alma nahe

…ca(r) mine!

In Spring SuperBlog 2016 on Martie 16, 2016 at 11:35 PM

Dacă te uiți în om, nu o să-l vezi altcumva decât căutând, mai întotdeauna, scurtătura. Uneori, căutarea ei va lungi și mai mult drumul. Alteori, scurtătura e chiar drumul care părea cel mai lung. Până la urmă, nu știu ce e important. S-o cauți, găsindu-ți astfel calea? Sau să rămâi în drumul tău, pe care ești deja, presimțindu-l și sperând că el e cea mai bună variantă?

Important, însă, în toate, și în aceste alegeri e să te țină pantofii! Și, desigur, firul poveștii către final. Și, dacă firul poveștii s-ar despica în patru? Dacă într-o zi, ajuns în Împărăția Sfârșitului, ai avea de trecut o singură probă: să-ți rescrii finalul? Și, dacă l-ai rescrie, de unde ai începe?

Nu știu de unde ar (re)începe alții, dar eu aș face-o, acum, și nu în ceasul al douăsprezecelea, de la… pantofi. Că, doar nu degeaba car mine (de creion, de pix) cu mine! Ca să-mi rescriu finalul cum vreau eu! În pantofi din piele naturală, bineînțeles!

image

Fiindcă e greu să-ți rescrii povestea și să te vezi desculț! Nu ai pantoful potrivit, nici piciorul nu te poate purta încotro ți-e chemarea. Recitiți povestea Cenușăresei și scoateți-i pantofii! Delicat sau smulgându-i! Ei sau poveștii, totuna e! Exact, dispare povestea? Dispare  și cenușa!

Să-i lăsăm totuși în picioarele ei, în poveste, până când pierde unul! Păi, de ce îl pierde? Îi era prea mare? Și-atunci cum de îi vine ei cel mai bine la sfârșitul poveștii? Apoi, de ce nu se întoarce după el?  Orice femeie s-ar întoarce după pantoful ei! Din instinct! Ea, cel mai probabil, și-a zis că oricum o să dispară vraja și, odată cu ea și pantoful? Deci, la ce bun să se întoarcă? Măcar să prindă caleașca, până să redevină dovleac! Ca să nu meargă desculță până acasă. Oricum aș suci-o și aș întoarce-o — de poveste zic — soarta îi atârnă de pantoful ăla. Care, culmea, nu dispare, așa cum era de așteptat! E mai puternic decât vraja sau frații Grimm făceau, scriind povestea, reclamă ascunsă la pantofi — marca unui pantofar renumit al acelor timpuri —, recomandându-i durabili!

Revenind în povestea mea, eu aș rescrie propriul final (implicit povestea!) de la pantoful ăsta!

Creație a unui pantofar deosebit al timpurilor mele. De la ăsta, fiindcă are tocul gros!  Și, fiindcă o poveste, fără culoare, devine gri. Și a mea e deja, tocmai ce încerc s-o colorez!

(Tu poți începe de la o pereche de pantofi stiletto Red Queen, ce știu eu?!)

image

Deh, povestitorul aceste istorisiri se sprijină și el pe ale sale. Tocuri groase, cum am zis, fiindcă eu nu suport să merg pe tocuri! Dar unde am ajuns fără ele? Exact, nicăieri!

Ia, priviți-mă! Tocmai (ce) mă în(c)ălțam, că mi-a alunecat… privirea. Pe un șobolan imens, cu umbletul nesigur, blana udă… Nu agreez șobolanii, de obicei, dar-ar ciuma-n ei! Dar acum, rescriindu-mi povestea, îmi vine să-l pup. Nu de alta, da’ un vizitiu mai bun de unde?

Are blana udă fiindcă a inceput să plouă. Chiar, dacă în povestea Cenușăresei ploua?

Se întâmplă și lucruri de-astea!

Vocea! Hmmm… De unde știu eu vocea asta? Mă răsucesc pe călcâie și, sub o umbrelă transparentă, el: un bărbat cu părul argintiu, lung, barbă tot așa, ochi negri și blânzi.

—  Hei, uite cum încep acum! În ciuda șobolanului Și-i arăt pantofii.

