Rece cald (t)rece

Scutură-te că n-ai știut! Scutură-te ca o bucată de polistiren pe care o frâmânți între degete, trădându-ți interiorul. Scutură-te că pierzi căl…

— …dură?!

Merg pe firul vocii ca să dau de posesor! Simt ceva, o „radiație rece”, dar caut…

— … degeaba, că nu mă văd cu ochiul liber! Poate ar rezolva o termogra…

— … fie cum vrei tu! O să-mi țin ochiul ocupat, mister…

Mă enervează vocile care apar de nicăieri și nu au trup. Oricum vorbești singură, Autoareo, așa că treci și scrie, că trece termenu’ și tu nu ai scârțâit pe hârtie decât polistirenu’ ăla, așternut acum ca o ninsoare peste un bloc nereabilitat și, ghici ce? Te paște mucegaiul.

— Vorbește cum vrei, eu tot te aud! Și scutură-te de bulgărașii ăia minusculi de polistiren, Zăpezico!

— Ei nu există fizic, ci doar în scris!

Bravo, acum întreab-o dacă bea o cafea și stați la taclale! Zău, dacă nici măcar nu recunoști vocea, nu înțeleg de ce îți pierzi timpul. Pune mâna și scrie! Și închide geamul, e rece!

Scutură-te de lipsa termopanelor, scutură-te de becurile care consumă prea multă energie, scutură-te de pereții subțiri, de grosimea plăcii de polistiren prea mică și de vocile care...

— Sunt vocea textului!… Scuză-mă, am țipat?

A zbierat. O să fiu ironică.

— Adică ești vocea mea, a autorului!

— Nu e totuna! Așa ai fi tentată să crezi, dar eu o să-ți dovedesc că te înșeli. Uite, tu, Scuturautorule*, sau cum vrei să-ți spui, începuseși până să apar eu să cerni literele, și așa și continui, observ, doar-doar o ieși un text literar — pentru că nu te poți abține! Ei, până aici e mâna autorului, reține! Dar cum faci textul să devină și informativ pentru cei care nu știu că, spre exemplu, e nevoie de un certificat energetic pentru toate clădirile care se construiesc, se vând, se închiriază sau sunt supuse unor renovări majore, el fiind obligatoriu? Crezi că-ți ieșea așa de clar? N-aș zice!

— Cine zice?

— Eu, vocea textului! Înțelegi acum?

— Așa fac acum vocile astea ale textelor, se pun contra autorilor lor?

Mie nu îmi place vocea textului ăstuia!

— Eu zic să profiți de tonul meu și să mai spui oamenilor care vor citi că primul semn că se pierde căldura (din casă) e radiația rece a pereților.

Scut…

— Nu mai scutura nimic, n-ai înțeles?!

— Uite ce e, voceo! Nu-mi spune mie nimeni ce să scutur și ce nu! Crezi că oamenii care citesc blogul ăsta abia așteaptă să le scriu ceva la fel de rece cum e un perete?

— Rece! Ba nu, cald! Nu, nu, clar rece!

— Văd că te-am încuiat.

— Deloc! Nu voiam decât să îți transmit că vocea textului diferă de la cititor la cititor.

— Și de ce ai intervenit abia acum? Nu țin minte să mai fi dat buzna vreodată peste scrierile mele.

— Fiindcă nu îți mai înțelegi nevoile!

Nu înțeleg unde bate. Ce caută nevoile mele în textul ăsta?

—  Ai ferestre vechi de o sută de ani, tâmplărie tot așa, nu folosești în toată casa becuri economice, țevile și caloriferele îți vorbesc, de electronice și electrocasnice din clase superioare de consum nici nu cred că ai auzit, izolația pereților exteriori e făcută de mântuială, prin acoperiș te plouă. M-am distrat când ți-a căzut tavanul din bucătărie. Fisuri peste fisuri. Nu simți curentul? Aerului rece îi stă bine afară când e iarnă, în casă trebuie să-ți fie cald și bine. Dacă ai cere să se facă o termografie în construcții a clădirii în care locuiești, ai înțelege câtă căldură se pierde și asta duce implicit la costuri mult mai mari la facturi. Așadar, de ce să scuturi ce scuturai înainte să intervin, când subiectul textului putea și încă mai poate fi inspirat din viața ta reală?

