Mă alcătuiesc dintr-o succesiune de voci și guri. Meditez, cumpănesc, imaginez, ale(r)g. Drept, stâng! Sunt când un soldat, când o punte de legătură, un bocanc, o uniformă. Nu sunt uniformă tot timpul! Dincolo de sensul lexical, general, dincolo de metaforă, eu sunt pentru alții, exist, în cuvinte diferite, simultan: o pildă, o piatră, o oaie neagră, o smerită, o iubită, „cine-i fufa?” (o oarecare adică) etc. În funcție de interesul material, neutru sau spiritual. Al meu, al lor, pe rând. Când nu sunt în cuvinte, sunt numai gând, singura legiune morală pe care o pot păstra nealterată. Un timp!
Închid ochii, sunt un om obișnuit, cine-mi dă (un) credit? Istoria de adineauri?
Cred într-Unul! Câteodată într-una! Un crez și o părere, o carte, pe care încă o mai joc. Unde-i încrederea de început? Exact, în mijloc! Mijloacele sunt scuzabile? Eu nu cred asta. Mă revolt? Poate! Dar, dacă eu sunt o lume și tu ești o lume, atunci această lume alcătuibilă din posibile lumi mai mici, aidoma ei, e prinsă, până la urmă, în propria-i hârțogăraie, iar Omul de la ghișeul lumii doarme în post, veșnic.
Închid ochii, sunt un om obișnuit, cine-mi dă (un) credit rapid? Istoria de adineauri?
Într-o lume care și-a pierdut creditul, oamenii ei încă vor, încă se zbat întru credit individual. În fața cui? În fața unui gol, pe care speră să-l umple. Eu sunt azi o imagine. Animată. În mare parte de dorința de a rămâne „eu”. O umbră, fiindcă mă reflect în neputință. O secantă, fiindcă (c)analizez, interpretez… Care-i prima mea grijă dimineața? Unii se leagănă, alții se îneacă. Eu mă așez. Când icoană, când pentru pipi, imediat ce mă trezesc. Dar știm deja că acolo, în eliberare, se pot naște vorbe dumnezeiești, nu? De-acolo începe dimineața lui „pot”.
Închid ochii, sunt un om obișnuit, cine-mi dă (un) credit bancar? Istoria de adineauri?
Nu! Dacă unele credite sunt pe vorbe și voci— unele au puf, altele pene —, celelalte nu mai sunt atât de plutitoare. De-aici încolo intervin alte umbre! Mai serioase și legate strâns, cu nod, de adâncile bătrâneți.
Până mai adineauri mi-ați cercetat, poate, originea limbii. Rădăcini, flori, semințe… În fond, toate nu reprezintă altceva decât construcția unei armuri cu care mă avânt în lume și-n demersul acesta mai culeg de pe drum și câte-o sperietoare, un leu, un om de tinichea…
Ce faci cu un cuvânt atunci când te desprinde? Uite, cuvântul „advertorial”, de pildă.
Când sunt restanțieră viselor, poemelor, chiar și teatrului de umbre*, pe care astăzi l-am luat cu mine, sunt, de fapt, în alt plan. Unul în care plătesc apa, curentul, gazele, lumina. Cât e distanța până la iluzie? Păi, întinde o mână! Ce e dincolo de degete? Uneori nu e nimic. Dar dacă e o altă mână? Cu un cuvânt mă mobilez, mă zugrăvesc… Din ce respir?!
Închid ochii, sunt un om obișnuit, cine-mi dă (un) credit de nevoi personale?
Nișe, acte, trape secrete… Brokeraj. Ca să ating, astăzi, acum, prin acest spectacol, esența a ceea ce mi-am propus, o să mă slujesc eu de celălalt, și nu invers: A(nghel) V(alentin) B(roker) S(oluțion). O afacere dar și un OM.* *Din care s-au francizat și alții. Din acest moment, undeva sus, printre etichetele acestui blog veți găsi una nouă, cea de ADVERTORIAL CREATIV. Nu țip! Așa va apărea ea acolo, sus, cu majuscule. Această etichetă o poate adăuga oricine va voi, în franciză. Gratis, ca și franciza AVBS Credit. Mi-am zis că poate fac din asta un eveniment.
Dincolo de eveniment, mai adaug câteva imagini, încă 22 de cuvinte și vă las să meditați asupra lor.
Ce e plinul? E ceva greu? Ce e golul? E ceva ușor? Am o mână întinsă și o mână închisă-n pumn…
*O placă de polistiren, pânză albă, figurine (care îmi aparțin).
* * Valentin sau Omul-Credit, cum l-am numit eu mai demult, e un om care știe să vorbească despre afacerea sa (la) cald, zâmbind, fără să trădeze lumea rece și serioasă a vocației sale.
Un demers întors (ca o oglindă) înspre om by Alma Nahe(r) & 
întru Credit Creativ și Imaginație în Publicitatea Online prin Spring SuperBlog2016,
sămânța cu numărul 16(ultima!) în primăvara mea.
Alma Nahe(r) 
Ce-mi plac fotografiile, cum le-ai facut? Figurinele ma gandesc ca tu le-ai facut, panza sta pe placa de polistiren? Luminile de unde vin? Umbrele alea de arbore, moara, fereastra?
