Mă alcătuiesc dintr-o succesiune de voci și guri. Meditez, cumpănesc, imaginez, ale(r)g. Drept, stâng! Sunt când un soldat, când o punte de legătură, un bocanc, o uniformă. Nu sunt uniformă tot timpul! Dincolo de sensul lexical, general, dincolo de metaforă, eu sunt pentru alții, exist, în cuvinte diferite, simultan: o pildă, o piatră, o oaie neagră, o smerită, o iubită, „cine-i fufa?” (o oarecare adică) etc. În funcție de interesul material, neutru sau spiritual. Al meu, al lor, pe rând. Când nu sunt în cuvinte, sunt numai gând, singura legiune morală pe care o pot păstra nealterată. Un timp!
Închid ochii, sunt un om obișnuit, cine-mi dă (un) credit? Istoria de adineauri?
Cred într-Unul! Câteodată într-una! Un crez și o părere, o carte, pe care încă o mai joc. Unde-i încrederea de început? Exact, în mijloc! Mijloacele sunt scuzabile? Eu nu cred asta. Mă revolt? Poate! Dar, dacă eu sunt o lume și tu ești o lume, atunci această lume alcătuibilă din posibile lumi mai mici, aidoma ei, e prinsă, până la urmă, în propria-i hârțogăraie, iar Omul de la ghișeul lumii doarme în post, veșnic.
Închid ochii, sunt un om obișnuit, cine-mi dă (un) credit rapid? Istoria de adineauri?
Într-o lume care și-a pierdut creditul, oamenii ei încă vor, încă se zbat întru credit individual. În fața cui? În fața unui gol, pe care speră să-l umple. Eu sunt azi o imagine. Animată. În mare parte de dorința de a rămâne „eu”. O umbră, fiindcă mă reflect în neputință. O secantă, fiindcă (c)analizez, interpretez… Care-i prima mea grijă dimineața? Unii se leagănă, alții se îneacă. Eu mă așez. Când icoană, când pentru pipi, imediat ce mă trezesc. Dar știm deja că acolo, în eliberare, se pot naște vorbe dumnezeiești, nu? De-acolo începe dimineața lui „pot”.
Închid ochii, sunt un om obișnuit, cine-mi dă (un) credit bancar? Istoria de adineauri?
Nu! Dacă unele credite sunt pe vorbe și voci— unele au puf, altele pene —, celelalte nu mai sunt atât de plutitoare. De-aici încolo intervin alte umbre! Mai serioase și legate strâns, cu nod, de adâncile bătrâneți.
Până mai adineauri mi-ați cercetat, poate, originea limbii. Rădăcini, flori, semințe… În fond, toate nu reprezintă altceva decât construcția unei armuri cu care mă avânt în lume și-n demersul acesta mai culeg de pe drum și câte-o sperietoare, un leu, un om de tinichea…
Ce faci cu un cuvânt atunci când te desprinde? Uite, cuvântul „advertorial”, de pildă.
Când sunt restanțieră viselor, poemelor, chiar și teatrului de umbre*, pe care astăzi l-am luat cu mine, sunt, de fapt, în alt plan. Unul în care plătesc apa, curentul, gazele, lumina. Cât e distanța până la iluzie? Păi, întinde o mână! Ce e dincolo de degete? Uneori nu e nimic. Dar dacă e o altă mână? Cu un cuvânt mă mobilez, mă zugrăvesc… Din ce respir?!
Închid ochii, sunt un om obișnuit, cine-mi dă (un) credit de nevoi personale?
Nișe, acte, trape secrete… Brokeraj. Ca să ating, astăzi, acum, prin acest spectacol, esența a ceea ce mi-am propus, o să mă slujesc eu de celălalt, și nu invers: A(nghel) V(alentin) B(roker) S(oluțion). O afacere dar și un OM.* *Din care s-au francizat și alții. Din acest moment, undeva sus, printre etichetele acestui blog veți găsi una nouă, cea de ADVERTORIAL CREATIV. Nu țip! Așa va apărea ea acolo, sus, cu majuscule. Această etichetă o poate adăuga oricine va voi, în franciză. Gratis, ca și franciza AVBS Credit. Mi-am zis că poate fac din asta un eveniment.
Dincolo de eveniment, mai adaug câteva imagini, încă 22 de cuvinte și vă las să meditați asupra lor.
Ce e plinul? E ceva greu? Ce e golul? E ceva ușor? Am o mână întinsă și o mână închisă-n pumn…
*O placă de polistiren, pânză albă, figurine (care îmi aparțin).
* * Valentin sau Omul-Credit, cum l-am numit eu mai demult, e un om care știe să vorbească despre afacerea sa (la) cald, zâmbind, fără să trădeze lumea rece și serioasă a vocației sale.
Un demers întors (ca o oglindă) înspre om by Alma Nahe(r) & 
întru Credit Creativ și Imaginație în Publicitatea Online prin Spring SuperBlog2016,
sămânța cu numărul 16(ultima!) în primăvara mea.
Alma Nahe(r) 