alma nahe

Nu-mi corecta cu roșu desenele-animate

In Spring SuperBlog 2016 on martie 18, 2016 at 2:08 AM

image

Un moment unic, difuzat înainte de Telejurnal, mult râvnit. Invitație la seninătate-n alb-negru. Partidul (privea oamenii printr-un binoclu) și poporul (desenul lui animat). Un fenomen căruia nu i se putea intui amploarea. Un soare-n luciri de argint sau de fier. Eram Cu toții la surf!

Ici-colo un bătrânel descumpănit, un părinte stând la coadă pentru rația de cuvinte, copii desenând pe asfalt în cretă. Roșie, galbenă, albastră. Trei culori cunosc pe lumeee… O supraveghere riguroasă a alimentării de orice fel. Încă nu Stă să plouă cu chiftele.

În ecran, restul zilei, pureci și miră.

Pentru unii, epidemie. Pentru alții cărarea perfectă, obrazul murdar. Închideți lumea! Un acasă-n exil, curaj și voință prăbușindu-se-n conversații interioare. Glume-nmuitate-n tânguieli, animație stradală în beznă și, în miezul neliniștii lor, bunici și copii în tovărășie așteptând în fotolii o altă lume la ieșirea din ou: un surâs temporar în fața unei cutii cu buton și ea cu vizor. Nu, pogodi! (Stai că-ți arăt eu!) Poporul, un iepure. Interjecții. Partidul, un lup.

Niet DVD, Niet BluRay! Doar un video player, pe sub mână, o fereastră acoperită, obloane trase peste adunări ilegale către când toate astea se vor sfârși? Mici premoniții, iluzia lui va fi pân’ se lua lumina. Un somn fără vise, în diagrame și distribuții impuse. Câțiva eroi, eroii ai muncii socialiste… În contrast, animații cu animăluțe, întotdeauna pe praguri, Bălănel și Miaunica, coadă matinală la lapte și vecinul meu, ușor senilizat, stând pe scaun în fața ușii sale, și el animat: Viorica, să-ți f… pisica! Un al’Tom! Fugărit, în scuipat de pisici.

Copii silitori, pionieri întinzând foi la corectat, în care, sare în ochi, cuvântul cravate! Roșii jurăminte-legământ. În vizite veniți cu zahărul, tovarăși!  

Empirică, mă uit în urmă. Nu-mi corecta cu roșu desenele-animate nimeni în copilărie. Azi am făcut-o eu, pentru noi generații.  Adio, Lepublică! *Bluto! **(Sunt peltică). Aveai nevoie de mult spanac și de un brav marinar.

The End, Koneț, Sfârșit

Film independent!(vechi de peste 42 de ani)

În distribuție (aleatorie): eu și această tăcere telegrafică, (de)dându-mă (de ceasul morții) culorilor vii și mișcării în zig zag.

În culoare și în dublaj, Empire Film România (un viitor prea departe în filmul meu), o subsidiară a Empire Video Production, un colaborator al textului meu, mai nou și, mai vechi al Sony Pictures Home Entertainment, ca distribuitor exclusiv.

00181

Spring SuperBlog 2016, sămânța cu numărul 6  în primăvara luiimage

*Republică

**cu sensul de „brută”(Bruto)-joc de cuvinte pornind de la numele personajului Bluto,

  1. Te-a marcat rau perioada, vaz eu!!! :))))

  2. Ce atmosfera familiara, mai Almo! Un film pe care copiii nostri nu il vor vedea si nici intelege vreodata. Ce sa-i faci? Fiecare generatie cu amaraciunile ei.

    O sa arunc si eu un ochi pentru fiu-miu pe pagina lor de feisbuc, desi nu se asteapta el sa ii completez eu colectia, ca e foarte informat. Drace, astia stiu sa cumpere online mai bine, cu pret mai bun adica, decat unii dintre noi! 🙂

  3. Frumos! Adica, urata perioada, dar frumos prezentata! Ce e ala blu ray?

    • Tot un fel de DVD, doar că diferența față de cel clasic constă în aceea că filmele au o calitate video și audio mai bună și se pot stoca pe disc până la 25 GB. 🙂

      Da’ îți trebuie și un Blu-Ray player! 😉

  4. Ai surprins perfect perioada comunista si restrictiile!
    Succes! :*

  5. Ehe, ce vremuri! Atunci stiam sa apreciem ceea ce ne lipsea, omul e un animal sucit. Am ramas cu foamea de desene, imi plac mult si acum.

    • Ne-au marcat, pare-se! Și vremea, și lipsurile. Și n-aș fi zis înainte să încep să scriu textul. M-a oprit limita de cuvinte, că mai cotrobăiam prin ungherele minții.

  6. M-am găsit şi pe mine pe undeva printre cuvinte. Cunoscut tare ce-am citit 😉

    • Noroc pe noi că citeam mai mult, poate! Dar, îți dai seama, ce frustrare pe capul nostru, totuși. Poate am fi fost un altfel de popor, mai știi? 🙂

  7. Bravo, ti-a iesit! 🙂 Chiar imi place. Mi-a iesit si mie, desi eram convinsa ca nu mai scriu. Dar cum sa ma urnesc de acum incolo, n-am idee. Nu stiu cum să las ce fac acum cu plăcere ca sa scriu ceva cu neplacere. Mai ales cand nici nu stii (sau cam stii…) daca merita.

    • Eu o fac pentru propria-mi distracție, dar nu știu nici eu cum fac! Cred că SuperBlog e totuși un filtru bun prin care să treci, ca să îți dai seama cât de statornic ești în ceea ce credeai despre sine vizavi de stil. 😛 N-am citit la tine, vin acușica!

  8. Chiar dacă perioada a fost cam urâţică şi plină de restricţii, pe mine mă apucă nostalgia după ea… frumos ai prezentat, draga mea! Baftaa!

    • Un pic prea telegrafic pentru gustul meu, dar așa a ieșit, în joacă. Succes, Nășică! Poate apuc să citesc și eu azi ce au mai scris oamenii, măcar cei din „gașcă”. 🙂

  9. […] Săpunaru – Nu-mi corecta cu roșu desenele-animate – 100 […]

almanahiţi, vă rog!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.