Lui Cătălin Naum
Eu te-am iubit, mângâietor pribeag,
dar nu am apucat să-ţi spun.
Şi-acum că ni te-ai dus,
o să mă-ntorc din drum,
căci ştiu s-o fac,
de-atâtea ori am vrut şi am putut!
Hai, şî!
Da’ spune-odată, fată!
Cine eşti tu? Cine te cată?
Cine te cată lin,
un licurici?
Cine-N A UMbrelor te vrea lumină,
cu vorba-ţi bună,
vorba-ţi rea, goală sau plină,
dar e meschin?
Cine te doarme, tu îi eşti dorinţă?
Ai grijă, să nu-i fii spectacol, fii processus
şi fă-ţi un nord ca să îi fii, la timpul său, în port!
Să ai pământul tot în tălpi şi ceru-n cap!
Acolo-ncap cele ce nu se calcă,
se prefac.
I-auzi! Auzi?
aumaum
eieiei
rrr
Nahe,
Ce pietre!
Ce scântei!
Sunt ochii tăi!
Sunt ochii mei!
Dac-aş putea ca să fiu notele ce te tot saltă-n aer, te-aş sări,
ţi-aş da înaltul c-o privire, tu cu el te-ai înveli
şi chei ţi-aş arunca – un rând pierdut e-acolo unde-am fost,
sub scândură l-am aruncat cu ură,
fără rost şi s-a pierdut – şi-un pod,
şi apoi tu ştii că tot m-aş îmbăta…
tu m-ai privi şi-atât, n-ai judeca.
Tu nu îmi eşti dorinţă,
eu nu-ţi sunt dorinţă
şi-atunci ar trebui să fie simplu, nu?
-Dar ce ne suntem, de ce-mi vii în gând?
Sunt cel ce minte?
Cel ce minte,
n-are!
Nici cât să uite că i-a fost sortit
în ziua păcălelilor să fi venit
pe lume.
Hai, şî!
Ne tot ciocnim cu Dumnezeu în noi…
atât de goi,
atât de boi…
Dar te-ai obişnuit…
Mă poticnesc de câte-un pui…
de somn.
Dar tu, iubeşte-mă! Iubeşte, mă! Iubeşte-măăăăăăă!
Iubeşte-mă de viu.
De viu-napoi!
Spre ce-ai privit? Aici ai fost?
Sunt ei(psi©, vavaly, Scorpio, Gabriela, tineriu, Vero, carmen pricop, cammely, carmen, mariana, lili3d, roxana ) oare vrejul acela fermecat, ca să nu uiţi atunci când eşti plecat(ă)-n cer să te şi-ntorci?
Alma Nahe(r) 
[…] alma nahe […]
Minunata poezie. „Ce pietre!
Ce scântei!
Sunt ochii tăi!
Sunt ochii mei!”
Pietre rare cu sclipiri de diamant,ca si versurile acestea.
🙂
da
ci-i?
vrejul
de(h) fa, sol, leeeeeeeeeeeeeeeeeeeee…
[…] alma nahe . alma nahe […]
Ioi. Ce sus ne urci…
să fie şi-o coborâre… 🙂
[…] alma nahe […]
fie iertat, acolo între îngeri.
ba eu încep să cred că aici jos trebuieşti iertat, ca să mergi frumuşel acoluşa..suuuuuussss.
acolo sus face poduri. 🙂
Cred că a şi început. Că uite, mie ieri, căutând nişte informaţii şi de aceea navigând în apele interne(tului) mi-a apărut o pagină din
seninînnorat care începea cam aşa:iar Dumnezeu îi spune acestei naţiuni: “Vei fi nimicită!” Naum 2:2 v.2 Căci Domnul aşează iarăş slava lui Iacov şi o face iarăş ca slava de odinioară a lui Israel, pentru că i-au jăfuit jăfuitorii şi le-au stricat butucii de vie… Naum spune că a venit.Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
un zburator in varianta de alma nahe… dorintele astea care ard, care au mister adanc … care te fac sa visezi …..
Dorinţe, da…pe care unii le numesc actorie, fără să aibă habar, fără să ştie că actorie nu înseamnă să (te)minţi, ci să visezi că sunt mult mai multe decât crezi tu că sunt. 🙂
Versurile astea sunt ceva mai intime, doar cei care l-au cunoscut pe Naum le pot pătrunde dincolo de coaja misterului.
Trist! M-a emoționat mult.
A trecut! A trecut un om! 😦
[…] scris alma nahe, vavaly, psi, Gabriela, tibi, Vero, carmen pricop, cammely, alma nahe, Dictatura […]
Doamneee…ma omori cu vrejul asta al tau… :)))))
pe unii îi omoara vrejul, pe alţii indiferenţa…
Îmi pare rău când a trecut un om din cei care lasă semne pe alţi oameni… Versul tău spune mult şi adânc.
Versul meu spune doar acelora care simt mult şi adânc. Mai mult s-au spus singure vorbele, fiindcă sunt chei aruncate şi uitate în mine de multă vreme, doar că moartea omului Naum le-a scos iarăşi, ca să deschidă lacăte. Profesorul Naum n-a murit încă. Şi nici nu va muri…ştiu oameni care au înţeles după 15 ani un simplu oftat de-al dumnealui. 😦