alma nahe

Archive for noiembrie 2013|Monthly archive page

Fantezie cu o turtă dulce și o fecioară cu aromă de măr verde

In teatru on noiembrie 29, 2013 at 10:10 AM

Personaje:

Fecioara de turtă dulce – o muză
Autorul – un autor

*
Fecioara de turtă dulce: Nu știu, măi! Cred că te iubesc! Altminteri de ce m-aș gândi tot timpul la tine?(afară ninge)
Autorul(într-o stare nu prea albastră): Da? Câte minute?
Fecioara de turtă dulce: (uşor străvezie)Nu mă crezi?(afară tot ninge)
Autorul: (gălbui) Nu! (uitându-se la rucsacul fecioarei) Ăsta e rucsacul meu? Să mi-l dai!
Fecioara de turtă dulce: Acum?
Autorul: (trandafiriu)Așa ai merita!
Fecioara de turtă dulce: Vrei o turtă dulce?
Autorul: (ruginiu)Vreau să mă iubești! Atât!…Ce dulcegărie! Bine, recunosc, nu mă omor după dulcegării, dar nici după amăreli. Poate ți-am creat sezația asta, că mă dau în vânt după…
Fecioara de turtă dulce: Tu nu te dai în vânt! Tu te dai mare! Bine…și ești! Dar nu mai are omu’ loc să se învârtă de tine, vrei să știi tu tot. Și consemnezi…consemnezi…tot timpul consemnezi…pe o corabie…pe punte…noduri…norduri…răsărit…pitici…
Autorul: (cenuşiu) Mie mi-e frig! Mai stăm?
Fecioara de turtă dulce: Mergem la tine!
Autorul: Nu! Nu mergem la mine. Mergem într-o scară de bloc.
Fecioara de turtă dulce: ( pe obraji îi apar firişoare roşiatice)Așa…ca ultima fecioară de t…
Autorul: Ca nimeni! Mergem și atât! O să te conving că nu mă iubești!
Fecioara de turtă dulce: Abia aștept!
Autorul: (violet)Și eu! Și pe urmă pleci!
Fecioara de turtă dulce: Da?
Autorul: Da!
Fecioara de turtă dulce: Vrei tu asta?
Autorul: Nu. Tu vrei asta!
Fecioara de turtă dulce: Dacă voiam asta, mai băteam atâta drum?
Autorul: Da. L-ai bătut… Dar ai făcut asta pentru tine!
Fecioara de turtă dulce: Vrei să ne bulgărim?
Autorul: (în nuanţe albe) Nu ține! Iernile trecute sunt toate în mine. Crezi că pot să le scot și să le fac bulgări?
Fecioara de turtă dulce: Hai, ia o turtă dulce! Te roooog!
Autorul: Da’ mai lasă-mă cu turta ta!
Fecioara de turtă dulce: Un ceai?
Autorul: (înnegrit)Nu știu…nu știu! Ce ne facem? Ce căutăm noi? Ce zmeunim noi pe-aici?
Fecioara de turtă dulce: Eu te căutam pe tine. Tu te căutai în mine. Te-ai găsit.
Autorul: (de smoală)M-am căutat, de era să mă caut și la cap.
Fecioara de turtă dulce: Dar eu eram…
Autorul: Erai prea exotică.
Fecioara de turtă dulce: Eram! Dar și tu mușcai din mine…şi apoi, menage à troi, la, la, la, la…nu fi fecioară, că nu eşti!
Autorul: Că parcă mușcăturile de pe gâtul tău erau făcute de mine….sau?
Fecioara de turtă dulce: Nu contează!
Autorul: Nu știu de ce m-ai târât aici, în dialogul ăsta. La mine nici măcar n-a nins. Nu încă!
Fecioara de turtă dulce: Oh…unde-s zăpezile de…
Autorul: Altădată! N-am chef de alți autori. Îmi ajung eu!
Fecioara de turtă dulce : Nu mă mai mușca, te rog! Eu știu unde suntem și de ce! Promit!
