alma nahe

Archive for 14 decembrie 2013|Daily archive page

Solfegia, undeva prin Rusia

In dicţionar de mişcare, joi alb on decembrie 14, 2013 at 9:42 PM

Reciclare la modă,
cu patimă am rupt cartea,
am tăiat poezia, croind o fustă,
ca pentru o muiere cu şolduri late
şi-am tras-o pe mine.
Îmi şade bine!
Sper ca lui Puşkin să-i placă acolo,
foşnind,
aproape în mine.

00181

De joi până miercuri ne jucăm la Irealia

Dicţionar de mişcare

In dicţionar de mişcare on decembrie 14, 2013 at 12:48 AM

Precum o distanţă între două cărţi erau acum(scrise, nu neapărat de doi autori diferiţi) şi, o nouă pârtie, „bun de tipar şi ea, între cei doi, unul înspre celălalt, avea sorţi de izbândă cam cât aveau urşii panda din titlul lui Vişniec să demonstreze că muzica saxofonistului – care avea o iubită la Frankfurt – făcea, de fapt, ca dansul urşilor (sâc!) să fie un vals alunecos al deschiderii întru comunicare cu lumea de dincolo fără dresor. Posibil deci, dar câte ocolişuri?

Niciunul dintre ei nu avea Şcoala celor 9 căi, deşi, cel puţin unul dintre ei s-a fălit, cu diverse ocazii, că nu e mare lucru şi că orice e posibil, atâta vreme cât te laşi purtat de al nu ştiu câtălea simţ şi nu de vajnicul şi mult prea invocatul raţionament, falit, de altfel, fiindcă, cât de raţional poţi fi, dacă crezi într-unul, Dumnezeu, pe care nu l-ai văzut vreodată în viaţa ta?

Prinsă de jocul de-a transforma gestul în act, ea chiar lăsase cândva, una lângă alta, Jocul cu mărgele de sticlă şi teatrul lui Kouros, Melissa şi Cristofor Columb pe un fotoliu, şi, pisica – la pândă,  ce credeţi? – îşi trecu ghearele peste copertele lor, şi, până să apuce ea să îi zică câţ, prinsă cu mâţa-n sac(cred că au şi ele o expresie asemănătoare măcar, dar n-o cunosc încă), felina îşi ascuţi ghearele lăbuţei stângi de cea de-a doua – prima era oricum patinată de timpul de aşteptare activă – şi i le arătă pe urmă, sclipind, în lumina veiozei, foarte mândră de gest.

Dacă ştia mai bine pisica de ce sau din cine ştie ce considerente o atacase pe cea cu coperta mai acătării? Da, ştia! Zic aşa, că ştia, fiindcă, ca să inventez un personaj  acum, pe loc, care să se întoarcă în chiar momentul întâmplării şi care să înţeleagă limba pisicii, nu e chiar aşa de uşor, fiindcă şi de acela ar trebui să te îngrijeşti: scoală-l, culcă-l etc. Aş putea să-l reinventez pe Dumnezeu, să-l fac pe el personajul secundar care vede, aude şi traduce tot pe limba fiecăruia, un Dumnezeu personal al mişcării, şi el atunci, insul responsabil cu utopia, ar sorti – cu plecare din punctul A spre punctul B, cu toate poticnirile -, un eros mai războinic decât credem noi că este, noi, capabilii ăştia, care încă ne amăgim că suntem făcuţi ca să înfruntăm destinul. Dar, de n-am mai cârti, n-ar mai fi posibil absurdul!

Însă, cum ea, protagonista, are şi mania rearanjării în sine a faptelor, într-o ordine convenabilă, deşi pare acum distantă, e fascinată de teatrul poematic şi îşi va înţelege şi pisica fără translator, în cele din urmă.

Situat în acelaşi context, el înţelegea! Înţelegea că e oarecum greu să uneşti albastrul marin cu pământul roşcat şi pietros, definitiv, fără accidente majore, astfel încât, inspirat de spiritul pământului şerpuia, ca un ţipar, nadă unui vis în care ar fi vrut să-şi lepede sălbăticia într-o partie în care ea, nu apare ca o soţie-stafie în inima căreia e înfipt un pumnal de aur, dar pe care o transformă, de fiecare dată, cu fiecare intenţie în mişcare, din iubire, într-o altă alegorie. (va urma)

00181Alte incursiuni în lumea poveştilor, mişcând, în felul lor unic, folosind cele 12 năzdrăvane, le găsim, ca de obicei, în tabel la psi.