El încuviințează! Când îl ai pe-alături, pe El, totdeauna pare mai simplu să începi. Orice!

Gata, știu! continui eu să mă fâțâi eu  de colo-colo, fără dezechilibru, fără să-mi pese de ploaie, de nori cenușii și fără să-mi fie teamă că alunec (cine știe unde?), de parc-aș fi fost atinsă cu bagheta magică. Dacă ploua în povestea Cenușăresei, nu se mai vedea sclipiciul! El îmi face cu ochiul.

Se poate presupune ușor, că de la aceste circumstanțe în care se desfășoară noua mea poveste — ploaie, nori cenușii și adăugați și niscaiva vânt — nu se mai poate ajunge nicăieri. Nici să dai de soare! Adică, vrând să modifici cenușiul existenței tale, nimerești tot acolo. Că nu există final alternativ! Că orice ai face, tot acolo ajungi! Că, dacă, Doamne ferește(!), nu ți se potrivește pantoful nou?!

Doar n-o să-ți tai piciorul, ca să te încapă!? Sau o să tragi de el până ți se lungește, că trăiești pe picior mic? La urma urmei, orice pantof nou e inconfortabil la început!

Chiar așa, Cenușăreasa nu s-o fi ales cu bășici în urma purtării pantofilor cu toc? Că doar nu strângea cenușa cu pantofi cu toc în picioare? Și nu i s-or fi umflat picioarele? Nu neapărat de la faptul că i-a purtat la bal în seara aia (și n-a stat pe scaun, a dănțuit toată noaptea cu prințul). De la atâta muncă!

Păi, nu, că nu ar mai fi încăput-o pantoful când o căuta prințul, nu?

Și mai am o nelămurire: ce mărime purta? Chiar nu mai era nimeni în regatul ăla cu același număr la pantof? Nu, domnule, era fix mărimea ei! I se potrivea numai ei și nimeni alteia!

Poate, mai știi?! Las-o pe Cenușăreasa, ea a avut povestea ei, și i se potrivește numai ei, oricât de multe chichițe i-ai găsi poveștii. Na, schimbă și pantofarul, dacă asta îți dorești, schimbă marca pantofului… Dar…

Dar uite că, deși am pantofii în picioare — din magazinul de pantofi Carmine Shoes — încă nu m-am pornit către început. Are dreptate! Am dansat (pe loc) în ploaia asta (de întrebări), dar încă nu se întrevede schimbul. De fapt, nu schimbul, ci urmările schimbării.

Nu?! mă provoacă el. Și se pune pe zâmbit.

Mie mi se pare că orice i-ai face poveștii, pantofului din poveste nu i se întâmplă nimic! Nu i se rupe tocul, Cenușăreasa nu își rupe gâtul în cădere, totul rămâne la locul său, de parcă povestitorii (nu uitați, cei doi frați!) au pus în scris anume un pantof care să reziste în timp. Finalul e numai al ei, precum și povestea de iubire! Dar ce rețin oamenii din povestea ei? Că iubirea trece peste orice obstacol? Aiurea! Femeile, cu siguranță că s-au gândit la model. Și la marcă! Povestea parcă e scrisă ca să îți dorești pantoful și să-l încalți cel puțin o dată!

Presupunând că ai vrea să ai idee despre acea stare de spirit a omului (din mine) în care  mă regăsesc în acest ceas(e aproape miezul nopții, dar mai am timp!) ar trebui să evoc măcar o seară aurită și pulberea de sclipici ce se așterne peste orice vrăjit. Plus firișorul de salivă ce mi se prelinge printre buzele întredeschise.

Ce crezi, o să plec curând? îl întreb. Dacă tot m-am încălțat…

În orice zi și nu e musai să te-ntorci la miezul nopții! Dar ține minte, uneori se alege doar praful! Trebuie să lași totul în urmă! Nici măcar o privire! Fiindcă firul poveștii poate exploda în zece mii de variante, dar numai una ți se potrivește!

