alma nahe

Archive for 29 noiembrie 2012|Daily archive page

Crist alin

In Superblog2012 on noiembrie 29, 2012 at 11:58 PM

Fiecare dintre noi în lumină, mnezici,

nu trăim doar prezentul clipei

stocat în tehnologia cristalină.

Tărâmurile cristaline,

esenţa adamantină,

momentul Acum

sunt forţe care se schimbă,

ca şi limba,

cu care nu vii, o înveţi,

care schimbă mase de oameni, neinstruite, ale omenirii.

Influenţa gândului exact

nu e un sentiment magic, ci

ştiinţa puterii minţii asupra materiei.

10 la puterea plus, minus n

găuri negre,

găuri albe,

zero,

unu,

minus unu,

zero.

Lucrurile, când nu mai servesc, sfârşesc

în epoci, ere,

civilizaţii întregi de licăriri:

imagini vizuale,

pachete de informaţii,

descărcări,

holograme,

reţeaua conştiinţei.

În timp, timpul dispare ca născător de vieţi,

experienţa curentă e născătoare de realităţi,

exterioare, interiore,

cultul animal,

natura cristă

vibraţie amplificând,

transformând lumina.

Deocamdată ne depozităm în nori,

dacă avem conexiunea potrivită,

deocamdată ne pierdem

programaţi ca un computer,

depozitând istoria lumii,

bănuind,

interpretând din poziţia receptorului individual.

Va veni însă momentul când  ne vom stoca informaţiile,

ca un crist alin,

ca un alint,

în cristale,

fără linii temporale,

ci puncte armonice.

Reclame