Ziduri în oglindă,
gura aburindă
vrea ca să surprindă
apă şiroindă.
Oglinda-i rotundă,
gura o confundă
cu o muribundă,
vrea ca s-o ascundă.
Rostogolind înţelesul, el s-a tot învârtit, pân’ ce a nimerit în tabel la psi.
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Surprins aburindă
Rotund muribundă
Ascunsă-n oglindă
Confundat șiroindă
Alma rostogolindă,
Rostogolit înțeleasă.
Am şters oglinda,
Am făcut rece-n casă,
Ca să fiu înţeleasă. 🙂
Bunădimineața, mireasă!
De înțelegere nu duceai lipsă,
Căci ai ascuns-o în batistă.
Doar oglinjoara ți-a făcut probleme
Că nu era ștearsă de ceva vreme,
Și-n aburii care-o-mpăienjeneau
Numai rotocoale ieșeau!
Tac da’ să spun, zicea fata mea când era mică. Tac, da’ să spun, zic şi eu acum. La naiba cu toate oglinzile, rotunde sau nu. Azi îmi este sete. 🙂
Drăgălaşa de ea! 🙂
Şi mie îmi e sete, da’ abia azi! 🙂
confuz înţeleasă,
Murind în oglindă
a vrut să surprindă
Şiroaie pe faţă.
Grimase făcuse
de-ascunse iluzii,
dar cine să vadă
O moarte confuză?
Ha! Te-a(m) prins! 😆 Au fost bune-rău turtele! 😉
ma bucur! imi pare rau ca nu au fost mai multe! :*
au fost suficiente! 😉 cât să prind puteri, ca să continui repetiţia(a se citi curăţenia). 😆
si eu tot cu o turta m-am hranit pana s.au terminat mancarurile propuse de gatit!
…..eu cred că uneori, în cazul tău, prind ori „rosto”, ori „golire”…..pentru că, recunosc, rar mi-a fost dat să intalnesc o fiinţă mai creativă şi mai inedită ca tine. Cu toate astea …fug de fiecare dată cu un gand de al tau in brate…
Hai-hai, că nici cu tine nu mi-e ruşine! 😆 😉
Ziduri şi tăceri –
Lasă-le pe ieri;
Cheamă primăveri
Gura.
Daruri şi iubiri,
Zîmbet, împliniri
Omoară-n priviri
Ura.
Păsări în oglinzi,
Funii peste grinzi,
În palmă să prinzi
Zborul.
Inima de piatră,
Focul stins în vatră
Le aprinde-ndată
Dorul.
Nu-ţi închide gura,
Nu-ţi aprinde ura,
Nu-ţi tăia zborul,
Nu-ţi ucide dorul –
Nu!
Măi, veselie cu tichie,
mi-a plăcut la nebunie
ce ai scos din pălărie! 😉
Pentru tine, oricînd,
Spuma unui gînd
Pîrtie făcînd,
Vine!
Nu este vremea de oglinzi
Mai dă-le-n colo, dragă fată!
Mai bine bratele întinzi
Spre sensuri noi, doar ești dotată
Si lasă testul cu oglinda!
E bun doar pentru muribunzi
Tu depășești deja și grinda
Nu încerca să te ascunzi! 😉
O,
depăşesc,
mi-e gura horn!
Acum aştept
să vină seara de ajun,
să îmi alunece pe gât
cadoul… 🙂
A naibii limbă românească!
Îmi spui ceva…fără a-mi spune
De-as fi o minte…bărbătească
Cadoului cum i-aș mai spune?
Si dacă tot vorbesc de limbă
Si ai o minte mai de..damă
Sensul cadoului se schimbă
Tu sus, eu jos de bună seamă 😉
😆
Da’ mult ţi-a mai luat, conaşule, să te prinzi!
Ajunul este un preludiu
Pe horn alunecă cadoul
in timp ce limba e un studiu
Descris e șasele și noul? :=)
Şa(n)sele.. 😉
Da, șanse la…opturi 😉
Știu, poate graba strică treaba
Sa lăsam opturile mai târziu
Ajunul nu suportă graba
Latina limbă eu nu știu
De lucru deci mai am…cu limba
Căci noul an îmi e aproape…
Uite! deja nu mai pot scrie în versuri. Nu prea mai pot stăpânii limba. Unii spun că în latină se adaugă „us” la finalul cuvintelor. Extrapolând, bănuiesc că an devine…an(us)
si daca gura deschisa si golita inghite oglinda?
ha! ai prins-o! 😉 mă bucur, isteaţa mamii! oglinzii îi trebuie lumină ca să fie oglindă; odată înghiţită, nici nu se mai cheamă oglindă. 😆
uraaaa, am reusit… sa deslusesc intelesuri. imi placi de numai pot dupa scrierile tale si mi place de numai pot sa le caut intelesuri . si ti multumesc ca ai rupt in mine zagazuri si mi ai dat si mie curaj sa indraznesc. simt ca o sa iti mai fac un desen curand 🙂
no, uite asa fac eu cu gura deschisa, iar aia din oglinda imi raspunde shhhhhh :)))
…mi-ar gura….sa imi fie!!!! :)))
Gura a(i)urită? 😆
e cel mai scurt text pe care l-am gasit aici la tine, si daca eu din alea lungi, explicate pe indelete nu intelegeam mare lucru, asta e atat de absconcs incat… trebuie sa-mi traduci 🙂
🙂 Nu trebuie nimic! Înţelege ce vrei tu, tocmai asta era ideea şi tema. 😉 Şi dacă nu înţelegi nimic, nu-i nimic! Nu trebuie să înţelegi tot în lumea asta. 😆
Dar, ca să te ajut, totuşi…voi zice aşa: e una dintre acele stări pe care nu le poţi explica; de câte ori nu ni s-a întâmplat să zicem asta! 😉
Însă uite că eu am putut s-o exprim, în versurile de mai sus. Bine că nu trebuia să ţi-o explic ţie, ci mie. Hehei… 😆
Superb.
De fapt, e o dialectică a albului și negrului. Culoare sunt limba și cerul gurii.
Frumos jocul jucat jucăuș, Alma! Mie mi-ai amintit de: „Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, și din cuvintele tale vei fi osândit”. Mă des vinovățesc! 🙂
Hehe…cam aşa era starea, una de des vinovăţie. Mi se întâmplă că îmi caut mie mereu pri…cina, chiar de mi-a fost servită din altă parte. Îmi caut felul. Mai bine, decât să caut în desert. 😛
oglinda-i un pretext de nerostire
când toată vorba asta… e iubire.
Acum învârt şi eu înţelesuri căci m-ai pus pe gânduri.
Oglinzi de golesc zidurile de intelesuri?