Am luat un tub de culoare,
oarecare,
l-am presat,
l-am împrăştiat pe hârtie,
mai întâi cu degetul arătător,
apoi cu palmele amândouă.
Am mai luat încă câteva tuburi de culoare
şi când hârtia n-a mai suportat,
m-am mânjit din cap până-n picioare,
m-am colorat,
mi-am adăugat şi umbre
şi pe urmă m-am aşezat la uscat.
Culoarea crăpa pe mine,
mă mânca pielea,
mă mânca şi gândul:
ce mama naibii am încercat eu aici?
Să văd dacă găsesc şi nişte sclipici.
Am găsit,
în razele soarelui nici că mai vedeam în sine.
De ce-am făcut-o? mă întrebam.
Colorez bine, mă minţeam
şi sclipeam şi mai tare.
În tot acest timp,
cât nu mă mai căutam în formă
şi dimensiune,
am rămas tot ce eram,
un enunţ poetic c-o defecţiune.