Am înțeles! În Carmine…Nu car mine după mine! Cenușăreasa, ca(r) mine. Mă joc! Orice aș face, însă, mă ajunge patima din(tre) cuvinte și-atunci redevin poetică, iar comicul se călugărește. Până și pantofii mi-i aleg așa, ați observat? De parcă le-aș scrie o poezie.

Există o singură șansă să cazi
în dragoste
de forma „Cenușăreasa în dovleac”
în dureroasa alunecare a tălpilor,
ritmată doar de inimile noastre
peste care am scris cândva „loc pentru dragoste”,
care-și așteaptă
darea înapoi, înaintea oricărei atingeri,
dar glasul cel mai adevărat și mai vesel
sau posomorât
e tot al tocului, până la urmă,
fiindcă atunci când fugi, mizezi pe hazard
și hazardul nu îți poate, niciodată, aparține.

Știți ce am înțeles eu din povestea ei, a Cenușăresei clasice?! Că, în mod vizibil, îți trebuie un complice! Frații Grimm lasă pantoful în poveste și nu îl rătăcesc și nici nu dispare fiindcă vor să transmită omenirii, prin povestea lor, că, orice s-ar întâmpla în viețile lor, trebuie să se lase în voia momentului! Cu pantoful ideal.

Din povestea mea știu exact ce poți înțelege: dacă tot e să te încalți, fă-o cu stil(etto)! Eu am probat azi alt drum, în haină de Cenușăreasă, în lung sau în scurtătură, cum mi-a venit mai bine (în Carmine), dar cu un așa complice

imageorice aș începe (sfârșind) sigur nu mă paște aceeași haină soartă ca cea de până acum ori aceeași îngri(mm)uire!

00181

Spring SuperBlog 2016, sămânța cu numărul 5 în primăvara lui image

 

Anunțuri
  1. Ehe, minha alma! Încâlcite-s caile doamnelor!
    Într-una din variantele vizionate, ca a trebuit sa vad câteva pâna sa ma apuc de a mea, printul avea un complice, nu Cenusareasa.
    Prietenul s-a îndeletnicit cu ungerea scarilor cu smoala, asa încât Cenusareasa sa-si lase pantoful acolo vrând-nevrând. Si cu bareta daca era, tot lipit ramânea!
    Dar… ca exista întotdeauna unul, Cenusareasa nu se lasa mai prejos. Avea rochita prevazuta cu esarfa. Deci, întinse esarfa pe scari, coborî treptele toate si ramase cu pantofii în picioare. hehehe
    Frumos, ca de obicei! Bafta! 🙂

  2. Păi da! Ești la înălțime, vezi? De aia e important să ai tocuri! 🙂
    Stilul tău este absolut…delicios! Și îmi faci o poftă de scris…nebună! De scris ALTFEL! 🙂

  3. Foarte frumoși pantofi la firma asta romaneasca! Cel putin asa se vad culorile. Mi-ar placea sa si le pastreze si in realitate. De cate ori am comandat ceva online, m-am ferit de culorile ceva mai neobisnuite, si am comnadat maron sau negru, clasic, ca sa nu o dau in bara cu nuanta. Chiar daca imi doream, sa zicem, ceva verde. Dar daca comandam ceva vernil si ajungea acasa verde brotacel? 🙂

    In ce priveste stilul tau de a face reclama Altfel, nu am eu cuvinte ca sa te elogiez. :)) Si Esti, ca de obicei, pantoful pierdut al Cenusaresei in lumea SuperBlogului in care cuvintele apreciate sunt mai rigide si mai scortoase decat pielea proasta de pantof, dupa ploaie.

    • Într-adevăr, pozele nu reflectă întotdeauna nuanța pe care o vedem. Dar, se știe că noi, oamenii, nu vedem culorile la fel și că diferă nuanțele, oricum, în funcție de cum prelucrează informația din lumină creierele nostru responsabil cu imaginea. 😛 Așa că tu ia-ți verde brotăcel, că noi îl vom vedea vernil! 😛

  4. O cenusareasa… ca tine! 🙂 Pantoful ales de tine e in stilul tau. Poate nu asa de mult toc, dar designul ti se potriveste de minune, fiindca numai tu poti fi asa un rasarit de curcubeu!