Autorul: Păi, pari comestibilă. Nu știu dacă te înghit mai ușor așa, în forma asta dulce; de digerat, hmm…hmm…nici asta nu știu! Oare știu cu adevărat ceva?
Fecioara de turtă dulce: Și nu e mai bine așa? Să nu știm nimic?
Autorul: Ba da! Dar o oprire tot trebuie să fie pe undeva…
Fecioara de turtă dulce: Iubește-mă! De ce îți pasă până unde și unde?
Autorul: Păi, de unde ai mai scos-o și p-asta?
Fecioara de turtă dulce : Uite ce e! Suntem aici! E important, chiar dacă tu nu crezi în mine!
Autorul: Nu e că nu cred…dar să fii activ atâta vreme e obositor.
Fecioara de turtă dulce: Este! Te înțeleg! Ce, crezi că pentru mine era ușor să te urmăresc?
Autorul: Bine…și acum? Ce mai facem?
Fecioara de turtă dulce : Așteptăm să ningă și la tine.
Autorul: Nu! Mă duc să caut eu zăpadă…
Fecioara de turtă dulce: Acolo?
Autorul: Acolo…
Fecioara de turtă dulce: Vin şi eu. Vezi poate iar mă trimiți să adun ghiocei…
Autorul: Nu! Știu exact ce-ți trebuie!
Fecioara de turtă dulce: Da? Mă sperii…
Autorul: Știu…dar m-aș plictisi dacă aș tot pălăvrăgi așa, despre orice imagine pe care ți-o trimit și atât. Trebuie să pară real. De fapt, ce spun eu, e real! Eu, tu…suntem reali. Deși, pare că mai degrabă mâinile noastre sunt mai reale, mai prietene…mai iubire.
Fecioara de turtă dulce: Știi…într-un fel ai dreptate. Mâinile noastre se iubesc. Dar o să învețe și celelalte membre. Şi ficatul…și splina…ai să vezi! Mâinile sunt cel mai greu de convins. Ele te opresc…
Autorul: Nu te pot urmări. Tu n-ai mal! Da, ești acum o turtă dulce, dar mâine?
Fecioara de turtă dulce: Timpul e oricând! Și eu…n-a fost așa și până acum?
Autorul: Ba da! Dar…te-ai smuls din îmbrățișare, mai ții minte?
Fecioara de turtă dulce: Da! Dar fiindcă mă îmbătrânisei! Voiai să treacă timpul atunci. Ori timpul nu trece. Decât prin noi. Și noi prin el…dar eu voiam să mă vindec. Iubirea nu vindecă!
Autorul: …
Fecioara de turtă dulce: Uite. Nu citi în mine ca pe o etichetă! Mai lasă-mi un răgaz…și pe urmă…
Autorul: Și pe urmă…ce?
Fecioara de turtă dulce: Nu simți aromă de măr verde?
Autorul: Am scris eu odată, parcă, că atunci când miroase a măr verde, un înger e prin preajmă. Sau poate n-am scris eu? Nu mai știu…de fapt, ce scriu eu, scriu eu?
Fecioara de turtă dulce: Eh…uite ce e! Așteaptă până mâine! Te știu nerăbdător…
Autorul: Ce e mâine?
Fecioara de turtă dulce: O fantezie!
Autorul: Iar mă prostești…tu și aroma ta. Dacă nu te-aș fi mirosit niciodată. Dacă nu m-aș fi uitat lângă tine atât…mi-e și frică să mușc din tine acum. Te-ai întărit! Și-apoi un Autor fără dinți…nu e autor!
Fecioara de turtă dulce: Nu fi naiv! N-o să mă mănânci! Știu că tu crezi asta…dar eu știu ce ai…ce am…
Autorul: Ceai…o să te înmoi în ceai!
Fecioara de turtă dulce: De fructe exotice?
Autorul: De care vrei…
Fecioara de turtă dulce: Acum ne pupăm?
Autorul: Nu încă! Ne luăm mai bine de mână. Să se pupe ele!