Trăiesc într-un castel și castelele așa sunt, reci!

— Prințeso, lasă poveștile textelor pe care o să le mai scrii, și revino aici, că ai de tratat o treabă serioasă!

— Mie nu îmi place să dau din casă!

— Bine, atunci scutură-te și mai adânc prin buzunare, că pe mine nu mă mai interesează! Rămâi în peștera ta!

Ei nu, că vocea asta mă scoate din sărite! Da’ am invitat-o eu să fie interesată? Mai are un pic și mă pune să îi sun pe cei de la Enearmd Impex SRL București să le cer ajutorul. Eu voiam doar să avizez cititorii, ÎN STILUL MEU, că…

— Te scuturi!

— Ai zis că nu te mai interesează! Pot să scriu fără tine, pot! Pot, pot, pot!

— Mă scutur de râs!

— Eu am clasă! Tu nu!

— Bine! Tu ai vrut-o! Te provoc să scrii, în STILUL TĂU că, odată ce îl ceri — echipei de auditori energetici de gradul 1 Avizez —, certificatul energetic aduce informații despre performanța energetică a clădirii și o încadrează într-o clasă energetică, de la A la G, în funcție de consumul mediu estimat. Unde A reprezintă cel mai scăzut consum de energie, iar G, cel mai ridicat consum. Cum ai scrie? Scutură-te de G?… Hai, să te văd, ce măsuri iei?

— Știi ce, renunț! Crezi că pot scrie în tensiunea asta? E un adevărat război pe pagina asta și nu înțeleg de ce era nevoie de…

— Scuturi! Era nevoie de scuturi! Într-o zi ai să pricepi! Fără mine, textul ăsta nu se scria! Consideră intervenția mea un fel de anvelopare! Și încă ceva: îmbunătățește cât mai curând performanța energetică a casei tale! Îmbunătățește cât mai curând performanța energetică a casei tale! Îmbunătățește cât mai curând performanța energetică a casei tale!…

Termoviziune

Nu s-ar fi scris nici fără mine. Gândul e totul! Totuși, am o nelămurire: vocea textului nu ar trebui să se audă după ce un text a fost deja scris? Hei, voceo! Mai ești?

— Voceo? Hei, mai ești?… Nu cred! Era de așteptat, plecările sunt întotdeauna cu ecou. Mă trece (încă) un gând. Așa, ca de sub efectele căldurii…

Când scriu, de obicei fug de realitatea înconjurătoare, un protest mono-ton, iar noul tablou înfățișat mă absoarbe aproape-n întregime. Desigur, nu e mai bine, dar măcar atunci toată lumea încape în aceași (c)oală. Însă povestea asta de azi, într-un fel sau altul, s-a produs pe mai multe tonuri, căci ne privește pe toți: blocurile, multitudinea de clădiri nereabilitate pot face, din orice unghi ai privi, un loc de nelocuit, un oraș posomorât. O aceeași (b)oală. Părțile plăcute ale vieții nu le regăsești în imediata apropiere, căci, lucru știut, se distruge cu mult mai ușor decât se construiește. De aceea m-am și pornit inițial a mă scutura de lucruri, de fapte, de obiceiuri care nu fac din casa mea tocmai o cetate fericită, ca și cum te-ai scutura de un vis urât, așteptându-te să treacă. Dar, te poți scutura de Primării, de lucruri făcute de mântuială? Răspunsul nu nimerește cu exactitate și se scurge, adesea, în subsoluri.

Nota autorului: În mod evident, observându-se cele subliniate în textul de față și zăbovind asupra trimiterilor de sub cuvintele-cheie către o informare completă, se poate încerca, însă, măcar o schimbare din rece în cald. 

Spring SuperBlog 2016, sămânța cu numărul 7 în primăvara lui 

*joc de cuvinte, trimitere către numele dramaturgului W.Shakespeare (shake the speare), care s-ar traduce în limba română prin „scutură spada(lancea)”