alma nahe

Drumul lavandei

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2016 on Octombrie 28, 2016 at 4:35 PM

image

Ne-am prins de încheieturi sfori și le-am legat, de bunăvoie, de cer, dar imediat ne-am închipuit că ne privește numai pe noi să fim cum bate vântul, cum să ne împăturim și să ne dăruim uscat.

Ne-am limpezit apele și, ici am pilit luna, colo am pilit soarele și celelalte stele și ne-am ridicat statui în așternut cenușă, praf, ninsori, poeme, cântece.

Ne-am spus cuvintele pe ziduri, pe garduri, pe file, pe care-am montat catapulte pentru firele de nisip și atunci am început să ne trecem unul altuia prin gânduri ca o lacrimă, o lavă, o lacună, o lagună, o lampă, o ladă… o lavandă.

Ne-am împărțit în câmpuri, ne-am luat buchete florale numai când am vrut și cum ne-a venit nouă. Când nu ne-am încovrigat în vreun ungher rece sau întunecat, am ieșit să dănțuim, dar n-am știut să dăruim nici măcar o floare fără o identitate limpede, fără o ocazie anume, fără chip. Doar cuprinși de înflăcărare.

Am închis ochii, am ascultat sunetele lumii și ele erau demult împărțite în sunete de pace și sunete de război. Nu i-am deschis și am mers și mai departe, înapoi, atrasă de sunetele de război. Nu i-am deschis fiindcă mă usturau de la praful de pușcă și acolo, oricum nu mai era nimic altceva de văzut, înainte. Doar câmpuri pustiite și dărâmături fumegând, și-am vrut să fug, dar am simțit că mai era ceva de făcut și nu înțelegeam ce, și atunci am auzit iar zgomotele de pace. Și am văzut cum apar ele și din ce.

Am căutat atunci, în buzunarul hainei, mica pernă cu lavandă și mi-am vârât nasul în țesătura ei, și flacăra lumânării a mai pâlpâit de câteva ori și s-a stins. Mi-am dorit atunci ca toți oamenii să se îmbrățișeze în acea clipă, oriunde s-ar afla și-n orice conflict s-ar găsi.

— Nu te mai încrunta, visătoareo! Cine-a murit? și m-a apucat el de încheietura mâinii și a început a o scutura, ca să dispară pumnul. Strânsesem atât de tare stiloul, încât simțeam că mă ustură palma. Apoi, fără niciun alt cuvânt, mi-a pus în ea un mănunchi imens de lavandă și instinctiv, mi-am eliberat din strânsoare și celălalt pumn, ca să nu le scap. El a dat un pas înapoi și a așteptat să mă ridic.

— Ce îmbrățișare mi-ai dat adineauri! și-a fluierat.

Dar eu nici nu mă ridicasem. Sau, cel puțin așa știam eu. Ori, poate nu simțisem nimic, din pricina simțământului de înstrăinare căpătat odată cu rânduirea ultimei pagini.

I-am povestit cu însuflețire ce istorii mai scrisesem, de parcă aș fi trăit eu însămi întâmplările și el a stat nemișcat în dreptul ferestrei, cu fața luminată de lună, de parcă eu l-aș fi înrămat voit acolo, cu profilul lui de ascultător împătimit al scrierilor mele.

— S-a întunecat prea tare, nu vrei să aprindem, din nou, sfeșnicul?

De fapt, în mine era deja lumină și de-asta nu simțeam nevoia uneia artificiale, deși tocmai ucisesem un om și, care, nefericitul, zăcea acum, în pagina finală a cărții mele, dar — dovadă cerneala violacee ce-mi colorase buricele degetelor — eu nu eram decât autorul moral al faptei și, oricum, omul acela își merita morțile, rând pe rând. Fiindcă întruchipasem în el toți răii lumii ăsteia, toți răscolitorii de pământuri, toți cotropitorii, toți nelegiuiții care au făcut vreodată vreun rău, cât de mic.

— Știu cum tot apar războaie, m-am lăudat eu, în timp ce am scăpărat bățul chibritului și fosforul și-a luat chiar și el din sunetul triumfal al vorbelor mele. Mai întâi că, unii nu mai ies în câmp, să zăbovească culcați în floare, fiindcă stau prea mult la birou. Apoi, fiindcă nu mai vizitează florăriile decât când (le) arde. Și, chiar de știu vreo florărie online, au ales-o tot din întâmplare, nu i-a interesat povestea din spatele ei. Așa cum poate, cei care îmi vor citi cărțile nu se vor gândi la substratul lor și nu se vor întreba de unde mi-au venit gândurile, ce drum au urmat? Și din multe altele…

Ai crede că răul cel mai mic n-are cum să fie atât de puternic, dar el se face din ce în ce mai rotofei fiindcă se hrănește cu răutăți mărunte. Fiindcă, dacă un om primește bucuria în el, nu se gândește decât cum să o țină cât mai mult pentru sine. Ăsta e un rău minuscul, da, sunt conștientă! Dar eu știu ce-am să fac cu florile tale, cu bucuria mea, implicit! Cu zâmbetul meu, chiar dacă ușor întunecat. Am să le fac nemuritoare, cadouri florale pentru cunoscuți și necunoscuți.

— Tu știi!…

— Ce e în capul meu, da! Eu știu! Dar o să vezi și tu!