00181

De la albastru înspre verde, în tabel la psi îi găsim şi pe ceilalţi duzinari.

Ce-am învăţat din sec, undă

In Cartea în care se tace on noiembrie 27, 2013 at 2:27 PM

„It’s not what you see, when you look, it’s what you feel”(by Madi)

Ne amplificăm intenţionat prin sunete,
trompete spirituale
pututu
şi(r)
ne împărţim cu rest la nimic,
dar cu ecou,
în 80 de pulsaţii pe minut,
în geometrii bizare
sau formule de calcul,
dar uităm că, de fapt,
noi avem structura unui templu
şi(r)
că dacă ai sufla în noi,
numai cântece
(animale),
şi(r)
că poate aşa
ni s-ar dezlipi
desenele rupestre
ca un influx de gânduri din altă dimensiune.
Dar cine are forţa să sufle cu putere în altul,
cine să-şi menţină cele 160 de bătăi pe minut
în cochilie,
pentru un altul,
fără să-i fie frică că a greşit o notă,
un pas de dans,
ori un vers
pe care l-a asortat mai mult sec,
undei de privit
unde-i de privit
şi(r)
nu de simţit?

Te-aş scoate din pulpă

In Cartea în care se tace on noiembrie 27, 2013 at 1:14 PM

locuiesc în tine locuieşti în mine
ca pielea copertei
cu litere de aur inscripţionate
nişte musafiri ignoranţi dar politicoşi ca o ninsoare
care te albeşte
nu te îmbătrâneşte
decât în metaforă
nustaumultnicieucevadulce şi
mai e ceva în bulgări
o caligrafie juvenilă
suntem multe altele
nu suntem puţine
unele
nu apucăm să ni le spunem
nu suntem făcători de rime
suntem un tertip
de la pulpă în sus
cum sunt cum sunt
cum eşti cum eşti
gânduri impresii se sparg
o melodie în alb care se repetă la infinit
m-am căutat în jur fără tine
scriind să ştii şi ghici
ce spaţiu ţi-l măreşti sau ţi-l micşorezi
şi nici măcar nu-ţi iese precum îi iese pisicii
dacă mă scuturi pică fise pe care tu le arunci în fântâni
ca şi cum dorinţele s-ar îndeplini aşa
gândul decis are întotdeauna duritate
îţi tremur pe buze
dar mai bine scoate-mă din pulpă
am împăca atâtea orizonturi
şi aruncă-mă în prima fereastră
floare de gheaţă
sau într-o foaie nescrisă
un ton alb
între seriozitate şi joacă
erosul e cosmic
şi
oricum în fiecare poezie
ceva magnific se falsifică

La flute de Pan

In Cartea în care se tace on noiembrie 26, 2013 at 9:26 PM

La flute de Pan,
Văz duhul are-un plan:
O perlă,
Şi nu-i nicio scamatorie!
Soarele e conceput la nesfârşit,
Zori după Lună,
În pântec de ocean,
Ca o cochilie de stromb
În care frumuseţile lumii
Dorm.

00181

copertă „Cartea în care se tace”(Alma Nahe), by Madi

Să întrebăm fluturele

In Cartea în care se tace on noiembrie 25, 2013 at 7:23 PM

Patos exotic,
tu eşti acum o metamorfoză spectaculoasă,
într-o formă familiară de adult cu aripi colorate
în tonuri de văzduh
eliberate într-o lume ireală,
care se zbate să pară reală,
o lume cuprinsă în bucle hipnotice,
iar eu sunt tot funcţionarul public,
angajat la Arhivele Jocului,
prins adesea stând de vorbă cu fluturii
şi punând capcane zorilor.
Îndosariez, compostez, numerotez
şi alte foto-grafii ez,
şi acum, uite, arhivez încă un joc.
Nu, nu e al fetiţei cu chibrituri,
el s-a întâmplat mai demult,
dorm liniştită!
Jocul ăsta e unul nou,
nu e cu salvări,
ca să poţi să-l reiei de-acolo de unde ai murit
şi mai poţi învia ori de câte ori ai răbdare,
dar e încă unul dintr-acelea în care vrei să închizi,
eternizând, trăirile.
Le auzi fluierând într-o limbă magică,
dar, când să le transcrii,
sunetele lor nu sunt întotdeauna nişte soldaţi instruiţi:
când cad într-un somn adânc, dege(ne)rând,
când leşină înainte să lovească primul gând
şi rămân să execute ordinul doar eroii,
pe care îi aplaud, îi ovaţionez,
le arunc flori în cale,
dar sunt tot nişte rămaşi întâmplători,
când au plecat de-acasă nu ştiau că vor fi eroi.
Şi-atunci, te-ntreb direct, fluture:
tu cum faci să nu-ţi aminteşti omida şi stadiul inactiv de pupă?
Aştept un răspuns, înainte să se ardă becul,
şi pe urmă merg să-mi îndulcesc ceaiul,
apa tocmai ce a fluierat, jucăuşă înfierbântată,
după un plic înmiresmat de floare care s-a uscat,
dar încă prezentă.

Ape tulburi, ape repezi

In Cartea în care se tace on noiembrie 24, 2013 at 10:22 PM

Să (î)notăm, pe scurt; ceea ce este acum:
Ape tulburi,
ape repezi.
Dacă te întrebi ce-i aceea o fugă, n-o vei putea măsura în paşi, fiindcă ea e o ofrandă şi oricum, o vei găsi, cel mai probabil, ţopăind pe treptele unui pian bine temperat. Există şi-un divertisment al fugii, dar aici, acum, nu fugile sunt cele importante, ci chemările cu care le educi. E ca şi cum ai deschide porţi magice ale lumii. Nu treci tu de aceste porţi, ci trimiţi apele tale, soli către evenimentul tău magic: Adu-mi ce va fi! Bineînţeles că îţi trăieşti această chemare undeva în pragul dintre visare şi deşteptare. Ştii tensiunea aceea a unei plante tinere, care se îndreaptă spre punctul său viguros de creştere în acel moment unic, spre propria-i minune, spre propria-i împlinire? Ei, aceea e unda apei curgătoare din tine. Însă e greu să pricepi totul, fiindcă în acel moment trebuie să uiţi totul şi să ţi-l reaminteşti  totodată, în note noi. Să închizi ochii şi imediat să îi deschizi. E bine totuşi să ştii că plecarea-ţi are şi-o chemare inclusă!

Să (î)notăm, pe scurt; ceea ce a fost:
Ape tulburi,
ape repezi.
Dacă e să te întrebi ce-i „ceasul al doisprezecelea”, ei bine, aici e momentul: unsprezece ceasuri de rătăciri trecute şi o prezenţă, fie numai şi de spirit în ultimul, în care te îndrepţi vertiginos spre prezentul tău. Uneori, ceasurile pot fi ani. Eu nu port ceas, îmi sunt suficiente bătăile inimii. Dar mai ales semnele lumii mele. Dacă ar fi să port unul, cifrele lui ar reprezenta anii scurşi, dar şi cei ce vor veni.  Celor scurşi le-aş lăsa doar sfera cu voioşie. Ia să dăm înapoi acum! Ştii învelitoarea din zăpezi? O cunoşti! Mie îmi place momentul în care o apuci de un colţ de cer şi te dezveleşti. Atunci tu miroşi a mugur şi grăieşti prin mireasmă. Mie îmi place să cred că eu miros a soc. Cu mâinile potrivite, în jocul potrivit, într-o chestiune pur intimă. În rest, miros numai a muşeţel. Dacă te cheamă Săpunaru, spre exemplu, n-ai cum să nu fii aromat. Dar în contact cu apele, te vei trezi lunecând şi împuţinându-te, deşi îţi doreşti să rămâi locului şi mult(ă). Dar, până la urmă, e farmecul contrapunctului din fiecare. Însă, mai e o parte ceva mai ciudată şi poate un pic periculoasă: vei întâlni funii, multe funii, pe care, iarăşi magic, le vei unge: Adu-mi ce va fi! Poţi să te desprinzi, desigur,  poţi să le şi înnozi pe unele, dar cum să guşti altfel din jocul mărgelelor de sticlă?! Meditează un moment, ţine-ţi aproape un pahar cu lapte rece şi predă-ţi câteva lecţii. Dacă poţi, notează-le! Ori, şi mai bine, cântă-le!

Să (î)notăm, pe scurt; ceea ce va fi:
Ape tulburi,
ape repezi.
Dacă e să te întrebi ce-i acela adevăr interior, atunci aici şi acum e momentul să auzi muzica apelor, fiindcă ce va fi, va fi ieri în curând, într-o respiraţie. Tu, eu aparţinem lumii, dar totodată şi lumilor noastre şi dacă nu suntem atenţi, lumea ne va ţine şi ne va juca în ritmul ei. Ca pe un joc cu mărgele de sticlă. Jocul nostru, ca mărgele de sticlă, e o reîntoarcere la epoca foiletonistică, nu o simplă joacă iresponsabilă cu literele. Însă în tăcerile trecute se ascund suferinţele, nu în săpata Castalie, de unde îmi beau eu apele! Tu încă le asculţi sunetul lor, acum liniştit. Însă nu ele te vor învăţa sensul rămânerii!
00181Psilunatici: psi©Adrianacarmen pricopdorGabriela, Vavaly, AdrianVienela, Maya, Scorpio, Matilda, Ioana, Kadia, Abisuri, Brânduşa, D’Agatha, lili3D.