Luminile vin de la veioză, arborii sunt și ei, decupați! Și casa, și treptele, și coliviile etc. Totul e decupat de mine. Pânza e prinsă de polistiren, cu pioneze. Placa stă în picioare că i-am făcut și piciorușe, tot din polistiren.Filtre colorate, chef de joacă… eram sigură că ție o să îți atragă atenția astea. 😛
Felicitări pentru suta de la ssd! 😛
🙂 😉 Bien sûr! Mersi 🙂
🙂
Ca să ai credit, trebuie să ai (sau să-ți satisfaci!) nevoi personale. Ca să ai credit trebuie să fii tu însuți/însăți într-o lume în care creditul se câștigă greu și se pierde repede. Sau…era invers?
Oricum….m-ai adus iar în stadiul acela în care nu mai stiu ce să scriu sau dacă are rost să mai scriu+invidia că ai luat tot creditu! 🙂 ❤
100 să fie! 😉
Rudie,
scrie cea mai frumoasă chestie pe care ai fi vrut să o scrii și n-ai scris-o fiindcă te-ai gândit că ăia de citeau voiau advertorial! Cum ziceam, advertorialul creativ e în franciză de azi!😉Grea misiune-mi dai! 🙂
Abia aștept să citesc ce-ai scris!
Cred ca la tine, in ce priveste scrisul, sarea scoate in evidenta toata aroma. Piperul da alergii. :))) Fain, tu, teatrul asta de umbre! 😉
Mda. Posibil. :))) Zilele trecute am făcut o pița(da, pița!) de casă, adică deasupra unei felii de pâine se rade cașcaval, se pune salam de Sibiu sau uscat, ardei roșu gras, sos de roșii și se dă la cuptor. Ăla cu microunde! 3 minute! Se adaugă busuioc la final. Eu am pus din greșeală scorțișoară, era pe masă, lângă busuioc. Dacă tot am greșit, mi-am zis să dreg busuiocul și am pus și nițică frunză de mentă. 🙄
mi-am amânat plăcerea acestei scrieri până acum. plouă. zâmbesc pervazier. cred.
cred. cred în nevoia ta și în tine. cred în creativitatea ta. în literatura cu care faci reclamă. în omul care declamă, râde, se arată și se ascunde.
și mai cred că într-o zi, cândva, imaginea aceea de la finalul articolului ar trebui să fie o copertă.
de la mine ai tot creditul! de la alții știu…
Psică, la tine și numa’ torsu’ și ți-l descifrez imediat. Era ultimul dans. Concursul acesta creativ nu e chiar atât de creativ. Pe cât mi-aș dori. Știi de ce? Fiindcă întotdeauna va veni cineva care va prefera să pupe în fundicel și să facă recenzie site-ului, decât să pună osul să creeze. Cam asta! Credite și credite…Dar nu mă las. 😛
știu. dar de-atâția ani îmi pare că te lupți cu niște mori. 😦
E o moară în imagini, dar e una veselă, dacă te uiți la ea mai bine. :))
Oli,Oli! Minha alma…
Daca s-ar folosi dobânda unui credit pentru premierea creativitatii, as face credit dupa credit!
Buna si ideea cu „Advertoriale creative” :))))
Mda! Mai bine nu citeam! Cursuri de creativitate se fac???
Măăă, ție nu îți trebuie decât schimbu’ de curs valutar, nu te mai alinta! Eu scriu așa fiindcă nu scriu altfel. Crezi că-mi propun? 🙂 Da’ îmi place ideea cu dobânda! :)))))
Superb !!!
🙂 Mulțumesc pentru credit!
De-acolo începe dimineața lui „pot”. – cu aceste cuvinte ai rezumat toată esența succesului: succesul este posibil, iar dacă vrei, poți.
Îți mulțumim pentru articolul excepțional, dar și pentru descrierea pe care mi-ai făcut-o!
Mult succes!
🙂 Valentin, tu singur te-ai deschis așa. Oricine asculta emisiunea și te privea și asculta, putea să-ți facă caracterizarea aceasta.
Cât despre articolul excepțional… Aici am uitat și că e vorba de concursul altcuiva. A fost un concurs numai al meu. Și de împrejurări. Printre care aceea că „ne-am întâlnit” și am putut vedea mai multe. Cam asta! Succes și vouă!
Aşa ştii să faci, din cuvinte cu sensuri obişnuite, materie în expansiune, cu asta eu te creditez.
Dia, mi-ai simțit (a)pașii?! 😛 Sper că ești bine, așa, ruptă de floare… Te îmbrățișez!
Şi o melodie pentru cuvântul „armură”.
Ţi i-am văzut de-a dreptul, m-am bucurat, ţi i-am văzut întâi pe blogul vechi, apoi dincolo, altundeva. Sunt bine, da, te îmbrăţişez şi eu cu acelaşi drag vechi, o să mai vin pe aici, am plecat undeva mai îndepărtat, mai tăcut.
[…] https://almanahe.wordpress.com/2016/04/10/am-doar-o-mana-si-o-mana-inchisa-n-pumn/ […]