alma nahe

Archive for 12 decembrie 2013|Daily archive page

Când suflăm în păpădii

In dicţionar de mişcare on decembrie 12, 2013 at 4:54 PM

Nu ştiu unde ajung dorinţele,

poate pe umărul stâng,

poate pe umărul drept al lui Dum(nezeu)

(câteodată îi intră în ochi)

sau poate că le cresc picioroange,

ca să-i ajungă la nas

şi o vreme fac de strajă gândului care le-a pornit,

ca să nu se retragă,

să rămână ferm,

indiferent de aer,

indiferent de gură.

Nu se încurcă cu fluturii pe care i-au întâlnit,

nu văd nici verde,

nici ce-a-nflorit.

Se duc într-un ţinut rece,

ca să îngheţe – un fel de infinit

finit – şi-acolo se scutură de orice întâmplare,

de orice vorbă de prisos,

şi dintre ele,

rămân numai cele ce  n-au irosit

secunda de amar

confundând-o cu cea de miere.

Şi-abia atunci Dum(nezeu) le ia,

le cerne

(ca nu cumva să fie atinse de vreo etravaganţă

sau de vreun capriciu),

şi le trimite mai sus de el,

minuni de vis atât de felurite,

de unde dau iar în floare

şi-un spirit curat, le culege şi ni le-aşază pe perna moale…

Ştiu ce spuneam,

că nu ştiu, dar aşa am visat

şi aşa v-am povestit şi vouă,

ca atunci când suflăm în păpădii,

să ne amintim să le dăm chiar noi drumul,

dorinţelor,

spre ale noastre proprii visătorii.

00181

Dacă aveţi un cont de facebook, vă rog votaţi aici un colind altfel, colindul unui chibrit, în numai doi paşi; primul pas : like la aplicaţie; al doilea pas: (aşteptaţi un picuţ şi va apărea un carton de vot cu numele meu) Vot. Mulţumesc anticipat! Sper să vă distraţi, şi eu o fac. 🙂