Ciorna iubirii

In Cartea în care se tace on noiembrie 23, 2013 at 12:54 AM

E aceeaşi pală de vânt ca acum 100 de ani,
până şi acelaşi palat,
iar eu sunt tot acelaşi palid transfer fluid
unic călător în paltoanele timpului,
fantomă palatină,
a cărei apariţie provoacă
palpitaţii,
palmele ţi se umezesc
şi de vrei să mă atingi,
nu sunt un moment palpabil.
Nu sunt nici măcar un palanchin în care să te-afunzi pierdut
răsfăţului apei scăldând paltini.
Dacă într-o zi n-o să mă mai găseşti,
tu caută-mă,
ia măsuri,
sparge clepsidra timpurilor diferite pe care le trăim
sau
scoate-mă din pălărie,
doar eşti un mag al timpului tău,
şi iubeşte-mă iar!
Iubeşte-mă ca şi cum ai degusta ceaiul pe înserat,
iubeşte-mă cât visul florilor care se-nchid numai întru visare în ochi de stea,
cât drumul gărgăriţelor către poieniţe luminoase,
purtând în aripi rugăminţi care-aşază case,
dar să ştii că cel mai mult şi mai mult
îmi place să m-ascund în gâtul chitarei,
în sunetul grav de palisandru
şi în ciorna iubirii noastre.

În ciornele iubirii(de orice)au mai scris şi: psi©AdrianaMatildaScorpiocarmen pricop, abisuri, vienelach3815h, ioanaanacondele, lili3d, Vladen, Gabriela, Maria.

77

In Cartea în care se tace on noiembrie 21, 2013 at 6:07 PM

7 e jumătate dintr-un om.
Eu îl vedeam ca pe-o spânzurătoare,
dar inofensivă – poate de aceea e şi cifra fericirii:
te legi de-un fir şi atârni,
agonizând.
Am înţeles că poate fi plăcut!
Unii zic că sub cel spânzurat
apare mătrăgună,
din a cărei rădăcină(care, când o scoţi, ea ţipă)
poţi crea
oameni minusculi.
Miere, lapte şi sânge,
un om, ca să fie întreg,
e doi de 7,
spate în spate,
de parcă şi l-ar păzi,
magie
susţinând pe umeri doi globi
oculari.
Aşadar, fericirea şade
în tine,
în mine,
în stânga,
în dreapta
şi de-aici încolo,
chiar că am putea uita toate propoziţiile care-o definesc.

Zară

In Cartea în care se tace on noiembrie 20, 2013 at 10:45 AM

Mai întâi n-a fost nimic.
Pe urmă a fost.
Alburind.
Dar nimicul s-a întins.

o copilă dulce şi cuminte, legănându-se dintr-o parte în alta şi fredonând încet un cântecel

In Cartea în care se tace on noiembrie 20, 2013 at 9:18 AM

 

La-la-la-la-la la-la-la-la-la
La-la-la-la-la la-la-la-la-la

Lumea e un sunet.
Spune: lume, lume!
Ca un fir se scurge,
se armonizează în alt Eu.
Fiindcă lumea în lume e un Eu!
Eu în Eu…

La-la-la-la-la la-la-la-la-la
La-la-la-la-la la-la-la-la-la

Sunetul e-un sunet.
Spune: sunet, sunet!
Ca un fir se scurge,
se armonizează în alt Tu.
Fiindcă sunetul în lume e un Tu!
Tu în Eu…

La-la-la-la-la la-la-la-la-la
La-la-la-la-la la-la-la-la-la

Sunetul e-o lume.
Spune: sunet, lume!
Ca un fir se scurge,
se armonizează-n Noi.
Fiindcă Noi în lume suntem noi!
Noi în Noi…