— Eu le-am văzut pe-astea în supermarket; ultimul ambalaj, un pic desfăcut într-un colț, la reducere, laolaltă cu alte produse care aveau câte-un defect minuscul și, m-am gândit că avem cafea sau muștar, din belșug. Avem, nu?

A zâmbit căutând zâmbetul meu și l-a găsit. Pe urmă a început să râdă și am început și eu să râd.

— Ce nebunie! a mai zis. Mă duc să pun de-un ceai! Tu începe-ți noua poveste. Și-a ieșit declamând: Drumul Lavandei!…

[…]

Așa e el! Face să viețuiască în mine mult bine. Sunt și zile când îmi cumpără doar muștar. Dar în acea seară a cumpărat zăpada din mine cu un ghiocel și pe urmă a făcut-o ceai. Ne-am scos în toiul nopții foarfecele și am tras de sforile noastre până ni s-au încleștat degetele, dar atunci nu mai aveam nimic de făcut, decât să mergem la culcare. Unde am continuat, desigur, împleticindu-ne limbile, să dezbatem taina războaielor, mai ales ale celor domestice, fiindcă celelalte am convenit că erau prea mari și prea de neînțeles pentru doi. Și în soarele acelei dimineți, am lăsat lavanda să se odinnească  și să se primenească, fiecare fir, a purcede către alt piep. În cutia asta:

image

Ne-am păstrat două buchețele, ca să ne amintim cândva, când am fi uitat, poate, momentul. Pe restul le-am agățat, când ne-am trezit și am pornit pe străzi, de trecători, pe care îi opream aleatoriu, împresionați de mersul lor ori chipurile brăzdate de gânduri.

image

Ne-am hrănit cu nedumerirea lor, din care izvora, într-un final, zâmbetul, care le însorea chipul, taman pe picior de despărțire. Unii chiar ne-au întrebat  „pe cine votăm?” și noi le strigam la unison „iubirea, votați iubirea!” Și dați-o și mai departe de-atât, dacă înțelegeți cum…

În zilele următoare el mi-a împletit o coroniță, pe ascuns — mai rămăsese destulă lavandă — și eu am împodobit două lumânări și, pe urmă, ni le-am întâlnit.

La cină. A pus o traversă lungă pe jos și mi-a zis „aceasta este masa”. Apoi, la fiecare capăt a așezat câte-o lumânare împodobită și le-a aprins. Eu mi-am pus coronița și i-am poruncit „Plecăciune, intră regina!” și el a tras un scaun imaginar și m-a invitat să șed, și așa ne-am tăbăcit fundurile o vreme, fiindcă îi trăgeam când eu scaunul, când el, colorându-ne sângele din roșu-n albastru și râzând cu gurile până la urechi.

În zilele acelea, am avut senzația că toată Lumea, tot Universul înțelegea ce făcusem noi, de-acolo, de sub plăpumile noastre de îndrăgostiți.

Știți (nu știți!), mie îmi place stângăcia omului și tristețea lui. Așa, în general. Pentru că în astea omul e în drum spre adevăr. Și uneori, chiar spre adevărul absolut al lumii. Și de-asta am împărțit florile iubirii cu alții.

[…]

În seara aceea, el a surprins un gând de-al meu:” și chiar de știu vreo florărie online, au ales-o tot din întâmplare, nu i-a interesat povestea din spatele ei”. Și l-a reținut în colivie până când l-a eliberat și înfăptuit. A lăsat florile de supermarket altora, cu gândul că vor afla și ei drumul florilor lor și a ales, de data aceasta o poveste gata scrisă de  Olla.ro, și-a știut că o face, în primul rând pentru ghioceii din spatele poveștii facerii ei.

Un om a căutat ghiocei, care să împodobească două lumânări de botez, și n-a găsit nicio florărie care să-i împlinească vrerea. Și-atunci și-a deschis el una. Și, așa a devenit furnizor regal.

image

Iar eu, atât vă mai zic, întorcându-mă la Rege Ghiocel al meu: s-a înscris la atelierul de design floral Olla, în caz că, vreodată, așa, fără vreun motiv, va mai găsi la ore târzii, flori care-și așteaptă drumul…

Până la un alt drum, către o nouă poveste, întru bucurie instant, vă dăruiesc eu un moment unic floral art,

image

pe care l-am lăsat la încolțit, în caz că florăria voastră obișnuită nu are o poveste de istorisit sau, în caz că biroul vostru n-a mai fost demult împodobit. Sau, în caz că evenimentul vostru vreți să fie și mai înflorit. Sau, în caz că nu aveți voi înșivă vreme de-mpletit și vreți cât mai mult timp pentru iubit. Sau, pur și simplu, fiincă vreți să ziceți „STOP” dăruitului florilor numai cu un motiv sau cu o ocazie specială. Sau…

image

00181

(Găsiți, de sunteți interesați, și întregul drum al lavandei, aici. Tot almanahe, dar mai handmade 🙂 )

SuperBlog 2016, proba nr. 10. Sponsor: image

Anunțuri
  1. Şi de la un ghiocelul negăsit, la timp, până la drumul lavandei a fost cale luuungă, presărată cu flori multicolore şi parfumate, dăruite, aşa, fără nici un motiv. 🙂

  2. Frumos drumar de lavandă mai eşti, drumul tău de cuvânt, loc de scăpare.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: