, legumele se coc forţat în camioane.

 

Dacă aş avea un băţ fermecat în mână (nu o jordie),

 

i-aş mâna pe toţi înapoi către sate.

 

Ieri mi-am urcat în podul blocului covoarele persane,

 

le-am înlocuit cu unele româneşti,

 

cusute de bunica la lumina lămbii,

 

şi mâine o să-mi înlocuiesc dulapul cu o ladă de zestre

 

veche de o sută de ani, tot de la ea.

 

Mut satul la bloc, cum s-ar zice,

 

în balcon mă gândesc să-mi cultiv zarzavaturi,

 

legume şi ce-o mai încăpea,

 

o să devin un cultivator local,

 

sper să mă încurajeze şi vecinii.

 

Nu vă miraţi,

 

vreau să creez amintiri în conştiinţa locală!

 

Vreau să rămân român!