alma nahe

Nici n-aş şti

In Cartea în care se tace on iulie 4, 2013 at 4:33 AM


Faci bine că nu te-aşezi prea aproape de mine,
deasupra mea stă tot timpul o bilă metalică,
care mă atrage ca un magnet,
mai mult în sus decât în lateral
şi simt cum puţin câte puţin îi cedează firul.
Dar dă-ţi întâlnire cu mine când cânt,
reflectoarele ar fi stinse
şi nici n-aş şti…

Nici n-aş şti ce m-a lovit,
voi crede că stelele s-au prins în horă-n capul meu şi-am să mă uit,
ca un vis de frunze
zburând peste arlechin,
ca suave petale de trandafir făcând tumbe peste sufleur, iar tu,
tu ai fi acordeonul buzelor mele arse
şi nici n-aş şti…

Nici n-aş şti că în graba ploilor,
am ajuns totuşi amândoi la timp,
în acelaşi vis.
Nu-ţi fie frică,
nu e altceva decât profilul gândurilor noastre de ieri.
Tu ai fi mai mirat decât Columb descoperind America,
mai fiert decât oul lui, iar eu,
eu aş avea strălucirea unei săbii,
dar, în schimb,
ţi-aş face cunoştinţă cu prima mea dragoste,
să mă faci femeie din nou!
Nu! Nu scoate lanterna!
Trebuie doar să-ţi vină în gând.
O singură dată nu doare, şi…
nici n-ai şti.

00181În joacă, cu Road.

 

  1. Scumpo, ce soare frumos ai!
    Multumesc, Alma-Nahe! Pupici!

  2. Îţi iese bine joaca… 🙂

  3. E o întâmplare magică aceea în care şi unul şi celălalt ajunge în acelaşi vis într-un timp, de parcă fiecare l-ar avea în el dintr-o memorie ancestrală, şi-acolo ar (re)continua ceva ce ar aparţine acelui vis care dacă a mai fost, a avut moarte, dar nu a pierit, pe care îl treci din întuneric în absolut, la fel de pură-femeie, femeie din n(ou), în a cărei goliciune cu începutul s-ar amesteca fecioara cu femeia, două trupuri, nu unul.

  4. Pentru fetiţa cu chibrituri…

  5. Nici n-as sti, n-as sti sa zic
    daca-mi placi sau e un tic. 🙂

  6. Vezi că aşa se iscă focul, din joacă, apăsând îndelung două trupuri de gânduri, unul de-a lungul celuilalt. Şi nici nu ştii când dă flacăra. Glumeam, aşaşiaşa.

    • Eu pe Lotus am pus ochii, hihi! 😛 Nici măcar nu m-ascund, aiaiai!

      • Nici că n’aş şti…hihihi! Am citit deunăzi şi m-am tăvălit de râs de potrivirile ghiduşeniilor voastre, şi-abia îmi venea să stau la distanţă.

        Aşa ştii tu, suflet drag, să faci să vină aproape. Cei care, cele care.

        • Fiindcă totul e un joc, nu? Fiecare vine cu jucăriile lui…dar le putem împărţi, de ce nu?! Când eram mică primeam cadou numai maşinuţe teleghidate. Dar într-o zi am primit un gimnast la paralele…doamne, cât m-am mai jucat cu el! Până l-am stricat! 😦

          • Îmi plac jocurile din care mai ieşi aşa, teafăr, cât de cât. Dragostea, jocul artei lui Eros, atât de primejduitor, nu e unul dintre ele.

            Maşinuţele teleghidate mă fascinau, şi-aveam aşa o ciudă pentru că nu primeam şi eu, ci doar frate’miu. Aşa că, fericito!

  7. Azi e 4 iulie; azi de împlinesc doi ani şi două luni de când Lotus a dat năvală pe blogul meu, în cuvinte încărcate de substanţă existenţială…eu îl scoteam pe uşă, el intra pe fereastră, şi tot aşa am ţinut-o în rosturi şi rostiri, cuvinte scoase din carne şi din suflet. Glumesc, dar doar aşaşiaşa.

  8. Mai, sa stii ca is tare curios ce-ai tu in tolba ta. In afara de cuvinte. Dezbracandu-te de ele cu ce-ai ramane? Dar nu te lua dupa mine, nu ti-as cere sa te joci cu mine fara ele. Si oricum iti sunt si mai tanar si mai necopt. Si necioplit acum, ca n-am vrut sa-ti pun plete albe si nici sa te expun goala.

  9. Felicitări! Blogul tău a fost nominalizat pentru ” A Bouquet Of Three Awards”, premiu simbolic pentru activitatea în blogosferă. Pentru detalii intră aici:
    http://thewordsofalittlebutterfly.wordpress.com/
    Cu drag,
    Little Butterfly

    e primul comentariu pe care ti-l las, dar asta nu inseamna ca nu te citesc 😛

    • 🙂 Micule fluturaş, mulţumesc! N-o să am timp să fac şi eu asta…de faapt, nu timp, ci conexiune, acces la internet mai bine de o săptămână…Poate când mă întorc. Bine? 🙂

  10. Felicitări! Blogul tău a fost nominalizat pentru ” A Bouquet Of Three Awards”, premiu simbolic pentru activitatea în blogosferă. Pentru artisticul cuvintelor si fluiditatea gandurilor, din si dintre randuri.
    Semnat : Abisurile (detalii : http://abisurile.com/2013/07/05/multumiri/)

    • Abisurilor, mulţu’! Să vedem cum mă scot acum! 🙂 Voi fi plecată, nu voi avea cum să preiau şi să dau mai departe…deci…nu ştiu dacă…şi dacă, nu ştiu când. 🙂

  11. Eu sunt spectatorul cuminte.

    „dă-ţi întâlnire cu mine când cânt,
    reflectoarele ar fi stinse
    şi nici n-aş şti…„

    • 🙂 Tu eşti un spectator bun! Eşti mereu. Eu nu prea ştiu să fiu, fiindcă nu-mi ajunge timpul…deloc în ultima vreme! Te îmbrăţişez! Şi, mulţumesc!

almanahiţi, vă rog!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.