Ceară tradițională (intelectuală)

Și-a cumpărat ceară,
în toate culorile pe care le-a găsit,
a topit-o, în toate oalele pe care le avea și,
turnând-o în toate formele de prăjituri
(flori, fluturi etc), pe care le-a împrumutat,
a întins-o
peste fire.

La prea fierbinte,
nu a țipat,
nu a icnit,
doar și-a mușcat buzele.
De când se știa,
își modela orice durere în taină — figurile ei
erau mai ceva ca acelea
expuse la Muzeul de Ceară —,
sentiment cu sentiment,
grimasă cu grimasă,
ochi cu ochi,
buză cu buză,
și, ca să nu mai simtă acele
își imagina că e când femeia lui Courbet (cu papagal),
când Andromeda.

La fierbinte, clipele i se întorceau în bucurie.
Apoi, aștepta.
Ce pictori mincinoși!, își zicea,
nici fir de păr pe pânzele lor
de-a lungul timpurilor
(decât de la pensule și, desigur,
mai lăsau și câte un triunghi de descoperit,
așa, de ochii lumii).
Ei au inventat, în uleiuri, pielea fină
și i-au ademenit și pe alții să vadă,
să o ceară,
să o scrie,
să o cânte.

Asta gândea cât aștepta,
cât să se usuce,
apoi trăgea.
Câteodată mai și leșina
(nu o ardea — ceara! — intelectual tot timpul),
dar acum rupea bilete
(la intrare)
pentru prieteni,
pentru prietene
(niciodată pentru necunoscuți!) — era păcat
să se piardă fețele-i fețe.

Ah, ce mă fac, ce mă fac?
Mi-am uitat lama!, glas de miere.
Ah, ce mă fac, ce mă fac?
Mi-am uitat forfecuța!, glas de miere.
Ah, ce mă fac, ce mă fac?
Mi-am uitat penseta!, glas de miere.

Așa apăreau fetele, în pragu-i,
una câte una,
cu ochii pe proviziile ei de ceară
(creativă)
și se așezau,
nu la smuls,
nu la tăiat,
la epilat în grup
(cu ceară de epilat tradițională refolosibilă),
ca pentru o Șezătoare cu
să vezi ce mi s-a întâmplat, fată!
și-aici povesteau, fiecare,
adunând floare cu floare,
fluture cu fluture,
înroșindu-se treptat,
câte o întâmplare hazlie ori ciudată
cu momente în care
ba le-nmugurise părul și-l uitaseră acolo,
din alte vremuri,
când uleiul pentru încetinirea creșterii nici vis nu era,
ba că pe neașteptate,
unice la vorbă,
firul le-a căzut din ceruri
drept în labirinturi nebănuite.

Când băieții apăreau
(la spartul șezătoarei),
la întăritul de ceară,
la deja expusul pe pereți al formelor
(florile, fluturii de ceară),
ca într-o galerie,
fetele stingeau lumina și
se simțeau alunecoase
(de la uleiul de după),
fine
la mâna lor,
la mângâierile lor,
la limba lor,
la gura lor,
când cuvântul
păr devenea prohibit
(că se așeza mai bine sub alte mâini, pe alte
picioare, pe la subțiori, pe sub alte… cuvinte,
în alte scrieri).

Fără de Total Pro Beauty nu aș fi scris aceste rânduri.

Fără de pătratele astea de ceară nu aș fi căutat forma.

Fără de comentariile voastre nu am putea dezlănțui o Șezătoare. Putem?

Povestea a patra pentru SuperBlog2015