    • Păi, mi se potrivește că așa ce m-am gândit ce poa’ să meargă pe toc și la un concert rock și ce să pun pe mine în sus. Și, alegându-i pe ăștia, numai așa mi-am răspuns. 🙂 Au și ceva de poveste, trebuie să recunosc!

  5. Pantofii aceia cu toc mai gros sunt chiar interesanti, au o eleganta vesela, numai buni sa alerge o Cenusareasa pe ei. Cenusareasa n-avea rivala la pantoful pierdut deoarece trebuia sa fie o fata foarte frumoasa si cu piciorul foarte mic in acelasi timp, de unde deduc ca nici ea nu era prea inalta. Mi-a placut alegerea ta de pantofi si ideea ca povestitorul facea de fapt reclama unui cizmar din acele vremuri.

    • Eu port 37,5! Pe vremuri se făceau și pantofi cu zecimale. Acu se sare din unu-n unu și îmi găsesc foarte greu. Astfel că trebuie să îmi iau ori 37, ori 38. Nu știu niciodată, e pe probatelea. Acum, că am scris asta, cred că mi se potrivea mai bine rolul unei surori, Crino! 😛 Cred că ar fi fost un punct de vedere interesant.

      Cât despre frumusețea Cenușăresei, da, era frumoasă, dar și atinsă de sclipici. Când o regăsește prințul e ultima femeie din regat(cu sensul aferent, în sensul că cenușa îi ascunde frumusețea). Mie mi se pare că prințul îi încearcă și ei piciorul, convins că nu are cum să fie ea cea de la bal.

      Apoi, cenușa, de când se știe, face bine la păr, pe vremuri te spălai doar cu leșie. E un norocos, prințul! Cenușăreasa chiar e frumușică după un duș! 😆

  6. Daca nu castigi, fac greva foamei. :))))))
    Ai scris SUPERB! Imi place de mor articolul tau, ai scris niste sensuri la care eu, personal, nu ma gandisem!
    Bravo, Olimpia! :*

    • 😆 Aoleu, păi să luăm măsuri! Mulțumesc, Alina! Am citit mai multe articole interesante scrise pentru proba asta, printre ele e și cel al tău. Nu știm ce și cum se va puncta. Cum spuneam și mai sus, unei prietene, distingem o culoare diferit, în sensul că nu o vedem la fel, de la om la om. Darămite un text scris cu mijloace stilistice diferite! 🙂

  7. Mărturisesc (ușor rușinată, dar deh, îmi trece) că nu citesc mereu-mereu cu mare, multă atenție aceste texte…lungi, de promovare sau de super-blog sau de una-alta. Mai mult în diagonală așa.
    Azi, însă, mărturisesc complet că da, am citit pe-ndelete și de-a-ntregul textul tău. Și mi-a plăcut mult-mult. Așa încât, profit de ocazie să te felicit și să-ți doresc succes! Cu pantof cu tot, măi Almă 🙂

    • Mulțumesc, măi Oană! Mărturisesc că nu mă mai desfășor în scris decât așa, împinsă de la spate de reclamele astea sau concursurile care le cer, altminteri rar mai dau pe-aici. Nu mai zic de alte bloguri, pe care le citeam cândva cu drag și aș face-o și astăzi… Dar, orice motiv e bun până la urmă, și, cel puțin în ce mă privește, îmi mențin stilul „alma”, indiferent de obiectul pe care-l promovez. De obicei, reclama supără și scade numărul celor interesați de blogul tău. Mie mi-a crescut! An de an. Și sunt vreo 5 de superblog de-acum… 🙂

      Oricum, blogăreala nu mai e ce era, reclama și-a întins carapacea. Dar eu una nu văd nimic rău în asta!

  8. Specială povestea Cenuşăresei tale, ca de altfel toate celelalte poveşti pe care le ţeşi sau întreţeşi cu sensuri ascunse altora ce ţi se dezvăluie doar ţie, în anumitele momente dinspre miezul nopţii. Succes, Alma! 🙂

  9. Stilul tau :). Mi-a placut! Mai ca o vedeam ilustrata :D. Poate daca ma las de SB sa ma mai uit pe poezii, ca trebuie sa fie o … balanta.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: