alma nahe

Un drum, o alegere

In Cartea în care se tace on Iunie 30, 2013 at 10:00 PM

Nu ştiam că încă un zâmbet se cufunda.

Mai întâi îi mâncam literele,

apoi mă umflam.

Fiecare literă cu aerele ei,

cu caracterul ei,

cu emisia ei perfectă,

şi aproape ca dragostea

pluteam dezumflându-mă ca la carte prin jungla simţurilor.

Care-o fi durata de viaţă a unui gând?

Dar a unui cuvânt?

Dar a unui zâmbet?

A unui sentiment?

Ce se întâmplă în lume? întrebam…

Ce se întâmplă în lume,

de toate gândurile mi-au devenit mărunte,

de toate faptele mi-au devenit mărunte?

Nu vezi că ţi-au intrat cuvintele la apă?

Nu vezi că le-nghiţi?

Nu vezi că te umfli?

Nu mai aplauda luminile strălucitoare de ieri,

nu te mai îmbăta, vărsă-ţi timpul la sticlă!

Iar îţi tai sufletul de pe listă?

Nu vezi semnele?

Am bătut drumul de două ori,

n-am nimerit prin faţă

şi-atunci am luat-o pe-o cărare mai veche,

simţeam foşnetul ierbii, neobosit,

pietrele îmi intrau în pantof, una câte una,

îmi amorţeau călcâiele,

dar vârfurile degetelor îşi cunoşteau drumul.

Din nou o să rupă ploaia frunzele,

îmi spuneau,

din nou o să culce firul ierbii!

Uite, aici era un şantier,

ştiu blocul ăsta de mic!

Ce mare-a crescut, nu l-am mai văzut demult!…

Şi iată-mă, încă rătăcind,

nu m-am întors încă înspre tine, dar

nu mă judeca prea aspru acum, fă-o mâine!

Mâine, când în sfârşit voi fi cu tine acolo,

inventariind pietre, mâini pline cu pământ ud şi sensuri.

Eu!

Eu şi palma mea caldă,

pe fruntea ta rece,

sub acoperişul acela menghină, definitiv şi-n comun…

şi-apoi la drum!

Eu, cu aceleaşi mâini cu care te-am scăldat…

Frică, nu te uita la ceas!

Nu te uita nici în mine!

Uită-te-ntr-o parte ,

şi ia-ţi haina de pe durerea mea!

Eu înving întotdeauna în somn!(28.06.2013)

00181

Un drum, o alegere veţi găsi şi la: psi©ScorpioVeroDana Laliciroxanalili3d, Gară pentru doivavaly, Carmen Pricop, d’agatha.

Anunțuri
  1. am tot stat cu telefonul în mână azi… 😦

  2. O, Doamne… Cred ca e prima oara cand inteleg fiecare bucata din scrisul tau….si iata, nici acum, cand inteleg, nu gasesc nimic de spus care sa iti aduca…ceva, orice.

    • Nu ca să mi se aducă scriu, ci ca să se ia, să se ducă…să se ducă, să se ia, să rămână, să se ducă, să se ia…sper numai, ca în ducerile-aducerile astea să rămână fiecare cu câte un ceva al lui. Atât! 🙂

  3. Uneori drumul ne e călăuză. De obicei, cel mai lung; pe cel scurt n-avem timp să-l învățăm.

    • Îl învăţăm şi pe cel scurt, când vedem cât a fost de scurt! Când ne-a luat ca din scurt! Şi când ne scurt-circuitează! Dar, da, în cazul acesta, drumul lung(al amintirii) m-a împins spre înţelegere.

  4. Auzi, Olimpico, hai sa iti abat un pic gandul. Tu ai citit pe unde te vorbeste lumea?

    • Da. Acum câteva minute în urmă. E un advertorial pentru mine. Subliminal, hehe. 🙂 Voi, care îl citiţi pe Lotus mai de demult, ar trebui să ştiţi că e jucăuş. 😛 „Albul pur şi curgător”…io mi-s! 😉

      • Da non e! 😆 Şi viţăvercea…fandacsie! 🙂

      • Da? Bine. Eu la albul pur si curgator ma gandeam la Danone. La naiba, Trebuia sa ma puna pe ganduri faptul ca linkul catre tine este do follow…Eu nu stiu cat e de jucaus…, am eu tentdinta asta de a lua oamenii la propriu…culmea! hihihi, ma bucur ca nu e de rau, ca ma cuprinsese o draga de revolta de-mi venea sa crap capul…:)

        • 🙂 Laliciule, nu îmi place să caut în motivele oamenilor mai mult de un motiv, iar acela e musai să-mi fie trebuincios, dacă-l găsesc. Nu ştiu cu exactitate ce-i în capul lui, dar nu mă deranjează.Nici capul lui, şi nici gestul! Link-ul fiind accesabil, e vizibil unde duce; ce e de găsit pe-aici n-are legătură cu Danone, în niciun caz. Cu Delaco, da! 😆 Bine, asta numai dacă cei ce-l citesc îi iau în seamă şi link-urile, nu numai spiritul de spiriduş. 😉
          Ce mă nelinişteşte cu adevărat e că nu ştiu cum de-a ajuns Chinezu aşa de repede pe-acolo. M-o fi urmărind ce fac? 😆

  5. […] mai ales câte un drum : psi, Alma Nahe, Scorpio, Vero, Dana Lalici şi […]

  6. Este atâta filozofie în metaforele tale!

    „Care-o fi durata de viaţă a unui gând?

    Dar a unui cuvânt?

    Dar a unui zâmbet?

    A unui sentiment?

    Ce se întâmplă în lume? întrebam…”

    crezi că are cineva răspunsuri?

    • Nu, fiindcă eu nu cred în răspunsuri. De fapt, un răspuns e o rezolvare a unui răspuns, o potecă, un drumeag, o alegere, nu răspunsul. Şi-atunci, s-ar putea zice că eu aştept un drumeag potrivit pe care să mă întâlnesc cu înţelesul. Dar…
      Astăzi mi-am condus finul pe ultimul drum. Era tânăr, urma să împlinească 24 de ani în septembrie. Dacă m-am întâlnit cu înţelesul ducându-l pe ultimul lui drum? 🙂 Nu! Dacă aştept înţelesul? Nu! Fiindcă ştiu că înţelesul e doar o alifie. Întrebările sunt cele care ne motivează să mergem mai departe, nu răspunsurile lor. Şi, de ce nu, cred că răspunsurile suntem chiar noi.

      • Fie-i ţărâna uşoară; e cumplit de dureros, e sfâşietor, şi nu ştiu ce să spun ca să îţi fie alinător, decât că undeva, în altă lume, în altă viaţă, îmi doresc să cred că ne vom reîntâlni cu toţi cei pe care i-am iubit pe pământul lumii ăsteia.

        • Gina m-a făcut oarecum să desferec cuvintele drumului, căci n-am dorit a fi un ferpar pentru mulţime, ci doar pentru mine. Dar e în regulă acum, ce-a fost sfâşietor a trecut. 🙂

  7. Neputinţa cuvintelor ai trăit-o vreodată? să îţi fi dorit să te afli îndărătul lor, nici măcar abia la literă, să fi lăsat doar gândul să se umfle de ceea ce credea, cu ceea ce înghiţeau, făcând din tine înghiţita înghiţită în tăcut, pentru că altfel atât de multe ai fi început să dezlocuieşti din tine, din suflet, şi doar văzusei semnele…

    La drum, da, doar că uneori simţim că drumul e unul ce merge înapoi. şi noi ne-am cam tocit partea de noi din care atât de adesea ne-am apucat cu frica.

    Şi, la naiba, şi mie tot astfel mi se întâmplă în somn; acolo mai mereu înving, şi tot aşa, mai mereu, o iau de la sfârşit, iarăşi.

    • Eu trăiesc acum neputinţa semnelor.

      Imediat ce am aflat, am sunat-o pe mama şi-am întrebat-o de ce îmi mai vin gândurile(premonitorii), dacă nu ştiu ce să fac cu ele? Mama mi-a zis că îmi vin, fiindcă la mine trebuie să ajungă, dar că altcineva se ocupă cu făcutele, să nu mi le mai încarc ca nefăcute.

      Semne: cu 13 zile înainte, am mers la un coleg actor acasă. Eram mai mulţi, a fost o seară deosebită, în care am vorbit chiar şi despre somn, despre premoniţii şi despre divorţul colegului actor, care-şi propusese să dea o mică petrecere de divorţ peste vreo câteva zile, unde urma să exersăm tăcerea; un fel de priveghi, dar creativ şi vesel;

      La acea întâlnire erau şi doi psihologi(femei). O să sar direct la momentul plecării uneia dintre ele, când a venit s-o ia acasă prietenul ei, şi-a venit cu o motocicletă, care ne-a speriat liniştea cu motorul ei. Înainte să plece, ne-am îmbrăţişat, eu şi ea, şi i-am zis într-o doară că sper să înţelegem în curând de ce ne-am întâlnit noi două…şi-am înţeles, 13 zile mai târziu, la Urgenţe. Prietenul ei era prietenul cel mai bun al finului meu, iar ambii au avut un accident stupid, cu acea motocicletă, al cărei sunet ne-a cutremurat atunci, în acea seară.Ăsta e doar un semn. Au fost mai multe, pe care nu le mai spun aici, şi înţelegi şi de ce. 😦

      Iată, neputinţa semnelor, a gândurilor, a cuvintelor…dar cărora le descoperim rostul ulterior. Fiindcă speculăm sau fiindcă rostul e mereu ulterior, niciodată „în timp ce”, în desfăşurare activă.

  8. Am vrut întâi să-ţi spun ceva despre lucruri mărunte şi m-ai amuţit cu o tăiere de pe listă. Cărarea aceea printre blocuri o ştiu şi eu. Pe acolo mă uimeşte umbra copacilor, din ce în ce mai întinsă, din ce în ce mai deasă… sau din ce în ce mai absentă.
    Ce mângâie palma să nu se facă menghină, iar frica… să ne uite. Putem duce durerea şi fără ea. Ai dreptate!
    Eu mă tem de somn. Dacă învinge el?

    • În cazul ăsta el, somnul, a învins. Dar cred că nu mai contează pentru cel ce-a adormit, ci pentru cei ce încă nu. 😦
      Mai zic că măcar atât mai putem face, cât încă nu adormim şi noi, să învăţăm drumul să-şi cureţe bălăriile şi să fim mai atenţi pe cine călcăm, şi pe unde…

  9. Îmi plac peregrinările tale… 🙂

  10. „Nu ştiam că încă un zâmbet se cufunda.” Alma, ca de obicei, cand intru la tine, dar tu stii deja, citesc poezia de cateva ori. Cand cred ca am inteles o iau de la capat pentru ca stiu ca dincolo de cuvinte si intelesuri e altceva si eu incerc mereu sa aflu tot, cat mai clar iar tu ascunzi lucrurile si sensurile atat de bine. Am simtit ca despre o despartire e vorba. Dar nimeni nu spunea nimic despre asta, cand am citit-o imediat dupa postare. Expresia aceasta am simtit-o taios, ucigator de dureroasa:
    ” Uită-te-ntr-o parte ,
    şi ia-ţi haina de pe durerea mea!”
    E durerea neputintei in fata celei care invinge mereu si e atat de cruda, rapind florile cand abia incep sa infloreasca. Ce mai poti spune decat sa iei cuvintele, emotiile si sa le incui intr-o sticla, ascunzand-o apoi dupa versurile tale.

    • Gabriela, ce-mi place mie la tine e că nu treci indiferentă şi-mi cauţi în vorbe. Eşti unul dintre acei cititori „comentatori” pe care îl ştiu deja cu lupa în mână, căutând povestea din spatele cuvintelor, şi nu o să ascund că tare-mi mai place asta în oameni.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: