alma nahe

Archive for 19 octombrie 2015|Daily archive page

Bâz

In dicţionar de mişcare on octombrie 19, 2015 at 8:55 PM

Mă impiedic de tot. De lucruri, de oameni! De fumul de țigară nu mă leg, că fumez. Fumez de sting! Mă împrăștii pe dalele de piatră gri, o privire verde mă ajută să mă ridic. Îi mulțumesc și alerg mai departe, până să intru. Intru în clădire, cât pe ce să vărs. Cafeaua, pe insul din stânga. Insul apasă pe butonul șapte. Întotdeauna mi-a plăcut cifra șapte. Cobor din lift la trei — am avut degetul mai iute — și-mi caut cheia. Vărs până la urmă cafeaua, pe hol! Un neon chior. Ieri vedea(m). Bâzâie. Sclipocește. Mă enervează neoanele. Mă enervează pierderile. Gata, până aici! Apăs pe buton. Întuneric! Prefer bezna. Găsesc cheia, deschid biroul, închid aerul condiționat, deschid fereastra. Câtă risipă! Câtă energie!

Îmi plac plantele verzi. Golesc sticla de plastic în ghiveci. Pe culoar, neonul bâzâie. Din nou. Imprimanta bâzâie și ea. Încep să bâzâi și eu. Câteodată bâzâi de sting! Dar acum întrerup. Deconectez. Înăbuș! Dacă tot m-am ridicat, mă duc să umplu sticla. Câteodată mi se umple paharul! Că mi se și varsă, am zis.

Azi am întârziat. Nu m-a detectat nimeni. Sunt nedetectabilă. Ah! Am umplut prea mult? Țevile se vaită, or fi înfundate. Neonul bâzâie din nou. Pereți subțiri. Aș bâzâi din nou, dar nu vreau să dau pe-afară, să risipesc. Apăs pe buton. Sting. În difuzoare. Măcar ceva să fie de calitate!

Un coleg de hol aprinde iar neonul. Îi propun o pauză de neon și acceptă. E cam surd de-o ureche, dar măcar le potrivește. L-am poreclit „liniște de termopan”. Nu și când deschide uși. Scârțăie! Nu el, ușa!

Pe mine mă interesează pierderile. Nu cele de auz. Pierderile de căldură, energia risipită în van. Curent? Asta-mi lipsea! Aș putea să astup găurile. Dar nu scrie în fișa postului.
Bâz, bâz… Sună telefonul. Polistiren, am notat!… Când eram mică mă jucam cu polistirenul. Odată am nins prin casă.

Bâz, bâz. Nu, nu vibrez eu! E tot telefonul. Imprimanta?! Desigur că am scos-o din priză!

Bâz, bâz, bâz… și e-mail-ul bâzâie. Citesc. Ba nu citesc încă, mă uit la desen mai întâi.
image

„Aparatele consumatoare de energie pot fi înlocuite cu unele eficiente, precum centrala în condensație (față de cea clasică), becuri cu LED (față de cele incandescente), aparat aer condiționat de tip inverter sau VRV (față de cel clasic). Deci, echipamentele menționate mai sus, care deservesc clădirea din punct de vedere energetic, pot crește eficiența clădirii prin reducerea consumului. Însă eficientizarea clădirii se poate realiza și prin creșterea performanței energetice a anvelopei (izolare termică și schimbare tâmplărie). Ambele variante de eficientizare conduc la scăderea consumului de energie pe ansamblul clădirii.”

Le-am scris celor de la Enermed Impex SRL(www.avizez.ro). De acasă. De-asta am și întârziat la birou, că le-am cerut un audit energetic. Să iau măsuri scrie în fișa postului! Să primesc răspuns, de la ei, prompt, scrie în fișa lor.

Chem liftul și liftul vine gol. Mi-e milă de lift. Circulă degeaba. Dacă aș fi in locul lui, aș refuza să circul degeaba. Aș aștepta să mă umplu. Dar eu nu sunt lift!

Și la cafenea neoane. Bâzâie mai tare ca oamenii. Mai tare ca mașinile de cafea. Mai tare ca cafeaua! Mai tare ca gândurile mele de prânz, la naiba cu neoanele! Mă lipesc de perete — Ce rece e! Or fi auzit de termografie? — mă prefac că mă mănâncă spatele și mă ating discret. De butonul de „off”. Of, cine-a stins lumina? Oamenii devin negri. Se întreabă, se presupune, se manifestă. Eu îmi beau cafeaua liniștită. Abia acum înțeleg desenul cu săgețile. Prin modernizarea și/sau reabilitarea unei clădiri, aceasta trece într-o clasă energetică superioară, cu consumuri mai mici de energie.

M-am scos din priză. M-am decablat. Mai sorb o gură de cafea. Mă uit la ei. Amar! Am uitat să pun zahăr. Măcar de s-ar trezi! Prea mult consum, prea multă energie!

00181
image

Povestea a șasea pentru SuperBlog2015.

Rece-n zi e

In dicţionar de mişcare on octombrie 19, 2015 at 4:59 PM

Nu îmi amintesc cum s-a hotărât, dar era într-o vineri 13 și era rece. Ne-au adunat pe toți, ne-au dat și albe, și negre, și ni s-a zis purtați-le. Nu erau bile, nu era o rugăminte. Erau tricouri și o nouă lege, în locul acela unde alesesem să conviețuim. Am gândit aproape imediat (încă mai aveam voie să gândim): un tricou (alb) pentru zile albe, unul (negru) pentru zile negre. Și-am zâmbit.

Mie nu mi-au plăcut niciodată. Nu zilele și nici nopțile! Nu mi-au plăcut niciodată tricourile!

În acel loc unde îmi duceam existența eu, împreună cu alți câțiva muritori, nu vorbeam între noi cu lunile. Nici nu ne priveam în ochi. Nu aveam voie! Dar aveam voie o mulțime de alte lucruri. Să purtăm orice (chiar și sâmbetele!) — dar tocmai ce se abolise acest concept, odată cu noua lege a tricourilor — și să jucăm X Și 0(zero), spre exemplu. Ics nu putea fi oricine, trebuia să ai calități. Dar Zero, ei bine, zero puteau fi absolut toți.

Am ajuns destul de târziu în încăperea mea, cu brațele pline și năpădită de gânduri. Gândurile unui zero. Am despăturit tricourile și le-am întins pe jos, alb-negru-alb etc.

Când vezi atâta alb-negru în fața ochilor, îți dorești dintr-o dată să devii un Ics. Ca Ics, poți comunica. În orice limbă, dar nu cu limba! Pentru o bună comunicare, fără actul clasic de-a vorbi, încă mai existau destule resurse umane, slavă cerului! Ca să devii un Ics, nu trebuia decât să născocești încă o trăznaie în direcția comunicării nonverbale. Și, neapărat, un altfel de fond.

Am rămas o vreme cu ochii pierduți în alb-negrul pe care chiar eu mi-l întinsesem ca o cursă. Nu-mi venea nicio idee. Și-atunci trecu pisica neagră. Prin fața mea, cu coada pe sus, plictisită și care se tolăni pe un tricou alb.

Porți ghinion! era cât pe ce să îi strig — cu animalul de companie puteai vorbi liniștit, aveai voie! —, dar chiar înainte să devin verde (fosforescent) la față, am realizat că trecusem de o poartă foarte importantă către ascensiunea-mi. Am desenat iute două porți, am duplicat pisica și le-am pus pe amândouă străjeri pe stâlpii porților. Pe tricou, după ce am scuturat părul și am izgonit mâța!

image

Purtându-l, deveneam o fată care poartă ghinion, scăpând de insistențele unora (că, dacă nu ne vorbeam, comunicam între noi ca orbii, pipăindu-ne). Să scap măcar încă o dată pe lună! Că încă o dată pe lună, câteodată și-o săptămână, fata…
image

Na, că mi-a venit! Încă un tricou cu mesaj.

A urmat încă unul transparent. Pentru nopți. Am scris pe el cu plată. Puteam s-o țin așa, într-o doară, până mâine, dar m-am oprit, că și mâine e o zi. În plus,
deveneam prea opulentă? Deveneam!
image
(Unele chestii trebuie să rămână așa, negru pe alb.) Hai, Almanahă, car’ te! M-am dus la culcare. M-am culcat pe o ureche! N-aveau ei tricouri câte mesaje puteam!

Când m-am deșteptat, m-am trezit într-o cu totul altă ipostază. Devenisem Ics peste noapte. Cum America nu doarme când dorm eu, iaca că eram toată numa’ un brand (nu mușchiu’ românesc!): Tshirts, tricouri cu personalitate.

Unde mai pui că acum aveam chef de făcut afaceri și de la brâu în jos! Am amânat nevoia, fiindcă cel mai important eveniment din viața mea era că, în sfârșit, îmi plăceau tricourile.

Sigur că, nu toate transformările peste noapte au sorți de izbândă! Sigur că, nu pisica neagră îți calcă pragul în fiecare zi și-ți servește la pat ideea. Chiar dacă mie, ție nu!
Sigur că, nu orice ghinion e norocul tău chior! Sigur că, e important ce tricou porți, ca să-ți spun cine ești! Sigur că, ideea trebuie să meargă mai departe (must go on), precum show-ul. Poți personaliza orice, până la urmă: ace, brice și… le poți dărui sau îți poți promova propria afacere. Prin mine (nu de tanc)!

Am optimizat grafica, apa trece prin țesătură, dar imprimeurile rămân tot acolo, ca pietrele.

Uite, unul dintre Icși are o firmă serioasă de fabricat chiloți. Chiloți cu gust! Vrea tricouri funny pentru angajații zero. Vă țin la curent cu ce oi… mai face, mai drege, mai treacă-meargă.

Oricum, și ceilalți Icși, ceva mai sobri, au înțeles potențialul: tricouri ieftine, tricouri haioase pentru firme (prea) serioase.

Gata, ies afară! E cald, e soare, dar cam rece-n zi e, totuși, pentru a sta doar în chiloți tricou. Îmi iau un sacOU.

Tu porți ghinion șmecherie(tric) de-asta cu OU?
00181

Povestea a cincea pentru Superblog 2015. O poveste cu întârziere, cu minus 30 de puncte din start, că am depășit termenul limită cu trei zile. Dar uneori nu contează punctele, contează liniile!

MULȚUMESC Abisurilor(se știu ele care) care, ca partener SuperBlog, m-a(u) împins( nu în gol) de la spate să rămân în concurs.